Moaștele Sfintei Ana, mama Maicii Domnului și bunica Mântuitorului Iisus Hristos, vor fi aduse pentru prima dată în România. Sfintele moaște vor ajunge la București în perioada 5-10 septembrie 2026 și vor fi depuse la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou, cunoscută drept „Km. Zero” al Capitalei.
Potrivit reprezentanților bisericii, moaștele provin de la Mănăstirea Cutlumuș din Sfântul Munte Athos și vor fi aduse cu binecuvântarea Patriarhului Daniel și cu aprobarea Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos și a conducerii mănăstirii.
„Cinstitele moaște ale Sfintei Ana, Mama Născătoarei de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria și bunica Mântuitorului Iisus Hristos, de la sfânta mănăstire Cutlumuș, din Sfântul Munte Athos, vor ajunge în țara noastră pentru întâia dată în istorie”, au transmis reprezentanții Bisericii Sfântul Gheorghe-Nou.
Potrivit comunicatului, moaștele vor fi însoțite de o delegație formată din cinci părinți de la Sfântul Munte Athos. Aceștia vor ajunge în România sâmbătă, 5 septembrie. Întâmpinarea oficială este programată în jurul orei 15:00, la Aeroportul Internațional Henri Coandă.
De la aeroport, racla va fi dusă la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou, unde va fi întâmpinată de un sobor de preoți și de credincioși.
„Un eveniment istoric și duhovnicesc de mare importanță, la care suntem chemați să participăm cu toții, ca un dar de suflet, în cinstea Sfinților Martiri Brâncoveni și a Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, ocrotitorii și ctitorii sfântului lăcaș din inima Bucureștilor”, se arată în mesajul transmis de parohul bisericii, părintele Emil-Nedelea Cărămizaru.
Moaștele vor rămâne la București până pe 10 septembrie. Până atunci, credincioșii sunt așteptați să se roage și să se închine la racla Sfintei Ana. Evenimentul este dedicat în mod special Sfinților Martiri Brâncoveni și Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu.