Prima pagină » Social » Secretar de stat în MECI: Trebuie pus lacăt fabricilor de diplome

Secretar de stat în MECI: Trebuie pus lacăt fabricilor de diplome

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Oana Badea a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că "trebuie pus lacăt fabricilor de diplome", afirmând că în România există "anomalii" în sistemul universitar care au făcut "să existe diplome fără competenţe în spate".
Secretar de stat în MECI: Trebuie pus lacăt fabricilor de diplome
12 iul. 2009, 17:43, Social

"Orice om simplu constată că în unele locuri sunt fabrici de făcut diplome. Avem diplome fără competenţe în spate, o hârtie simplă, dar care are antetul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Aici este problema până la urmă. Eu nu văd nimic rău ca o universitate care nu are de-a face cu competenţe în spatele diplomei să îşi pună Universitate SRL la intrare. Cel care vrea să obţină acea diplomă în acele condiţii, să o obţină, nu închidem această cale, dar nu vreau să scrie MECI pe o diplomă care nu înseamnă nimic", a spus Oana Badea.

Ea a adăugat că sistemul universitar trebuie "să îşi producă anticorpii", mai exact acele universităţi cu vechi tradiţii, de prestigiu, trebuie să îşi producă "anticorpii" pentru că s-a ajuns în situaţia în care o diplomă dată de Universitatea "Babeş Bolyai", de exemplu, are scris în antet Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării, la fel ca "o universitate care are centru şi la Cocârlaţi".

Oana Badea a spus că "trebuie pus lacăt fabricilor de diplome", adăugând că i se par prea multe cele aproximativ 60.000 de diplome cerute de "Spiru Haret" în acest an.

Oana Badea a afirmat, de asemenea, că ştie din Senat că la Comisia de Învăţământ au fost "adevărate bătălii" ca studiile de masterat să nu se desfăşoare "oricum, oriunde, cu oricine".

Secretarul de stat în MECI a precizat că există nişte "anomalii" care trebuie eliminate din sistem, iar ministerul nu are această formă de reacţie împotriva celor care vor să meargă mai departe, să studieze, să aibă un examen de licenţă sau să parcurgă un masterat, ci pentru că dincolo de hârtie, dincolo de diplomă trebuie să existe competenţe.

"Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării o să fie mereu arătat cu degetul că absolvenţii de liceu, de facultăţi, de masterat nu au competenţe în spate. De ce? Iată, e o măsură prin care MECI arată fermitate faţă de ceva despre care toată lumea vorbeşte. Ar fi culmea acum, după ce am avut în spaţiul public dezbateri nenumărate pe această temă legat de Iaşi, «Petru Andrei», legat de «Spiru Haret», atât de multe au fost spuse, iar noi să stăm să nu avem nicio reacţie sau cei care au datoria să aibă o opţiune, să ia o decizie, să nu o facă. Eu salut gestul doamnei ministru din acest punct de vedere", a afirmat Oana Badea.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a spus că pentru sesiunea din această vară universităţile "Spiru Haret" din Bucureşti şi "Petre Andrei" din Iaşi nu pot organiza concurs de admitere în anul întâi, întrucât au nişte probleme, după rezolvarea acestora putând să-şi reia activitatea complet.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia