Prima pagină » Știri externe » Cutremurul din Haiti a ucis între „250.000 şi 300.000” de persoane – oficial ONU

Cutremurul din Haiti a ucis între „250.000 şi 300.000” de persoane – oficial ONU

Cutremurul de la 12 ianuarie din Haiti a ucis între 250.000 şi 300.000 de persoane, a anunţat joi şeful Misiunii ONU în această ţară (MINUSTAH), Edmond Mulet, cerând Consiliului de Securitate al ONU să trimită 800 de poliţişti suplimentari pentru securizarea taberelor sinistraţilor.
Cutremurul din Haiti a ucis între
23 apr. 2010, 19:32, Știri externe

Protecţia Civilă haitiană anunţa, până în prezent, un bilanţ de 220.000 de morţi.

„Aici s-a înregistrat un număr dublu de morţi în comparaţie cu (numărul victimelor) bombei atomice de la Hiroshima”, unde au fost ucise aproximativ 140.000 de persoane, la 9 august 1945, şi în lunile care au urmat, a declarat Mulet, reprezentantul special al ONU în Haiti, într-o conferinţă de presă, la o zi după împlinirea a 100 de zile de la data producerii cutremurului.

„În istoria umanităţii nu s-a mai văzut niciodată un dezastru natural de această dimensiune”, a apreciat el, subliniind că 120% din Produsul Intern Brut (PIB) al ţării a dispărut din cauza cutremurului cu magnitudinea 7.

Ziua de miercuri „a marcat 100 de zile de la cutremurul devastator care a atins statul Haiti şi care a ucis între 250.00 şi 300.000 de persoane, a rănit alte 300.000 de persoane şi a determinat strămutarea a peste un milion de persoane”, a declarat Mulet, care l-a înlocuit pe tunisianul Hedi Annabi, ucis în timpul prăbuşirii sediului central al ONU în această ţară.

El a salutat „curajul, flexibilitatea şi spiritul de solidaritate de care haitienii au dat dovadă pentru a face faţă dificultăţilor cu care s-au confruntat de la data catastrofei”, declarându-se „încurajat de numărul de copii care s-au întros, de la începutul lunii, în sălile de cursuri”.

Referindu-se la procesul de reconstrucţie a ţării, el a apreciat că „Haiti se află pe calea cea bună”, dar că trebuie să „dea dovadă de un optimism prudent”.

El a făcut, astfel, apel să nu fie „subestimată amploarea sarcinii şi provocărilor cu care statul Haiti se confruntă”, subliniind că „reconstrucţia trebuie condusă de haitieni”.

Reiterând un calificativ pe care l-a utilizat referitor la Haiti, de „republică a ONG-urilor”, el a apreciat că dacă un număr important dintre cele 10.000 de organizaţii non-guvernamentale, prezente în ţară, „sunt foarte serioase”, „există multe, multe altele, pe care Guvernul ar dori să le cunoască”, deoarece acestea acţionează fără să îşi coordoneze activităţile cu autorităţile locale.

Mulet a anunţat, în plus, că va merge săptămâna viitoare la New York, „pentru a prezenta un raport secretarului general (al ONU, Ban Ki-moon) asupra (activităţii) MINUSTAH în cadrul Consiliului de Securitate şi pentru a participa la deliberările Consiliului cu privire la o ajustare a mandatului” acestei Misiuni.

Considerând „foarte critice” următoarele 12 sau 18 luni, el a prezentat cinci puncte asupra cărora MINUSTAH va trebui să îşi concentreze acţiunea. Acestea sunt promovarea stabilităţii politice, ajutând la organizarea de alegeri rapide, coordonarea ajutorului umanitar „post-dezastru”, „menţinerea unui climat de securitate sigur şi stabil”, susţinerea Guvernului haitian în implementarea planului „său” de reconstrucţie şi „ajutorarea (statului) Haiti în reconstruirea capitalului uman”.

În privinţa securităţii, el a anunţat că MINUSTAH urmează să participe la „ajutorarea PNH (Poliţiei Naţionale Haitiene) să asigure o prezenţă mai vizibilă” în vederea protejării sinistraţilor care trăiesc în cele aproximativ 1.200 de tabere, care au fost instalate după cutremur, şi la organizarea alegerilor, până la sfârşitul anului.

În cazul în care Consiliul de Securitate acceptă recomandările lui Mulet, efectivele poliţiei ONU vor ajunge la 4.391 de persoane, cu aproximativ 800 mai multe decât în prezent.

Adăugând militarii staţionaţi în această ţară, al căror număr nu cere să fie suplimentat, forţa MINUSTAH ar ajunge la peste 13.300 de persoane, asistate de peste 2.000 de civili.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia