Prima pagină » Știri externe » Un grec disponibilizat recent a rănit două persoane şi a luat doi ostatici

Un grec disponibilizat recent a rănit două persoane şi a luat doi ostatici

Un angajat grec înarmat cu o carabină a atacat, joi, o fabrică din Komotini (nord-estul Greciei) de unde fusese concediat recent, rănindu-l pe fostul său patron şi pe un alt angajat, apoi luând drept ostatici doi şoferi, conform surselor din cadrul poliţiei locale.

Un reprezentant al administraţiei a confirmat că unul dintre cei răniţi era proprietarul grupului de gestiune a deşeurilor, Helesi. Cele două victime „au fost luate din fabrică şi se află în afara pericolului”, conform sursei.

Potrivit unei stiri, fostul angajat, înarmat cu o carabină, avea joi dimineaţă ostatici doi şoferi. Forţele de ordine au înconjurat fabrica, în timp ce o echipă de negociatori a fost trimisă la faţa locului.

Bărbatul face parte dintr-un grup de 150 de angajaţi care au fost concediaţi recent. Representanţii companiei Helesi nu au făcut precizări despre data şi amploarea acestor concedieri.

Poliţia nu a manţionat dacă atacatorul a făcut vreo revendicare.