Politic

Ponta: Băsescu nu a cerut Guvernului niciun material pentru reuniunea CE. Atitudinea este reprobabilă

Preşedintele Traian Băsescu nu a cerut Guvernului niciun material redactat deja pentru reuniunea CE privind agenda digitală, iar atitudinea sa orgolioasă este una reprobabilă la nivel european, a declarat premierul Victor Ponta.

Ponta: Eu i-am cerut lui Chiţoiu scenarii pentru venituri. Nu putem atinge toate ţintele, şi scăderea CAS, şi majorări de salarii, pensii, cofinanţări

Premierul Victor Ponta a afirmat că el este cel care i-a cerut ministrului de Finanţe diferite scenarii pentru creşterea încasărilor la buget, discutate în USL, deoarece este mai uşor să se ceară la TV scăderi de taxe şi bani "mai ales când ai campanie electorală şi nicio responsabilitate".

România va primi despăgubiri pentru seceta din 2012, după ce PE a votat rectificarea bugetului

Parlamentul European a adoptat, joi, o rectificare bugetară pe 2013, eliminând astfel riscul ca CE să nu poată efectua o serie de plăţi până la sfârşitul anului, inclusiv despăgubirile stabilite pentru România, după seceta şi incendiile de pădure din 2012.

Mihnea Constantinescu va primi distincţia de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare

Diplomatul Mihnea Constantinescu va primi distincţia de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare, în cadrul unei ceremonii organizate, luni, la Reşedinţa Franţei din Bucureşti, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

ANALIZĂ: Creşterea cotei unice, necesară pentru majorarea salariilor şi pensiilor fără un deficit mai mare. REACŢIILE liderilor politici

Creşterea cotei unice ar fi necesară dacă FMI şi CE nu acceptă pentru 2014 un deficit bugetear mai mare din cofinanţarea fondurilor UE, pentru a permite majorarea salariilor şi a pensiilor, mai ales după o încasare la nouă luni cu mult sub programul de la începutul anului, afirmă surse oficiale.

Editurile acuză MEN de lipsă de transparenţă în cazul manualelor digitale şi cer o strategie

Uniunea Editorilor din România a acuzat Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) de lipsă de transparenţă în cazul manualelor digitale şi a solicitat, în cadrul unei dezbateri organizate, joi, la Târgul Educaţional Bucureşti, elaborarea unei strategii şi a unei metodologii în acest sens.

Antonescu: Ponta n-a fost atent la comunicare legat de Kosovo. Nu era în măsură să dea garanţii

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi, la Slatina, că Victor Ponta nu a fost foarte atent la comunicare când a vorbit despre poziţia faţă de Kosovo, arătând că şeful Guvernului "nu era în măsură să dea aceste garanţii, pentru că nu prim-ministrul hotărăşte ce state se recunosc".

O piscină de 100 mp şi două saune s-ar putea deschide în spaţiul din subsolul Senatului unde s-ar putea face un centru spa – FOTO

La Senat s-ar putea deschide un centru spa cu piscină, saună şi sală de fitness, în regim privat, în prezent doar sauna fiind funcţională, în timp ce piscina, care depăşeşte 100 de metri pătraţi, nu este încă finalizată.

Săftoiu: PDL cere Guvernului să renunţe la intenţia majorării cotei unice. Altfel, moţiune de cenzură

PDL solicită Guvernului Ponta "să renunţe la intenţia de majorare a cotei de impozitare", în caz contrar va introduce o moţiune de cenzură bazându-se şi pe sprijinul PNL, a declarat joi purtătorul de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu.

Liderii PNL din judeţele Moldovei vor autostradă spre Ardeal şi subvenţii pentru transportul aerian

Liderii organizaţiilor PNL din judeţele Moldovei au stabilit trei direcţii în care le cer guvernanţilor să acţioneze - autostrada spre Ardeal, subvenţii pentru cursele aeriene şi fonduri UE pentru infrastructura parcurilor industriale, a declarat, joi, preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu.

Antonescu: Nimeni din USL nu a venit să spună „Eu doresc să măresc cota unică”

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, la Slatina, că nimeni în USL nu a venit cu propunerea majorării cotei unice, dar că a existat o discuţie preliminară, cea de fond urmând a se desfăşura săptămâna viitoare, în perspectiva construcţiei bugetare.

Borbely, despre o eventuală amânare a regionalizării cu minim un an: Slavă Domnului!

Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, salută o eventuală amânare a regionalizării cu cel puţin un an, anunţată de vicepremierul Liviu Dragnea, arătând că, în momentul de faţă, Guvernul "nici măcar nu are o concepţie" în această privinţă.

Dragnea despre dosarul referendumului: Nu înţeleg de ce a rămas la dosar plângerea celui decedat, după ce a apărut cea a unui om viu

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, joi, că ştie şi de existenţa la dosarul său privind referendumul a unei plângeri penale făcute de Romică Părpălea, el arătând că nu înţelege de ce a rămas la dosar şi plângerea făcută de un om care a decedat, după ce a apărut cea a unuia în viaţă.

Borbely: Nu suntem de acord cu mărirea cotei unice de la 16 la 22 la sută

Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, afirmă că formaţiunea sa nu este de acord cu mărirea cotei unice de la 16 la 22 la sută, potrivit unei variante care ar fi fost discutată de liderii USL, apreciind că "ceea ce păgubeşte România cel mai mult" este schimbarea frecventă a legislaţiei.

Dragnea: Se simte nevoia ca veniturile bugetare să fie mai mari în 2014. Aşteptăm soluţii de la MFP

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, joi, că nivelul încasărilor este, în acest moment, sub cel prognozat, arătând că se simte nevoia ca veniturile bugetare să fie mai mari în 2014 şi că premierul Ponta şi PSD aşteaptă propuneri în acest sens de la Ministerul de Finanţe, condus de Daniel Chiţoiu.

Dragnea despre creşterea cotei la 22%: O frântură din discuţia USL a fost dată pe surse, erau simulări

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, joi, referindu-se la informaţiile privind creşterea cotei unice la 22%, că "o frântură" din discuţia USL privind propunerile de creştere a veniturilor la buget a fost dată pe surse, el arătând că era vorba de simulări făcute de specialişti.

PDL îi cere lui Dragnea întâlnire pe Legea descentralizării. Tişe: Ţara va deveni o adunătură de feude

PDL îi cere vicepremierului Liviu Dragnea o întâlnire pe tema Legii Descentralizării, considerând că prin actualul proiect propus România devine "o adunătură de feude", a declarat, joi, vicepreşedintele PDL, Alin Tişe.

Ponta a ajuns la Bruxelles, pentru reuniunea liderilor socialişti europeni

Premierul Victor Ponta a ajuns la Bruxelles, unde va participa la reuniunea liderilor socialişti europeni.

Dragnea spune că s-a referit la Marcel Opriş, şeful STS, în declaraţia de zilele trecute

Liderul PSD Liviu Dragnea a spus, joi, că s-a referit la Marcel Opriş, şeful STS, în declaraţia de zilele trecute, când spunea că un şef de "aşa-zis" serviciu secret "umblă prin târg" şi spune că descentralizarea făcută de vicepremier vizează acoperirea unor greşeli în plata de ajutoare sociale.

Duşa: Luni încep lucrările la Deveselu. Baza trebuie să fie operaţională din 2015

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, joi, la Sibiu, că lucrările la baza de la Deveselu (Olt) vor începe de luni, statul român având misiunea de a realiza lucrări de amenajare, iar partenerii americani de dotare a bazei, care trebuie să fie operaţională din 2015.

Băsescu: România susţine fără rezerve găsirea unei soluţii de punere în libertate a Iuliei Timoşenko

Preşedintele Băsescu a declarat, joi, la plecarea către Bruxelles, unde participă la reuniunea Consiliului European, că România susţine fără rezerve găsirea unei soluţii de punere în libertate a Iuliei Timosenko, menţionând că în acelaşi timp trebuie să nu fie întârziată apropierea Ucrainei de UE.

Dragnea admite că abordarea USL faţă de regionalizare e diferită: În 2014 pregătim regionalizarea

Vicepremierul Liviu Dragnea a admis, joi, că abordarea USL faţă de regionalizare este diferită în acest moment faţă de cea de la începutul anului, el arătând că în noua viziune a USL anul 2014 va fi folosit pentru a crea un cadru instituţional al regionalizării în limitele în vigoare în prezent.

Băsescu, înainte de plecarea la Consiliul European: Ar fi fost păcat să trimitem acolo un începător

Preşedintele Traian Băsescu a spus, joi, înainte de plecarea la Bruxelles, pentru reuniunea Consiliului European, că le reaminteşte "celor care cred că viaţa începe odată cu ei" că este unul dintre şefii de stat care au contribuit la agenda UE 2020, în care una dintre componente este digitalizarea.

Chiţoiu: PNL nu susţine şi nu va susţine orice măsură de creştere a cotei unice de 16%. Reacţia lui Dragnea

PNL "nu susţine şi nu va susţine orice măsură de creştere a cotei unice de 16%", declară vicepremierul liberal Daniel Chiţoiu, potrivit unui comunicat de presă transmis joi de formaţiunea politică.

Creşterea cotei unice, necesară pentru majorarea salariilor şi pensiilor fără un deficit mai mare

Creşterea cotei unice ar fi necesară dacă FMI şi CE nu acceptă pentru 2014 un deficit bugetar mai mare din cofinanţarea fondurilor UE, pentru a permite majorarea salariilor şi a pensiilor, mai ales după o încasare la nouă luni cu mult sub programul de la începutul anului, afirmă surse oficiale.

Directorul de arhive al Muzeului Holocaustului din Washington: Şova crede că a făcut deserviciu PSD spunând prostii

Dan Şova crede că a făcut un deserviciu Partidului Social Democat (PSD) atunci când a spus "prostii" referitoare la Holocaust, a declarat, miercuri, directorul secţiei de cercetare arhivistică din cadrul Muzeului Holocaustului din Washington, Radu Ioanid.

Ponta: Argumentele la Visa Waiver au fost înţelese de Congresul SUA, dar nu vreau să dau speranţe deşarte

Argumentele României pentru programul Visa Waiver au fost clar înţelese de reprezentanţii Congresului american, a declarat premierul Ponta, adăugând însă că nu vrea să creeze "speranţe deşarte" şi că, deocamdată, se poate considera că a fost adăugată încă o "cărămidă" în îndeplinirea obiectivului.

EXCLUSIV:Corlăţean:Parlamentul nu va ratifica acordul Canadei cu UE dacă nu sunt eliminate vizele-2-

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat pentru MEDIAFAX că a făcut şi efectuează demersuri pentru eliminarea vizelor impuse cetăţenilor români de către Canada, iar dacă aceasta nu se va întâmpla, atunci nu crede că Parlamentul va ratifica acordul de liber-schimb dintre UE şi această ţară.

EXCLUSIV – Corlăţean: Parlamentul nu va vota acordul Canadei cu UE dacă nu sunt eliminate vizele impuse românilor

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat pentru MEDIAFAX că a făcut şi efectuează demersuri pentru eliminarea vizelor impuse cetăţenilor români de către Canada, iar dacă aceasta nu se va întâmpla, atunci nu crede că Parlamentul va ratifica acordul de liber-schimb dintre UE şi această ţară.

Ponta a anunţat că intenţionează ca anul viitor să efectueze o vizită la Moscova

Premierul Victor Ponta a anunţat că intenţionează ca anul viitor să efectueze o vizită la Moscova, deoarece România trebuie să aibă relaţii economice cu toate statele, inclusiv cu Rusia şi China.

Ponta, la Muzeul Holocaustului din Washington: Istoria trebuie cunoscută şi asumată, nu cosmetizată

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la Muzeul Holocaustului din Washington, că persoanele care la un moment dat spun că nu s-a întâmplat nimic rău în România în istorie trebuie să cunoască realitatea şi să o asume, el precizând totodată că istoria nu trebuie nici măcar "cosmetizată".

Ponta: Nu mă voi da în stambă cu Băsescu la Bruxelles, dar frustrarea sa personală deserveşte ţara

Orgoliul şi frustrarea personală a preşedintelui Traian Băsescu de a reprezenta România la Consiliul European într-un domeniu în care Guvernul este cel care are competenţe creează deservicii ţării şi împiedică reprezentarea corectă a intereselor industriei româneşti de IT, afirmă premierul Ponta.

Ponta: Demagogia şi populismul privind gazul şi aurul, ultima bătălie din tranziţia de la postcomunism

Demagogia şi populismul din politică şi presă, pornită de la preocupări reale şi corecte pentru protecţia mediului a unor oameni cu bune-intenţii şi preocupări ecologiste privind gazul şi aurul, reprezintă ultima bătălie din tranziţia de la postcomunism la societate europeană, spune premierul Ponta.

Liderii USL au discutat despre creşterea cotei unice şi scăderea TVA pentru 2014. Antonescu: A existat o discuţie informală, nu o propunere

Liderii USL au vorbit la finalul ultimei şedinţe a Uniunii despre varianta reducerii TVA şi creşterii cotei unice în contextul discuţiilor legate de construcţia bugetară pentru anul 2014, au declarat pentru MEDIAFAX surse din USL. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a admis miercuri seară că a existat o discuţie la nivelul USL despre creşterea cotei unice, dar una "informală" şi "ipotetică", menţionând că nu a fost avansată însă ca propunere din partea PSD sau a PNL şi nimeni nu a susţinut-o.

Ponta spune că justiţia va fi independentă „după 2014”: Nu cred că Băsescu se schimbă până atunci

Justiţia va fi nu doar independentă şi puternică, dar nu va mai fi folosită de oameni politici "după 2014", a declarat premierul Ponta, explicând că avansează un termen îndepărtat deoarece nu crede că preşedintele Băsescu se va schimba până la finele mandatului şi nu va mai folosi justiţia ca armă.

Preşedintele Băsescu participă, joi şi vineri, la Summit-ul PPE şi la Reuniunea Consiliului European

Preşedintele Traian Băsescu va participa, joi şi vineri, la Bruxelles, la Summitul Partidului Popular European şi la Reuniunea Consiliului European, potrivit programului oficial remis de Administraţia Prezidenţială.

Secretarul american al Apărării: Montarea elementelor antirachetă continuă în România, în pofida divergenţelor cu Rusia

Chuck Hagel, secretarul american al Apărării, a declarat cu ocazia Consiliului NATO-Rusia că instalarea elementelor antirachetă va continua, prin montarea, săptămâna viitoare, a unor echipamente în România, în contextul în care divergenţele între cele două părţi continuă.

Kelemen: Asumarea pe descentralizare – corectă, au fost deja toate dezbaterile posibile şi imposibile

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că angajarea răspunderii Guvernului pe descentralizare reprezintă o variantă "corectă", întrucât problema a fost dezbătută în mai multe legislaturi, având deja loc "toate dezbaterile posibile şi imposibile" pe această temă.

Kelemen: USL să spună că nu mai sunt o prioritate amendarea Constituţiei şi regionalizarea

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, că USL "ar trebui să anunţe foarte repede" că amendarea Constituţiei şi regionalizarea nu mai sunt o prioritate, astfel încât acestea "să nu mai fie teme false", el spunând că majoritatea ar trebui să se ocupe de guvernare.

Pocora (PNL): Amânarea deciziei CC pe legea referendumului face parte din tertipurile lui Băsescu

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat, miercuri, că amânarea unei decizii asupra sesizării şefului statului în cazul modificărilor aduse Legii referendumului prin introducerea unui prag redus de cvorum face parte din "tertipurile procedurale" ale lui Traian Băsescu.