Prima pagină » Ştiinţă-Sănătate » Unii oameni se pot pierde chiar și în propria casă. Ce se întâmplă în creierul lor

Unii oameni se pot pierde chiar și în propria casă. Ce se întâmplă în creierul lor

Pentru cei mai mulți dintre noi, să ne pierdem înseamnă să luăm o stradă greșită într-un oraș necunoscut. De obicei, un reper familiar este suficient pentru a ne ajuta să revenim pe drumul cel bun. Dar, pentru unii oameni, simțul orientării nu a funcționat niciodată în mod obișnuit.
Unii oameni se pot pierde chiar și în propria casă. Ce se întâmplă în creierul lor
Sursa foto: Pixabay

Ei pot recunoaște clădirile și reperele din jur și au, în rest, capacități cognitive normale, dar se pot rătăci chiar și în locuri pe care le cunosc de ani de zile, potrivit ScienceAlert.

În cazurile severe, acest lucru se poate întâmpla chiar în propria casă. Afecțiunea este cunoscută sub numele de dezorientare topografică de dezvoltare (DTD). Spre deosebire de problemele de orientare care pot apărea după o leziune cerebrală sau în urma unei boli neurologice, DTD este prezentă pe tot parcursul vieții și apare în absența unei leziuni cerebrale dobândite care să explice dificultatea.

Primul caz descris folosind termenul DTD a fost raportat în 2009 de neurologul Giuseppe Iaria și colegii săi de la Universitatea British Columbia din Canada.

Femeia studiată de cercetători avusese dificultăți de orientare toată viața, în ciuda faptului că avea capacități senzoriale și intelectuale intacte.

Ce este o hartă cognitivă?

Testele desfășurate în medii reale și virtuale au indicat o problemă extrem de specifică: îi era dificil să construiască o reprezentare mentală a împrejurimilor, ceea ce cercetătorii numesc „hartă cognitivă”.

Investigațiile imagistice ale creierului au oferit un alt indiciu. Atunci când încerca să formeze o hartă cognitivă, regiunile cerebrale implicate în memorie și orientarea spațială nu prezentau tiparul obișnuit de activitate observat la participanții din grupul de control care îndeplineau aceeași sarcină.

O hartă cognitivă nu înseamnă să vezi ceva asemănător cu Google Maps în minte. Este o reprezentare mentală a modului în care diferite locuri se raportează unele la altele.

Poți ști că locuința ta este aproape de o gară, că supermarketul se află la câteva străzi distanță, dincolo de casă, iar parcul este într-o altă direcție. Aceste relații îți permit să găsești scurtături, să ajungi la o destinație familiară dintr-o altă direcție sau să te redresezi după ce ai luat-o greșit.

O analiză sistematică a 15 studii empirice a constatat că dificultățile de orientare erau asociate în principal cu probleme legate de calitatea acestor hărți mentale. În schimb, recunoașterea reperelor era, în general, păstrată.

Problema poate apărea și în propria casă

Acest lucru explică una dintre cele mai surprinzătoare caracteristici ale afecțiunii. O persoană poate recunoaște perfect o clădire, fără să poată stabili corect locul acesteia în raport cu străzile și locurile din jur.

Problema se poate extinde chiar și la propria locuință. În cazurile severe, atunci când persoanelor cu DTD li s-a cerut să deseneze hărți ale caselor lor, acestea au reușit să-și amintească succesiunea camerelor, dar au avut dificultăți în a reprezenta cu exactitate forma, dimensiunea și poziția acestora.

De aceea, DTD poate avea consecințe mult mai importante decât simplul fapt că cineva „nu se pricepe la orientare”. Cercetătorii care studiază această afecțiune caută, în general, probleme severe de orientare prezente încă din copilărie, inclusiv rătăcirea repetată în locuri foarte familiare, în absența unei alte afecțiuni cognitive sau neurologice care să explice în mod adecvat aceste dificultăți.

Viața de zi cu zi, afectată

Efectele se pot extinde asupra vieții de zi cu zi. DTD poate limita mobilitatea independentă și poate influența chiar alegerile educaționale și profesionale.

Cercetătorii încă nu cunosc toate aspectele afecțiunii. Studiile au folosit definiții și metode de evaluare diferite și nu există încă un instrument standardizat pentru diagnosticarea DTD.

Recomandarea video