Prima pagină » Sport » Victor Hănescu s-a calificat în turul doi la Wimbledon, fază în care îl va întâlni pe Roddick

Victor Hănescu s-a calificat în turul doi la Wimbledon, fază în care îl va întâlni pe Roddick

Tenismanul Victor Hănescu, locul 63 ATP, s-a calificat, marţi, în turul doi la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, fază a competiţiei în care va evolua împotriva americanului Andy Roddick, cap de serie numărul 8, informează site-ul oficial al competiţiei.
21 iun. 2011, 17:48, Sport

Hănescu, care anul trecut a juns în turul trei la Wimbledon, l-a învins, în runda inaugurală, cu scorul de 6-4, 6-3, 6-2, pe cehul Jaroslav Pospisil, poziţia 133 în ierarhia mondială. Meciul a fost întrerupt luni, la scorul de 6-4, 2-1 pentru român.

În turul doi, Victor Hănescu îl va întâlni pe americanul Andy Roddick, locul 10 ATP, care a trecut, cu scorul de 6-4, 7-6 (8/6), 6-3, de germanul Andreas Beck, poziţia 156 în clasamentul mondial.

Hănescu şi Roddick s-au întâlnit de trei ori în carieră, de fiecare dată impunându-se americanul. Primul meci a avut loc în 2003 la turneul de Masters Series de la Paris, când scorul a fost 7-6 (7/4), 7-6 (7/4). Cei doi s-au mai întâlnit în 2006 la turneul Master Series de la Roma, scor 6-1, 6-0, şi în 2009 la Doha, scor 6-3, 6-2.

Pentru calificarea în turul doi la Wimbledon, Hănescu va încasa 20.125 de lire sterline.

România mai este reprezentată în primul tur de la Wimbledon de Irina-Camelia Begu pe tabloul feminin. În turul doi s-au mai calificat Alexandra Dulgheru, Monica Niculescu şi Simona Halep.

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
A murit Spiridon, tatăl lui Adrian Mutu » Fan Știința, părinte exigent + Pasiunea transmisă printr-o pereche de jambiere
GSP.ro
Zece alpiniști, inclusiv celebrul Nirmal Purja, sunt căutați de salvatori după o avalanșă pe unul dintre cei mai înalți munți din lume. Mesajul transmis de alpinistul Horia Colibășanu
Gandul
'L-au resuscitat'. Prima reacție a lui Stelian Ogică, după ce Adrian Ropotan a fost implicat într-un accident teribil
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Pedeapsă mică pentru contabila care a țepuit MAE cu 8,4 milioane de lei. Cum povestește inculpata că a luat banii: „Când diplomații erau în misiune, eu îi treceam ca fiind în concediu”
Libertatea
Adrian Ropotan, în stare gravă după accidentul de microbuz din Argeș. Antrenorul a fost resuscitat la fața locului. Imagini de la locul accidentului
CSID
Un proprietar își vinde mașina chinezească pe Autovit după 30.000 KM. Cât cere pe ea
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia