Mediafax Echipa

MINIVACANŢA DE 1 MAI: Elevii merg la şcoală sâmbăta, pentru a recupera zilele libere de 2 şi 3 mai

Ministerul Educaţiei a anunţat inspectoratele şcolare că orele de curs din 2 mai vor fi recuperate sâmbătă 20 aprilie, iar cele din 3 mai, în oricare din zilele de sâmbătă, începând din 27 aprilie, dar nu mai târziu de 25 mai.

Niţă: Dacă tot stric tot în sistemul energetic, merg până la capăt. Nu mai vindem acţiuni Petrom

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a declarat că nu se gândeşte să vândă pe bursă un pachet de până la 10% din acţiunile statului la OMV Petrom (SNP) şi, referindu-se la unele acuzaţii care îi sunt aduse, că dacă tot strică sistemul energetic va merge până la capăt.

EXPLOZIILE din BOSTON: Un băiat de opt ani a fost ucis în atentat după ce îşi îmbrăţişase tatăl la linia de sosire

Moartea unui băiat în vârstă de opt ani, Martin Richard, ucis după ce şi-a îmbrăţişat tatăl care tocmai trecuse linia de sosire a maratonului din Boston, luni, a emoţionat americanii.

CSM a sesizat Curtea Constituţională cu un conflict între autoritatea judecătorească şi Guvern privind numirile la CEDO

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea unui conflict de natură constituţională între autoritatea judecătorească şi Guvern privind modificarea procedurii de numire a judecătorului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Înmatriculările de autoturisme noi din România au scăzut în primul trimestru mai puternic decât media UE

Înmatriculările de autoturisme noi din România au scăzut în primul trimestru cu 11,3%, la 12.387 unităţi, un declin uşor mai puternic decât media din UE, piaţă care a coborât în primele trei luni ale anului cu 9,8%, la 2,99 milioane de maşini.

Ponta asigură că Legea imobilelor nu îi va afecta pe chiriaşii care au cumpărat case prin Legea 112

Noua lege privind imobilele naţionalizate nu îi va afecta în niciun fel pe foştii chiriaşi care au cumpărat astfel de imobile în baza Legii 112/1995 şi nu vor exista cazuri în care aceştia să fie scoşi din casă de fostul proprietar, deoarece vor fi acordate despăgubiri, a asigurat premierul Ponta.

Statul a vândut integral pachetul de 15% din Transgaz, pentru 72 milioane euro

Statul a vândut întreg pachetul de 15% din acţiunile Transgaz (TGN) scos la vânzare prin ofertă secundară pe Bursă, obţinând 72 milioane de euro, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă la BVB, ministrul delegat pentru Energie, Constatin Niţă.

PROTEST SPONTAN la CFR. Aproape 2.000 de angajaţi de la Reparaţii Locomotive au oprit lucrul

Aproape 2.000 de angajaţi de la societatea Reparaţii Locomotive din cadrul CFR au oprit spontan lucrul, miercuri dimineaţă, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile.

Fostul ministru francez Jérôme Cahuzac demisionază din Adunarea Naţională

Fostul ministru francez al Bugetului Jérôme Cahuzac, care a provocat un scandal politic după ce a minţit în legătură cu deţinerea unui cont secret în străinătate, şi-a anunţat marţi demisia din Adunarea Naţională, într-un interviu acordat televiziunii BFMTV.

Zece persoane suspectate de furturi, ridicate în urma unor percheziţii în Bucureşti şi Ilfov

Zece membri ai unei grupări care ar fi furat din mai multe autoturisme din Capitală, sub paravanul activităţii de taximetrie, vor fi duse la audieri, în urma unor percheziţii la locuinţele acestora din Bucureşti şi Ilfov, informează, miercuri, Poliţia Capitalei.

Percheziţii la Penitenciarul Botoşani şi la locuinţele unor persoane suspectate de furturi din firme

Poliţiştii fac miercuri percheziţii la Penitenciarul Botoşani şi la mai multe adrese din municipiul Botoşani şi oraşul Săveni, fiind vizate şapte persoane suspectate de furturi din societăţi comerciale, gruparea fiind coordonată de doi deţinuţi.

Maratonul de la New York va avea ca „principală prioritate” siguranţa

Asociaţia New York Road Runners, care organizează maratonul din New York a deplâns "ziua tragică din Boston" de luni şi a afirmat că siguranţa atleţilor "este şi va fi întotdeauna principala (sa) prioritate", potrivit unui comunicat publicat marţi.

Subsecretarul de Stat american Rose Gottemoeller, în vizită la Bucureşti la 21-22 aprilie

Subsecreatarul de Stat american pentru Controlul Armamentului şi Securitatea Internaţională, Rose Gottemoeller, va veni în vizită la Bucureşti, în perioada 21-22 aprilie, pentru a discuta despre scutul antirachetă, se arată într-un comunicat al Departamentului de Stat american.

O scrisoare cu ricină a fost trimisă unui senator american

Autorităţile americane au descoperit ricină, o otravă letală, într-o scrisoare destinată senatorului republican Roger Wicker, dar care a fost interceptată înainte de a ajunge la biroul acestuia, a anunţat marţi FBI.

A slăbit 30 de kilograme în ultimii ani. Acum pozează în costum de baie. Transformarea unei vedete – FOTO, VIDEO

De la un star cu mari probleme privind încrederea în sine şi imaginea prezentată publicului, britanica a devenit acum unul dintre apărătorii vieţii sănătoase. De curând, ea a apărut pe coperta revistei Self, unde vorbeşte despre transformarea prin care a trecut

Cutremur cu magnitudinea 6,8 în Papua Noua Guinee

Un cutremur de magnitudinea 6,8 grade s-a produs miercuri în Papua Noua Guinee, a anunţat centrul american de geofizică USGS, fără a declanşa alertă de tsunami. Cutremurul a avut loc la o adâncime de şapte kilometri şi la 19 kilometri est de oraşul Aitape, de pe coasta nordică a ţării, în jurul orei locale 8.55 (01.55 ora României), potrivit USGS.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 17 aprilie

Pe 17 aprilie 1647 a murit cronicarul Grigore Ureche, sfetnic apropiat al domnitorului Vasile Lupu, mare spătar, iar din anul 1642 mare vornic. Este autorul lucrării "Letopiseţul Ţării Moldovei" (n. 1590).

Dâmboviţa: Incendiul produs la o hală dezafectată din curtea Penitenciarului Mărgineni a fost stins

Incendiul izbucnit, marţi seară, la o hală dezafectată din curtea Penitenciarului Mărgineni, judeţul Dâmboviţa, a fost stins după aproximativ două ore şi jumătate, pompierii rămânând la faţa locului pentru a preveni reizbucnirea incendiului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Costel Căşuneanu, despăgubit cu 4.000 de euro de CEDO

Costel Căşuneanu, inculpat pentru trafic de influenţă în acelaşi dosar cu Cătălin Voicu, ar urma să fie despăgubit de statul român cu 4.000 de euro, pentru condiţiile în care a stat în detenţie timp de cinci zile şi încălcarea dreptului la viaţă privată, potrivit unei decizii date marţi de CEDO.

MasterChef: Provocări, surprize şi noi eliminări în ediţia de marţi a concursului – VIDEO

În ediţia "MasterChef" de marţi, difuzată la Pro TV, concurenţii rămaşi în joc au avut parte de o provocare dublă, de certuri, de o ieşire intempestivă din platou şi de un test sub presiune.

Proiect CGMB: Bucureştenii vor fi obligaţi să sterilizeze câinii mai mari de şase luni. Taxă de 170 de lei pentru adopţia unui câine din adăposturi

Posesorii de câini în vârstă de peste şase luni din Capitală vor avea obligaţia să îi sterilizeze, excepţie făcând numai patrupedele utilitare şi de vânătoare înregistrate, precum şi cele ale ministerelor Internelor şi Apărării, potrivit unui proiect de hotărâre a CGMB.

CUPA ROMÂNIEI: CFR Cluj – Astra Giurgiu, scor 0-0, în prima manşă a semifinalelor competiţiei

Formaţia CFR Cluj a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, marţi, pe teren propriu, în compania echipei Astra Giurgiu, în prima manşă a semifinalelor Cupei României-Timişoreana, în care clujenii au evoluat din minutul 30 cu un jucător mai puţin.

Mihai Stoica: Voi face apel la această decizie

Managerul FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, marţi seară, că va face apel la decizia Comisiei de Disciplină a LPF de a-l suspenda cinci luni şi a apreciat că gruparea Rapid, care va disputa şase meciuri fără spectatori, a primit o sancţiune mică.

Modificări la Legea imobilelor naţionalizate: MADR intervine la schimbarea destinaţiei izlazului. Dispare chiria lunară

Guvernul a acceptat 7 amendamente la Legea imobilelor naţionalizate, prin care limitează punctele pentru cumpărătorul de drepturi litigioase, dar schimbă condiţia de modificare a categoriei terenului pe izlazul comunal şi nu mai tratează chiria către proprietarul unui spital/şcoală ca plată lunară.

Dâmboviţa: Incendiu la o hală dezafectată din curtea Penitenciarului Mărgineni

Un incendiu a izbucnit, marţi seară, la o hală dezafectată din curtea Penitenciarului Mărgineni, judeţul Dâmboviţa, la faţa locului fiind prezente pentru stingerea focului patru echipaje de pompieri militari. După aproximativ două ore şi jumătate de la apariţia flăcărilor, pompierii au reuşit să stingă incendiul.

SANCŢIUNILE în cazul incidentelor de la RAPID – STEAUA: Câte etape a fost suspendat Mihai Stoica

Clubul Rapid a fost sancţionat, marţi, de Comisia de Disciplină a LPF cu disputarea a şase etape fără spectatori şi 70.0000 penalitate sportivă, iar managerul FC Steaua, Mihai Stoica, cu cinci luni de suspendare şi 10.000 de lei penalitate, informează pentru MEDIAFAX surse din cadrul ligii.

Bărbat cu boala Hodgkin, care risca să rămână infertil, are acum tripleţi

Un bărbat cu boala Hodgkin, care risca să rămână infertil în urma unui transplant cu celule stem şi a chimioterapiei, are în prezent trei fetiţe de un an şi două luni, iar la cinci ani de la intervenţie poate fi considerat vindecat.

Judecarea recursurilor în DOSARUL TRANSFERURILOR se va relua în 9 mai

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis continuarea judecării recursurilor în dosarul transferurilor la 9 mai, când ar urma să dea declaraţii şase dintre cei opt inculpaţi, după ce la termenul de marţi a fost audiat doar Gheorghe Popescu.

Perjă: Mai mult ca sigur nu vom mai juca pe Giuleşti cu spectatori până la final

Team-managerul FC Rapid, Dănuţ Perjă, a declarat, marţi, după ce a fost audiat de Comisia de Disciplină a LPF, că mai mult ca sigur rapidiştii vor primi mai multe etape de suspendare după incidentele de la meciul cu Steaua.

EXPLOZIILE DIN BOSTON: Recompensă de 50.000 de dolari pentru informaţii despre autorii atentatelor

Autorităţile americane au anunţat că vor oferi o recompensă de 50.000 de dolari pentru informaţii care să conducă la autorii atacurilor de la maratonul din Boston.

CNA: Trei membri au sesizat Comisia Europeană că Laura Georgescu a falsificat o Decizie a Consiliului

Trei membri ai CNA - Narcisa Iorga, Valentin Jucan şi Florin Gabrea - au sesizat, marţi, Comisia Europeană cu privire la faptul că Laura Georgescu, membru al Consiliului, a falsificat o Decizie adoptată de Consiliu.

Bugetul Cercetării în 2013, peste 1,6 miliarde lei, cel mai mare din 2009

Bugetul Cercetării în 2013 este de peste 1,6 miliarde de lei, cel mai mare începând din 2009, banii pentru proiectul Idei fiind mai puţini pentru că o parte a lor au fost redistribuţi pentru proiecte deficitare financiar, precum cele de resurse umane şi inovare, spune ministrul Mihnea Costoiu.

Un tribunal din Liechtenstein cere detalii din dosarul transferurilor referitoare la Copos

Instanţa supremă a anunţat marţi, la judecarea recursurilor din dosarul transferurilor de judecători, că a primit, prin intermediul MJ, o cerere a unui tribunal din Liechtenstein referitoare la stadiul cercetărilor faţă de George Copos în acest caz, precum şi la condamnărilor anterioare din dosar.

Care este cauza reală a migrenelor? Descoperirea făcută de cercetătorii danezi

Cercetătorii danezi au făcut o descoperire importantă privind cauza producerii migrenelor, ceea ce ar putea constitui un pas vital în găsirea unui tratament eficient. Concluziile acestora contrazic teorii mai vechi în acest domeniu.

PROTESTE în Venezuela: Cel puţin şapte morţi şi zeci de răniţi. Maduro: Au fost ucişi de hoarde fasciste – GALERIE FOTO

Protestele violente izbucnite după victoria lui Nicolas Maduro în cursa prezidenţială din Venezuela s-au soldat cu cel puţin şapte morţi, inclusiv un poliţist, şi 61 de răniţi, anunţă procurorul-general Luisa Ortega.

Bugetul Capitalei propus pentru 2013 – 4,52 miliarde lei, aproape egal cu cel din 2012

Bugetul general al Capitalei pentru anul în curs este de 4,52 miliarde lei, din care 854 de milioane pentru RADET şi RATB, potrivit unui proiect propus de municipalitate, care prevede un total aproape egal cu cel din 2012, când bugetul a fost de 4,6 miliarde lei.

America este în ALERTĂ. Dezbatere Gândul LIVE

Gândul LIVE este platforma video online care găzduieşte transmisii în timp real ale celor mai importante ştiri, dezbătute, explicate şi puse în perspective surprinzătoare şi relevante.

Reţelele radio cer CNA să nu le taie publicitatea locală şi să nu le impună program local de 6 ore

Marile reţele de radio din România au declarat, marţi, că propunerea CNA care prevede că programul retransmis nu poate fi întrerupt cu publicitate locală şi care le impune transmiterea unui program local cuprins între 2 şi 6 ore va avea ca efect scăderea întregii pieţe de radio din România.

Luminiţe de Paşte, pe bulevardul central din Iaşi. Ornamentele înfăţişează ghiocei şi fluturi

Primăria Iaşi montează pentru prima dată de Paşte decoraţiuni luminoase pe bulevardul central al oraşului, dar şi în Copou, înfăţişând ghiocei şi fluturi, costul celor 50 de ornamente ridicându-se la 20.000 de lei.

EXPLOZIILE DIN BOSTON: Una dintre bombe era plasată într-un recipent metalic de gătit – surse

Unul dintre dispozitivele explozive utilizate în Boston era plasat într-un recipent metalic de gătit sub presiune, afirmă surse din cadrul Biroului Federal de Investigaţii, citate de CBS News.