Prima pagină » Știri externe » Armata iraniană a prezentat un depozit subteran de rachete cu rază lungă de acţiune

Armata iraniană a prezentat un depozit subteran de rachete cu rază lungă de acţiune

Gardienii Revoluţiei, unitate de elită a armatei iraniene, au prezentat luni un depozit subteran de rachete, despre care afirmă că permite lansarea de proiectile cu rază lungă de acţiune, a anunţat televiziunea de stat de la Teheran.
Armata iraniană a prezentat un depozit subteran de rachete cu rază lungă de acţiune

Presa iraniană a prezentat imagini ale depozitului, al cărui amplasament nu a fost dezvăluit, afirmând că acesta conţine rachete de tip Shahab-3.

Gardienii Revoluţiei au început luni o serie de manevre militare care prevăd lansarea de rachete cu rază de acţiune scurtă, medie şi lungă.

„Tehnologia de construcţie pentru aceste silozuri este în întregime locală”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, colonelul Ashgar Ghelichi-Khani, citat de site-ul televiziunii iraniene.

Canalul de televiziune de la Teheran a prezentat şi imagini cu lansarea unei rachete, fără a preciza însă nici data lansării, nici tipul proiectilului.

Cu o rază de acţiune de aproape 2.000 de kilometri, Shahab-3 este o rachetă care poate atinge ţinte de pe teritoriul Israelului, dar şi unele dintre bazele americane din regiune. În ultimii ani, Iranul a efectuat mai multe teste cu acest tip de rachetă, dezvoltată pe baza modelului nord-coreean Nodong.

Teheranul a anunţat că manevrele începute luni reprezintă „un mesaj de pace şi prietenie pentru ţările din regiune” şi nu sunt o ameninţare pentru nici o altă ţară.

Iranul afirmă că dispune de zeci de tipuri de rachete, dintre care unele pot ajunge în Israel şi la baze militare americane din Orientul Mijlociu.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da