Prima pagină » Life-Inedit » Murături. „Obsesia” neașteptată pe care un jurnalist străin a descoperit-o în România

Murături. „Obsesia” neașteptată pe care un jurnalist străin a descoperit-o în România

Un jurnalist al publicației americane de turism AFAR spune că a descoperit în România o nouă „obsesie”: murături. Într-un articol publicat joi, Danielle Hallock povestește despre experiențele culinare din București și despre modul în care murăturile și alimentele fermentate au ajuns să-i cucerească gusturile.
Murături. „Obsesia” neașteptată pe care un jurnalist străin a descoperit-o în România
Foto cu caracter ilustrativ. LIVIU CHIRICA / MEDIAFAX FOTO
Cosmin Pirv
08 oct. 2026, 16:51, Life-Inedit

„Am mâncat cele mai bune murături din viața mea, în România”, scrie jurnalista în AFAR, care spune că a descoperit în București o adevărată cultură a alimentelor fermentate.

„Ca națiune, mâncăm multe murături – pentru că bem mult”, i-a spus Alexandra Blas, proprietara unui restaurant din București. Aici, jurnalista a încercat, printre altele, murături servite în sandvișuri cu brânză la grătar și castraveți murați prăjiți. Surpriza a fost însă „lemon kimchi”, un preparat inspirat din bucătăria coreeană.

Proprietara restaurantului i-a povestit că a început să experimenteze după ce în București au apărut mai multe restaurante asiatice. A ajuns să pună la murat gutui, sfeclă, varză roșie și chiar ketchup, folosind condimente specifice kimchi-ului.

Turul gastronomic al Bucureștiului a continuat în mai multe localuri, unde jurnalista a încercat preparate cu kimchi, ciuperci, vinete, varză și ridichi murate.

Articolul subliniază că pasiunea românilor pentru murături este una veche, dar că bucătarii din București combină această tradiție cu influențe culinare moderne.

„Desigur, România înseamnă mult mai mult decât murături”, notează Hallock, amintind printre atracțiile țării munții și castelele. Pentru jurnalistă însă, tocmai gustul acru și fermentat a devenit una dintre descoperirile memorabile ale călătoriei sale.

Recomandarea video