Mediafax Echipa

Tabloul sferturilor de finală în concursul feminin de la Australian Open

Australian Open şi-a desemnat luni dimineaţa tabloul complet al sferturilor de finală la simplu feminin. Sabalenka e pentru prima dată în această fază, în timp ce Garcia, a patra favorită, a fost eliminată, alături de tânăra senzaţie de 17 ani, Linda Fruhvirtova. Pliskova rămâne şi ea în cursă.

Ucraina are grijă de viitor: clinică de reproducere asistată care păstrează materialul seminal al eroilor

În această săptămână, Parlamentul de la Kiev va dezbate o lege care reglementează naşterile postume.

Pakistanul suferă o pană de curent majoră după o defecţiune a reţelei electrice

Pakistanul a suferit luni dimineaţă întreruperi de energie electrică la nivel naţional din cauza unei "defecţiuni majore" a reţelei naţionale, a anunţat Ministerul Energiei, fiind afectate fabrici, spitale şi şcoli din toate oraşele mari, conform Reuters.

Gătitul la aragaz este mai nociv pentru sănătate decât locuitul într-un oraş poluat – studiu

Aragazele produc dioxid de azot şi particule, toxine periculoase care se regăsesc în fumul din trafic, spun oamenii de ştiinţă. Acestea irită plămânii şi pot ajunge în fluxul sanguin, crescând riscul de boli de inimă, cancer şi Alzheimer. Copiii şi persoanele în vârstă sunt cele mai vulnerabile, iar un studiu a arătat că sobele cu gaz […]

O navă de război rusă, înarmată cu rachete hipersonice, se va alătura unor exerciţii cu China şi Africa de Sud

Aceste rachete zboară cu o viteză de nouă ori mai mare decât viteza sunetului, având o rază de acţiune de peste 1.000 km, precizează Rusia. Ele formează piesa centrală a arsenalului său hipersonic, împreună cu vehiculul de planare Avangard, care a intrat în serviciul de luptă în 2019.   „Amiralul Gorshkov va merge la punctul […]

Viitorul Ucrainei, decimat de bombele ruşilor: câţi copii au murit de la începutul războiului

459 de copii au murit şi 914 au fost răniţi de pe 24 februarie 2022, data iniţierii „operaţiunii militare speciale” de către Rusia în Ucraina.

Brazilia şi Argentina încep pregătirile pentru o monedă comună

Brazilia şi Argentina vor anunţa în această săptămână că încep lucrările pregătitoare pentru o monedă comună, într-o mişcare care ar putea crea în cele din urmă al doilea cel mai mare bloc monetar din lume.

O carte pe zi: „Alexa Visarion sau destinul vocaţiei. Ecourile amintirii”

Un nou volum în care se continuă selecţia unor spectacole ale celebrului regizor, cu precădere din ultimele stagiuni şi comentarii inedite la spectacolele anterioare.

Ion Cristoiu: De ce era Cetăţeanul lui Caragiale Turmentat

Cum iau naştere noi partide. Nu ştiu cum se face, dar întorcîndu-mă de la Complexul Comercial Băneasa, dînd în clocot de bucureşteni care se plimbă pe culoarele mărginite de magazine cu vînzătoare care-şi fac unghiile, ca şeici din Arabia Saudită pe Champ Elyssée, îmi vine în minte chestia cu Cetăţeanul Turmentat. De fapt, nu mi-a […]

Zelenski promite decizii-cheie pentru eradicarea corupţiei din Ucraina

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat duminică că nu va tolera corupţia, problema cronică a ţării, care a fost trecută în plan secund de războiul împotriva Rusiei, şi a promis că în această săptămână vor fi luate decizii cheie pentru eradicarea acesteia, scrie Reuters.

Comparat cu Rasputin, Prigojin replică: Eu îi fac să sângereze pe duşmani

Liderul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a răspuns duminică la comparaţiile dintre el şi Rasputin, care l-a tratat pe fiul ultimului ţar de hemofilie, spunând că treaba lui nu este să stopeze sângerarea, ci să verse sângele inamicilor Rusiei, informează Reuters.

(P) Cele mai frecvente complicaţii care pot să apară la nou-născutul prematur

Naşterea unui copil este cel mai frumos şi emoţionant moment din viaţa unui cuplu, dar uneori pot să apară situaţii neprevăzute, când micuţul vine pe lume înainte de termen sau cu probleme grave de sănătate.

Davos 2023 s-a încheiat cu semnale de alarmă privind climatul şi inflaţia

O iarnă mai caldă decât era de aşteptat ajută Europa în criza ener­giei, economia chinezească se redes­chide, urmând să susţină întreaga eco­nomie mondială, inflaţia îşi înce­tineşte rit­mul de creştere. „Dacă ar fi să descriu perspectiva FMI pentru 2023 pe scurt, aceasta ar fi că avem un an greu în faţă, dar e­xistă semne de rezistenţă”, […]

Joe Biden pregăteşte numirea unui nou şef al cancelariei prezidenţiale

Preşedintele SUA, Joseph Biden, intenţionează să îl numească pe Jeff Zients în funcţia de şef al cancelariei prezidenţiale, în locul lui Ron Klain, care se va retrage din această poziţie în februarie, afirmă un oficial politic de la Washington citat de site-ul Axios.com.

HOROSCOPUL CHINEZESC 2023 pentru toate zodiile

Luaţi-vă la revedere de la Tigrul de Apă. Intrăm în Anul Iepurelui de Apă!

FCSB câştigă în deplasare la FC Hermannstadt şi e pe locul 3 în Superligă

FC Hermannstadt a fost învinsă duminică seara, pe teren propriu, de FCSB, într-un meci contând pentru etapa a 22-a a Superligii, cu scorul de 1-0, iar vicecampioana e pe locul 3, cu 41 de puncte, la egalitate cu Rapid Bucureşti, care e pe 4.

Daniel David, rectorul UBB: „Nu văd un T-Zero pe problema plagiatelor. Nu văd nici posibilitatea reală a verificării tuturor tezelor. CNATDCU trebuie făcut mult mai funcţional. Cazurile trebuie tratate transparent şi cu celeritate, nu trebuie ascunse sub preş. Mă bucur că instanţa ne-a dat dreptate”

„Mă surprinde şi nu mă surprinde decizia Tribunalului Sălaj. M-ar fi mirat ca o instanţă din România să interzică unei universităţi să analizeze o lucrare care are legătură cu acea universitate. Ştiu ce discuţii am avut cu CNATDCU, când UBB a făcut prima sesizare. Conform deciziei Curţii Constituţionale, dacă o teză de doctorat a intrat […]

Ronaldo a câştigat primul său meci pentru Al Nassr din postura de căpitan de echipă

Cristiano Ronaldo a fost căpitanul lui Al Nassr la debutul său în meciul de duminică, împotriva lui Al Ettifaq, din liga profesionistă saudită, câştigat de gazde cu 1-0.

Preşedintele CJ Gorj cere demisia lui Virgil Popescu după accidentul de la Jilţ Sud

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Mihai Popescu, cere demisia ministrului Energiei Virgil Popescu.

Arsenal, victorie dramatică în faţa „diavolilor roşii”, cu un gol marcat în minutul 90

Arsenal rămâne în controlul cursei pentru titlu în Premier League, după ce golul lui Eddie Nketiah în minutul 90 i-a adus o victorie dramatică în faţa lui Manchester United, într-o partidă palpitantă pe Emirates Stadium, în etapa a 21-a.

Cristina Neagu a ajuns la 1.000 goluri marcate în Liga Campionilor

După o primă parte de meci mai echilibrată, cu ambele echipe succedându-se la conducere, de la 10-10 CSM a preluat iniţiativa şi a intrat cu 3 goluri avans la vestiare. Gazdele au revenit în avantaj în repriza secundă, dar CSM a recuperat pentru 19-19 şi după alte două situaţii de egalitate, tigroaicele s-au desprins la […]

ASPA Bucureşti: 12 câini adulţi şi doi pui, capturaţi duminică din zona Lacul Morii

12 câini adulţi şi doi pui au fost capturaţi duminică de pe câmpul din zona Lacului Morii, unde sâmbătă o femeie a murit după ce a fost atacată de câini.

Ameninţarea lui Nicuşor Dan, după moartea femeii atacate de câini: Cine a greşit va plăti

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că a cerut Corpului de Control un raport cu privire la deficienţele din fiecare instituţie implicată, după cazul femeii care a murit muşcată de câini în zona Lacul Morii, şi că acela care a greşit va plăti.

Cod galben de ceaţă duminică seara în judeţele Arad şi Timiş

Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ceaţă valabilă duminică seara în mai multe localităţi din judeţele Arad şi Timiş.

FRF explică motivele absenţei sistemului VAR la U Craiova – UTA Arad

Federaţia Română de fotbal a dat duminică publicităţii un comunicat în care face precizări ale echipei de implementare VAR în România cu referire la absenţa sistemului de asistenţă la meciul de Superligă dintre U Craiova – UTA Arad.

Aproape 100 de turişti au rămas duminică blocaţi cu maşinile în Munţii Bucegi

Jandarmii montani din Dâmboviţa au intervenit duminică pentru ajutorarea turiştilor care au rămas blocaţi cu maşinile în Munţii Bucegi. În total, au fost sprijiniţi de jandarmi aproximativ 100 de turişti.

Haaland reuşeşte al patrulea hat-trick şi ajunge la 25 de goluri marcate în Premier League

Norvegianul Erling Haaland a reuşit duminică al patrulea său hat-trick în Premier League într-un sezon remarcabil şi i-a adus lui Manchester City o victorie confortabilă cu 3-0 în faţa lui Wolverhampton Wanderers.

Arad: Câini morţi găsiţi în apropierea localităţii Pâncota. Suspectul, internat la psihiatrie

Poliţiştii din Arad fac cercetări faţă de un bărbat pentru uciderea cu intenţie, fără drept, a unor animale.

Dieta de longevitate: cum funcţionează sistemul nutriţional conceput de Valter Longo

Postul poate exercita o influenţă pozitivă asupra sănătăţii celulare, atât în ​​ceea ce priveşte prevenirea bolilor, cât şi longevitatea.

Se umflă Dunărea: valori duble faţă de media lunii ianuarie

Debitul Dunării la intrarea în ţară va creşte în următoarele zile până la valoarea de 9.800 metri cubi/secundă (mc/s), fiind de aproape două ori mai mare faţă de media multianuală a lunii ianuarie (4.950 mc/s), conform prognozei săptămânale realizate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă până pe 28 ianuarie 2023.

Un accident a blocat traficul pe sensul de mers Braşov-Ploieşti

Un accident în care au fost implicate trei maşini a avut loc duminică după-amiază pe DN 1, în judeţul Prahova.

Deşi nu mai este premier, Boris Johnson ţine aproape de Ucraina: a vizitat Kievul şi a promis ajutor

Fostul premier britanic Boris Johnson a vizitat duminică Kievul, întâlnindu-se cu preşedintele Volodimir Zelenski şi promiţând că Marea Britanie va „rămâne alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie”, informează Reuters.

Războiul din Ucraina, ziua 333. Rusia are probleme cu extinderea planificată a armatei / Scholz: Imperialismul lui Putin nu va învinge / Franţa şi Germania susţin necondiţionat Ucraina

UPDATE 23:00 Berlinul, gata să autorizeze Polonia să trimită Leopard Germania este pregătită să autorizeze Polonia să trimită tancuri Leopard în Ucraina. Acest lucru a fost raportat de ministrul german de Externe, Annalena Baerbock. UPDATE 22:00 Macron: cele trei condiţii pentru trimiterea tancurilor Leclerc Macron a indicat trei condiţii pentru ca acesta să ofere Kievului […]

Propunere-şoc a Dumei: eliminarea operei lui Soljeniţîn, câştigător al Premiului Nobel, din programa şcolară

Potrivit guvernului, „Arhipelagul Gulag” este un text complet inventat care aruncă noroi asupra patriei ruse.

Puterea distructivă a bombelor termobarice ruseşti: explozia face ravagii

Cele mai periculoase arme desfăşurate de armata Moscovei fac ravagii în satele din Ucraina.

Franţa şi Germania reînnoiesc o alianţă tensionată, pe fondul războiului din Ucraina

Franţa şi Germania încearcă să treacă peste diferenţele evidenţiate de războiul din Ucraina, sărbătorind în acelaşi timp prietenia de zeci de ani printr-o zi de ceremonii şi discuţii duminică despre securitatea Europei, energie şi alte provocări.

Un dezertor rus locuieşte în pădure, unde se ascunde de mobilizarea lui Putin

Povestea expertului în computere în vârstă de 30 de ani este spusă de BBC.

VIDEO Un preot susţine că a fost în iad. Se cântă Umbrella şi Don’t Worry Be Happy, dar de către demoni

Gerald Johnson, un preot din Michigan, a povestit pe Tik Tok că a murit şi a ajuns în iad în 2016, după un atac de cord: "Acolo se cântă Umbrella de la Rihanna şi Don't Worry Be Happy de la Bobby McFerrin, dar nu în versiuni originale, ci cântate de demoni într-un mod atroce.

Două persoane au sărit în aer în timpul dezamorsării unor dispozitive explozive în Ucraina

Două persoane au ajuns la spital după ce au fost "aruncate în aer" de un dispozitiv exploziv necunoscut în nord-estul Ucrainei, a declarat şeful regiunii Harkov.