Mediafax Echipa

Martor în procesul fugii lui Hayssam: El a fost în Bucureşti după data la care se spune că a fugit

Un martor sub acoperire audiat cu numele de "Radu Vasile" în dosarul fugii lui Omar Hayssam a spus, luni, că l-a văzut pe cetăţeanul sirian în Bucureşti la circa 10-12 zile după data de 30 iunie 2006, când se presupune că acesta ar fi părăsit România.

Trei minori care furau autoturisme, le conduceau fără permis şi apoi le abandonau, cercetaţi penal

Un minor de 15 ani a fost reţinut pentru furt calificat şi conducere fără permis, iar alţi doi sunt cercetaţi în stare de libertate după ce au furat mai multe autoturisme, le-au condus prin Capitală fără a avea permise de conducere, apoi le-au abandonat, informează Poliţia Capitalei.

Tăriceanu: Astăzi, după trei ani şi jumătate, îi încetează mandatul de prim-ministru lui Băsescu

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, deputat PNL, a declarat, luni, în Parlament, că, prin desemnarea lui Victor Ponta la şefia Guvernului, preşedintelui Traian Băsescu îi încetează, după trei ani, "mandatul de premier, exercitat când abuziv, când pe şest, când insinuant".

Kelemen: Pentru prima dată în 22 de ani, un program de guvernare nu are nicio frază despre minorităţi

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, luni, în plenul Parlamentului, că UDMR nu va vota pentru învestirea Guvernului Ponta, el criticând faptul că programul de guvernare propus de Victor Ponta nu conţine nicio referire la minorităţie naţionale, o premieră după 1989.

Trupa românească Grimus cântă la Festivalul Sziget – VIDEO

Trupa românească Grimus cântă la Festivalul Sziget din Budapesta, ce va avea loc între 6 şi 13 august, informează un comunicat.

Germania îi transmite lui Francois Hollande că Pactul fiscal european nu este negociabil

Germania a transmis o serie de condiţii viitorului preşedinte al Franţei, Francois Hollande, excluzând posibilitatea renegocierii Pactului fiscal european şi orice iniţiativă de creştere a deficitelor.

Blaga către Ponta: Cereţi votul pentru o majoritate făcută cu cei care îşi tranzacţionează viitorul

Senatorul PDL Vasile Blaga i-a spus, luni, în plen, premierului desemnat Victor Ponta că a înfierat "cu o furie fără egal" traseismul politic şi a considerat ilegitimă fosta coaliţie din cauza UNPR şi că trebuie să explice de ce îi primeşte acum pe cei dispuşi să-şi tranzacţioneze viitorul politic.

Muzeul Naţional de Istorie a României sărbătoreşte, marţi, 40 de ani

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) sărbătoreşte, marţi, 40 de ani de la înfiinţare, printr-un simpozion în care vor lua cuvântul foşti şi actuali cercetători şi muzeografi, precum şi printr-o expoziţie foto-documentară, informează instituţia.

ŞOCANT: Pastile cu pudră din carne de copii, vândute ca afrodisiace

Autorităţile sud-coreene au intensificat controalele la frontiere pentru depistarea a zeci de mii de pastile afrodisiace care conţin pudră din carne de om.

OMUL ORCHESTRĂ: Melodia realizată din peste 90 de înregistrări, în 300 de ore de producţie – VIDEO

Un interpret american a realizat o variantă inedită a temei muzicale din filmul "Războiul Stelelor/Star Wars" şi a postat performanţa sa pe YouTube.

Ce cred câinii despre noi? EXPERIMENTUL INEDIT care arată ce este în mintea celui mai bun prieten al omului – VIDEO

Iubitorii de animale sunt la un pas de a afla ce simt sau ce gândesc câinii lor despre ei. Un reputat neuro-economist american, Gregory S. Berns, a reuşit să dreseze doi câini astfel încât aceştia să accepte să fie supuşi unor RMN-uri, pentru a se putea obţine primele imagini cu creierul unui câine atunci când acesta este perfect conştient.

REPORTAJ: Înscrierea în clasele I şi pregătitoare, cu şi fără şpagă

Două pachete de cafea, două cutii cu bomboane şi două milioane de lei vechi, atât au scos unii părinţi din buzunar pentru a-şi înscrie copiii în clasele I şi pregătitoare, în timp ce alţii ar fi vrut să dea, dar au primt un refuz, concluzionând că "nu mai merge cu d’astea, s-a schimbat sistemul".

Valentin Ceauşescu, prezent la sărbătorirea a 26 de ani de la câştigarea Cupa Campionilor Europeni de către Steaua

Valentin Ceauşescu, fiul lui Nicolae Ceauşescu, se află la Cheile Grădiştei, acolo unde componenţii echipei Steaua din 1986 sărbătoresc 26 de ani de la finala câştigată la Sevilla în faţa formaţiei spaniole FC Barcelona.

Ialomiţianu: Pensiile nu se majorează iar contribuţiile nu scad. PSD şi PNL au minţit

Deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu, fost ministru de Finanţe, a declarat, luni, după întâlnirea comisiilor de buget-finanţe cu delegaţiile FMI, CE şi BM, că USL i-a minţit pe pensionari promiţând mărirea pensiilor şi pe cei din mediul de afaceri când a promis reducerea contribuţiilor.

Ungureanu numeşte un nou responsabil naţional cu autorizarea finanţării Phare şi SAPARD

Dragoş Doroş, recent instalat în postul de secretar de stat în Ministerul Finanţelor, a fost numit de către premierul demis Mihai Răzvan Ungureanu drept responsabil naţional cu autorizarea finanţării Phare, Facilitatea de tranziţie şi SAPARD.

Toader: Parlamentarii PDL care au votat în comisii pentru miniştrii desemnaţi nu vor fi sancţionaţi

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, luni, că democrat-liberalii care au votat în comisii în favoarea miniştrilor din Cabinetul Ponta nu vor fi sancţionaţi, arătând că aceştia au avut un punct de vedere personal şi au explicat că le-a plăcut cum s-a prezentat ministrul respectiv.

Ghiţă Mureşan Summer Camp Tour din 2012 va avea loc între 2-25 august

A doua ediţie naţională a taberelor de baschet organizate de fostul jucător în NBA, Ghiţă Mureşan, va avea loc în intervalul 2-25 august, la Constanţa, Bucureşti, Braşov, Timişoara şi Cluj.

„Viaţa mea se află în mâinile dumneavoastră, domnule preşedinte”. Apelul unui american răpit de Al-Qaida în Pakistan către Barack Obama – VIDEO

Un cetăţean american în vârstă de 70 de ani, răpit în Pakistan anul trecut, l-a îndemnat pe preşedintele Barack Obama să accepte cererile formulate de Al-Qaida pentru a-i salva viaţa, potrivit unei înregistrări video postată duminică pe mai multe site-uri islamiste, relatează CNN.

Ziua Europei, sărbătorită în Capitală cu sarmale, muzică şi defilări

Primăria sectorului 2 va oferi gratuit bucureştenilor, miercuri, cu ocazia Zilei Europei, 57.000 de sarmale, în timp ce în parcul Drumul Taberei din sectorul 6 va avea loc un concert care va putea fi urmărit în direct şi pe un ecran amplasat în parcul Crângaşi.

Acţiunile europene şi-au revenit din şocul alegerilor din Franţa şi Grecia

Acţiunile marilor companii europene şi-au revenit din şocul alegerilor din Franţa şi Grecia, care le-a dus la începutul tranzacţiilor de luni la minimul ultimelor patru luni şi jumătate, la jumătatea şedinţei fiind cotate în creştere.

Ponta vrea să ia înapoi banii de la primăriile PDL şi să-i folosească la salarii şi pensii

Premierul desemnat Victor Ponta a anunţat, luni, în plenul Parlamentului, că a cerut specialiştilor din Ministerul Finanţelor să propună în şedinţa de marţi a Guvernului o soluţie prin care banii acordaţi de fostul Guvern către primăriile PDL să fie recuperaţi şi folosiţi la salarii şi pensii.

Ponta: Mâine propun act normativ pentru restituirea către pensionari a sumelor reţinute la CASS

Premierul desemnat Victor Ponta a anunţat, luni, în plenul Parlamentului, că va propune în prima şedinţă a Guvernului, care urmează să aibă loc marţi, un act normativ pentru restituirea sumelor reţinute ilegal pensionarilor pentru CASS.

Curtea de Apel Bucureşti: Judecătorul Dumitraşcu s-a panicat, fiind ameninţat de un martor, context plauzibil fugii

Curtea de Apel Bucureşti arată, în motivarea deciziei ca judecătorul Sever Dumitraşcu să fie cercetat în libertate pentru accidentarea unui copil de trei ani, că este plauzibilă teoria apărării potrivit căreia magistratul s-a panicat atunci când a fost ameninţat de unul dintre martorii de la locul accidentului.

Orban: România riscă de la UE amenzi de 30.000 de euro pe zi dacă nu adoptă legea „Big Brother”

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat că România riscă amenzi de peste 30.000 de euro pe zi dacă nu va adopta cât mai repede legea privind retenţia datelor, cunoscută şi ca legea "Big Brother", pentru care este deschisă procedură de infringement împotriva ţării noastre.

Năstase: Între Guvern şi preşedinte poate apărea un conflict juridic privind scrisoarea către FMI

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat că între Guvern şi şeful statului ar putea apărea "un conflict juridic la limită" cu privire la modalitatea de trimitere în Parlament a scrisorii de intenţie cu FMI.

CNADNR va întocmi în termen de 30 de zile procesele verbale pentru rovinieta expirată

CNADNR va întocmi în maxim 30 de zile procesele verbale de constatare a contravenţiei pentru circulaţia cu rovinieta expirată, deşi termenul legal este de şase luni, şi intenţionează să reducă la 2-3 săptămâni perioada de redactare a proceselor verbale pentru lipsa rovinietei, din 20 mai.

Motivul pentru care partenerii de cuplu se ceartă cel mai des

Partenerii de cuplu se ceartă cel mai des din cauza banilor, afirmă autorii unui sondaj realizat în Statele Unite ale Americii. Potrivit unui sondaj recent realizat de American Institute of CPAs, banii reprezintă motivul pentru care partenerii de cuplu se ceartă cel mai des.

FINALA LIGII EUROPA: Linii speciale de autobuze pentru suporteri, între aeroport, zonele pentru fani şi Arena Naţională

Linii speciale de autobuze vor face legătura, miercuri şi joi, între Aeroportul Otopeni, cele două zone pentru suporteri din Piaţa Constituţiei şi Piaţa George Enescu şi Arena Naţională, iar autobuzele şi troleibuzele care au trasee prin zona stadionului vor merge pe rute modificate.

După 17 ani de absenţă, World Press Photo revine în Bucureşti – FOTO

World Press Photo, cea mai importantă expoziţie internaţională de fotojurnalism, va putea fi vizitată la Bucureşti, în perioada 17 mai - 10 iunie, în noul sediu al Bibliotecii Naţionale a României, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

În mandatul lui Nazare, Ministerul Transporturilor a lansat licitaţii de 850 milioane de euro pentru 100 km de autostrăzi

Ministerul Transporturilor a încheiat în mandatul lui Alexandru Nazare, perioada februarie-mai, contracte de 183 milioane euro din fonduri europene pentru modernizarea infrastructurii feroviare şi a lansat licitaţii de 850 milioane euro pentru construcţia a patru tronsoane de autostradă (97,5 km).

Euro a atins un minim al ultimelor trei luni după alegerile din Franţa şi Grecia

Euro a coborât luni la cel mai redus nivel din mai mult de trei luni, după ce Francois Hollande a fost ales preşedinte al Franţei, iar alegătorii greci au preferat să voteze partide anti-reformă, provocând temeri că măsurile de austeritate ar putea fi afectate, transmite Bloomberg.

FINALA LIGII EUROPA – Primele impresii ale fanilor spanioli la Bucureşti: Este mult mai bine decât ne aşteptam

Primii fani spanioli ai echipelor Atletico Madrid şi Atheltic Bilbao care au ajuns la Bucureşti pentru finala Ligii Europa s-a arătat mulţumiţi de ce au găsit în capitala României, considerând că oraşul arată mai bine decât se aşteptau, informează agenţia EFE.

Comisia Europeană: Grecia trebuie să respecte programul de salvare, CE este gata să o sprijine

Grecia trebuie să aplice reformele convenite în al doilea program de salvare, iar Comisia Europeană (CE) este pregătită să o ajute în acest sens, a anunţat luni Executivul UE, după rezultatul bun obţinut în alegeri de partidele care se opun acordului.

Grupurile UDMR au decis, în unanimitate, să voteze împotriva Guvernului Ponta

Grupurile parlamentare reunite ale UDMR au decis, luni, în unanimitate, să voteze împotriva Guvernului Ponta. Anunţul a fost făcut după şedinţa comună a senatorilor şi deputaţilor Uniunii, de către preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

PDL solicită Guvernului Ponta să majoreze salariile bugetarilor cu 16%, nu cu 8%

PDL solicită Guvernului Ponta să majoreze salariile bugetarilor cu 16%, aşa cum se angajase Executivul condus de Mihai Răzvan Ungureanu, şi nu cu 8%, această decizie anunţată de Florin Georgescu reprezentând, în opinia democrat-liberalilor, "un eşec" al negocierilor cu FMI şi CE.

O ceaşcă de ceai folosită de Lady Gaga în Japonia, vândută la licitaţie cu aproape 60.000 de euro

O ceaşcă de ceai folosită o singură dată de cântăreaţa americană Lady Gaga a fost adjudecată, duminică, pentru suma de 6 milioane de yeni (aproape 60.000 de euro), la o licitaţie online care a fost organizată în Japonia.

Bode: Statul nu poate susţine financiar mai mult de 40% din compania pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă

Guvernul nu poate susţine financiar o participaţie mai mare de 40% din compania mixtă care ar urma să investească patru miliarde de euro pentru construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă, a declarat luni ministrul interimar al Economiei, Lucian Bode.

Prinţul Harry vrea să devină DJ de muzică reggae

Prinţul Harry al Marii Britanii şi-ar dori să devină DJ de muzică reggae şi speră ca în timp să ajungă suficient de bun în acest domeniu pentru a-şi etala talentul la petreceri private, au afirmat câţiva dintre prietenii săi.

Putin propune candidatura lui Dmitri Medvedev pentru postul de premier

Preşedintele rus Vladimir Putin a propus luni Parlamentului candidatura predecesorului său Dmitri Medvedev pentru postul de prim-ministru, a anunţat preşedintele Dumei de Stat (Camera inferioară a Legislativului), Serghei Narîşkin, citat de agenţiile ruseşti.

Georgescu: TVA simplificată pentru firme mici. Decizia privind TVA redusă la alimente, după alegeri

Guvernul vizează introducerea TVA simplificate pentru firmele mici, iar o eventuală reducere a taxei la alimente va fi decisă după alegeri, a declarat luni Florin Georgescu, desemnat în funcţiile de ministru al Finanţelor Publice şi vicepremier în guvernul Ponta.