Dovezile științifice privind încălzirea globală provocată de activitatea umană sunt mai solide ca niciodată, potrivit unei ample analize publicate în revista Earth’s Future, potrivit AGU Science.
Studiul arată că peste trei decenii de cercetări privind „amprentele climatice” au furnizat dovezi covârșitoare că emisiile de gaze cu efect de seră determină schimbări în întregul sistem climatic al Pământului.
Analiza, coordonată de profesorul Benjamin Santer de la Universitatea East Anglia, urmărește evoluția cercetărilor care permit diferențierea influențelor umane de cele naturale asupra climei, prin studierea tiparelor și a evoluției schimbărilor climatice.
Cercetătorii susțin că dovezile privind impactul activităților umane asupra climei sunt mult mai puternice decât în 2009, când Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA) a stabilit că emisiile de gaze cu efect de seră reprezintă un pericol pentru sănătatea publică.
Concluziile contrazic un raport publicat în iulie 2025 de Departamentul Energiei din SUA, care a pus sub semnul întrebării credibilitatea cercetărilor climatice.
„Știința climei publicată după 2009 este acum mai solidă decât era atunci. Dovezile sunt incontestabile”, a declarat profesorul Benjamin Santer.
Potrivit acestuia, acumularea dovezilor privind legătura dintre activitatea umană și schimbările climatice subliniază necesitatea unor politici de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Cercetătorii arată că influența activității umane poate fi identificată în numeroase componente ale sistemului climatic, de la straturile superioare ale atmosferei până în adâncurile oceanelor.
De asemenea, perioada de după 2009 a inclus cei mai calzi zece ani înregistrați în istoricul măsurătorilor temperaturii de la suprafața Pământului, ceea ce a făcut ca semnalul încălzirii provocate de om să devină și mai evident.
„Numeroase studii riguroase, realizate de echipe de cercetători din întreaga lume, au consolidat încrederea în realitatea și gravitatea schimbărilor climatice provocate de om”, a declarat profesoara Susan Solomon, de la Massachusetts Institute of Technology (MIT).
Analiza evidențiază și progresele în înțelegerea modului în care gazele cu efect de seră influențează frecvența și intensitatea fenomenelor meteorologice extreme.
Acestea includ valurile de căldură, inundațiile și incendiile de vegetație, care pot afecta sănătatea populației, ecosistemele și culturile agricole.
„Au fost dezvoltate metode pentru a înțelege modul în care gazele cu efect de seră au modificat frecvența și intensitatea fenomenelor extreme și felul în care un eveniment meteorologic observat astăzi a fost influențat de emisii”, a explicat Gabi Hegerl, de la Universitatea din Edinburgh.