Mediafax Echipa

FMI: Reformele din Grecia sunt în întârziere în majoritatea domeniilor

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat miercuri că reformele asumate de Grecia sunt în întârziere în majoritatea domeniilor, iar această situaţie amână redresarea economică.

Guvernul începe negocierile cu UE pentru realocarea banilor către reabilitarea blocurilor şi drumuri

Guvernul a decis să solicite Uniunii Europene realocarea unor fonduri europene pentru reabilitarea termică a blocurilor şi finalizarea unor lucrări la coridorul IV de transport şi centuri ocolitoare ale oraşelor, a anunţat, miercuri, premierul Emil Boc.

FC Vaslui a pierdut, scor 0-2, meciul cu FC Zurich şi a fost eliminată din Liga Europa

FC Vaslui a fost învinsă cu 2-0, în deplasare, de către FC Zurich şi a fost eliminată din Liga Europa. Zurich a deschis scorul în minutul 69, prin Margairaz. Echipa elveţiană a majorat avantajul în minutul 89, prin Oliver Buff.

Popularitatea lui Obama este în scădere, dar este mai ridicată decât a adversarilor săi

Popularitatea lui Barack Obama a atins o nouă cotă scăzută în sondaje, el devansându-l pe candidatul republican pentru prezidenţialele din 2012.

Camerele se reunesc joi în trei şedinţe comune succesive, pentru asumarea răspunderii şi vot la buget

Senatorii şi deputaţii se vor întruni, joi, atât în şedinţe separate, în fiecare Cameră, cât şi în trei şedinţe comune succesive, acestea din urmă vizând angajarea răspunderii Guvernului pe legile privind comasarea alegerilor şi promovarea judecătorilor la ICCJ şi votul la legile bugetului.

Cel mai rău copil din lume? Vrea să-l ucidă pe Moş Crăciun şi să-i gătească renii dacă nu primeşte ce vrea

O fată a ameninţat că îl va ucide pe Moş Crăciun dacă nu va primi darurile pe care i le solicită într-o scrisoare.

Romanian Govt Decides To Raise Gross Minimum Wage To RON700 In 2012 – Sources

The Romanian Government on Wednesday decided to raise the gross minimum wage in 2012 by 30 lei (about EUR7) to RON700 from RON670, people close to the matter told MEDIAFAX Wednesday.

Criza din zona euro scoate în evidenţă convergenţa politicilor Olandei cu cele ale Germaniei

Olanda se comportă atunci când este vorba de soluţiile de combatere a crizei datoriilor din zona euro ca şi când ar face parte din Germania, ceea ce scoate în evidenţă convergenţa politicilor celor două state, comentează Bloomberg.

UNPR anunţă fuziunea prin absorbţie a PIN

Uniunea Naţională pentru Progresul României a anunţat că joi va fi semnat un protocol privind fuziunea prin absorbţie a Partidului Iniţiativa Naţională (PIN) de către UNPR, surse politice precizând totodată că liderul PIN Lavinia Şandru urmează să devină vicepreşedintele UNPR la nivel naţional.

Băsescu, despre declaraţiile lui Ponta că ar fi fost grosolan: Nu pot face eu educaţie politicienilor

Preşedintele Traian Băsescu a precizat, miercuri, că nu discută declaraţiile făcute de liderii opoziţiei după consultările de la Cotroceni în care se aprecia că ar fi fost "mai grosolan decât de obicei", "nervos" sau "plicitisit", el arătând că nu poate face educaţie politicienilor.

Băsescu: Sunt controverse între partide privind desfăşurarea referendumului odată cu alegerile

Preşedintele Băsescu a declarat, miercuri, că există controverse între partide privind organizarea referendumului de modificare a Constituţiei odată cu alegerile locale şi parlamentare din 2012, el precizând că va răspunde solicitării de ajuta partidele să stea la masă pentru a stabili data acestuia

Medic veterinar: Tigrul a sărit pe mine fiindcă m-a ţinut minte că l-am operat de mai multe ori

Medicul veterinar Liviu Todescu spune că pentru sedarea tigrului fugit de la Grădina Zoologică din Sibiu a folosit tranchilizante omologate pe piaţa românească şi că animalul a vrut să sară pe el fiindcă l-a ţinut minte după ce îl operase de-a lungul timpului de mai multe ori.

Guvernul a decis majorarea salariului minim de la 670 la 700 lei

Guvernul a decis, miercuri, majorarea salariului minim brut pe ţară cu 30 lei, de la 670 lei la 700 lei, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale. Potrivit unui analize a Ministerului Muncii, peste 125.000 de bugetari şi aproape 665.000 de angajaţi din privat vor beneficia anul viitor de majorarea salariului minim.

COMENTARIU: Discuţii degeaba despre voinţa Europei

Când Europa vrea, vrem şi noi, dar nu în acelaşi fel. Dacă vrea disciplină fiscală de oţel, zicem "da", din suflet sau mai pierit, pentru că, vorba lui Emil Boc, n-am suferit degeaba şi prin chinuri ne-am câştigat dreptul de a ne culcuşi în miezul nucleului dur al lumii bune din UE.

President Basescu To Reconfirm Romania Wants To Join Fiscal Union Pact

Romania’s President Traian Basescu told the Government Wednesday he will send to the European Council a reconfirmation of the fact that Romania will join the fiscal union pact EU leaders agreed upon last week.

Procurorii ucraineni suspectează că Iulia Timoşenko minte în legătură cu starea de sănătate

Parchetul din Ucraina suspectează că Iulia Timoşenko simulează problemele de sănătate din cauza cărora aceasta lipseşte de la procesul în care contestă condamnarea la şapte ani de detenţie.

Tatăl hocheistului agresat: Nu vreau ca acest subiect să fie interpretat într-un registru politic

Tatăl hocheistului Florin Marinescu, Petruţ, a declarat, miercuri, că nu doreşte ca incidentul în care a fost implicat fiul său la data de 1 decembrie, când se afla în cantonament cu lotul Under 16 al României, să intre în dezabaterea publică sau să fie interpretat într-un registru politic.

Băsescu: Nu va exista niciun partid care să respingă ratificarea în timp util a Acordului de uniune fiscală – DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI DUPĂ ÎNTÂLNIREA CU PARTIDELE

Şeful statului a declarat că, după întâlnirile de miercuri, poate afirma că nu va exista niciun partid care să respingă ratificarea în timp util a Acordului de uniune fiscală şi că, în cazul în care se va proba a fi necesară revizuirea Constituţuiei, aceasta se va face în timp util.

Înmormântarea Mălinei Olinescu, amânată pentru vineri. Familia crede că artista nu s-a sinucis

Înmormântarea Mălinei Olinescu, prevăzută pentru ziua de joi, a fost amânată pentru vineri, întrucât familia crede că artista nu s-a sinucis şi doreşte să obţină de la Patriarhie dreptul de a o înmormânta creştineşte, a declarat Petre Geambaşu, prieten al familiei cântăreţei.

Băsescu: România nu participă la capitalizarea FMI, dar nu este neputincioasă

România nu trebuie să participe la capitalizarea FMI, dar nu este lipsită de capacitatea de a se implica în acest sens, având posibilitatea să menţină în stand-by două miliarde euro în rezervele BNR sau să efectueze la FMI un plasament temporar în aceeaşi sumă, afirmă preşedintele Traian Băsescu.

Băsescu cere Guvernului să fie „solidar” în acceptarea acordului de uniune fiscală al UE

Preşedintele Traian Băsescu a cerut, miercuri, Guvernului să fie "solidar" în acceptarea acordului de uniune fiscală discutat la nivelul UE, arătând că acest document va accelera procesul de integrare a României în zona euro.

Gigi Becali: Chipciu va fi jucătorul Stelei

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat miercuri că a ajuns la o înţelegere cu patronul FC Braşov, Ioan Neculaie, privind transferul la formaţia "roş-albastră" a mijlocaşului Alexandru Chipciu.

Dialog Boc-Băsescu: La Guvern aţi bătut la uşi deschise! -Credeţi că veneam dacă îmi păreau închise?

Premierul Emil Boc l-a asigurat pe Traian Băsescu că "a bătut la uşi deschise" atunci când a cerut sprijinul Executivului pentru aderarea la acordul de uniune fiscală al UE, şeful statului replicându-i acestuia, râzând, că, dacă uşile Palatului Victoria i s-ar fi părut închise, nu ar mai fi venit.

Băsescu transmite joi Consiliului European reconfirmarea de a fi parte a acordului de uniune fiscală

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat Guvernul că joi va transmite Consiliului European reconfirmarea angajamentului României de a fi parte a acordului de uniune fiscală, arătând că fără această reconfirmare România nu poate participa la alcătuirea proiectului ce va fi validat în martie de CE.

Fotografie cu Mănăstirea Chiajna-Giuleşti, pe primul loc în topul Wiki Love Monuments 2011

O fotografie care prezintă Mănăstirea Chiajna-Giuleşti s-a clasat pe prima poziţie în secţiunea europeană a topului Wiki Love Monuments 2011 alcătuit de site-ul Wikimedia.

Campioana mondială Rusia, eliminată în sferturi la CM din Brazilia

Rusia, cvadrupla campioană mondială la handbal feminin şi deţinătoare a trofeului, a fost eliminată, miercuri, în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Brazilia, de echipa Franţei, scor 25-23 (13-12), partidă ce poate fi considerată şi o reeditare a finalei competiţiei din 2009.

Peste o mie de poliţişti indonezieni sunt consumatori de droguri

Peste o mie de poliţişti indonezieni din Aceh (în vest), reprezentând şase la sută din totalul forţelor de poliţie, au testat pozitiv pentru droguri ca haşiş, extasy şi metamfetamină, au declarat miercuri surse oficiale.

Badea după reconfirmare: Sunt mai fericit acum decât atunci când am semnat cu „U”

Antrenorul Ionuţ Badea a condus, miercuri, antrenamentul echipei Universitatea Cluj, acesta declarând că a stabilit după opt ore de discuţii cu patronul Florian Walter să continue ca tehnician al grupării ardelene.

„Protestatarul”, desemnat persoana anului 2011 de editorii revistei Time

"Protestatarul" a fost desemnat, miercuri, persoana anului 2011 de editorii revistei săptămânale Time, care au decis să aducă astfel un omagiu tuturor protestatarilor din 2011 care au invadat străzile oraşelor din multe ţări, din Orientul Mijlociu şi până la Moscova, trecând prin Statele Unite.

Târg de Crăciun săsesc, în curtea Bisericii Negre din Braşov

Târgul de Crăciun - Christkindlesmarkt, inspirat de târgul cu acelaşi nume de la Nurnberg (Germania), se va desfăşura, începând de vineri şi până în Ajunul Crăciunului, în curtea Bisericii Negre din Braşov.

Ionuţ Badea rămâne antrenorul echipei Universitatea Cluj

Conducerea clubului Universitatea Cluj a anunţat, miercuri, pe site-ul oficial, că antrenorul Ionuţ Badea va continua pe banca tehnică a grupării ardelene, asta după ce acesta fusese demis în urma partidei cu FC Vaslui, contând pentru ultima etapă a turului.

Selecţionerul Columbiei, Leonel Alvarez, a fost demis

Federaţia de Fotbal din Columbia a anunţat, marţi, demiterea selecţionerului Leonel Alvarez, la numai trei luni după instalare, din cauza rezultatelor înregistrate în preliminariile Cupei Mondiale din 2014.

Tigrul care a fugit de la Zoo Sibiu avea valoarea de inventar de 50 de lei

Directorul Grădinii Zoologice Sibiu, Constantin Bebeşelea, a declarat că îngrijitorul care a lăsat uşa deschisă la cuşca tigrilor riscă să fie demis, iar valoarea de inventar a tigroaicei ucise este de 50 de lei.

Mario Monti, huiduit în Senatul italian

Premierul Italiei, tehnocratul Mario Monti, a fost huiduit de parlamentari ai Ligii Nordului în timp ce rostea un discurs în Senat pentru a prezenta concluziile Consiliului European.

Îngrijitorul neglijent de la Zoo Sibiu: Am încercat imediat să bag tigrul înapoi în cuşcă

Îngrijitorul de la Grădina Zoologică din Sibiu care a lăsat uşa deschisă la cuşca tigrilor, înlesnind evadarea tigroaicei, susţine că a observat imediat greşeala şi a încercat să bage animalul înapoi în cuşcă, acesta fiind calm, dar nu a reuşit.

Boc: PDL susţine revizuirea Constituţiei pentru ratificarea acordului fiscal şi Parlament unicameral

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat miercuri că formaţiunea sa susţine aderarea României la acordul fiscal, revizuirea Constituţiei pentru ratificarea acestuia şi pentru instituirea Parlamentului unicameral cu 300 de parlamentari, iar data referendumului să fie stabilită în acord cu opoziţia.

Parlament: Bugetele a unsprezece instituţii, adoptate în zece minute

Deputaţii şi senatorii au adoptat, miercuri, în zece minute, bugetele Ministerului public, SRI, SIE, STS, Ministerului Comunicaţiilor, Ministerului Sănătăţii, Ministerul Economiei, ANI, ORNISS, SRR şi SRTV, fără amendamente ale opoziţiei.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a primit 37 de ambulanţe de la Ministerul Sănătăţii

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă beneficiază, de la începutul acestei săptămâni, de 37 de ambulanţe tip B complet utilate, provenite de la Ministerul Sănătăţii, în regim de comodat.

ANALIZĂ: Zelul austerităţii din Europa riscă să omoare pacientul

Atitudinea Europei de a încerca să rezolve criza datoriilor suverane prin sacrificii riscă să exacerbeze problemele uniunii, sufocând chiar creşterea de care este nevoie pentru a obţine banii necesari plăţii datoriilor, potrivit unei analize.

Avioane Craiova va livra companiei israeliene Elbit sisteme de telecomunicaţii de 1,7 milioane de dolari

Compania de stat Avioane Craiova a semnat un contract în valoare de 1,7 milioane de dolari cu compania israeliană Elbit System privind livrarea unor sisteme de telecomunicaţii pentru aeronave.