Mediafax Echipa

Oficialii companiei chineze Guangdong se întâlnesc săptămâna viitoare cu conducerea Nuclearelectrica

O delegaţie a companiei chineze Guangdong va avea săptămâna viitoare o întâlnire cu conducerea Nuclearelectrica în care vor aborda subiectul investiţiei în reactoarele nucleare 3 şi 4 de la centrala de la Cernavodă.

Nuclearelectrica va cheltui 50 mil. euro pentru testele de stres ale centralei Cernavodă

Nuclearelectria va cheltui 50 milioane euro din fonduri proprii pentru realizarea testelor de stres ale centralei nucleare de la Cernavodă, a declarat marţi directorul general al companiei, Pompiliu Budulan.

Irina va rămâne la Irinel Columbeanu. Monica va plăti pensie alimentară

Judecătoria Buftea a decis, marţi, ca Irina să rămână cu tatăl ei, Irinel Columbeanu, hotărârea fiind anunţată în şedinţă publică.

Bursele europene au deschis în urcare, datorită optimismului legat de Grecia

Bursele europene au deschis în urcare, după îmbunătăţirea apetitului investitorilor pentru risc datorită informaţiilor că băncile franceze au acceptat să rostogolească datoriile Greciei şi zvonurilor că liderii europeni lucrează la un "plan B" în privinţa crizei statului elen, transmite Reuters.

ANI: Fostul deputat Aurel Nechita, în incompatibilitate

ANI a constatat că Aurel Nechita, fost deputat între 2004 şi 2008 s-a aflat în incompatibilitate în perioada mai 2005 - decembrie 2008, când a fost şi decan al Facultăţii de Medicină din Galaţi, precum şi timp de nouă luni în 2009 când, pe lângă funcţia de decan, a fost şi secretar de stat în MS.

Nuclearelectrica va cheltui 50 milioane euro pentru testele de stres ale centralei de la Cernavodă

Nuclearelectria va cheltui 50 milioane euro din fonduri proprii pentru realizarea testelor de stres ale centralei nucleare de la Cernavodă, a declarat marţi directorul general al companiei, Pompiliu Budulan.

Matias Almeyda este noul antrenor al echipei River Plate

Mijlocaşul argentinian Matias Almeyda a fost numit, luni, în funcţia de antrenor al formaţiei River Plate, la 24 de ore de la retrogradarea echipei în a doua ligă, pentru prima oară în istorie, informează AFP.

Năstase: Decizia CExN în cazul Vanghelie nu e o sancţiune; nu a fost vorba de reproşuri

Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a declarat, marţi, la prima şedinţă a Biroului coordonator impus de CExN la conducerea PSD Bucureşti, că această hotărâre nu reprezintă o sancţiune pentru Marian Vanghelie, el subliniind că nu a fost vorba despre reproşuri adresate acestuia.

Iliescu: Vanghelie rămâne preşedinte al PSD Bucureşti, organizaţia nu a fost dizolvată

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, marţi, la prima şedinţă a Biroului coordonator impus de CExN la şefia PSD Bucureşti, că Marian Vanghelie rămâne preşedintele organizaţiei, aceasta nefiind dizolvată, el arătând că acest birou coordonator o va ajuta să-şi ridice nivelul politic.

Managerii estimează creştere în toate sectoarele de activitate în perioada iunie-august

Managerii societăţilor comerciale estimează pentru perioada iunie-august o creştere a activităţii în industrie, construcţii, comerţ şi servicii, o relativă stabilitate a numărului de angajaţi şi o majorare a preţurilor produselor, potrivit unui sondaj INS.

Vanghelie: Eu m-am născut preşedinte că aşa m-a făcut viaţa!

Fostul preşedinte al PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, marţi, la prima şedinţă a Biroului coordonator impus de CExN la conducerea filialei, că s-a născut preşedinte pentru că "aşa l-a făcut viaţa", el apreciind decizia CExN ca fiind una constructivă.

Bursa de la New York a închis luni în urcare, sprijinită de aprecierea acţiunilor bancare

Bursa de la New York a închis luni în urcare, după trei şedinţe consecutive de declin, sprijinită de aprecierea acţiunilor bancare şi de optimismul privind programul de austeritate al Greciei, însă investitorii au în continuare o atitudine prudentă, transmite Reuters.

Numărul autorizaţiilor de construire emise pentru clădiri rezidenţiale a scăzut cu 3,3% la 5 luni

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate în primele cinci luni ale anului a scăzut cu 3,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2010, la 14.777 documente, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Un senator PDL îi scrie lui Băsescu: Opiniile despre rege, probe de ignoranţă ce vă descalifică

Senatorul PDL Radu F. Alexandru i-a trimis marţi o scrisoare deschisă lui Traian Băsescu în care arată că opiniile despre Regele Mihai sunt "incalificabile şi impardonabile", "probe ale ignoranţei", afirmând că nu poate să mai aibă încredere în "discernământul şi dreapta judecată" a preşedintelui.

SUA critică Estonia şi Belarusul în raportul anual privind traficul de persoane

Estonia şi Belarusul fac parte dintre ţările care trebuie monitorizate în privinţa traficului de persoane, potrivit raportului anual al administraţiei americane, publicat luni, relatează AFP.

Directorul interimar al FMI: România trebuie să progreseze rapid în cheltuirea banilor de investiţii şi a fondurilor UE

Autorităţile române vor trebui să depună eforturi suplimentare pentru a atinge ţinta de deficit bugetar de 3% în 2012, fiind nevoie în special de un progres mai rapid în îmbunătăţirea cheltuielilor de capital şi a absorbţiei fondurilor UE, a afirmat John Lipsky, directorul general interimar al FMI.

Libia: Mandatul Curţii Penale Internaţionale pentru Muammar Kadhafi este o acoperire pentru NATO

Mandatul de arestare emis luni de Curtea Penală Internaţională pe numele colonelului Muammar Kadhafi reprezintă "o acoperire" pentru a permite NATO să-l atace pe liderul de la libian, a apreciat regimul de la Tripoli, precizând că nu acceptă jurisdicţia CPI.

Ministrul bulgar de Externe, în vizită de o zi la Benghazi

Ministrul bulgar de Externe, Nikolai Mladenov, se află într-o vizită de o zi la Benghazi, oraş devenit capitală a insurgenţilor libieni care luptă împotriva regimului condus de Muammar Kadhafi, informează site-ul Novinite.com.

Guvernatorul Băncii Centrale afgane a demisionat şi se află la Washington

Guvernatorul Băncii Centrale a Afganistanului a ajuns la Washington, după ce a declarat pentru presa afgană că a demisionat din funcţie şi a afirmat că se teme pentru viaţa sa, relatează AFP.

Vanghelie către Năstase, după CExN: Viaţa e rotundă, azi eşti, mâine nu, dumneavoastră ştiţi cum e

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 27 iunie.)

Vanghelie lui Ponta în CExN: Ori vom deveni prieteni, ori vei propune excluderea mea din PSD – surse

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 27 iunie.)

FOCUS: Averile eurodeputaţilor români în 2010 – mai multe case, maşini, bijuterii, depozite bancare

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 27 iunie.)

PSD Bucureşti – condus de Ponta şi Birou cu Nassar, Creţu, Andronescu, Vanghelie, Iliescu, Năstase

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 27 iunie.)

Transporturi perturbate în Grecia marţi şi miercuri, din cauza unei greve

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 27 iunie.)

Armata iraniană a prezentat un depozit subteran de rachete cu rază lungă de acţiune

Gardienii Revoluţiei, unitate de elită a armatei iraniene, au prezentat luni un depozit subteran de rachete, despre care afirmă că permite lansarea de proiectile cu rază lungă de acţiune, a anunţat televiziunea de stat de la Teheran.

Nunta care ar putea eclipsa căsătoria prinţului William cu Kate Middleton – FOTO

Nunta prinţului Albert de Monaco cu Charlene Wittstock, care va avea loc la sfârşitul săptămânii, ar putea eclipsa uşor căsătoria prinţului William cu Kate Middleton.

Una dintre navele convoiului internaţional pentru Gaza, avariată în Grecia

Una dintre cele zece nave ale convoiului internaţional care intenţionează să se îndrepte către Gaza, forţând blocada impusă de Israel, a fost grav avariată luni seară la Atena, relatează AFP.

Apple va lansa două telefoane în toamnă

După intenesele speculaţii privind lansarea de către Apple a iphone 5, în următoarea perioadă, un analist al Deutsche Bank plusează: în toamnă, compania va scoate la iveală nu unul, ci două telefoane. Analistul Deutsche Bank, Chris Whitmore, spune că producătorul american Apple pregăteşte două telefoane, un iphone 5 şi un smartphone accesibil care va costa doar 350 de dolari.

Mii de călători, blocaţi în gări din Belgia din cauza unei defecţiuni tehnice

Mii de călători au fost blocaţi, luni seară, la temperaturi foarte ridicate, în gările din vestul Belgiei, din cauza unei defecţiuni tehnice, iar unii dintre ei au avut nevoie de spitalizare, au anunţat autorităţile locale.

Publicitatea, secretul succesului. Care sunt cele mai cunoscute companii din lume

Un top recent al celor mai puternice branduri din punct de vedere al activităţilor de marketing demonstrează că nume precum Mcdonald`s sau P&G sunt considerate cele mai cunoscute companii la nivel global, iar asta se datorează campaniilor de cercetare şi promovare inovatoare pe care le-au demarat de-a lungul timpului.

Rod Blagojevich, vinovat pentru încercarea de a obţine avantaje în schimbul numirii unui senator

Fostul guvernator democrat al statului Illinois Rod Blagojevich a fost declarat vinovat, luni, pentru tentativă de a obţine bani în schimbul desemnării unui candidat pentru mandatul de senator lăsat vacant de Barack Obama după victoria în alegerile prezidenţiale din 2008, relatează AFP.

Ce tarife au asigurătorii pentru poliţele RCA

Pentru aceeaşi maşină, costul poliţei RCA pe şase luni variază de la simplu la triplu, în funcţie de ce asigurător alegi.

Cele mai mari companii din economie. Cine conduce topul

Marile companii româneşti au revenit pe creştere în 2010, arată datele Anuarului Cei mai mari jucători din economie, care apare azi pe piaţă. Pe podium sunt OMV-Petrom, Dacia şi Rompetrol Rafinare.

Marca Murfatlar, copiată de chinezi. Ce spun reprezentanţii brandului

Unul dintre standurile de la expoziţia de produse alimentare FuyaExpo, din Gouangzhou (China), a aparţinut "Murfatlar Roumania". Adică unui producător chinez care a decis să-şi însuşească brandul românesc de vinuri "Murfatlar România".

Laborator de cercetare nucleară american, evacuat din cauza unui incendiu de vegetaţie

Centrul de cercetare american de la Los Alamos (statul New Mexico), unde este depozitat material nuclear, şi-a suspendat activitatea luni, din cauza unui incendiu de vegetaţie izbucnit în apropiere, însă autorităţile au afirmat că toate materialele periculoase se află în siguranţă.

Guvernul, Poliţia şi judecători români, criticaţi în Raportul Departamentului de Stat al SUA

Guvernul, Poliţia şi judecători români sunt criticaţi în Raportul Departamentului de Stat al SUA privind traficul de persoane, autorii documentului notând eforturile considerabile din partea acestora, dar care de multe ori s-au dovedit a fi ineficiente sau incomplete.

Raport: Guvernul român nu respectă în totalitate standardele pentru eliminarea traficului de persoane

Guvernul României nu respectă în totalitate standardele minime pentru eliminarea traficului de persoane şi nu a prezentat o situaţie privind anchetarea traficanţilor care exploatează victimele prin muncă, notează Raportul Departamentului de Stat al SUA.

Grecia: Transporturi perturbate marţi şi miercuri din cauza unei greve

Transporturile aeriene din Grecia, precum şi mijloacele de transport urbane din Atena vor fi puternic perturbate marţi şi miercuri din cauza unei greve generale de 48 de ore la apelul centralelor sindicale ale ţării, au anunţat sindicatele vizate.

Bute: Mă bucur că sportivi ca Mutu vin să mă încurajeze

Pugilistul Lucian Bute a declarat, luni, după un antrenament în Sala Dinamo la care a asistat şi fotbalistul Adrian Mutu, că se bucură că vin să îl încurajeze astfel de sportivi şi că atunci când o să-i permită timpul va fi şi el alături de jucătorul Cesenei la un meci al naţionalei de fotbal.

Vanghelie către Năstase: Viaţa e rotundă, azi eşti, mâine nu, dumneavoastră ştiţi cum e

Marian Vanghelie a avut, luni, după şedinţa CExN, care a impus un Birou coordonator la conducerea filialei, o discuţie cu Adrian Năstase, căruia i-a spus că "viaţa e rotundă", că "azi eşti, mâine nu eşti" şi că Năstase ştie cum e, pentru că a trecut prin asta.