Prima pagină » Cultură-Media » Cineastul francez Robert Lamoureux a murit la vârsta de 91 de ani

Cineastul francez Robert Lamoureux a murit la vârsta de 91 de ani

Cineastul francez Robert Lamoureux a decedat, sâmbătă, la vârsta de 91 de ani, potrivit unui anunţ al fiicei cunoscutului artist, France Lamoureux.

„Tata ne-a părăsit în această dimineaţă. El a intrat în comă alaltăieri, dar s-a trezit ieri. Am crezut că şi-a revenit, dar a intrat din nou în comă”, a declarat France Lamoureux.

Robert Lamoureux suferea de melanom, „dar decesul lui nu a fost provocat de acest cancer”, a precizat France Lamoureux.

Data ceremoniilor funerare nu a fost încă stabilită. El va fi înmormântat la Neauphles Le Vieux (în apropiere de Paris), alături de cea de-a doua sa soţie, Magali de Vendeuil.

Născut în 4 ianuarie 1920, Robert Lamoureux este cunoscut pentru activitatea sa ca actor, regizor, scenarist, dramaturg şi cântăreţ.

Robert Lamoureux a fost „regele” comediei franceze mai mult de o jumătate de secol, mai întâi din postura de interpret, iar apoi ca regizor de filme şi piese de teatru.

El a cunoscut consacrarea în anii 1970, datorită seriei de comedie „Compania a 7-a/ 7ème compagnie”, a cărei acţiune se desfăşoară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi care îi are în rolurile principale pe Jean Lefebvre, Pierre Mondy şi Pierre Tornade.

Robert Lamoureux a jucat pentru ultima dată într-o piesă de teatru în 2000, în spectacolul „Si je peux me permettre”. Ulterior, Robert Lamoureux s-a retras la reşedinţa lui din Boulogne-Billancourt, în apropiere de Paris, unde scria poeme.