Aida Neagu

Ascensiunea „micro-călătoriilor” și noile tendințe care vor defini vacanțele din 2027

„Micro-călătoriile”, excursiile mai scurte și mai dese, vor câștiga foarte multe teren în 2027, potrivit unui ultim raport Hilton. Turiștii vor căuta și experiențe pentru dezvoltare personală, relaxare în natură și vacanțe mai flexibile.

Circulația trenurilor Budapesta-Curtici, afectată de o deraiere în Ungaria. CFR anunță întârzieri pentru două trenuri

CFR Călători anunță întârzieri pentru trenurile IR 473 și IR 347, după o deraiere produsă luni seara în Ungaria, care a dus la închiderea temporară a circulației pe relația Budapesta–Curtici.

Dorian Furtuna vine în România cu două cărți noi. Turneu de lansare în cinci orașe

Dorian Furtuna vine în România pentru un turneu de lansare a cărților „Aroganța gândirii” și „Dialogul unui filosof cu o cioară”, cu întâlniri în Cluj-Napoca, Arad, Timișoara, București și Iași.

Când trece România la ora de iarnă în 2026. UE analizează din nou renunțarea la schimbarea ceasurilor

România va trece la ora de iarnă pe 25 octombrie 2026, iar în tot acest timp, Uniunea Europeană analizează din nou eliminarea schimbării sezoniere a orei.

Marius Budăi critică negocierile pentru Guvernul Mureșan: Se împart funcții pentru un Guvern care nu există

Deputatul PSD Marius Budăi critică modul în care premierul desemnat Siegfried Mureșan negociază formarea Guvernului, precizând că partidele își împart deja ministerele, iar Executivul nu are încă susținerea necesară în Parlament.

ANM anunță cum va fi vremea în următoarea lună. Temperaturile scad, apoi toamna vine cu valori peste normal

ANM anunță că vremea va începe cu temperaturi mai scăzute decât normalul pentru această perioadă, dar se va încălzi treptat. În octombrie temperaturile vor ajunge ușor peste valorile obișnuite.

Accident pe DN74, în Alba. O mașină s-a răsturnat în râu. O persoană a refuzat transportul la spital

O mașină s-a răsturnat într-un râu, pe DN74, în localitatea Bucium Cerbu, județul Alba. O persoană a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportul la spital.

Pasajul Apărătorii Patriei prinde contur. Daniel Băluță prezintă stâlpii „excentrici” ai construcției finanțate cu 20 de milioane de euro

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a prezentat sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, stâlpii „excentrici" ai Pasajului Apărătorii Patriei, un proiect în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro.

Siniakova și Townsend, campioane la US Open! Performanță istorică pentru perechea numărul 1

Taylor Townsend și Katerina Siniakova au câștigat vineri titlul la dublu feminin la US Open 2026 și au reușit o performanță istorică în tenis.

7.000 de evrei hasidici au tranzitat România, supravegheați de autorități. Ce orașe au văzut pelerinii

Aproximativ 7.000 de evrei ultraortodocși au tranzitat România pe parcursul acestei săptămâni, sub supravegherea atentă a polițiștilor, după ce au aterizat pe cinci aeroporturi din țara noastră. Pelerinii s-au îndreptat către Ucraina, acolo unde vor celebra Anul Nou evreiesc.

KontraBande aduce contrabasul în prim-plan, de la Bach la Beatles, la Sound District Floreasca

KontraBande, noul cvartet de contrabași inițiat de Iustin Carp și Radu Petrovici, va debuta la Sound District Floreasca cu un repertoriu care merge de la Bach și Beatles la tango, jazz și folclor.

Super Technologies investește în AI pentru protecția jucătorilor. GameScanner va identifica din timp comportamentele de risc

Super Technologies va introduce tehnologia GameScanner, bazată pe inteligență artificială și neuroștiință, pentru a identifica din timp comportamentele de risc asociate jocurilor de noroc pe toate piețele sale.

Pui de papagal, recuperat de pompierii din Tulcea după ce a evadat din apartament

Pompierii din Tulcea au recuperat marți după-amiază un papagal exotic, în vârstă de câteva luni, care a evadat din apartamentul proprietarului și s-a urcat într-un copac.

Alexandru Pop pleacă de la Dinamo. Atacantul a fost transferat definitiv la un club din Israel

Dinamo a anunțat transferul definitiv al lui Alexandru Pop la Hapoel Ironi Kiryat Shmona, după 67 de meciuri, 6 goluri și 3 pase decisive pentru clubul bucureștean.

Fugar căutat timp de trei zile, prins pe un câmp din Dolj. Peste 100 de polițiști și jandarmi au participat la căutări

Un bărbat de 26 de ani, din Republica Moldova, a fost prins în Dolj după trei zile de căutări, în urma unei operațiuni la care au participat peste 100 de polițiști.

Sezonul ambroziei a început. Când este concentrația de polen cea mai mare și cât durează

Sezonul ambroziei a început, iar concentrația de polen este cea mai mare în decursul a două luni specifice din an, când milioane de români se confruntă cu simptome de alergie.

Ce avantaje are să fii singur din punct de vedere romantic. Celibatul, o nouă oportunitate de dezvoltare personală

Un nou studiu arată că viața fără partener poate favoriza dezvoltarea personală, autonomia și starea de bine, mai ales atunci când este privită ca o oportunitate de a încerca lucruri noi.

Călin Nistor, fost șef al DNA, despre problemele din justiție: Cea mai importantă problemă e cea de personal

În cadrul emisiunii OFF The Record de la Mediafax, Călin Nistor, fost procuror șef al DNA, a spus că una dintre principalele probleme ale sistemului judiciar este deficitul de personal.

Călin Nistor, fost șef al DNA, despre numirile marilor parchete: Dacă președintele refuza să numească, nu știu ce se întâmpla / Nu vă focalizați pe cazurile de corupție

În cadrul emisiunii OFF The Record de la Mediafax, Călin Nistor, fost procuror șef al DNA, a explicat că numirile de la marile parchete, efectuate de președintele Nicușor Dan, erau obligatorii prin lege.

Călin Nistor, fost șef al DNA, despre structura care anchetează magistrații: Văzând că structura nu funcționează, ar trebui să revină competența de cercetare a magistraților

În cadrul emisiunii OFF The Record de la Mediafax, Călin Nistor, fost procuror șef al DNA, a vorbit despre modul în care funcționează structura care anchetează magistrații.

Cinci persoane, reținute după o serie de furturi din puncte termice din Sectorul 6. Prejudiciul ajunge la 45.000 de lei

Cinci persoane au fost reținute după ce ar fi comis mai multe furturi din puncte termice din Sectorul 6. Prejudiciul este estimat la aproximativ 45.000 de lei.

Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Ștei, provocat intenționat. Cinci angajați, intoxicați cu fum. Planul Roșu de Intervenție, activat

Un incendiu, care a fost provocat intenționat, a izbucnit la Spitalul de Psihiatrie din Ștei, iar 116 persoane au fost evacuate în siguranță. Planul Roșu de Intervenție a fost activat și apoi dezactivat de autorități.

Școlile din Neamț, măsuri urgente pentru asigurarea apei potabile și menajere înainte de începerea anului școlar. Program special aprobat

CJSU Neamț a aprobat măsuri urgente pentru asigurarea apei potabile și menajere în școlile afectate de secetă și avarii, înainte de începerea anului școlar.

Două persoane, găsite decedate în lacul de acumulare Secu. Pompierii au intervenit cu o barcă și scafandrii

Două persoane, un bărbat și o femeie, au fost găsite decedate în lacul de acumulare Secu, după o intervenție a pompierilor și scafandrilor din Caraș-Severin.

Incendiu puternic la o hală din Luduș, unde sunt depozitate deșeuri plastice. A fost emis RO-Alert

O hală de reciclare din Luduș a fost cuprinsă de un incendiu, iar pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale. În interior au ars deșeuri plastice.

Elisabeta Lipă, după trei medalii de aur și un record mondial pentru România la Campionatele Mondiale de Canotaj: România a scris istorie

Elisabeta Lipă, președinta Federației Române de Canotaj, a reacționat la performanțele obținute de România la Campionatele Mondiale de la Amsterdam, unde sportivii români au câștigat trei medalii de aur și un record mondial.

Pot taxiurile zburătoare să învingă traficul? Los Angeles construiește primul vertiport pentru Jocurile Olimpice din 2028

Los Angeles va construi primul vertiport pentru taxiuri aeriene electrice, înaintea Jocurilor Olimpice din 2028, pentru a oferi o alternativă la traficul aglomerat al orașului.

Cele mai bune 10 orașe din lume pentru viața de noapte au fost dezvăluite. Doar trei sunt în Europa

Bangkok este desemnat cel mai bun oraș din lume pentru viața de noapte în 2026, urmat de Berlin și New York. Doar trei orașe europene, Berlin, Brighton și Amsterdam, au intrat în cel mai recent clasament, realizat de Time Out.

Canicula se extinde în București până luni. ANM anunță temperaturi de până la 35 de grade și averse

ANM anunță caniculă și disconfort termic ridicat în București, cu temperaturi de 34-35 de grade și cod galben în vigoare. Luni, vremea se schimbă temporar, fiind posibile averse, descărcări electrice și rafale de vânt de până la 40 km/h.

Incendiu la un autocar, în Râmnicu Vâlcea. Flăcările s-au extins la alte două autoutilitare

Un autocar parcat pe strada Remus Bellu din Râmnicu Vâlcea a fost cuprins sâmbătă de un incendiu puternic, iar flăcările s-au extins la două autoutilitare din apropiere.

Moaștele Sfintei Ana, aduse pentru prima dată în România. Vor fi depuse la o biserică din centrul Bucureștiului

Moaștele Sfintei Ana vor fi aduse pentru prima dată în România, la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou din București, în perioada 5-10 septembrie 2026. Credincioșii le vor putea cinsti în cadrul unui eveniment religios dedicat Sfinților Martiri Brâncoveni.

Șapte tineri, reținuți la Brașov într-un dosar de trafic de canabis. Cel mai mic are 15 ani

Șapte persoane cu vârste între 15 și 22 de ani au fost reținute de DIICOT Brașov într-un dosar de trafic de canabis. Trei dintre suspecți au fost prinși în flagrant.

Mihai Tudose, despre o posibilă majoritate guvernamentală: Aș vrea să avem consens pe un proiect politic 

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose susține că o eventuală majoritate guvernamentală trebuie construită în jurul unui proiect politic bine conturat și a unor obiective „pe termen mediu și lung".

Copilul tău se joacă singur? Nu înseamnă neapărat că este singuratic. Ce au descoperit cercetătorii

Un nou studiu arată că un copil care preferă să se joace singur nu este neapărat singuratic. Important este să se simtă acceptat, să aibă prieteni și să simtă că aparține grupului.

Cariile la copii, oprite în doar 10 secunde cu un tratament simplu. Ce au descoperit cercetătorii

Un studiu pe 830 de copii arată că fluorura de diamină de argint, aplicată în doar 10 secunde, poate opri cariile în peste jumătate dintre cazuri.

DIICOT face 79 de percheziții în București și șase județe într-un dosar de contrabandă cu țigări

DIICOT și polițiștii au făcut 79 de percheziții în București și șase județe într-un dosar de contrabandă cu țigări. Anchetatorii spun că o grupare formată din 31 de persoane ar fi introdus și vândut ilegal aproximativ 6 milioane de țigarete din Republica Moldova și Ucraina.

Cartea iese din librărie și ajunge în cartier. „Grădina cu cărți”, primul târg de carte în aer liber din Sectorul 6

Primul târg de carte în aer liber, „Grădina cu cărți”, ar putea fi organizat în septembrie în Sectorul 6, cu edituri, lansări, autografe, ateliere și lecturi publice.

CNSAS demontează „mitul industriei comuniste”. Fabricile care „produceau de toate” ascundeau pierderi, blocaje și raportări false

CNSAS a publicat marți un document care arată că industria comunistă nu era atât de eficientă pe cât se spune, multe fabrici aveau pierderi, probleme și lipsuri, iar realitatea era ascunsă prin raportări false.

Aur și argint pentru România la Cupa Europeană de Judo U21 de la Skopje

România a obținut o medalie de aur și una de argint la Cupa Europeană de Judo U21 de la Skopje. Roxana Visa a câștigat aurul, iar Vanessa Tolea argintul. Alte șase clasări în top 7 au completat bilanțul delegației române.

Mii de pelerini sunt așteptați la Mănăstirea Nicula de Adormirea Maicii Domnului. Programul slujbelor și al procesiunii

Mii de pelerini sunt așteptați la Mănăstirea Nicula, în perioada 13-15 august, pentru hramul Adormirii Maicii Domnului, cu procesiuni și slujbe dedicate sărbătorii.