Prima pagină » Sport » Dragan Petricevici a fost demis de la BC Timişoara

Dragan Petricevici a fost demis de la BC Timişoara

Antrenorul sârb al echipei BC Timişoara, Dragan Petricevici, a fost demis, marţi, de la conducerea tehnică a grupării bănăţene din cauza rezultatelor slabe, transmite corespondentul MEDIAFAX.
22 mart. 2011, 14:21, Sport

Motivele invocate au fost rezultatele slabe, sub aşteptări pentru o formaţie care în ultimii ani se califica în play-off, dar şi atmosfera încordată din cadrul lotului.

Până la finalul acestui sezon, echipa va fi condusă de fostul secund al lui Petricevic, Cristian Bota, ajutat de unul dintre antrenorii echipei secunde, Djordje Jovicici.

Contractul cu Dragan Petricevici a fost reziliat cu acordul părţilor, iar conducerea clubului bănăţean a anunţat că este în tratative cu un antrenor străin, care ar urma să preia echipa din vară. „Comitetul Director al clubului a decis întreruperea colaborării cu Dragan Petricevici. De pregătirea echipei se vor ocupa, până la sfârşitul campionatului, secunzii Cristi Bota şi Djordje Jovicici, iar din vară vom aduce tot un antrenor străin la conducerea echipei”, a declarat preşedintele BC Timişoara, Valentin Moldovan.

Dragan Petricevici lasă în urmă cele mai mari performanţe din istoria baschetului timişorean, câştigarea Cupei României şi calificarea în finala campionatului, rezultate reuşite în ultimii trei ani. „Îmi pare teribil de rău că plec de la Timişoara, dar trebuia să luăm această decizie. E spre binele clubului. Am crezut mereu că putem să prindem play-off-ul, iar după meciul de la Cluj, când am văzut că nu mai putem să atingem acest obiectiv, ceva s-a rupt în mine şi mi-am dat seama că trebuie să plec. Regret că nu am fost eu antrenorul care să aducă titlul la Timişoara, dar nu regret faptul că în vară am ales să nu plec, deşi previziunile nu erau deloc favorabile”, a anunţat, la rândul său Petricevici.

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
A murit Spiridon, tatăl lui Adrian Mutu » Fan Știința, părinte exigent + Pasiunea transmisă printr-o pereche de jambiere
GSP.ro
Zece alpiniști, inclusiv celebrul Nirmal Purja, sunt căutați de salvatori după o avalanșă pe unul dintre cei mai înalți munți din lume. Mesajul transmis de alpinistul Horia Colibășanu
Gandul
'L-au resuscitat'. Prima reacție a lui Stelian Ogică, după ce Adrian Ropotan a fost implicat într-un accident teribil
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Pedeapsă mică pentru contabila care a țepuit MAE cu 8,4 milioane de lei. Cum povestește inculpata că a luat banii: „Când diplomații erau în misiune, eu îi treceam ca fiind în concediu”
Libertatea
Rețeta secretă de șnițele a lui Cătălin Scărlătescu. Care este ingredientul care le dublează savoarea
CSID
Un proprietar își vinde mașina chinezească pe Autovit după aproape 32.000 km. Cât cere pe modelul chinezesc
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia