Mediafax Echipa

Cum au ajuns imigranţii români SĂ PREIA meseria săracilor britanici. Reacţia unui englez CONCEDIAT din cauza unui român

Tot mai mulţi imigranţi britanici originari din ţara noastră se îndreaptă spre meseria oamenilor fără adăpost din Marea Britanie.

Şedinţă a coaliţiei luni dimineaţă, pe tema sesiunii extraordinare a Parlamentului

Liderii coaliţiei guvernamentale se vor întruni, luni dimineaţă, în şedinţă, urmând să discute despre poziţia pe care o vor avea la sesiunea extraordinară a Parlamentului care va începe luni, la ora 13.00.

Human Rights Watch cere sprijinirea progreselor democratice ale „Primăverii Arabe”

Organizaţia Human Rights Watch a cerut duminică membrilor comunităţii internaţionale să susţină progresele democratice ale "Primăverii Arabe" împotriva regimurilor autoritare, care beneficiază adesea de bunăvoinţa occidentalilor.

Miniştrii de Finanţe din zona euro se reunesc luni, pentru a stabili detalii ale măsurilor anticriză

Miniştri de Finanţe din zona euro se vor reuni luni, prima oară în acest an, pentru stabilirea unor detalii ale măsurilor anticriză, cu speranţa că ce a fost mai greu a trecut, chiar dacă Grecia continuă să fie în pericol de faliment.

Guvernul a avizat cadrul legal ce permite înfiinţarea băncii-punte la falimentul unei instituţii de credit

Guvernul a avizat cadrul legal ce permite înfiinţarea unei bănci-punte, care va prelua activele şi pasivele unei instituţii de credit ameninţată de faliment şi va asigura astfel continuarea serviciilor bancare şi plata creditorilor, argumentând decizia prin riscurile existente în sistemul financiar.

Arad: Alte 34 de căprioare moarte au fost găsite pe câmp, lângă Iratoş

Alte 34 de cadavre de căprioare au fost au găsite, în ultimele 24 de ore, pe câmpurile de lângă localitatea Iratoş de către autorităţile din Arad, numărul animalelor găsite moarte ajungând la 41 pe acest fond de vânătoare.

Trei ambarcaţiuni de agrement s-au scufundat în Portul Tulcea

Trei ambarcaţiuni de agrement s-au scufundat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Portul Tulcea, sub greutatea zăpezii, fără să fie înregistrate victime.

INTERVIU – Alina Ghica: CSM-ului îi lipsesc coerenţă şi celeritate în luarea deciziilor strategice – VIDEO

Preşedinta Consiliului Superior al Magistraturii, Alina Ghica, spune că poate ceea ce lipseşte la acest moment Consiliului sunt coerenţa şi o celeritate în luarea deciziilor strategice, iar vicepreşedintele CSM, Oana Schmidt Hăineală, pledează ca magistraţii să rămână responsabili şi echidistanţi.

Angela Gheorghiu cântă alături de Dan Grigore la Teatrul Scala din Milano, pe 6 octombrie 2013

Soprana Angela Gheorghiu va cânta alături de pianistul Dan Grigore la Teatro alla Scala din Milano pe 6 octombrie 2013, a declarat pentru MEDIAFAX managementul artistei.

Negociatorii creditorilor privaţi ai Greciei au plecat din Atena fără un acord, discuţiile continuă

Principalii negociatori ai creditorilor privaţi ai Greciei au plecat sâmbâtă de la Atena fără un acord privind reducerea datoriilor printr-un schimb de obligaţiuni, considerat esenţial pentru evitarea unui default dezordonat al ţării, dar discuţiile continuă la nivel tehnic.

Traficul rutier, îngreunat din cauza ninsorii. Care sunt drumurile afectate

Traficul rutier este îngreunat sau chiar blocat, duminică, pe mai multe drumuri din ţară, din cauza ninsorii şi a viscolului.

Băncile şi-au redus pierderile în ultima lună şi au închis 2011 cu o gaură de 100 de milioane euro

Sistemul bancar a înregistrat anul trecut o pierdere de aproape 430 de milioane lei (100 de milioane de euro), faţă de un rezultat negativ de 516 milioane lei în 2010, reuşind să recupereze în ultima lună din anul precedent peste 400 de milioane lei.

Ministerul Economiei cere rectificări de buget la aproape 50 companii şi reclamă Finanţele că nu vor să avizeze solicitarea

Ministerul Economiei a cerut Guvernului rectificarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul trecut pentru aproape 50 de companii, inclusiv cu creşteri de costuri, reclamând totodată că Finanţele nu au avizat solicitarea, deşi legea nu împiedică modificarea acestor bugete după 31 decembrie 2011.

Zăpada „înmoaie” protestele din România. Ce scrie presa internaţională despre a noua zi de manifestaţii

Românii au continuat să manifesteze sâmbătă împotriva preşedintelui şi a Guvernului, în pofida ninsorii abundente, dar numărul lor a fost totuşi mai mic decât în zilele precedente, comentează presa internaţională.

Adolescentul care şi-a ucis mama şi bunica a fugit de la Spitalul Socola, fiind găsit la o mănăstire

Adolescentul internat în Spitalul de Psihiatrie "Socola" din Iaşi după ce şi-a ucis mama şi bunica a fugit, duminică dimineaţă, din unitatea medicală, fiind găsit ulterior de către poliţişti la o mănăstire din apropiere.

Un cutremur puternic produs în Pacific a fost resimţit în Mexic şi El Salvador

Un cutremur de 6,2 pe scara magnitudinii momentului (mW) s-a produs sâmbătă în Oceanul Pacific, în largul coastelor statului mexican Chiapas (sud), a anunţat Institutul american de Geofizică (USGS).

BUNICUŢA DANSATOARE: Cum a reuşit femeia de 90 de ani să devină vedetă pe internet – VIDEO

O bunică în vârstă de 90 de ani a devenit vedetă pe internet datorită mişcărilor de dans pe care le face.

Alegeri prezidenţiale în Finlanda: Candidatul conservator şi proeuropean Sauli Niinisto este favorit

Secţiile de vot s-au deschis duminică, la ora 7.00 GMT (9.00, ora României), în Finlanda, pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, al căror favorit este candidatul conservator şi proeuropean Sauli Niinisto, care a făcut campanie apărând rolul ţării în UE şi zona euro.

Gala Sindicatului producătorilor americani pe 2012: „The Artist”, desemnat cel mai bun film – VIDEO

Lungmetrajul "The Artist", de Michel Hazanavicius, a câştigat premiul pentru cel mai bun film la gala Sindicatului producătorilor americani (PGA), care a avut loc sâmbătă seară, la hotelul Beverly Hilton din Los Angeles.

Referendum în Croaţia, privind aderarea ţării la Uniunea Europeană

Croaţii au început să voteze duminică în cadrul referendumului privind aderarea ţării lor la Uniunea Europeană, un "obiectiv crucial" pentru această tânără republică, la 20 de ani după recunoaşterea de către comunitatea internaţională a independenţei sale faţă de fosta Iugoslavie.

Heidi Klum şi Seal divorţează, după aproape şapte ani de căsnicie

Top modelul german Heidi Klum şi cântăreţul britanic Seal vor să divorţeze, după aproape şapte ani de căsnicie, potrivit unor surse apropiate celor doi.

Newt Gingrich a câştigat alegerile primare republicane din South Carolina

Conservatorul Newt Gingrich a obţinut sâmbătă o victorie covârşitoare în faţa lui Mitt Romney, în South Carolina, relansând spectaculos campania alegerilor primare republicane în vederea prezidenţialelor americane, în faţa unui rival mult timp considerat favorit.

Sfaturi practice pentru a evita apariţia varicelor

Menţinerea greutăţii corporale în limite considerate sănătoase, practicarea de exerciţii fizice şi aşezarea picioarelor într-o poziţie ridicată în perioada de odihnă se numără printre sfaturile practice contra varicelor, incluse într-un ghid alcătuit de chirurgii americani.

Paris Hilton va colabora cu grupul LMFAO

Starleta americană Paris Hilton doreşte să revină pe scena muzicală, graţie unei piese pe care o va înregistra cu grupul electro-dance LMFAO.

A NOUA ZI DE PROTESTE ÎN CAPITALĂ, încheiată fără incidente – GALERIE FOTO

Sute de bucureşteni au ieşit şi sâmbătă în Piaţa Universităţii, în ciuda ninsorii de afară, protestul lor din cea de-a noua zi a manifestaţiei împotriva clasei politice în general şi a puterii în special încheindu-se fără incidente.

A noua zi de proteste în Piaţa Universităţii, încheiată fără incidente

Sute de bucureşteni au ieşit şi sâmbătă în Piaţa Universităţii, în ciuda ninsorii de afară, protestul lor din cea de-a noua zi a manifestaţiei împotriva clasei politice în general şi a puterii în special încheindu-se fără incidente.

Siria: Soldaţi dezertori au preluat controlul asupra oraşului Duma, în apropiere de Damasc

Soldaţi dezertori sirieni au preluat controlul asupra oraşului Duma, situat la 20 de kilometri de capitala Damasc, a anunţat sâmbătă seară preşedintele Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului Rami Abdel Rahman.

Totti a intrat în istoria fotbalului italian: Are cele mai multe reuşite în Serie A, pentru aceeaşi formaţie

Emblematicul căpitan al echipei AS Roma, Francesco Totti, a intrat în istoria fotbalului italian prin cele două goluri înscrise la meciul cu Cesena, scor 5-1, el devenind jucătorul cu cele mai multe reuşite în Serie A, pentru aceeaşi formaţie - 211.

Peste 5.000 de oameni au protestat în Muntenegru faţă de situaţia economică şi corupţia guvernului

Peste 5.000 de oameni au protestat sâmbătă la Podgoriţa, capitala Muntenegru, denunţând situaţia economică nefavorabilă şi corupţia care afectează ţara balcanică aspirantă la aderarea la Uniunea Europeană.

Adolescenta olandeză Laura Dekker, cea mai tânără navigatoare care a făcut turul lumii singură

Adolescenta olandeză Laura Dekker, în vârstă de 16 ani şi patru luni, şi-a încheiat turul lumii, sâmbătă, la Saint Martin, în Antile, devenind cea mai tânără navigatoare care a reuşit acest lucru singură.

A NOUA ZI DE PROTESTE ÎN ŢARĂ: 2.000 de manifestanţi, în 16 localităţi

Două mii de oameni au protestat, sâmbătă, în mai multe oraşe din ţară, pentru a noua zi consecutiv, aceştia cerând demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului.

Aproape 100.000 de persoane au manifestat la Budapesta în sprijinul premierului Viktor Orban

O manifestaţie organizată în sprijinul premierului ungar Viktor Orban a atras aproape 100.000 de persoane sâmbătă după-amiază, la Budapesta, în timp ce alţi 5.000 de protestatari au cerut demisia preşedintelui Pal Schmitt, acuzat de plagiat.

Thousands Protest In Romania Against Political Class For Ninth Straight Day

Hundreds of Romanian protesters have gathered in Bucharest’s University Square Saturday for the ninth straight day, giving voice to their anger at the head of state and the government, and urging them to resign.

Mitinguri de solidaritate cu Guvernul ungar, în Covasna şi Harghita

Sute de persoane au participat, sâmbătă, în mai multe oraşe din judeţele Covasna şi Harghita, la mitinguri de solidaritate cu Guvernul Ungariei.

CASCADORIE SAU INCONŞTIENŢĂ? Un tânăr merge în faţa trenului pentru a-şi impresiona prietenii – VIDEO

Un film apărut pe internet arată cum un tânăr merge pe şine înaintea unui tren, pentru a-şi impresiona prietenii.

Copos a căzut la schi: Cred că nu mi-am rupt piciorul, e posibil să fie doar o luxaţie

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat sâmbătă agenţiei MEDIAFAX că a căzut în timp ce schia în Poiana Braşov şi este posibil să aibă doar o luxaţie la genunchiul stâng.

Risc de avalanşă în Bucegi. Turiştii sunt avertizaţi să nu urce pe munte

Salvamontiştii le recomandă turiştilor să nu urce în Masivul Bucegi întrucât există risc de producere a unor avalanşe, sâmbătă la munte ningând abundent.

Boc: Salut sesiunea extraordinară a Parlamentului. E de discutat dacă e mai bine să se declanşeze anticipate

Premierul Emil Boc a salutat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, convocarea sesiunii extraordinare a Parlamentului, el precizând că Legislativul va întoarce pe toate faţetele situaţia politică din România şi arătând că este de discutat dacă e mai bine să se declanşeze alegeri anticipate.

Comandă de mingi antistres din cauciuc pentru armata canadiană, anulată din cauza controverselor

Ministrul canadian al Apărării, Peter MacKay, a anulat vineri o comandă controversată de 20.000 de mingi antistres din cauciuc, destinate militarilor, în urma comentariilor ironice apărute pe Internet.

Mai multe staţiuni de schi din Austria, izolate de restul ţării din cauza ninsorii

Mai multe staţiuni de schi din Austria erau izolate de restul ţării din cauza ninsorii, iar riscurile de avalanşă se agravau sâmbătă în vestul teritoriului.