Prima pagină » Sport » Manchester United, la restaurant cu trofeul Premier League

Manchester United, la restaurant cu trofeul Premier League

Componenţii echipei Manchester United, câştigătoarea campionatului Angliei, şi-au sărbătorit această performanţă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un restaurant italian din oraş, unde au luat cu ei şi trofeul Premier League, informează Daily Mirror.
Manchester United, la restaurant cu trofeul Premier League
18 mai 2009, 14:14, Sport

Grupul de fotbalişti şi oficiali, format din 40 de persoane, între care s-au numărat şi Ryan Giggs, Carlos Tevez, Michael Carrick şi Cristiano Ronaldo, a fost ovaţionat în picioare de angajaţii şi de clienţii restaurantului San Marco’s.

„A fost extraordinar. Toată lumea era în picioare şi aplauda, iar apoi câţiva oameni au început să cânte: «Glory, Glory Manchester United», iar toată lumea li s-a alăturat. Când fotbaliştii au ridicat trofeul, atmosfera a fost incendiară”, a declarat un client al restaurantului, prezent la sărbătoarea echipei Manchester United.

Manchester United a câştigat pentru a treia oară consecutiv campionatul Angliei, ca urmare a remizei de pe teren propriu cu Arsenal, scor 0-0, înregistrată sâmbătă, în etapa a XXXVII-a, penultima din Premier League. Acesta este al 18-lea titlu obţinut de Manchester United, care se alătură astfel în palmaresul fotbalului englez echipei Liverpool, principala sa adversară din acest sezon.

Manchester United, care a câştigat în acest sezon şi Cupa Ligii Angliei, are posibilitatea să mai obţină un trofeu, Liga Campionilor, urmând să întâlnească în finală, la 27 mai, formaţia FC Barcelona.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da