Anunțul despre CFR Cluj vine în plin proces de insolvență al echipei din Gruia, potrivit declarațiilor sale pentru ProSport.
„Îmi văd de familie, nu mai pot”, a declarat Varga pentru publicația citată. El a precizat că a investit peste 100 de milioane de euro în club, de-a lungul anilor.
Potrivit acestuia, grupul elvețian este format din prieteni apropiați, cu care are și alte afaceri. „Sunt miliardari, oameni serioși”, a mai spus Varga.
El va ceda și academiile sale de fotbal din Africa.
Unul dintre investitori, Hendrik Klein, a ajuns deja la Cluj-Napoca. El va prelua conducerea operațională a clubului, potrivit lui Varga.
„El va decide de acum încolo. Va fi numărul unu în club”, a explicat patronul.
Preluarea se va face în două etape. Investitorii vor prelua întâi conducerea, apoi vor cumpăra și acțiunile lui Varga. Acesta a precizat că este prematur să discute suma exactă a tranzacției.
CFR Cluj traversează cea mai complicată perioadă financiară din ultimii nouă ani. Clubul a cerut insolvența, iar echipa are datorii de câteva milioane de euro. CFR Cluj a primit interdicție de participare în cupele europene, sezonul viitor.