Mediafax Echipa

Un spaniol care locuieşte în Bucureşti le dă sfaturi fanilor veniţi pentru Liga Europa

Un spaniol din Bilbao care locuieşte de cinci ani în România, Iñaki Alcaine Uriarte, a oferit într-un interviu pentru eitb.com sfaturi fanilor din Spania veniţi la Bucureşti pentru finala Ligii Europa, precizând că este încântat de viaţa aici şi că suporterilor nu le va fi greu să primească ajutor.

Radu Mazăre cere demiterea directorului Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, îi va solicita ministrului Mediului, Rovana Plumb, demiterea directorului Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Constanţa pentru că nu a eliberat un aviz pentru realizarea unor parcări într-un cartier din municipiul Constanţa.

Palatul din Kremlin, simbolul gloriei ruseşti – VIDEO

Palatul din Kremlin, locul în care a fost învestit în funcţie Vladimir Putin, a revenit la statutul de emblemă glorioasă a Rusiei, după ce a fost supus unor lucrări de restaurare.

Liderul stângii radicale din Grecia exclude formarea unui Guvern de coaliţie pro-austeritate

Alexis Tsipras, liderul Syriza, un partid radical de stânga propulsat drept al doilea partid din Grecia în urma alegerilor legislative de duminică, a exclus marţi o participare la un Guvern de coaliţie care să susţină planul de redresare a ţării dictat de UE şi FMI.

FC Rapid, fără spectatori pe teren propriu până la finalul campionatului

Comisia de Disciplină a LPF a sancţionat, marţi, clubul FC Rapid cu disputarea a două jocuri fără spectatori şi i-a acordat o penalitate financiară de 40.000 de lei, pentru incidentele de la meciul cu FCM Târgu Mureş, din etapa a XXX-a a Ligii I, informează site-ul oficial al LPF.

CNA a somat mai multe posturi locale pentru încălcarea dreptului la imagine şi publicitate politică

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, să sancţioneze cu somaţie publică mai multe posturi locale, pentru încălcarea dreptului la propria imagine al unor politicieni şi difuzarea de publicitate electorală înaintea începerii campaniei în audiovizual.

Mazăre: Mă întâlnesc diseară cu Dragnea pentru a o propune pe Corina Martin secretar de stat în MDRT

Liderul PSD Constanţa, Radu Mazăre, susţine că marţi seară se va întâlni cu secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, care ar fi delegat de premier să se ocupe de secretarii de stat, pentru a-i propune ca preşedintele ANAT, Corina Martin, să fie secretar de stat la MDRT.

Majoritatea românilor cred că situaţia economică a ţării este foarte slabă

Peste 60 la sută dintre români cred că situaţia economică a ţării este foarte slabă şi patru din zece români consideră că situaţia economică se va înrăutăţi în următoarele şase luni, potrivit unui studiu.

FINALA LIGII EUROPA „Regele Leu” Fernando Llorente vs „Tigrul” Radamel Falcao

Athletic Bilbao şi Atletico Madrid se află, începând de luni, la Bucureşti, pentru finala iberică a Ligii Europa, un meci sintetizat de presa spaniolă ca duelul dintre vedetele celor două echipe, "Regele Leu" Fernando Llorente şi "Tigrul" Radamel Falcao.

Planurile de familie ale lui Cameron Diaz au fost distruse de carieră. Ce simte actriţa

Încă din adolescenţă, Cameron Diaz a pozat pentru diferite reviste. Mai târziu, ea şi-a început cariera în actorie, iar rolul din "Masca" a propulsat-o într-una dintre actriţele cel mai vânate de la Hollywood. Totuşi, cariera ei a împiedicat-o să aibă viaţa de familie pe care o plănuia.

Ponta avertizează miniştrii că va lua măsuri neplăcute sau dureroase dacă au probleme de integritate

Premierul Victor Ponta i-a atenţionat pe miniştri, în prima şedinţă a noului Guvern, că va lua "măsuri neplăcute sau dureroase" în cazul acelora care vor avea probleme de integritate, arătând că fiecare membru de Cabinet, inclusiv el, trebuie să fie un sprijin al Executivului, nu un punct slab.

Euro este în scădere şi rămâne vulnerabil la incertitudinile politice

Euro este în scădere marţi pentru a şaptea şedinţă consecutiv şi continuă să fie vulnerabil din cauza incertitudinilor legate de Grecia şi schimbarea preşedintelui din Franţa, care riscă să devieze planurile de austeritate aflate în centrul eforturilor de rezolvare a crizei datoriilor.

Un membru CNSAS cere verificarea noilor miniştri „după speculaţia hazardată a lui Lăzăroiu”

Membrul CNSAS Florin Abraham a solicitat, marţi, Colegiului instituţiei să demareze, accelerat, verificarea din oficiu a membrilor Guvernului Ponta, menţionând că face acest gest plecând de la "speculaţia cel puţin hazardată" lansată de Sebastian Lăzăroiu în legătură cu Andrei Marga.

Fani basci la Bucureşti: Am venit să facem istorie

Două aeronave charter au sosit, marţi, în jurul orei 14.30, pe Aeroportul Henri Coandă, cu 600 de suporteri ai echipei Atheltic Bilbao, aceştia fiind încrezători că echipa lor favorită va reuşi să facă istorie la Bucureşti prin câştigarea primului trofeu european, Liga Europa.

Hillary Clinton califică drept „pervers” planul de atentat la bordul unui avion

Secretarul de Stat american Hillary Clinton a apreciat marţi că descoperirea unui nou complot vizând aruncarea în aer a unui avion cu destinaţia Statele Unite demonstrează caracterul "pervers şi teribil" al actelor pe care unii extremişti musulmani erau pregătiţi să le comită.

Senatorii şi deputaţii nu vor lucra săptămâna viitoare în Parlament, având activitate în teritoriu

Senatorii şi deputaţii nu vor lucra săptămâna viitoare în Parlament, ci vor fi în teritoriu, anunţul a fost făcut, după şedinţa Biroului Permanent al Senatului, arătând că noua putere are nevoie "să studieze" pentru a se pune de acord asupra priorităţilor legislative.

EXCLUSIV: Ponta şi-a instalat biroul din Palatul Victoria în fostul cabinet al lui Adrian Năstase

Premierul Victor Ponta şi-a instalat biroul din Palatul Victoria în fostul cabinet al lui Adrian Năstase, de la etajul 2 al clădirii, fiind pentru prima dată după 2004 când acest spaţiu este din nou folosit de către un prim-ministru, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

EXCLUSIV – A doua etapă de majorare a salariilor bugetarilor ar putea fi în decembrie, după alegerile parlamentare

Guvernul ia în calcul varianta ca a doua tranşă de majorare a salariilor în sectorul bugetar să fie acordată în luna decembrie, după alegerile parlamentare, ceea ce ar evita încălcarea Legii responsabilităţii fiscale, au declarat surse oficiale.

Peste 50 de evenimente româneşti la Târgul Lumea Cărţii de la Praga, unde România este ţară invitată

România are statutul de ţară invitată la Târgul Internaţional Lumea Cărţii de la Praga (17 - 20 mai), publicul ceh şi internaţional fiind invitat să descopere literatura şi cultura română la cele peste 50 de evenimente organizate de Ministerul Culturii şi Institutul Cultural Român.

Fostul procuror Ioan Berghezan, condamnat de ICCJ la patru ani de închisoare cu executare

Fostul procuror Ioan Berghezan a fost condamnat, marţi, de judecătorii instanţei supreme la patru de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, decizia nefiind una definitivă.

CSM respinge propunerea Guvernului ca amenzile rutiere să fie imprescriptibile

CSM a avizat favorabil proiectul de Hotărâre de Guvern conţinând Strategia naţională pentru siguranţă rutieră 2011-2020, însă a respins propuneri, una vizând imprescriptibilitatea proceselor verbale de contravenţie, iar cea de-a doua crearea de instanţe specializate în judecarea de speţe generate de accidente.

EXCLUSIV – Guvernul a negociat cu FMI ca pensionarii să primească în 16 tranşe banii CASS reţinuţi ilegal

Guvernul a negociat cu FMI ca banii reţinuţi ilegal pensionarilor drept contribuţii de asigurări sociale de sănătate să le fie restituiţi în 16 tranşe, corespunzător celor 16 luni anterioare, din perioada 2011-aprilie 2012, în care pensionarii au fost obligaţi să verse la buget aceste sume.

Mircea Diaconu şi-a început mandatul de ministru al Culturii cu ultimele cuvinte ale lui Hamlet

Mircea Diaconu a preluat, marţi, mandatul de ministru al Culturii şi Patrimoniului Cultural de la Kelemen Hunor, senatorul PNL spunând că îşi doreşte să lucreze în aşa fel încât să nu provoace "cutremure" şi că "restul e tăcere".

Cătălin Ionescu – Arbore, directorul Operei Naţionale Bucureşti, va fi decorat de Casa Regală a României

Cătălin Ionescu - Arbore, directorul Operei Naţionale Bucureşti (ONB), va fi decorat de Casa Regală a României cu medalia Regele Mihai I pentru loialitate, vineri, de la ora 11.00, la Palatul Elisabeta din Bucureşti, informează instituţia de spectacole.

Călăraşi: Două autoturisme au fost incendiate de o persoană neidentificată. Poliţia face anchetă

Două autoturisme parcate pe marginea DN 3B, în judeţul Călăraşi, în faţa unei gospodării, au ars în urma unui incendiu provocat intenţionat de o persoană neidentificată, poliţiştii declanşând o anchetă în acest caz.

Băsescu: Industriile turismului şi agroalimentară au potenţial major pentru investiţiile elveţiene

Preşedintele Traian Băsescu a apreciat, marţi, la întâlnirea cu preşedintele Consiliului Statelor al Confederaţiei Elveţiene, Hans Altherr, că industriile turismului şi agroalimentară au potenţial pentru investiţiile elveţiene, care pot genera plusvaloare pentru ambele ţări.

Mâncarea sănătoasă, considerată scumpă, nesăţioasă şi mai puţin gustoasă. Cum „se răsfaţă” românii când merg la restaurant

Aproximativ 73% dintre bucureştenii care iau masa în oraş în mod regulat preferă "să se răsfeţe" când merg la restaurant, comandând preparate nesănătoase, potrivit rezultatelor unui studiu realizat de Unilever Food Solutions.

Ponta: Nu înţeleg de ce PDL se opune uninominalului. Atâţia ani a făcut din acesta o temă importantă

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că nu înţelege punctul de vedere al democrat-liberalilor legat de votul uninominal, respectiv de ce aceştia "se opun, după ce atâţia ani" au făcut din acesta "o temă atât de importantă a lor".

Scrisoarea de intenţie cu FMI a fost introdusă ca prim punct de discuţie al şedinţei de guvern

Scrisoarea de intenţie convenit cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) a fost introdusă ca prim punct de discuţie al şedinţei de marţi a Guvernului, a declarat, marţi, premierul Victor Ponta, la finalul unei discuţii pe această temă cu guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu.

Un poliţist bulgar a intrat cu maşina într-un stâlp şi a luat ostatică o femeie

Un poliţist bulgar în vârstă de 37 de ani din oraşul Oriahovo, din nord-vestul ţării, a intrat cu maşina personală într-un stâlp, apoi a luat un ostatic, cel mai probabil din cauza unor probleme psihice.

Metrorex vrea să cumpere energie electrică în valoare de 62,6 milioane de lei

Metrorex va organiza la sfârşitul lunii mai o licitaţie pentru achiziţionarea de energie electrică pentru o perioadă de un an, contract estimat la 62,64 milioane de lei, se arată într-un anunţ al companiei.

Toader: Dosarul Borbely a fost retrimis la comisie pentru că PSD vrea să îl studieze

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, marţi, că PSD a dorit să fie retrimisă la Comisie cererea de începere a urmăririi penale a lui Laszlo Borbely pentru studierea dosarului şi că deputaţii acestui partid sunt "majoritari" şi decid, arătând că PDL a spus mereu că nu se opune justiţiei.

„Inside Job”, un documentar premiat cu Oscar, închide prima ediţie Cinepolitica – VIDEO

Documentarul "Inside Job: Adevărul despre criză, de Charles Ferguson, premiat cu Oscar anul trecut, va fi proiectat în închiderea primei ediţii a Cinepolitica - Festivalul Internaţional al Filmului Politic (15 - 21 iunie), care va avea loc în Bucureşti, informează organizatorii.

BNR menţine prognoza privind inflaţia în 2012 la 3,2%. Majorările salariale vor avea impact marginal

Banca Naţională a României a menţinut prognoza privind inflaţia din acest an la 3,2% şi estimează că majorările salariale din sectorul public vor avea un impact marginal, de 0,2-0,3% asupra inflaţiei, a declarat marţi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Neagu Djuvara şi Mircea Cărtărescu, printre finaliştii Galei Industriei de Carte din România

Scriitorii Neagu Djuvara, Mircea Cărtărescu, Dan Lungu şi Lucian Dan Teodorovici se numără printre finaliştii primei ediţii a Galei Industriei de Carte din România, care va avea loc vineri, de la ora 18.00, în Aula Bibliotecii Naţionale a României din Capitală, informează organizatorii.

Cele mai importante cinci meciuri din istoria întâlnirilor dintre Atletico Madrid şi Athletic Bilbao

Înaintea finalei Ligii Europa, care va avea loc, miercuri, de la ora 21.45, pe Arena Naţională din Bucureşti, site-ul oficial al UEFA a prezentat cele mai importante cinci meciuri din istoria întâlnirilor dintre Atletico Madrid şi Athletic Bilbao.

Valentin Ceauşescu a cântat la petrecerea steliştilor

Valentin Ceauşescu, fiul lui Nicolae Ceauşescu, a cântat două melodii în engleză, luni seară, la petrecerea organizată în onoarea foştilor jucători ai Stelei, care au sărbătorit, la Cheile Grădiştei, împlinirea a 26 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni.

Directorul Administraţiei Porturilor Constanţa a demisionat. Angajaţii companiei au încetat greva

Directorul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Aurelian Popa, a demisionat din funcţie, la două luni şi jumătate de la declanşarea protestelor de către angajaţii companiei, a căror singură solicitare a fost demisia directorului, acuzat de o serie de abuzuri.

Controale la supermarketuri şi magazine cu mâncare gata preparată: Am găsit două tone de mâncare de care nici căţelul sau pisica nu s-ar fi apropiat

Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au găsit peste două tone de materii prime, mâncăruri şi preparate culinare de care "nici căţelul sau pisica nu s-ar fi apropiat", a declarat, marţi, preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu.

Ieşean acuzat că a violat o tânără, în casa căreia şi-a uitat telefonul, a fost reţinut

Un bărbat acuzat că ar fi violat o tânără din Iaşi, după ce a pătruns în apartamentul acesteia, a fost prins de poliţişti şi reţinut pentru 24 de ore, el susţinând că este nevinovat. Identitatea acestuia a fost stabilită după ce şi-a uitat telefonul mobil în locuinţa victimei.