Mediafax Echipa

PROCEDURI ÎN SITUAŢII DE URGENŢĂ: Cum reacţionează SUA, Marea Britanie, Franţa şi Belgia în caz de dezastre – FOTO, VIDEO

Mai multe state, între care SUA, Marea Britanie, Franţa, Belgia au elaborat mecanisme naţionale speciale de răspuns în cazul unor situaţii de urgenţă, care prevăd acţiune graduale, în funcţie de dimensiunile dezastrelor şi de capacităţile de reacţie ale autorităţilor locale.

PREMIILE GRAMMY 2012: Ce ţinute au purtat vedetele. Care este cea mai reuşită? – GALERIE FOTO

Vedetele care au păşit pe covorul roşu la gala premiilor Grammy au avut un singur scop: acela de atrage cât mai mult atenţia. Fie că au purtat rochii de seară elegante sau ţinute sexy care lăsau cât mai mult la vedere, starurile au captat privirile celor prezenţi la gală. Vezi mai jos câteva dintre ţinute şi spune care ţi se pare cea mai reuşită.

Manager Carl Froch: Cred că putem să-l convingem pe Bute să dispute meciul la Nottingham

Managerul boxerului britanic Carl Froch, Eddie Hearn, a declarat, că în urma discuţiilor avute cu reprezentanţii pugilistului român Lucian Bute, sunt şanse foarte mari ca partida dintre cei doi să aibă loc la Nottingham pe data de 5 mai.

Transelectrica limitează exportul de electricitate, din cauza condiţiilor meteorologice

Transelectrica va limita sau chiar sista pentru o lună, în perioada 16 februarie-15 martie 2012, livrările de energie electrică la export, şi va limita consumul de electricitate al unor companii în situaţii critice, invocând diminuarea resurselor de energie din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Russell Crowe, într-o nouă ecranizare a romanului „Dracula”

Actorul neozeelandez Russell Crowe se află în negocieri avansate pentru a interpreta rolul principal într-o ecranizare modernă a romanului "Dracula", care se va intitula "Harker".

Herve Renard, magia neagră a vrăjitorului alb

Mental, tactică şi puţin misticism: Herve Renard nu a neglijat nimic pentru a-şi îndeplini visul de a câştiga Cupa Africii pe Naţiuni cu Zambia, care a învins Coasta de Fildeş, scor 8-7, după executarea loviturilor de departajare, duminică, la Libreville.

GOLIAT, primul satelit românesc, a fost plasat pe orbită luni

Nanosatelitul românesc GOLIAT, lansat cu succes luni, la primul zbor al rachetei Vega, a fost plasat pe orbită la ora 13.12 (ora României), potrivit unui anunţ postat pe site-ul Agenţiei Spaţiale Române (ROSA).

Băsescu: 7 puncte din programul de guvernare şi discursul lui Ponta coincid, bază de discuţie pentru revenirea opoziţiei în Parlament

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că, analizând programul de guvernare şi cele 15 puncte din discursul liderului PSD Victor Ponta, a constatat că şapte puncte coincid, ceea ce poate însemna că există o bază solidă de discuţie pentru eventuala revenire a opoziţiei în Parlament.

Transportul în comun în Capitală: Ce rute RATB circulă pe trasee scurtate

Liniile de autobuze 301, 335, 131 şi liniile express 780 şi 783 vor circula după indicaţiile agenţilor de la Poliţia Rutieră şi vor întoarce la Piaţa Presei din cauza închiderii circulaţiei pe DN1 între Bucureşti şi Bărcăneşti, a declarat luni, purtătorul de cuvânt de la RATB, Brânduşa Raeceanu.

Nahla, fiica actriţei Halle Berry, spune că îi este frică de tatăl ei

Nahla, fiica în vârstă de trei ani a actriţei Halle Berry cu modelul canadian Gabriel Aubry, a spus, în timpul unui interviu cu reprezentanţii Departamentului pentru copii şi servicii familiale din Los Angeles, că îi este frică de tatăl ei.

Amânarea etapei a XIX-a a Ligii I se va decide în şedinţa Comitetului Executiv de vineri

Amânarea etapei a XIX-a a Ligii I, programată la 25 februarie, ca urmare a ninsorilor din ultima perioadă, se va decide în şedinţa Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal de vineri, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul LPF.

Climatolog: Discuţia în jurul culorii Codului ascunde neputinţa factorilor de decizie. Nu cred că la Cod roşu ar fi scos şi utilaje şi resurse, ca prin minune să se rezolve totul

Climatologul Roxana Bojariu susţine că nu crede că dacă ar fi existat Codul roşu s-ar fi scos dintr-odată şi utilaje şi resurse, astfel încât ca prin minune să se rezolve totul, subliniind că este incorect ca ANM să fie acuzată de persoanele care aleg să-şi ascundă neputinţa administrativă.

Băsescu: Prioritatea zero este sprijinul comunităţilor şi a cetăţenilor afectaţi de iarnă. Este exclusă întreruperea livrării energiei electrice către populaţie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Palatul Cotroceni, că prioritatea zero în acest moment este legată de sprijinul comunităţilor şi a cetăţenilor puternic afectaţi de situaţia de iarnă. De asemenea, preşedintele a făcut declaraţii referitoare la consultările pe care le-a avut cu partidele parlamentare.

Buget de 116 milioane de lei pentru susţinerea IMM-urilor, cu 60% mai mare decât în 2011

Firmele mici şi mijlocii vor putea obţine în acest an fonduri de 116 milioane de lei prin intermediul a opt programe derulate de Agenţia pentru IMM-uri, cea mai mare parte a sumei, de 70 de milioane de lei, fiind destinată programului Kogălniceanu.

Grup Feroviar Român a fost descalificat dintr-o privatizare în Bulgaria

Grup Feroviar Român (GFR) a fost descalificat dintr-o licitaţie pentru privatizarea singurei divizii profitabile a companiei naţionale de căi ferate din Bulgaria BDZ, după introducerea, în condiţiile de calificare, a unei cifre de afaceri de minimum 500 milioane euro pe an în ultimii trei ani.

MTV România a programat special de Valentine’s Day un maraton de filme, seriale şi emisiuni speciale

MTV România va difuza, marţi, un program special de Valentine's Day, care va include un maraton de filme, seriale şi emisiuni speciale, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Shakira, atacată de un leu de mare

Cântăreaţa Shakira a fost atacată de un leu de mare, în timp ce se afla în vacanţă şi admira mai multe animale sălbatice în mediul lor natural.

Sting a devenit bunic

Cântăreţul britanic Sting a devenit bunic pentru prima oară, a anunţat presa britanică.

Adela Popescu şi DJ Project, marţi, în emisiunea „Happy Hour” de la Pro TV

Adela Popescu, actriţa din serialul "Pariu cu viaţa", şi colegii ei de la DJ Project vor avea prima lor apariţie într-o emisiune de televiziune, marţi, de la ora 17.45, în emisiunea "Happy Hour", informează Pro TV.

Coaliţia va încheia protocol de susţinere a tratatului de stabilitate. Documentul, deschis opoziţiei

Formaţiunile coaliţiei majoritare vor semna un protocol de susţinere a semnării şi ratificării de către România a tratatului UE de guvernanţă fiscală, iar acesta va fi deschis şi opoziţiei, de la care se aşteaptă dialog şi pe alte teme ale agendei publice, au anunţat liderii partidelor coaliţiei.

Zeci de maici de la mănăstiri din Vrancea şi Buzău, izolate de câteva zile, fără hrană şi medicamente

Câteva zeci de maici de la două mănăstiri din judeţele Buzău şi Vrancea sunt izolate de mai multe zile, fără hrană şi medicamente.

Şedinţele Camerei Deputaţilor şi Senatului, anulate din cauza condiţiilor meteorologice

Biroul Permanent al Camerei Deputaţior a decis să anuleze şedinţa de plen convocată pentru luni la ora16.00, pentru că mai mulţi deputaţi s-au aflat în imposibilitatea de a se deplasa la Bucureşti din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Şi şedinţa de plen a Senatului a fost anulată, potrivit deciziei conducerii acestei Camere legislative, după ce unii senatori nu au putut ajunge la Parlament din cauza condiţiilor meteorologice.

Julio Iglesias va susţine un concert la Bucureşti, pe 30 iunie. Ce preţuri au biletele – VIDEO

Cântăreţul spaniol Julio Iglesias va include România în turneul său mondial de anul acesta ("2012 World Tour") şi va susţine un concert la Zone Arena din Bucureşti, pe 30 iunie, informează organizatorii, Project Events.

Diaconescu: Noul protocol al coaliţiei va fi definitivat până la mijlocul acestei săptămâni

Preşedintelele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, a declarat, luni, că noul protocol de funcţionare a coaliţiei va fi definitivat până la jumătatea acestei săptămâni.

PROGNOZA METEO: Ninsori, viscol şi ger. Cum va fi vremea marţi şi miercuri, în ţară şi în Bucureşti

Marţi, cerul va fi mai mult noros, exceptând regiunile sudice unde înnorările vor fi temporare. În prima parte a intervalului în estul şi sud-estul ţării va continua să ningă, se va mai depune strat nou de zăpadă, iar vântul va mai avea unele intensificări, cu viteze la rafală de până la 50...60 km/h, viscolind sau spulberând zăpada.

Inter Milano vrea să îi prelungească înţelegerea lui Chivu

Conducerea clubului Internazionale Milano ar vrea să îi prelungească fundaşului Cristian Chivu contractul, fapt confirmat de o întâlnire programată pentru această săptămână, susţine un celebru jurnalist italian, Gianluca Di Marzio.

Preşedintele Parlamentului European: Acordul ACTA este dezechilibrat

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat într-un interviu acordat duminică postului de televiziune german ARD, că acordul multilateral ACTA împotriva contrafacerii este "dezechilibrat".

PROTESTELE DIN GRECIA: Cel puţin 45 de clădiri avariate şi 67 de persoane arestate, în urma violenţelor din Atena – VIDEO

Cel puţin 45 de clădiri au fost avariate total sau parţial de incendiile de origine criminală de la Atena, din timpul protestelor violente de duminică seara, iar 67 de persoane au fost arestate, potrivit datelor oficiale.

Monica Niculescu a urcat pe locul 31 în clasamentul WTA

Jucătoarea de tenis Monica Niculescu a urcat o poziţie şi se află pe locul 31 în clasamentul WTA, cu 1.765 de puncte, ierarhie dată publicităţii luni.

Neglijenţa poliţiei, cauza morţii a peste 74 de persoane la meciul din Egipt

Neglijenţa poliţiei egiptene la meciul din 1 februarie de la Port Said este în mare parte cauza bilanţului de peste 74 de morţi al violenţelor de la acest joc, conform unui raport preliminar întocmit în urma unei anchete parlamentare.

Miting în faţa sediului CNH din Petroşani: 100 de mineri disponibilizaţi protestează pentru că nu au primit plăţi compensatorii

Aproximativ o sută de persoane disponibilizate din minerit participă, luni, la un miting organizat, în faţa CNH din Petroşani, de Liga Sindicatelor Miniere din Valea Jiului, nemulţumite că nu au primit a treia tranşă a plăţilor compensatorii, care ar fi trebuit încasată până la sfârşitul anului 2011

Alertă cu bombă la aeroportul Schiphol din Amsterdam

Două terminale de pasageri ale aeroportului Schiphol din Amsterdam au fost evacuate luni dimineaţă, în urma unei alerte cu bombă, a anunţat Jandarmeria.

Reprezentativa României de fotbal amator va participa la un turneu internaţional organizat de Cuba

Reprezentativa României de fotbal amator, formată din jucători care evoluează sub licenţa FcPlayer, va participa la un turneu internaţional organizat de Cuba la mijlocul lunii februarie.

FMI solicită Guvernului să adapteze programul de funcţionare al Metrorex la cerinţele pieţei

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a solicitat Guvernului ca, până la sfârşitul lunii iunie, să adapteze programul de funcţionare al Metrorex "la cerinţele pieţei" şi să majoreze veniturile companiei prin punerea în circulaţie, începând cu anului viitor, a 16 noi garnituri de tren.

Gala premiilor Grammy: OMAGIUL pe care artiştii i l-au adus lui Whitney Houston. Cum a cântat Jennifer Hudson „I Will Always Love You” – VIDEO

La ceremonia premiilor Grammy, artiştii i-au adus un omagiu lui Whitney Houston, care a murit la doar 48 de ani.

ANALIZĂ BLOOMBERG: Marile companii au anunţat de trei ori mai multe concedieri la începutul anului

Marile companii au anunţat în primele cinci săptămâni ale anului de trei ori mai multe concedieri decât în perioada corespunzătoare a anului trecut, încercând să se pregătească pentru o nouă rundă de recesiune în Europa şi încetinirea creşterii economice în China, transmite Bloomberg.

BNR a împrumutat luni patru bănci cu un miliard de euro, pentru şapte zile

Patru bănci au atras luni de la Banca Naţională a României (BNR) împrumuturi de 4,47 miliarde lei ( 1,02 miliarde euro), pentru şapte zile, printr-o licitaţie repo, la dobânda de politică monetară de 5,5% pe an.

FMI contestă aprecierile editorialiştilor Reuters Breakingviews privind acordul cu România

Fondul Monetar Internaţional (FMI) contestă aprecierile editorialiştilor Reuters dintr-un articol de opinie publicat vineri pe blogul Breakingviews, care arată că abordarea dură adoptată de instituţie în privinţa acordului cu România s-ar putea dovedi "dezastruoasă".

Consultările dintre şeful statului şi partidele din coaliţie au început. Ziariştii nu au acces

Consultările dintre preşedintele Traian Băsescu şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor din coaliţie au început, luni, la Palatul Cotroceni, însă presa nu a avut acces nici pentru imagini la începutul discuţiilor.

Voinescu: În coaliţie s-a avansat data de 10 iunie pentru alegerile locale

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a anunţat că în şedinţa de luni dimineaţă a coaliţiei a fost avansată data de 10 iunie pentru alegerile locale şi că urmează discuţii cu partidele, inclusiv cu cele din opoziţie.