Potrivit DNA, Mihai Niță, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, și Cosmin Dobre, coordonator al compartimentului de permise și examinări, au fost reținuți pentru 24 de ore. Cei doi urmează să fie prezentați miercuri Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Anchetatorii susțin că, în cursul anului 2026, Niță ar fi inițiat și constituit un grup infracțional organizat din care ar fi făcut parte angajați ai serviciului și instructori auto. Grupul ar fi fost structurat pe trei paliere, formate din examinatori, instructori auto și lucrători de la ghișee.
Examinatorii ar fi facilitat promovarea probei practice prin alegerea unor trasee care să nu pună probleme candidaților, intervenții asupra pedalelor mașinii de examen, fără consemnarea acestora, sau prin trecerea cu vederea a unor greșeli comise de candidați.
Instructorii auto ar fi identificat persoane interesate de programări preferențiale și ar fi colectat bani de la alți instructori sau de la elevii școlilor de șoferi. Sumele ar fi fost remise ulterior examinatorilor sau șefului serviciului.
La rândul lor, angajații de la ghișee ar fi contribuit la programarea candidaților „peste rând” la proba practică și la urgentarea soluționării cererilor pentru eliberarea sau preschimbarea permiselor, precum și a documentelor și plăcuțelor de înmatriculare.
În perioada ianuarie–august 2026, Niță ar fi primit în mod repetat sume cuprinse între 100 de lei și 600 de euro, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. În perioada martie–august, Dobre ar fi primit sume între 100 și 700 de lei, precum și alte foloase necuvenite, potrivit procurorilor.
În același dosar, Dan-Mircea Grigore, subinspector de poliție în cadrul serviciului din Ilfov, este cercetat sub control judiciar pentru constituirea unui grup infracțional organizat și luare de mită. Procurorii susțin că acesta ar fi primit bani la 30 martie 2026 pentru a facilita promovarea probei practice de către un candidat.
În cauză sunt cercetate și alte persoane, între care agenți de poliție și instructori ai școlilor de șoferi.