Mediafax Echipa

FOCUS: Codul Muncii şi legile electorale se anunţă principalele subiecte de dispută ale sesiunii

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 31 ianuarie.)

Belarusul va răspunde cu „măsuri proporţionale” sancţiunilor UE – oficial

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 31 ianuarie)

Mişcările de opoziţie din Siria cer organizarea unor manifestaţii împotriva preşedintelui

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 31 ianuarie)

Armata egipteană consieră „legitime” revendicările populaţiei

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 31 ianuarie)

Poţi să studiezi la universităţi renumite din străinătate, fără să plăteşti taxa de şcolarizare!

Dacă nu ai bani să acoperi taxele de şcolarizare la o universitate din străinătate, există totuşi soluţii pentru a învăţa acolo. Cel mai simplu este să obţii o bursă subvenţionată de statul român. Mai mult, statul acordă şi granturi care pot ajunge până la 12.000 de euro pe an.

Manaharova: Am avut de ales între Oltchim şi ETO Gyor

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 31 ianuarie)

Băsescu: ÎPS Bartolomeu Anania a slujit cu devotament atât Biserica cât şi cultura

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 31 ianuarie.)

WikiLeaks: Marea Britanie a contribuit la eliberarea autorului atentatului de la Lockerbie

Un ministru laburist britanic a informat Libia care sunt demersurile adecvate pe care trebuie să le urmeze pentru a-l elibera pe Abdelbaset al-Megrahi, libianul condamnat la închisoare pe viaţă pentru comiterea atentatului de la Lockerbie, în 1988, anunţă The Daily Telegraph, citat de AFP.

Boc: Priorităţile Guvernului – investiţii, revizuirea Constituţiei şi modificarea legislaţiei muncii

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 31 ianuarie.)

Boc:PDL vrea ca dosare de la Parlament, fie că e vorba de Năstase sau de Păsat,să meargă în justiţie

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 31 ianuarie.)

PDL îşi menţine reprezentanţii în BP al Camerei, cu excepţia lui Voinescu; Toader rămâne şef la grup

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 31 ianuarie.)

Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, evaluat marţi de neurologi

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 31 ianuarie.)

Băsescu spune că nu cunoaşte acţiunile de protest ale PSD

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 31 ianuarie.)

Băsescu solicită PDL să aprobe trimiterea în justiţie a dosarelor, inclusiv în cazul Păsat

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 31 ianuarie.)

Toader: Păsat a anunţat că va cere în plen ridicarea imunităţii în cazul său

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 31 ianuarie.)

Fernando Torres, transferat la Chelsea pentru cinci ani şi 58 de milioane de euro

Atacantul spaniol al echipei Liverpool, Fernando Torres, a semnat un contract pentru cinci sezoane şi jumătate cu gruparea Chelsea Londra, a anunţat, luni seară, clubul londonez.

Un fost ambasador american se află la Cairo pentru a discuta cu oficiali şi a evalua situaţia

Washingtonul a făcut apel luni la calm în Egipt, înaintea unor manifestaţii de anvergură prevăzute în ţară, în timp ce un fost ambasador american se afla la Cairo, pentru a se întâlni cu oficiali de rang înalt din cadrul regimului contestat al preşedintelui Hosni Mubarak, relatează AFP.

Cum arată autostrada văzută din avion! – VIDEO

Un zbor cu avionul deasupra autostrăzii Arad-Timişoara şi a centurii Aradului ne arată în ce stadiu se află lucrările pe acest tronson. Autostrada ar trebui finalizată în primăvara lui 2012, dar constructorul se laudă că ar putea fi gata mai devreme, chiar în toamna acestui an.

Topul celor mai mari dobânzi la depozitele în lei

Dacă vrei să începi să economiseşti, acum e momentul să faci acest pas. Dobânzile sunt în scădere, dar cu toate acestea ai mai putea prinde câteva "promoţii" de sezon!

Dispută dură pe cele 2 mld. euro ale Bucureştiului

Disputa pe marginea desfiinţării sectoarelor Bucureştiului se amplifică, iar miza este foarte mare, întrucât vizează controlul unul buget uriaş, două miliarde de euro, anual.

Polonia trimite un avion pentru a-şi evacua cetăţenii din Egipt

Polonia va trimite marţi, la Cairo, un avion pentru a evacua cetăţenii polonezi din Egipt, a declarat luni seara Ministerul Afacerilor Externe, citat de AFP.

Cât plătesc băncile locale ca să-şi facă reclamă la credite pe Google

Băncile din România care şi-au făcut în luna ianuarie reclamă prin intermediul Google, cel mai mare motor de căutare din lume, la ofertele de împrumuturi au plătit şi şase dolari pentru a folosi cuvântul-cheie "credit" în anunţuri, potrivit datelor agregate de agenţia de web marketing Today's.

Statele Unite anunţă noi sancţiuni împotriva Belarusului

Statele Unite au anunţat luni un nou set de sancţiuni împotriva Belarusului, în semn de protest faţă de arestarea opozanţilor regimului după alegerile prezidenţiale din decembrie, relatează AFP.

Dezvoltatorii dau la achiziţia unui apartament nou garanţii cât pentru o maşină

Dezvoltatorii oferă cumpărătorilor de apartamente noi garanţii pentru finisaje de maximum doi ani. Pentru o maşină, a cărei viaţă este teoretic mai scurtă, garanţia pentru piesele esenţiale poate ajunge la şase ani. Legea oferă însă garanţii pentru "vicii ascunse" pentru o perioadă de zece ani.

Fii propriul tău mecanic auto. Care sunt reparaţiile simple pe care le poţi face în faţa blocului şi ce economii îţi aduc acestea

Există câteva operaţiuni simple pe care un şofer priceput le poate efectua singur, scutind sume de bani care nu sunt de neglijat. Gândul a întocmit o scurtă listă cu cele mai comune şi facile operaţiuni pe care le puteţi realiza în propriul garaj sau chiar în faţa blocului, fără a mai fi nevoie să treceţi pe la un service. Economisiţi bani, însă ţineţi cont că există şi câteva impedimente.

Care sunt cele zece ţări ce controlează aurul lumii

În urma crizei financiare din septembrie 2008, preţul metalului preţios a continuat să crească, fiind considerat cel mai bun "refugiu" din calea turbulenţelor economice, mai ales a devalorizării dolarului SUA, principala valută de rezervă pe plan mondial.

Mic ghid pentru a-ţi rezolva problemele cu băncile. Drumul de la concilierea directă la proces

Relaţia cu băncile - comisioane ascunse, dobânzi mărite fără o justificare sau un anunţ prealabil etc. - a devenit una din ce în ce mai tensionată pentru tot mai mulţi români. Puţini dintre aceştia cunosc însă modalităţile pe care le au la dispoziţie pentru a-şi rezolva problema cu banca.

Băncile au dat 45 de milioane de SMS-uri ca să recupereze banii împrumutaţi românilor. Cum arată ghidul intern al recuperatorilor

Ca să recupereze banii împrumutaţi românilor şi pentru a-i face pe oameni să nu uite că au de plătit rate lunare, băncile şi instituţiile financiare nebancare (IFN), alături de recuperatori, au declanşat anul trecut un adevărat asalt comunicaţional.

Tribunalul Argeş: Asupra lui Nicolescu planează suspiciunea unor fapte de corupţie de mare gravitate

Şeful CJ Argeş, Constantin Nicolescu, este cercetat pentru "săvârşirea unor fapte de corupţie care au o mare gravitate", acestea ducând "la diminuarea prestigiului de care ar trebui să se bucure autorităţile publice", se arată în motivarea deciziei Tribunalului Argeş, privind arestarea acestuia.

Primar Cluj: Trecerea la cele veşnice a IPS Bartolomeu, pierdere pentru ortodoxia românească

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, regretă trecerea la cele veşnice a IPS Bartolomeu Anania şi consideră moartea acestuia "o grea pierdere pentru clujeni şi ortodoxia românească", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Semnificaţii istorice pentru 1 februarie

1868 - S-a născut pictorul Ştefan Luchian (m. 1916).

Cristian Tănase a suferit un traumatism la mâna stângă

Mijlocaşul echipei Steaua Bucureşti, Cristian Tănase, a suferit un traumatism la mâna stângă în timpul meciul amical de luni cu Şerif Tiraspol, informează site-ul oficial al grupării "roş-albastre".

Uniunea Scriitorilor Cluj: Cărţile IPS Bartolomeu îi vor supravieţui, dincolo de bine şi de rău

Uniunea Scriitorilor Cluj îşi exprimă regretul faţă decesul IPS Bartolomeu Anania, scriitor şi om de o vastă cultură, în urma căruia vor rămâne cărţile sale, care îi vor supravieţui dincolo de bine şi de rău.

Cinci din cei şase răniţi în accidentul de la Braşov au fost internaţi la Spitalul Judeţean

Cinci din cele şase persoane rănite luni, după ce un tren a lovit un autobuz la trecerea de cale ferată de la ieşirea din Braşov spre localitatea Cristian, au fost internate la Spitalul Judeţean Braşov suferind mai multe traumatisme, starea acestora fiind stabilă.

Trupul neînsufleţit al IPS Bartolomeu va rămâne la Catedrala ortodoxă cel puţin două-trei zile

Preasfinţitul Irineu Bistriţeanu, episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului şi Clujului, a declarat corespondentului MEDIAFAX că trupul neînsufleţit al IPS Bartolomeu Anania va rămâne în Catedrala ortodoxă cel puţin două-trei zile, iar clujenii pot veni să îşi ia rămas bun zi şi noapte.

Trupul neînsufleţit al IPS Bartolomeu a fost depus la Catedrala ortodoxă din Cluj-Napoca

Trupul neînsufleţit al mitropolitului Clujului, IPS Bartolomeu Anania, a fost depus, luni seară, la Catedrala ortodoxă din Piaţa "Avram Iancu" din Cluj-Napoca, după ce o scurtă slujbă de pomenire a avut loc în curtea Arhiepiscopiei Ortodoxe din municipiu.

Petre Grigoraş: Am fost ca şi inexistenţi pe teren

Tehnicianul Petre Grigoraş a declarat, luni seară, după meciul amical pierdut de Pandurii Târgu Jiu, cu scorul de 0-1, în faţa echipei FK Baku, că formaţia sa a fost inexistentă pe teren, dar speră ca în următoarele săptămâni să remedieze problemele din joc, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Panduri Târgu Jiu – FK Baku, scor 0-1, într-un meci amical

Formaţia Pandurii Târgu Jiu a fost învinsă, luni, cu scorul de 1-0, de echipa azeră FK Baku, într-un meci amical din cadrul stagiului de pregătire de la Belek, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O angajată a Agenţiei pentru Prestaţii Sociale Prahova este cercetată pentru delapidare

O angajată a Agenţiei pentru Prestaţii Sociale Prahova este cercetată pentru delapidare, fiind acuzată că timp de mai mulţi ani şi-a însuşit un milion de lei din fondurile destinate copiilor aflaţi în grija asistenţilor maternali, femeia având drept complici mai mulţi salariaţi ai Poştei Române.

Acord între Liverpool şi Chelsea în privinţa sumei de transfer pentru Torres

Grupările Liverpool şi Chelsea au ajuns la un acord în privinţa valorii unui eventual transfer al internaţionalului spaniol Fernando Torres la clubul londonez, a anunţat echipa din Liverpool pe site-ul oficial, informează AFP.