Prima pagină » Sport » U-BT Cluj-Napoca și-a aflat programul din Liga Adriatică. Debut în deplasare contra celor de la Mega

U-BT Cluj-Napoca și-a aflat programul din Liga Adriatică. Debut în deplasare contra celor de la Mega

Programul complet al sezonului regulat din ABA League 2026/27 (Liga Adriatică) a fost anunțat joi, iar U-BT Cluj-Napoca va debuta în noul sezon în deplasare, pe terenul echipei din Serbia, Mega.
U-BT Cluj-Napoca și-a aflat programul din Liga Adriatică. Debut în deplasare contra celor de la Mega
Foto: U-BT Cluj-Napoca
Petre Apostol
27 aug. 2026, 14:21, Sport

U-BT Cluj-Napoca va evolua în Grupa B din Liga Adriatică, alături de BC Vienna, Bosna BH Telecom, Dubai Basketball, Mega Superbet, Partizan Mozzart Bet, Perspektiva Ilirija, SC Derby, Spartak Office Shoes și Zadar.

Noul sezon al competiției va începe pe 25 septembrie 2026, iar U-BT Cluj-Napoca va debuta în deplasare, pe 27 septembrie, împotriva celor de la Mega Superbet.

În primul meci de pe teren propriu din noul sezon, campioana României va avea parte de un duel cu o formație de Euroligă. Clujenii vor întâlni pe 10 octombrie pe Dubai Basketball, în etapa a treia.

Clujenii vor disputa 18 etape în sezonul regulat, fiecare adversar din grupă urmând să fie întâlnit de două ori, pe teren propriu și în deplasare.

Programul lui U-BT Cluj-Napoca, în Liga Adriatică 2026/2027

• 27 septembrie: Mega Superbet – U-BT
• 3 octombrie: Vienna – U-BT
• 10 octombrie: U-BT – Dubai Basketball
• 18 octombrie: Spartak Office Shoes – U-BT
• 26 octombrie: SC Derby – U-BT
• 2 noiembrie: Partizan – U-BT
• 8 noiembrie: U-BT – Bosna
• 14 noiembrie: U-BT – Ilirija
• 22 noiembrie: U-BT – Zadar
• 6 decembrie: Bosna – U-BT
• 20 decembrie: Zadar – U-BT
• 26 decembrie: U-BT – Partizan
• 4 ianuarie 2027: Dubai – U-BT
• 10 ianuarie 2027: U-BT – Spartak
• 16 ianuarie 2027: U-BT – Mega
• 21 ianuarie 2027: U-BT – SC Derby (meci reprogramat din etapa a 11-a, care are loc între 11 și 13 decembrie 2026)
• 24 ianuarie 2027: U-BT – Vienna
• 28 ianuarie 2027: Ilirija – U-BT

Din Grupa A, fac parte echipele: Borac Mozzart, Budućnost VOLI, Cedevita Olimpija, Cibona, Crvena zvezda Meridianbet, FMP, HKK Široki TT Kabeli, Igokea m:tel, Krka, Slovan Bratislava.

Formatul competiției

Primele patru clasate din fiecare grupă a sezonului regulat se vor califica în Top 8, în timp ce celelalte 12 echipe își vor continua parcursul în Play-Out. Toate rezultatele înregistrate în sezonul regulat vor fi păstrate și în cea de-a doua fază a competiției.

În sezonul trecut, U-BT Cluj-Napoca a ajuns până în sferturile de finală ale ABA League. Echipa clujeană a încheiat faza Top 8 pe locul șase, cu 13 victorii și 11 înfrângeri, și a fost eliminată de Budućnost VOLI în trei meciuri în seria din sferturi.