Plățile au fost efectuate în perioada 17-21 august, potrivit informațiilor transmise vineri de Ministerul Sănătății, și vizează proiecte derulate în mai multe regiuni ale țării.
Anunțul vine în contextul în care autoritățile încearcă să accelereze implementarea investițiilor din sănătate finanțate prin PNRR. Ministerul raportase la sfârșitul lunii iulie plăți de aproape 500 de milioane de lei pentru proiectele din domeniu.
O parte din fondurile achitate în această săptămână sunt destinate celor trei proiecte majore de infrastructură spitalicească: Spitalul Mama și Copilul din Constanța, spitalul militar din Sibiu și unitatea medicală din Balotești.
Unele dintre aceste investiții au intrat deja în etapele finale. Ministerul arăta, la 11 august, că investiția de la Sibiu era finalizată și urma să intre în recepție, în timp ce la Balotești noul corp de clădire fusese deja recepționat. În cazul Spitalului Mama și Copilul din Constanța erau în curs decontările ultimelor facturi prin PNRR.
Alte zece proiecte pentru care au fost făcute plăți vizează digitalizarea unor spitale publice. Printre beneficiari se află Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca, spitalele județene din Zalău și Sfântu Gheorghe, Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare din București și spitale din Galați, Iași și Brașov.
Lista investițiilor include și cinci proiecte prin care sunt cumpărate echipamente și materiale pentru reducerea riscului de infecții asociate asistenței medicale.
Alte două proiecte sunt destinate modernizării și dotării secțiilor de terapie intensivă pentru nou-născuți, iar un proiect privește modernizarea ambulatoriului de specialitate din Oravița.
Fonduri au fost direcționate și către patru centre comunitare integrate și zece cabinete ale medicilor de familie, pentru modernizarea asistenței medicale primare. Pe listă se mai află un cabinet de planificare familială din județul Hunedoara și digitalizarea sistemului electronic prin care Ministerul Sănătății urmărește stocurile de medicamente.
Separat de plățile efectuate, Ministerul Sănătății a anunțat că, între 10 și 21 august, au fost semnate 44 de acte adiționale la contractele de finanțare pentru investiții din PNRR.
Cele mai multe, 37, vizează digitalizarea unităților sanitare publice. Printre acestea se numără Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, Spitalul Județean de Urgență Bacău, Spitalul Clinic de Urgență București – Floreasca, precum și spitalele județene din Slatina, Sibiu și Brăila și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov.
Alte trei proiecte privesc digitalizarea DSP Harghita, DSP Neamț și Serviciului de Ambulanță Județean Galați.
Au mai fost modificate contractele pentru două proiecte de combatere a infecțiilor nosocomiale, derulate la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” București și Spitalul Municipal Sighetu Marmației, precum și pentru modernizarea ambulatoriului Spitalului Orășenesc Brezoi și dotarea secției de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea.
Potrivit Ministerului Sănătății, actele adiționale permit continuarea și finalizarea investițiilor, inclusiv prin actualizarea finanțărilor în urma modificării TVA.