Mediafax Echipa

ICIM Arad, învinsă pe teren propriu, în derbIul etapei a X-a, cu CSM Satu Mare

Baschetbalistele de la ICIM Arad au fost învinse, sâmbătă, pe teren propriu, de formaţia CSM Satu Mare, scor 64-69 (43-29), în derbiul etapei a X-a, din play-off-ul seriei A1.

Tene: Rămânem aceeaşi echipă frumoasă, spectaculoasă, dar care se fiecare dată pierde

Tehnicianul Florin Tene a declarat, sâmbătă, după înfrângerea, cu scorul de 1-0, din meciul cu Gloria Bistriţa, că Sportul Studenţesc rămâne aceeaşi echipă frumoasă, spectaculoasă, dar care de fiecare dată pierde, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cehia conduce cu scorul de 2-1 în întâlnirea cu Kazahstan, din Cupa Davis

Echipa Cehiei conduce, cu scorul general de 2-1, în întâlnirea cu Kazahstan din primul tur al Grupei Mondiale a Cupei Davis, după primele două meciuri de simplu şi partida de dublu de la Ostrava, informează AFP.

Află pe cine vede Elena Băsescu preşedinte la PDL

Fiica preşedintelui Traian Băsescu, europarlamentarul PDL Elena Băsescu, a declarat, sâmbătă, pentru "Gândul", că nu este de acord cu derogarea de la criteriul vechimii pentru candidatul la funcţia de preşedinte al partidului şi nici cu suspendarea automată din PDL a membrilor care au procese pe rol.

Nicolae Manea: Sunt total nemulţumit de prima repriză, dar a fost o victorie meritată

Tehnicianul echipei Gloria Bistriţa, Nicolae Manea, a declarat, sâmbătă, că este total nemulţumit de prima repriză a meciuui cu Sportul Studenţesc, scor 1-0, dar consideră victoria meritată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Comisar al Gărzii Financiare, filmat de anchetatori când intra în firma lui Stăncescu

Comisarul superior Florentin Cornel Croitoru, de la Garda Financiară-Comisariatul General, învinuit în dosarul mitei de 1,8 milioane de euro, a fost filmat de anchetatori în timp ce intra în sediul firmei lui Marius Cătălin Stăncescu, arestat alături de consilierul superior ANAF Adrian Gavrilă.

Gloria Bistriţa – Sportul Studenţesc, scor 1-0, în Liga I

Echipa Gloria Bistriţa a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia Sportul Studenţesc, într-un meci contând pentru etapa a XX-a a Ligii I.

Sute de manifestanţi egipteni au luat cu asalt o clădire a serviciului de securitate

Sute de manifestanţi egipteni au luat cu asalt sâmbătă o clădire a Serviciului Securităţii statului, aflat în subordinea Ministerului de Interne, a cărui dizolvare este cerută de militanţii pro-democraţie, au declarat martori citaţi de AFP.

Regizorul Tyler Perry, marele câştigător la gala NAACP Image Awards 2011

Regizorul şi scenaristul Tyler Perry a câştigat, vineri seară, două trofee la National Association for the Advancement of Colored People (NAACP) Image Awards, care onorează talentul oamenilor de culoare.

Ministere şi agenţii guvernamentale din Coreea de Sud, vizate din nou de atacuri informatice

Coreea de Sud a lansat o alertă de securitate informatică, în urma unor noi atacuri lansate sâmbătă împotriva a aproximativ 30 de site-uri de Internet aparţinând unor ministere, agenţii guvernamentale şi bănci, a anunţat Comisia Coreeană a Comunicaţiilor (KCC), citată de AFP.

Buzău: Doi bătrâni au murit în urma unui incendiu care le-a cuprins locuinţa

Doi bătrâni din localitatea buzoiană Brădeanu au murit, sâmbătă, în urma unui incendiu care le-a cuprins locuinţa, pompierii spunând că intervenţia lor a fost solicitată cu întârziere de către vecini, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Spania s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Davis

Echipa Spaniei s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Davis, în urma victoriilor înregistrate în primele trei meciuri ale întâlnirii de la Charleroi cu Belgia, din primul tur al Grupei Mondiale ale competiţiei.

Castelul Peleş ar putea fi introdus pe lista UNESCO alături de castelele din Bavaria

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, la Rimetea, în judeţul Alba, că ministerul pe care îl conduce a început demersurile, împreună cu ministerul culturii german, pentru introducerea pe lista UNESCO a Castelului Peleş alături de castelele din Bavaria.

Prinţul Andrew a găzduit un prânz la Palatul Buckingham pentru ginerele lui Ben Ali – presă

Reprezentantul special al Guvernului britanic pentru comerţ, Prinţul Andrew, a găzduit un prânz la Palatul Buckingham pentru Sakher el-Materi, ginerele preşedintelui tunisian destituit, Zine al-Abidine Ben Ali, cu câteva luni înaintea revoltei din Tunisia, relatează The Guardian în ediţia online.

Hizo: Universitatea Cluj e o echipă de primele şase locuri, trebuie să muncim mult ca să o învingem

Tehnicianul echipei FC Vaslui, Viorel Hizo, a declarat că adversara de luni, Universitatea Cluj, este o formaţie de primele şase locuri şi că jucătorii săi trebuie să muncească foarte mult pentru a o învinge, transmite corespondentul MEDIAFAX.

România a ratat calificarea în sferturile de finală ale Cupei Davis – 2 –

Echipa României a ratat calificarea în sferturile de finală ale Cupei Davis, după ce perechea Victor Hănescu/Horia Tecău a fost învinsă, sâmbătă, de cuplul Ignacio Chela/Eduardo Schwank, Argentina conducând astfel cu scorul de 3-0 în întâlnirea de la Buenos Aires.

Kelemen: Sunt pentru flexibilizarea legislaţiei în ceea ce priveşte piaţa muncii

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, la Rimetea, în judeţul Alba, că România are nevoie de flexibilizarea legislaţiei în ceea ce priveşte piaţa muncii, dacă vrea să atragă investiţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

România a ratat calificarea în sferturile de finală ale Cupei Davis

Echipa României a ratat calificarea în sferturile de finală ale Cupei Davis, după ce perechea Victor Hănescu/Horia Tecău a fost învinsă, sâmbătă, de cuplul Ignacio Chela/Eduardo Schwank, Argentina conducând astfel cu scorul de 3-0 în întâlnirea de la Buenos Aires.

Dinu Gheorghe: M-a nemulţumit toată lumea, Rapid nu a contat în teren

Preşedintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a fost extrem de critic la adresa jucătorilor echipei pregătite de Marius Şumudică, după meciul pierdut, scor 0-1, cu Oţelul Galaţi, menţionând că l-a nemulţumit "toată lumea, cu excepţia lui Marcos Antonio", şi că fotbaliştii giuleşteni nu au contat în joc.

Kelemen Hunor: Probabil că în martie-aprilie vom finaliza studierea dosarului Roşia Montană

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că ministerul va finaliza în martie-aprilie studierea dosarului depus de Roşia Montană Gold Corporation privind investiţia minieră şi va da un răspuns ce "va ţine cont de protejarea patrimoniului cultural naţional".

Alba: Aproape 2.000 de persoane, între care şi ministrul Culturii, la „Înmormântarea Fărşangului”

Localnicii din Rimetea, judeţul Alba, au organizat, sâmbătă, "Înmormântarea Fărşangului", un obicei maghiar vechi de câteva sute de ani care încheie simbolic iarna, la manifestări participând aproape 2.000 de persoane, între care şi ministrul Culturii, Kelemen Hunor.

Iaşi: Copilul care, în 2009, şi-a ucis mama cu lovituri de ciocan ar putea fi reintegrat în familie

Adolescentul de 14 ani din Iaşi acuzat că, în iulie 2009, şi-a ucis mama cu mai multe lovituri de ciocan şi tatăl acestuia sunt supuşi mai multor expertize psihiatrice, în urma cărora autorităţile vor stabili dacă minorul poate fi reintegrat în familie, fără riscul comiterii unei noi fapte.

Marius Şumudică: Tracul de a nu pierde şi-a pus amprenta asupra jocului

Antrenorul echipei Rapid, Marius Şumudică, a declarat, sâmbătă, că meciul cu Oţelul Galaţi, scor 0-1, din etapa a XX-a a Ligii I, a fost unul "lipsit de spectaculozitate", "tracul de a nu pierde" punându-şi amprenta pe jocul ambelor formaţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Liderul extremei-drepte franceze ar câştiga primul tur al prezidenţialelor din 2012 – sondaj

Liderul extremei-drepte franceze, Marine Le Pen (Frontul Naţional, FN), s-ar clasa pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2012, în faţa preşedintelui Nicolas Sarkozy şi a candidatului socialist, potrivit unui sondaj care va fi publicat duminică, au anunţat surse citate de AFP.

Toate filmele Star Wars vor fi relansate în varianta 3D

Prima parte din franciza "Star Wars", "Episodul 1 - Ameninţarea fantomei", va fi relansată în versiune 3D pe 10 februarie 2012, au anunţat studiorile Fox şi LucasFilm, informează variety.com.

D.Munteanu: Victoria e pe deplin meritată, sunt mulţumit de ceea ce au făcut jucătorii mei

Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat că este bucuros pentru victoria obţinută, sâmbătă, cu 1-0, în faţa formaţiei Rapid, în timp ce directorul general Marius Stan a menţionat că cele trei puncte sunt preţioase, însă nu şi decisive, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Aproximativ o mie de persoane au participat la „Fărşang”, ritualul îngropării iernii, în Harghita

Aproximativ o mie de persoane din 13 localităţi harghitene s-au întâlnit, sâmbătă, în comuna Remetea, pentru a participa la ultima petrecere înaintea intrării în postul Paştelui, denumită "Fărşangul", ritualul destinat alungării gerului, duhurilor rele şi îngropării iernii.

Videanu: Domnule premier, meritaţi aplauze, aţi salvat România de un derapaj major

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu i-a spus, sâmbătă, premierului Emil Boc, la şedinţa CNC al PDL, că merită aplauzele partidului pentru că a făcut ceea ce trebuia pentru România, cu toate riscurile.

Vosganian: Refuz să-i tratez pe românii din Harghita şi Covasna sub forma unei minorităţi

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, sâmbătă, la Miercurea Ciuc, că "refuză" să îi trateze pe românii din Harghita şi Covasna "sub forma unei minorităţi" şi că, pentru ca aceştia să nu se simtă minoritari, trebuie ca statul "să folosească diverse mijloace pentru a-i sprijini".

Peste 191.000 de persoane au fugit din calea violenţelor din Libia, anunţă ONU

Peste 191.000 de persoane au fugit din calea violenţelor din Libia, iar aproximativ 10.000 de refugiaţi din ţară se îndreaptă în prezent spre frontiera egipteană, a anunţat sâmbătă ONU, relatează AFP.

Oltean l-a numit pe Berceanu „taliban” al partidului şi i-a urat „La mulţi ani”

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean l-a felicitat, sâmbătă, în şedinţa CNC al PDL, pe senatorul Radu Berceanu cu ocazia sărbătoririi zilei de naştere a acestuia, numindu-l "taliban" al partidului.

Mii de automobilişti au rămas blocaţi în cursul nopţii în Spania, din cauza ninsorilor

Câteva mii de automobilişti au fost blocaţi în noaptea de vineri spre sâmbătă în apropiere de Madrid, pe autostrada A6, din cauza ninsorilor, a anunţat sâmbătă Direcţia generală pentru trafic (DGT), citată de AFP.

Ion Toma a fost exclus din PSD Slatina

Vicepreşedintele PSD senatorul Ion Toma a fost exclus din organizaţia social-democrată Slatina, preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, susţinând că motivele deciziei sunt "interne".

Meciurile de la Euro-2012 vor avea cinci arbitri

International Board (Ifab), organism FIFA care guvernează legile jocului, a aprobat, sâmbătă, ca la turneul final al Campionatului European din 2012, din Polonia şi Ucraina, să existe arbitri suplimentari, astfel că meciurile de la competiţia europeană vor avea cinci arbitri.

Cristina Bujin, locul cinci în finală la triplusalt la CE de atletism în sală

Sportiva Cristina Bujin s-a clasat, sâmbătă, pe locul cinci în finala probei de triplusalt din cadrul Campionatelor Europene de atletism în sală, de la Paris.

Deputat UDMR: Guvernul se grăbeşte cu modificarea Codului Muncii pentru că a promis FMI

Deputatul UDMR Mureş Kerekes Karoly, secretar al Comisiei de muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, a spus la o întâlnire cu sindicaliştii că i-a cerut premierului să nu se grăbească la modificarea Codului Muncii, dar i s-a răspuns că Guvernul a promis FMI că va flexibiliza piaţa muncii.

Vizita la Paris a lui Baconschi a fost amânată pentru 5 aprilie „din motive de agendă”

Vizita în Franţa a ministrului de Externe, Teodor Baconschi, programată pentru 7-8 martie, a fost amânată pentru 5 aprilie, a informat, sâmbătă, MAE, precizând că motivele deciziei sunt legate de "agendă".

UPDATE: Toţi cei şase membri ai echipajului au murit după prăbuşirea avionului Antonov în Rusia

(Adaugă detalii privind posibila cauză a accidentului)

Cei trei suspecţi în cazul de la Afumaţi au fost arestaţi preventiv

Judecătoria Sectorului 5 a decis, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 29 de zile a celor trei suspecţi în cazul furtului de la Afumaţi, incident în urma căruia un complice al acestora a fost împuşcat în cap de un poliţist care-l urmărea.