Prima pagină » Social » Incendiu într-un lăcaș de cult din Buzău. Alerta a fost dată de un trecător

Incendiu într-un lăcaș de cult din Buzău. Alerta a fost dată de un trecător

Sâmbătă, un incendiu a izbucnit în altarul unei biserici din Râmnicu Sărat. Din fericire, incendiul a fost observat la timp, de un trecător, care a anunțat autoritățile.
Incendiu într-un lăcaș de cult din Buzău. Alerta a fost dată de un trecător
Sursa: Facebook
Daiana Rob
10 oct. 2026, 18:00, Social

Este vorba despre biserica din zona Kaufland Râmnicu Sărat. Potrivit ISU Buzău, incendiul se manifesta în interiorul altarului, iar interiorul bisericii a fost indundat cu fum.

Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere, o altă autospecială de intervenție la înălțime din cadrul Detașamentului Râmnicu Sărat, precum și o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului Buzău.

„În momentul anunțării evenimentului, nicio persoană nu se afla în interior”, informează ISU Buzău.

Potrivit pompierilor, un trecător este cel care a observat că din turla bisericii iese fum, așa că a alertat autoritățile.

La momentul transmiterii știrii, pompierii acționau pentru stingerea incendiului și scoaterea fumului din biserică.

Recomandarea video