Românii au devenit mult mai activi în căutarea unei locuințe de închiriat în luna iulie. Numărul contactărilor pentru apartamentele disponibile pe Storia a crescut cu 45% față de iunie 2026 și cu 10% comparativ cu iulie 2025. În același timp, paginile cu anunțuri imobiliare de închiriere au înregistrat cu 32% mai multe vizualizări decât în iunie și cu 12% mai multe decât în aceeași lună a anului trecut. Potrivit datelor Storia, cea mai vizitată platformă imobiliară din România, conform BRAT, chiria medie solicitată pentru apartamentele cu 1-3 camere din cele zece orașe analizate a fost de 536 de euro în iulie 2026. Valoarea s-a menținut relativ stabilă, cu variații de sub 1% atât față de iulie 2025, cât și comparativ cu iunie 2026. Intensificarea activității are loc încă din iulie, înaintea lunilor în care piața chiriilor devine, de regulă, mai activă odată cu apropierea noului an universitar.
Deși activitatea de căutare a crescut semnificativ, chiriile medii s-au menținut relativ stabile. Cluj-Napoca și București au fost cele mai scumpe piețe dintre cele analizate, cu chirii medii de 599 de euro, respectiv 593 de euro, în timp ce Arad a înregistrat cea mai mică valoare medie, de 350 de euro. Citeşte comunicatul integral AICI