Prima pagină » Social » Suceava: Podul între Vereşti şi Udeşti, înclinat de viitură la 45 de grade, circulaţia este închisă

Suceava: Podul între Vereşti şi Udeşti, înclinat de viitură la 45 de grade, circulaţia este închisă

Prefectul de Suceava, Sorin Popescu, a dispus, miercuri seară, închiderea circulaţiei rutiere între comunele sucevene Vereşti şi Udeşti după ce podul peste râul Suceava s-a înclinat la 45 de grade din cauza debitului mărit al râului.
Suceava: Podul între Vereşti şi Udeşti, înclinat de viitură la 45 de grade, circulaţia este închisă
30 iun. 2010, 22:25, Social

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Suceava, Monica Tătaru, a declarat corespondentului MEDIAFAX că circulaţia rutieră pe drumul judeţean Vereşti-Udeşti a fost oprită în zona podului peste râul Suceava.

Ea a spus că din cauza debitului crescut al râului podul s-a înclinat cu 45 de grade.

„Prefectul judeţului a dispus închiderea circulaţiei în zonă”, a spus Tătaru.

În judeţul Suceava mai multe drumuri naţionale, judeţene şi comunale sunt închise pe anumite porţiuni după ce numeroase poduri şi podeţe au fost distruse sau avariate.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da