Mediafax Echipa

Penescu, condamnat de CAB la cinci luni de închisoare cu suspendare în cazul „mită la Garda Financiară”

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, miercuri, condamnarea lui Cornel Penescu şi a lui Gheorghită Pieca la cinci luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită şi achitarea lor pentru instigare la fals şi fals intelectual în dosarul "mită la Garda Financiară".

La un an după marile manifestaţii împotriva lui Putin, opoziţia din Rusia pare asfixiată

Un val de contestare fără precedent a reunit aproximativ 100.000 de manifestanţi la Moscova împotriva lui Vladimir Putin, cea mai puternică persoană din Rusia, în decembrie 2011, dar, după un an, acţiunea pare înnăbuşită.

Aproape 800.000 de români îşi sărbătoresc onomastica joi, de Sfântul Nicolae

Aproape 800.000 de români, majoritatea bărbaţi, îşi potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).

România nu a absorbit niciun euro în noiembrie din fondurile de coeziune

Rata reală de absorbţie a Românei pe cele şapte programe operaţionale cu fonduri structurale şi de coeziune a fost în luna noiembrie aceeaşi ca şi la sfârşitul lui octombrie - 9,72%, respectiv 1,867 miliarde euro, de la Bruxelles nefiind virat niciun euro ca plăţi intermediare ale Comisiei Europene.

INTERVIU: Ruxandra Donose: Opera nu are nevoie de revitalizare. Ea este aceea care ne revitalizează

Mezzosoprana Ruxandra Donose, care deţine rolul titular în spectacolul "Carmen" montat într-o manieră inovatoare la English National Opera din Londra de regizorul Calixto Bieito, a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX că opera nu are nevoie de revitalizare, pentru că ea revitalizează publicul.

Băncile internaţionale se află sub asediul noilor reglementări impuse după criza financiară

Modelul bancar promovat timp de peste 30 de ani de conglomeratele financiare formate prin fuziuni transfrontaliere intră în contradicţie cu realitatea post-criză a reglementărilor naţionale mai stricte, iar băncile îşi restrâng operaţiunile internaţionale pentru a se adapta noilor realităţi.

Literele care alcătuiesc celebra siglă „Hollywood”, vopsite în alb, pentru a 90-a aniversare a lor

Cele nouă litere care alcătuiesc celebra siglă "Hollywood" instalată pe dealurile din jurul acestui cartier din Los Angeles, în care locuiesc multe vedete, au fost vopsite într-o nuanţă de alb reflectorizant, pentru a marca cea de-a 90-a aniversare a semnului, celebrată anul viitor.

Alertă cu bombă la bordul unui avion de pe ruta Istanbul-Chişinău

O alertă cu bombă a fost lansată, miercuri, la bordul unui avion al companiei Turkish Airlines, care se deplasa de la Istanbul la Chişinău, relatează Journal of Turkish Weekly, în ediţia electronică.

DANSEZ PENTRU TINE: Inna, Iulia Vântur şi Horia Tecău dansează pentru cazuri umanitare

Inna şi Emil Rengle, Horia Tecău şi Iulia Vântur şi Ioana Maria Moldovan şi Dan Cruceru dansează pentru cazuri umanitare, în finala celui de-al XIII-lea sezon al emisiunii "Dansez pentru tine", care va fi difuzată vineri seară la Pro TV, informează televiziunea.

Trupa britanică Mungo Jerry aduce „In the Summer Time”, în mijlocul iernii, la Bucureşti – VIDEO

Trupa rock britanică Mungo Jerry, celebră pentru hitul "In the Summer Time", va concerta în premieră în România pe 25 ianuarie, în Hard Rock Cafe din Bucureşti, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Fiul vitreg al ministrului Apărării, deferit justiţiei, alături de 16 persoane, pentru fraudarea referendumului

Fiul vitreg al ministrului Apărării Corneliu Dobriţoiu, Dumitru Samson, a fost deferit justiţiei, alături de alte 16 persoane pentru oferire de bani şi bunuri în scopul determinării alegătorului să meargă la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Nokia surprinde piaţa cu un Lumia ieftin. Cât va costa smartphone-ul

Nokia a lansat miercuri Lumia 620, un smartphone ieftin din gama Lumia, modelul entry-level, al treilea telefon al grupului bazat pe ultima versiune Windows Phone luând prin surprindere analiştii.

Mihail Neamţu: Guvernul Ponta sporeşte artificial numărul votanţilor eliberând acte noi deţinuţilor

Preşedintele Noua Republică, Mihail Neamţu, consideră că Guvernul va spori artificial numărul votanţilor prin eliberarea în regim de urgenţă de noi documente de identitate pentru deţinuţi, afirmând că Executivul Ponta "se arată încă o dată mai apropiat de infractori decât de oamenii liberi".

Uniunea Editorilor: Nouă din zece copii învaţă după manuale vechi, iar 50% dintre ele sunt uzate moral

Manualele nu aduc voturi şi nimeni nu îşi asumă să facă o reformă adevărată în educaţie, iar aproximativ 90% copiii din România au ajuns să înveţe după manuale vechi, dintre care jumătate sunt şi uzate moral, a declarat agenţiei MEDIAFAX Mario De Mezzo, preşedintele Uniunii Editorilor din România.

Wall Street Journal: Grecii îşi pun speranţele într-un călugăr care ar fi prezis acum trei decenii criza ţării

Tot mai mulţi greci merg în pelerinaj la mormântul unui călugăr foarte respectat, care ar fi prezis în urmă cu aproape trei decenii că Grecia va trece în viitor printr-o "mare distrugere şi confuzie", urmată de foamete şi tulburări politice, scrie Wall Street Journal (WSJ).

Lipă: Mă roade invidia că Steaua a inaugurat bazinul

Preşedintele CS Dinamo, chestorul Elisabeta Lipă, a declarat, miercuri, cu ocazia inaugurării bazinului de polo din Complexul Sportiv Steaua, că este invidioasă că gruparea rivală a reuşit să facă acest lucru înaintea punerii în funcţiune a investiţiei similare din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Bazinul de polo din Complexul Sportiv Steaua a fost inaugurat. Cum arată investiţia de 28 de milioane – FOTO

Bazinul de polo din cadrul Complexului Sportiv Steaua a fost inaugurat miercuri, în prezenţa miniştrilor Dezvoltării şi Apărării Naţionale, dar şi a preşedintelui ANST Carmen Tocală şi a chestorului Elisabeta Lipă (Dinamo), valoarea totală a investiţiei ridicându-se la aproape 28 de milioane de lei.

Cea mai mare PIATRĂ PREŢIOASĂ, expusă la Washington. Are 35 de centimetri şi 2 kilograme – VIDEO, FOTO

Cel mai mare acvamarin din lume se va alătura, începând de joi, colecţiei permanente a Muzeului de Istorie Naturală din Washington, alături de Hope, celebrul "diamant albastru" din coroana Franţei.

Florian Walter, audiat la DIICOT Cluj în dosarul transferurilor de fotbalişti de la „U” Cluj

Fostul patron al "U" Cluj Florian Walter a fost audiat, miercuri, de procurorii DIICOT Cluj, în dosarul privind prejudicierea clubului de fotbal "U" Cluj cu 11 milioane de euro prin transferul unor jucători.

Cea mai înaltă femeie din lume a murit în China, la vârsta de 40 de ani

Yao Defen, cea mai înaltă femeie din lume, care avea o înălţime de 2,33 metri atunci când a fost măsurată de reprezentanţii Cărţii Guinness a Recordurilor, în 2010, a murit la vârsta de 40 de ani, au declarat, miercuri, reprezentanţii oraşului în care trăia această femeie.

Duşa: Nu vrem să mai vedem oameni blocaţi pe drumuri pentru că nu am luat măsurile preventive

Ministrul de Interne, Mircea Duşa, a declarat, miercuri, într-o videoconferinţă cu prefecţii, că în prezent în ţară nu sunt drumuri pe care să nu se circule, dar i-a atenţionat pe prefecţi că aceia care nu se ocupă de administrarea corespunzătoare a arterelor rutiere vor fi sancţionaţi.

1.853.000 de persoane de peste 50 de ani nu au avut niciun tip de pensie în trimestrul al doilea

Un număr de 1.982.000 de persoane au beneficiat de un tip de pensie în al doilea trimestru al acestui an, iar alţi 1.853.000 nu au avut niciun fel de pensie, cei mai mulţi dintre aceştia fiind bărbaţi în vârstă de 50-54 de ani, informează, miercuri, Institutul Naţional de Statistică (INS).

Palestinienii vor să ceară o rezoluţie ONU împotriva colonizării israeliene

Conducerea palestiniană a anunţat marţi că va cere Consiliului de Securitate al ONU să condamne colonizarea israeliană, în cadrul unei reuniuni în Cisiordania.

Cursul BNR a urcat la 4,5454 lei/euro, MAXIMUL ultimelor şase săptămâni

Cotaţiile monedei naţionale au continuat să urce uşor în prima parte a sesiunii interbancare de miercuri, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă în creştere cu 1,38 bani, la 4,5454 lei/euro, reprezentând maximul ultimelor şase săptămâni.

Amnesty International solicită o anchetă în urma unor manifestaţii în capitala Mexicului, în urma cărora au fost reţinute mai multe persoane, inclusiv un fotograf român

Amnesty International a solicitat marţi o anchetă asupra utilizării unei forţe excesive de către poliţie împotriva unor manifestanţi şi jurnalişti, sâmbătă, în timpul unor proteste organizate cu ocazia învestirii preşedintelui mexican Enrique Peña Nieto.

Unde pot vota românii din străinătate. MAE a trimis în secţiile de votare câte 452.300 de buletine pentru Cameră şi Senat

Ministerul Afacerilor Externe a trimis în cele 306 secţii de votare din străinătate câte 452.300 de buletine de vot aferente votării pentru Camera Deputaţilor şi Senat, la alegerile parlamentare de duminică, 9 decembrie.

O firmă asociată cu numele lui Puiu Popoviciu dezvoltă un imobil de birouri lângă Magheru

Wellkept Imobiliare, o firmă controlată de o societate înregistrată în Cipru şi asociată cu numele omului de afaceri Gabriel (Puiu) Popoviciu, a început construcţia unei clădiri de birouri cu cinci etaje pe Bulevardul Nicolae Bălcescu din centrul Bucureştiului, vizavi de Sala Dalles.

Smiley, implicat într-un accident de circulaţie

Smiley a fost implicat, miercuri, într-un accident rutier pe DN3, în zona localităţii ilfovene Pantelimon şi ar putea fi sancţionat cu patru puncte de amendă şi trei puncte de penalizare, din cauză că nu a păstrat distanţa corespunzătoare în mers.

Un tablou de Salvador Dali, vândut la licitaţie

Un tablou de Salvador Dali, realizat pentru un proiect cinematografic al cineastului Fritz Lang, a fost vândut cu 2 milioane de euro (taxe incluse) la o licitaţie organizată marţi de casa Artcurial, la Paris.

Dezvoltatorul Sun Plaza va construi complexul de birouri The Mark, din zona Griviţa: Nu putem începe construcţia proiectului într-o zonă care arată ca un câmp de luptă

Fondul austriac S IMMO va începe construcţia complexului de birouri The Mark, din zona Griviţa, după ce va fi finalizată măcar o parte din infrastructura din apropiere, a declarat Mark Kruger, project development al companiei, care a adăuga că în prezent zona arată ca un câmp de luptă.

Mehedinţi: Anchetă a Poliţiei după ce tineri PSD ar fi împărţit cozonaci unor asociaţii de locatari

Poliţiştii din Mehedinţi cercetează un presupus caz de mită electorală, după ce au existat reclamaţii că tineri ai organizaţiei de tineret a PSD au descărcat mai multe plase cu cozonaci şi calendare la două asociaţii de proprietari din Drobeta Turnu Severin.

Arafat, întrebat dacă au mai apărut reacţii adverse la vaccinul BCG: E posibil, în limita de până acum

Ministrul Sănătăţii, Raed Arafat, a fost întrebat, miercuri, la Piteşti, dacă au mai apărut probleme în urma administrării vaccinului BCG din Danemarca, el răspunzând că nu are cunoştinţă, dar "este posibil" să mai fi existat noi cazuri, "în limita în care au apărut şi până acum".

Liedul românesc – Cursuri de Măiestrie Artistică Mariana Nicolesco, pe 9 decembrie, la TVR 2

TVR 2 va difuza pe 9 decembrie, de la ora 11.00, Liedul românesc - Cursuri de Măiestrie Artistică Mariana Nicolesco, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de soprana Mariana Nicolesco.

„Mereu în offside”, cu Gerard Butler ajunge în cinematografele româneşti, de vineri – VIDEO

Filmul "Mereu în offside/ Playing for Keeps", în regia lui Gabriele Muccino, cu Gerard Butler în rolul principal, va avea premiera în cinematografele româneşti vineri, informează MediaPro Distribution.

MAE: Românii în tranzit, fără reşedinţă în străinătate, nu pot vota la ambasade în 9 decembrie

Cetăţenii români aflaţi în tranzit în afara ţării, fără a avea reşedinţa sau domiciliul în străinătate, nu pot vota la alegerile parlamentare de duminică, 9 decembrie, în cele 306 secţii de votare care vor funcţiona în afara ţării, a declarat, miercuri, Robert Cazanciuc, secretar general al MAE.

Oficial: Probabilitatea ca reactoarele 3 şi 4 să fie construite cu companii asiatice este foarte mare

Probabilitatea ca reactoarele nucleare 3 şi 4 ale centralei din Cernavodă să fie construite cu companii asiatice este "foarte mare", potrivit secretarului de stat în Ministerul Economiei Rodin Traicu.

Poşta Română încearcă să îşi menţină afacerile prin intrarea pe asigurări şi servicii de telefonie

Afacerile Poştei Române vor continua să scadă şi în 2013, după pierderea unui drept rezervat companiei, la finele acestui an şi, iar în acest context managementul operatorului vizează noi activităţi, de brokeraj de asigurări şi servicii financiar-bancare sau de telefonie mobilă.

King Diamond, primul nume confirmat la festivalul OST Fest 2013. Ce preţuri au biletele pentru festival

Rockerul King Diamond revine pe scenă într-un turneu grandios, care va include şi OST Fest: The Release of the Beasts, festivalul organizat în perioada 7 - 9 iunie 2013, la complexul Romexpo din Bucureşti, informează organizatorii, Project Events.

Complot contra fratelui lui Kim Jong-un: Un spion nord-coreean, arestat după ce plănuia un accident în care să fie implicat Kim Jong-nam

Un bărbat neidentificat, acuzat de spionaj în favoarea Phenianului pentru comiterea unui atac împotriva fratelui mai mare al liderului nord-coreean Kim Jong-un, a fost condamnat la patru ani de închisoare de către un tribunal sud-coreean, au anunţat oficiali sud-coreeni.

România vrea să aloce cheltuielilor pentru cercetare de 2% din PIB până în 2020

România îşi propune să ajungă la o pondere de 2% în Produsul Intern Brut (PIB) a cheltuielilor pentru cercetare până în anul 2020, în linie cu prevederile Strategiei Europa 2020, nivelul atins anul trecut fiind de 0,48% din PIB, a declarat Viorel Dobrescu, director în Ministerul Afacerilor Europene.