Prima pagină » Știri externe » Explozie în apropierea unui post de poliţie din Moscova

Explozie în apropierea unui post de poliţie din Moscova

Un poliţist a fost rănit, marţi, în explozia produsă în apropiere de un post de poliţie din centrul Moscovei, a anunţat agenţia RIA Novosti, citând o sursă din cadrul forţelor de securitate, relatează AFP.
03 mai 2011, 08:58, Știri externe

Un dispozitiv exploziv artizanal având echivalentul a 50 de grame de TNT a fost ascuns într-o geantă lăsată într-o parcare în apropierea clădirii, a anunţat această sursă. Explozia s-a produs în momentul în care poliţistul a descoperit geanta suspectă, a precizat sursa citată.

În martie, explozii similare s-au produs la Moscova într-o staţie de autobuz din apropierea unei academii a serviciilor speciale ruse (FSB) şi în faţa unui imobil aparţinând FSB, fără a provoca victime.

Una dintre aceste explozii a fost revendicată de o grupare islamistă care afirma că este un răspuns oficial la operaţiunile FSB împotriva rebelinii islamiste din Caucaz.

După primul război din Cecenia (1994-1996) între forţele ruse şi cele separatiste, rebeliunea s-a islamizat progresiv şi a depăşit frontierele cecene pentru a se transforma, la mijlocul anilor 2000, într-o mişcare islamistă arată activ în tot Caucazul de Nord.