Mediafax Echipa

Mihai Stoica spune că Steaua ar putea transfera unul sau doi fundaşi. „Nu există fundaş în Europa cum e Chiricheş. David Luiz, Thiago Silva sau Varane nu au liniştea pe care o are Vlad Chiricheş cu balonul”

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că gruparea bucureşteană ar putea aduce unul-doi fundaşi, pentru a acoperi eventualele plecări ale lui Vlad Chiricheş sau Iasmin Latovlevici şi a precizat că nu transferă jucători propuşi de agenţi "mărunţi".

DEZVĂLUIRI fără precedent: Afacerile ascunse ale politicienilor şi bogaţilor din peste 170 de ţări, printre care şi România

O asociaţie internaţională de jurnalişti înregistrată în SUA dezvăluie, în baza unor scurgeri de informaţii, secretele a 120.000 de companii offshore şi a aproape 130.000 de persoane, expunând afacerile ascunse ale politicienilor, artiştilor şi bogaţilor din peste 170 de ţări, între care şi România.

Psihologi: „The Human Body” nu e adecvată oricărei vârste. Părinţii ştiu dacă sunt pregătiţi copiii

Psihologii susţin că expoziţia "The Human Body", deşi educativă, nu este adecvată oricărei vârste, iar părinţii, care cunosc cel mai bine copilul, ar trebui să ştie dacă acesta este sau nu pregătit să vadă exponatele.

Parlamentar european: Reducerea TVA la produsele de panificaţie nu va duce la ieftinirea pâinii

Parlamentarul european Iuliu Winkler susţine că reducerea TVA la produsele de panificaţie de la 24 la sută la 9 la sută nu va duce la scăderea preţului pâinii, astfel că nu va avea vreun efect în plan social, adăugând că este posibil ca anul viitor să se renunţe la această valoare a TVA.

Vlădoiu despre retragerea lui Ştefan Radu: Nu ştiu ce caută astfel de jucători la naţională

Fostul internaţional Ion Vlădoiu a criticat dur intenţia fundaşului Ştefan Radu de a se retrage de la echipa naţională, întrebându-se de ce sunt convocaţi astfel de fotbalişti, dacă nu vor să joace.

Lance Armstrong va participa la o competiţie de nataţie. Federaţia Internaţională de Nataţie se opune

Fostul rutier american Lance Armstrong, suspendat pe viaţă din toate competiţiile, pentru dopaj, va participa la un concurs de nataţie, la sfârşitul acestei săptămâni, informează ediţia online a cotidianului Statesman, citată de AFP. Federaţia Internaţională de Nataţie (FINA) a cerut, joi, ca organizatorii US Masters Swimming să nu accepte participarea lui Lance Armstrong la competiţia ce va avea loc în acest week-end, în Texas

Concurentul decedat în timpul filmărilor pentru emisiunea „Koh-Lanta” luase produse anabolizante

Autopsia lui Gérald Babin, concurentul decedat pe 22 martie în timpul filmărilor din Cambodgia pentru reality show-ul de televiziune "Koh-Lanta", a relevat prezenţa în sângele victimei a unor produse dopante.

Ministrul grec de Externe, sunat de soţie în timpul conferinţei de presă cu Corlăţean

Ministrul grec de Externe, Dimitris Avramopoulos, a fost sunat de soţia sa la telefon chiar în timpul conferinţei de presă de la MAE cu omologul român Titus Corlăţean, el explicând că nu i-a telefonat la sosirea la Bucureşti şi de aceea este îngrijorată.

Autorităţile ungare nu acceptă drapelul UE la Parlament, în locul acestuia fiind cel secuiesc

Activişti ai organizaţiei ungare Milla au fost opriţi, joi, de la a arbora drapelul UE în faţa Parlamentului de la Budapesta, în contextul în care steagul comunitar a fost înlocuit în februarie cu cel secuiesc, care este arborat în continuare.

Dosarul „Motorina”, în care Blejnar e judecat pentru corupţie, trimis Tribunalului Braşov

Curtea de Apel Braşov a decis, joi, că Tribunalul poate să înceapă să judece dosarul "Motorina", în care Sorin Blejnar este judecat pentru fapte de corupţie, nemaifiind necesară trimiterea acestuia la DIICOT pentru refacerea urmăririi penale.

Dragnea îi cere ministrului Varga să prezinte un plan de finalizare a lucrărilor hidrotehnice

Vicepremierul Liviu Dragnea i-a cerut ministrului delegat pentru Ape şi Păduri, Lucia Varga, să prezinte cât mai curând în Guvern o situaţie a actualizării planurilor de apărare împotriva inundaţiilor, precum şi un plan de măsuri prin care să fie finalizate "odată" toate lucrările hidrotehnice.

MARŞ ANTIDROG în Bucureşti: 3.000 de elevi şi profesori au participat la manifestare, având şepci, tricouri şi baloane albe – FOTO

Aproximativ 3.000 de elevi şi profesori din Bucureşti au participat, joi, alături de specialişti şi voluntari, la marşul antidrog "În faţa drogurilor nu suntem diferiţi", organizat de Agenţia Naţională Antidrog (ANA), în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Mihai Stoica îi răspunde lui Piţurcă: Jucătorii Stelei s-au dus la echipa naţională foarte bine pregătiţi

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, i-a răspuns, joi, într-o conferinţă de presă, selecţionerului Victor Piţurcă, care afirmase că mijlocaşul Cristian Tănase era cel mai puţin pregătit din punct de vedere fizic, precizând că jucătorii grupării "roş-albastre" erau foarte bine antrenaţi.

REPORTAJ: Pădure de o sută de hectare, rasă de pe un versant de deasupra unui sat din Argeş

O pădure de aproximativ o sută de hectare a fost rasă complet de pe un versant de deasupra satului Bocănita, din judeţul Argeş, suprafaţa despădurită fiind erodată masiv şi străbătută de torenţi.

Vestergaard vrea revanşa cu Krim în finala Ligii Campionilor

Antrenorul formaţiei de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea, Jakob Vestergaard, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că, în cazul în care echipa sa o elimină pe Gyor ETO, şi-ar dori să întâlnească în finala Ligii Campionilor pe RK Krim, adversara din faza grupelor principale.

„Poarta iadului”, descoperită de arheologii italieni în oraşul antic Hierapolis

"Poarta iadului", un străvechi sit de pelerinaj, considerat o poartă către lumea de dincolo, a fost descoperită de o echipă de arheologi în străvechiul oraş antic Hierapolis, aflat în prezent în partea de sud-vest a Turciei.

Peste 80 de filme proiectate la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Scurtmetraj Cluj Shorts – VIDEO

Un număr de 86 de filme vor fi proiectate la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Scurtmetraj Cluj Shorts, care va avea loc între 19 şi 20 aprilie, la cinematograful "Victoria" din Cluj-Napoca.

Pentagonul trimite avioane de vânătoare F/A-18 în Filipine

Statele Unite vor trimite 12 avioane de vânătoare F/A-18 în Filipine pentru un exerciţiu militar, în contextul tensiunilor din regiunea Asia - Pacific, afirmă surse militare americane.

Preşedintele Băsescu a retrimis Parlamentului Legea privind Autoritatea de Supraveghere Financiară

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, joi, spre reexaminare Parlamentului legea privind OUG de înfiinţare şi funcţionare a Autorităţii de Supraveghere Financiară, cerând ca interdicţia de a fi membru în aceasta să fie aplicată şi rudelor parlamentarilor, informează Administraţia Prezidenţială.

Mihai Stoica: Voi face un memoriu împotriva lui Daniel Pancu pentru trivialităţi

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că a intrat în posesia unei înregistrări video în care atacantul FC Rapid, Daniel Pancu, scandează împotriva grupării "roş-albastre" şi a precizat că va depune un memoriu la Comisia de Disciplină.

IGPR cumpără un sistem de videoconferinţă pentru audierea martorilor cu identitate protejată din ţară sau dintr-un stat UE

Poliţia Română urmează să achiziţioneze un sistem de videoconferinţă care să permită audierea martorilor protejaţi dintr-un stat membru UE în altul, precum şi în interiorul ţării, fără a mai fi necesară deplasarea acestora din localitatea de reşedinţă până la instanţă.

Regina Beatrix a Olandei, sărbătorită la Bucureşti cu demonstraţii de artă culinară şi florală

Aniversarea reginei Beatrix a Olandei, eveniment care anul acesta coincide cu renunţarea sa la tron şi învestirea noului rege Willem-Alexander, va fi marcată la Bucureşti, pe 24 şi 25 aprilie, prin demonstraţii de artă florală şi prezentarea gastronomiei olandeze.

STUDIU: Aproape 450.000 de cetăţeni moldoveni au depus cereri pentru obţinerea cetăţeniei române

Aproape 450.000 de cetăţeni moldoveni au depus, între 1991 şi 2012, cereri pentru obţinerea sau redobândirea cetăţeniei român, peste 320.000 dintre acestea fiind soluţionate pozitiv, iar alte aproximativ 125.000 de dosare urmând să fie rezolvate, potrivit unui studiu al Fundaţiei Soros.

Pro TV dă startul, vineri, show-urilor live „Românii au talent”. Care sunt concurenţii din prima semifinală

Pro TV dă startul, vineri, de la ora 20.30, semifinalelor live de la "Românii au talent": dintre sutele de concurenţi care au venit să cucerească o ţară întreagă, doar 60 se vor lupta pentru un loc în marea finală, informează televiziunea.

Iohannis despre pierderea Ministerului Justiţiei: PNL nu a vrut să înceapă un „demers de tip troc de piaţă”

Prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis afirmă, referitor la pierderea Ministerului Justiţiei, că "PNL nu a vrut să înceapă un demers de tip troc de piaţă" şi că din acest motiv nu a solicitat alt portofoliu, nefiind vorba "despre o împărţire a ciolanului".

CUPA DAVIS – Andrei Pavel: Vom da totul să scăpăm România de coşmarul Olanda

Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României, Andrei Pavel a declarat, joi, după tragerea la sorţi, că este mulţumit de ordinea meciurilor şi că jucătorii vor face totul pentru a scăpa de "coşmarul" Olanda, ţară care ne-a învins categoric atât la tenis cât şi la fotbal.

Raport: Dobânzile plătite de stat nu mai scad fără un acord cu FMI, rating mai bun S&P sau tăierea ratei BNR

Costurile de împrumut pe termen lung ale României ar putea să scadă substanţial doar dacă Guvernul încheie un acord cu FMI, agenţia Standard&Poor's (S&P) îmbunătăţeşte ratingul ţării sau Banca Naţională a României (BNR) reduce dobânda cheie, se arată într-un raport al grupului austriac Raiffeisen.

CNSC, structură pe care Ponta vrea să o desfiinţeze, susţine că are un grad ridicat de credibilitate

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a pronunţat în 2012 decizii în cadrul unor licitaţii cu o valoare estimată de 13,8 miliarde euro, iar 98,1% din decizii au rămas definitive şi irevocabile după contestarea la Curtea de Apel, se arată în raportul de activitate al instituţiei.

Actriţa Mădălina Anea debutează pe marile ecrane în comedia „Mamaia” – FOTO

Actriţa Mădălina Anea debutează pe marile ecrane, alături de Stela Popescu, în comedia "Mamaia", care va avea premiera în cinematografele româneşti pe 19 aprilie, informează MediaPro Distribution.

Percheziţii în şapte judeţe, la suspecţi de spălare de bani prin contul unei instituţii de cult. Societatea suspectată este Ropharma Braşov

Un număr de 23 de percheziţii domiciliare au loc, joi dimineaţă, în şapte judeţe, între care Mureş, Bacău, Braşov şi Iaşi, la persoane suspectate de spălare de bani proveniţi din evaziune fiscală, prin contul unei instituţii de cult, societatea suspectată de spălare de bani fiind firma distribuitoare de medicamente Ropharma Braşov.

Clienţii Orange România pot accesa Internetul la viteze 4G şi pe telefoane, nu doar pe tablete

Clienţii Orange România pot, începând de joi, să utilizeze serviciul de internet mobil la viteze 4G şi pe telefoanele mobile, acesta fiind deja disponibil din decembrie 2012 pentru tablete şi modemuri, a anunţat operatorul de telefonie mobilă.

Anchetă la Deutsche Bank: Instituţia, suspectată că ar fi ascuns pierderi de până la 12 miliarde de dolari în timpul crizei

Banca centrală a Germaniei, Bundesbank, a lansat o investigaţie pentru a clarifica dacă Deutsche Bank a ascuns pierderi de până la 12 miliarde de dolari în timpul crizei financiare, au declarat surse apropiate situaţiei, citate de Financial Times.

Peste un milion de numere de telefon au fost portate din 2008

Peste un milion de numere de telefon au fost portate din octombrie 2008 până luni, din care 670.000 pe segmentul telefoniei mobile, potrivit datelor anunţate de autoritatea de reglementare în telecom, ANCOM.

Posibil COD PORTOCALIU pe Dunăre, vineri sau sâmbătă

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) ar putea institui, vineri sau sâmbătă, cod portocaliu pe Dunăre, între Calafat-Zimnicea, din cauza creşterii debitului de apă, cod care ar putea fi extins şi între Zimnicea-Gruia, a declarat Daniela Rădulescu, director la INHGA.

Iohannis: USL este o coaliţie complicată, în care mereu apar probleme, dar nu o să dispară curând

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, afirmă că "USL este o coaliţie complicată", în care tot timpul apar probleme, dar că aceasta nu va dispărea "curând".

Flutur: Candidez la funcţia de secretar general PDL. Partidul trebuie să facă o opoziţie agresivă

Secretarul general al PDL Gheorghe Flutur a declarat corespondentului MEDIAFAX că joi şi-a înscris candidatura pentru aceeaşi funcţie, el spunând că una dintre priorităţi este ca PDL să facă o opoziţie "puternică, agresivă şi fără compromisuri".

Curtea Constituţională a decis: Cristi Danileţ a fost revocat neconstituţional din Consiliul Superior al Magistraturii

Judecătorul Cristi Danileţ a fost revocat neconstituţional din Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Constituţională constatând joi că articolul 55, alineatele 4 şi 9 din Legea 317/2004 sunt neconstituţionale.

Directorul general al CFR SA vrea schimbări în Gara de Nord: Printre acestea, chioşcuri „de epocă” şi reabilitarea scaunelor

Directorul general al CFR SA, Dimitrios Sophocleous, a declarat joi că doreşte "un refresh" la Gara de Nord, care include lucrări de întreţinere şi reabilitare, dar şi schimbarea şi uniformizarea chioşcurilor de pe peronul Gării de Nord, care să arate "precum cele de epocă".

Udrea: Nu candidez la funcţii în PDL, candidează Paleologu, Ariton, Anastase, Scripcaru, Bode, Tomac

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că îşi menţine decizia de a nu candida pentru vreo funcţie în partid, dar că toţi cei care i-au susţinut moţiunea vor candida, sâmbăta, la CNC al PDL pentru funcţii de prim-vicepreşedinte, vicepreşedinte şi secretar executiv.

Rusia consideră „inacceptabilă” încălcarea de către Coreea de Nord a rezoluţiilor ONU

Încălcarea de către Coreea de Nord a rezoluţiilor Naţiunilor Unite este "inacceptabilă", iar activităţile Phenianului în domeniul nuclear "blochează" reluarea negocierilor multilaterale, apreciază Ministerul rus de Externe.