Mediafax Echipa

Anul şcolar începe pe 14 septembrie în România, dar ghidul se lasă aşteptat. În alte ţări, acesta a fost deja publicat

Şcolile din România se deschid pe 14 septembrie. Cu toate că milioane de profesori şi elevi aşteaptă o decizie oficială de la autorităţi, aceasta întârzie să apară. Însă, ce ştim în momentul de faţă este că unităţile de învăţământ vor funcţiona după cele trei scenarii: verde, galben şi roşu. Dacă te uiţi la numărul de […]

Statele Unite au semnat un acord de intensificare a cooperării militare cu Polonia

Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a semnat sâmbătă un acord de intensificare a cooperării militare între Statele Unite şi Polonia care prevede suplimentarea trupelor SUA, relatează agenţia Associated Press. Aflat la Varşovia la finalul unui turneu în Europa Centrală şi de Est, Mike Pompeo a semnat cu ministrul polonez al Apărării, Mariusz Błaszczak, Acordul […]

Trump amuză poliţiştii din New York

Donald Trump continuă atacul din campanie. Preşedintele s-a întâlnit cu ofiţerii din New York – dintr-o asociaţie de caritate care i-a oferit sprijinul politic – şi le-a spus că nu le va fi bine sub conducerea lui Joe Biden, fiindcă democraţii vor tăia din fondurile Poliţiei.  „Este un război în aripa stângă faţă de poliţişti. […]

Crimă la o fabrică din Cluj, în urma unui conflict între doi vietnamezi. Agresorul a reuşit să fugă, dar a fost prins de poliţişti

Un conflict spontan a izbucnit, sâmbătă, între doi cetăţeni vietnamezi la o fabrică din localitatea Apahida, judeţul Cluj, iar unul dintre ei a murit după ce a fost înjunghiat. Agresorul a fugit şi a fost găsit de poliţişti după două ore.

ISIS a vândut măşti false pentru a finanţa operaţiunile teroriste, spun oficialii americani

Grupările teroriste din Orientul Mijlociu s-au aflat în spatele unei escrochierii online prin care au vândut măşti necorespunzătoare. Pe lângă site-ul FaceMasksCenter.com, teoriştii s-au folosit şi de mai multe pagini de pe reţelele de socializare. În spatele operaţiunii s-a aflat un membru ISIS pe nume Murat Cakar. ISIS s-a folosit de site pentru a vinde […]

Iaşi vs. Cluj. Slujbele de Sfânta Maria, în plină epidemie de Covid-19. La Mănăstirea Nicula se păstrează distanţarea socială, la Hadâmbu se sărută icoana

De Sfântă Mărie Mare sau de Adormirea Maicii Domnului credincioşii se adunau la bisericile ce poartă acest hram. Nici anul acesta nu a fost o excepţie.   La Mănăstirea Hadâmbu din Iaşi a fost scoasă spre închinare icoana făcătoare de minuni, iar credinioşii au stat la rând cu mască. Doar că şi-au dat jos masca […]

ZTE: Primele imagini cu telefonul care ascunde camera frontală sub display

Aşteptarea a luat sfârşit. ZTE ştie că ţi-ai dorit un telefon care are un ecran fară margini, fără breton şi fără găuri pentru cameră, aşa că îţi transformă visul în realitate. A creat o bucată de sticlă lucioasă, cu un ecran impecabil dintr-un colţ în altul. Noul model se numeşte A20 5G Screen, iar de […]

Nu ai ajuns la biserică de Sfânta Maria Mare? La Muzeul Etnografic din Cluj poţi studia peste 100 de icoane cu Maica Domnului

Ornată, maternă, puternică, tandră – toate la un loc, vorbesc despre tipologia Maicii Domnului pe care o poţi studia la MET – Muzeul Etnografic al Transilvaniei de la Cluj. Peste 100 de lucrari concepute de artişti consacraţi, pictori ţărani şi pricepuţi, dar şi de copii talentaţi, au fost expuse publicului până pe 20 septembrie. Şi […]

Preţul aurului se confruntă cu primul declin săptămânal de la începutul lui iunie

Contractele futures pe aur au încheiat tranzacţiile de vineri în declin, inversând astfel un trend stabil după două zile consecutive de creşetere. Preţurile au coborât astfel pentru prima dată în ultimele 10 săptămâni, în contextul creşterii randamentelor titlurilor de Trezorerie americane. Aurul cu livrare în septembrie a scăzut, vineri, cu 1,1% sau 20,6 dolari, transmite […]

New York Times: „Pe fondul deteriorării relaţiilor cu SUA, China reduce tonul naţionalismului furios”

Administraţia de la Beijing a început să reducă tonul beligerant în relaţia cu Statele Unite, pentru a evita deteriorarea imaginii Chinei pe plan internaţional şi a evita să îi ofere noi oportunităţi de atacuri politice în campania electorală preşedintelui Donald Trump, scrie The New York Times. „Săptămâni întregi, China a evocat sentimente naţionaliste în contextul […]

Congresul USR a aprobat fuziunea cu PLUS

Congresul USR a aprobat fuziunea cu PLUS, anunţă Dan Barna. Delegaţii USR şi ai PLUS au adoptat sâmbătă, într-un Congres desfăşurat online, protocolul de fuziune a celor două partide. Partidul se va numi „USR PLUS”. „Împreună suntem şi mai hotârâţi să luptăm pentru idelurile şi principiile noastre”, spune acesta. „În urmă cu puţin timp Congresul […]

Motorola lansează fotoliul gonflabil perfect pentru modelul lor de telefon, Razr

Motorola vrea ca tu să te relaxezi în timp ce te bucuri de telefonul lor pliabil, Razr. Prin urmare, ţi-a pregătit un fotoloiu gonflabil care nu are nicio funcţie specială, nu îl bagi în priză şi nici nu se conectează la vreo aplicaţie, dar este confortabil. Se numeşte Razr Ch(air) şi este realizat printr-un parteneriat […]

Ai carte, dar n-ai parte de salariu mai mare de la 1 septembrie

Nu mai cresc salariile profesorilor de la 1 septembrie. Proiectul de rectificare bugetară spune că era nevoie de 11 miliarde de lei pentru acest pas, adică 1,06% din PIB. Creşterea cu 14% a salariilor este aşteptată de aproximativ 400 de mii de oameni. În România, la momentul actual, creşterea acestor salarii nu ar avea acoperire […]

Messi se pregăteşte să-i spună adio Barcelonei

FC Barcelona a suferit o înfrângere cu efecte dezastruoase în sferturile UEFA Champions League. Bayern a marcat de 8 ori în poarta lui Ter Stegen, iar Leo Messi a fost de nerecunoscut. Starul Barcei nu a reuşit să evite al 3-lea an la rând de umilinţă în competiţie. Jurnaliştii spanioli scriu că această nouă înfrângere […]

Aleksandr Lukaşenko îl va contacta pe Vladimir Putin: „Ameninţările nu mai vizează doar Belarusul”

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a declarat sâmbătă că vrea să discute cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin, avertizând că protestele masive nu reprezintă o ameninţare doar pentru ţara sa, informează agenţia de presă oficială Belta, citată de Reuters. „Este nevoie să îl contactez pe Vladimir Putin, deoarece ameninţările nu mai vizează doar Belarusul”, a […]

Coronavirus în România LIVE UPDATE 15 august: 1.328 de cazuri noi de infectare şi 50 decese

Până astăzi, 15 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 69.374 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).     32.334 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 7.814 pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.     Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.502.042 de teste. […]

India va investi 1,46 trilioane de dolari în revenirea economiei

Prim-ministrul Indiei a anunţat că nu mai puţin de 1.46 trilioane de dolari vor fi investite în proiecte de infrastructură, pentru a stimula economia ţării, aflată în scădere. Guvernul a identificat 7.000 de astfel de proiecte care să compenseze impactul economic al crizei. Premierul Narendra Modi a spus că India a învăţat o lecţie de […]

Xiaomi te-ar putea impresiona din nou

Xiaomi vrea tu să ai un telefon diferit, cu care să-ţi dai prietenii pe spate. Compania îţi pregăteşte un nou device cum nu s-a mai văzut! Este vorba de un telefon căruia îi vei putea scoate ecranul fără să-l strici. Noul model a fost înregistrat în martie şi va fi construit din două piese: corpul […]

Consiliul Naţional al Elevilor: Măsurile privind începerea anului şcolar sunt complet incoerente

Măsurile privind începerea anului şcolar sunt complet incoerente, susţine Consiliul Naţional al Elevilor. Elevii se plâng că sunt excluşi în totalitate din luarea deciziilor, dar se declară şi îngrijoraţi de felul în care şcolile pot gestiona datele cu caracter personal. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanţă de urgenţă a […]

Una dintre cele mai apreciate universităţi din România este inclusă in clasamentul internaţional Shanghai, ARWU

Universitatea Babeş-Bolyai susţine că este singura universitate din România, clasându-se pe poziţia 701-800 la nivel internaţional, inclusă în prestigiosul clasament al universităţilor Shanghai. Clasamentul este stabilit prin prisma indicatorilor de excelenţă, de educaţie şi de cercetare.

Cum îşi propun englezii să ajute planeta

Avioanele emit zilnic cel puţin 50 tone de CO2, care este un gaz cu efect de seră şi care contribuie la încălzirea globală. Dacă îţi doreşti să zbori fără să distrugi planeta, află că experţii de la Reaction Engines din Oxford vor să salveze lumea cu avioane care nu vor mai polua. Soluţia experţilor ar […]

Un portavion american a efectuat exerciţii în Marea Chinei de Sud

Portavionul american USS Ronald Reagan şi navele din grupul de escortă au efectuat exerciţii într-o zonă disputată din Marea Chinei de Sud, anunţă Forţele Navale americane. Exerciţiile au inclus operaţiuni maritime şi zboruri ale avioanelor militare aflate la bordul portavionului Ronald Reagan. „Integrarea cu partenerii noştri este esenţială în asigurarea forţei de ripostă şi eficienţei […]

Donald Trump şi-a vizitat fratele internat la spitalul din New York

Preşedintele Donald Trump şi-a vizitat vineri fratele internat la spitalul Presbyterian, din New York. Liderul a fost văzut intrând cu mască de protecţie. Vizita a durat aproximativ 45 de minute. Mai târziu, într-o conferinţă de presă, Trump a vorbit despre relaţia sa cu Robert, fratele mai mic, în vârstă de 72 de ani, care trece […]

METEO: Cod portocaliu de ploi şi vijelii în 12 judeţe, până duminică dimineaţă

În sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei, nordul Olteniei, precum şi în Carpaţii Occidentali şi vestul Carpaţilor Meridionali vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi 30- 40 l/mp şi, pe arii restrânse, 50- 70 l/mp. Sunt vizate judeţele Sălaj, Vâlcea, Mehedinţi, […]

COMENTARIU Lelia Munteanu: “Istoricul” tratat de pace dintre Israel şi Emirate – oficializarea unei mai vechi relaţii

Cine se contaminează de entuziasmul lui Trump şi Netanyahu mai crede că Orientul Mijlociu e o poveste din o mie şi una. Atât Trump cât şi Netanyahu au mare nevoie astăzi, în faţa electoratului, de acţiuni “grandioase”.

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Marinei: Este esenţial să ne consolidăm capacitatea de anticipare

Preşedintele Klaus Iohannis a spus la Constanţa, cu ocazia Zilei Marinei Române, că evoluţiile din vecinătatea estică şi poziţionarea la frontiera externă a Uniunii Europene şi a NATO reclamă asumarea de către România a unui profil mai activ din punct de vedere politic şi diplomatic.

Primăria Capitalei revine cu noutăţi despre programul FIV (Fertilizare In Vitro)

Conform unui comunicat, sâmbătă se redeschide aplicaţia în care se pot înscrie cuplurile interesate. Informaţiile privind condiţiile şi actele necesare, precum şi aplicaţia pentru înscrierea în proiect, sunt disponibile la adresa de Internet dedicată proiectului. Prin acest proiect, Primăria Capitalei acordă cuplurilor sprijin financiar în valoare de aproape 13.800 lei pentru servicii de fertilizare in […]

COMENTARIU Marius Oprea: Sindromul ”Mioriţa”

Un magistrat miltar, fost judecător în instanţe militare care au pronunţat milenii de puşcărie în anii comunismului, care a ajuns după 1989 să lucreze în Ministerul Justiţiei, fiind pus în situaţia de a elibera adeverinţe foştilor deţinuţi politici, îmi mărturisea prin luna aprilie a anului 1992 că “înainte eu îi băgam la puşcărie şi acum […]

Alpha Bank lansează o nouă aplicaţie de plăţi online, care utilizează tehnologia biometrică

Alpha Bank lansează o nouă aplicaţie de plăţi prin intermediul căreia plăţile online efectuate la comercianţi devin mai simple şi mai sigure, datorită tehnologiei biometrice. Autentificarea biometrică este soluţia de securitate optimă pentru verificarea identităţii. Noua aplicaţie deţine un standard de securitate avansat şi o tehnologie de ultimă generaţie, ce le va permite utilizatorilor autentificarea […]

METEO: Prognoză specială pentru Bucureşti. Vremea se răceşte duminică

Incepând de sâmbătă, ora 10:00, şi până duminică, ora 10:00, vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, mai accentuate spre seară şi noaptea când va creşte probabilitatea pentru fenomene specifice instabilităţii atmosferice (averse cu caracter torenţial, posibil moderate cantitativ, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului). Temperatura maximă va […]

Selena Gomez te invită la premierea online a celui mai recent film al său, intitulat „This is the year”

Selena Gomez şi amicul ei, David, şi-au reunit forţele după 8 ani şi ţi-au pregătit o experienţă deosebită. Artista te invită să participi la lansarea virtuală a filmului „This is the year”, o poveste minunată care îţi va oferi speranţă şi o stare bună. Banii obţinuţi în urma biletelor achiziţionate la premierea online a filmului […]

Botoşani: O familie cu trei copii a rămas fără casă în urma unui incendiu puternic

„La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. La sosirea forţelor de intervenţie, casa de cca. 50 de mp ardea în totalitate, acoperişul fiind prăbuşit în interior”, transmite ISU Botoşani. Oamenii din casă au reuşit să iasă în timp util, […]

2.500 de credincioşi la mănăstirea Nicula, la cel mai mare pelerinaj ortodox din Ardeal

Numărul maxim de participanţi în mănăstire s-a înregistrat noaptea: 2.500 de persoane. În ultimele 24 de ore, numărul total de participanţi a fost aproximativ 5.000 de persoane. 16 persoane au fost asistate medical, dintre care una a ajuns la spital cu traumatism cranio-cerebral minor, luxaţie umăr şi contuzie şold. Forţele de ordine au dat 10 […]

Barcelona schimbă tot după eşecul cu Bayern

Barcelona nu a trecut niciodată printr-un moment atât de umilitor. A încasat 8 goluri de la Bayern Munchen, lucru care nu s-a mai întâmplat din 1946. La finalul partidei, antrenorul Quique Setien era resemnat că va fi dat afară.   Presa catalană anunţă deja două variante pentru înlocuirea lui. Legenda clubului, Xavi, şi fostul rival, […]

METEO: 33 de judeţe intră sub avertizare Cod galben de ploi, vijelii şi grindină

Alerta anunţă în cea mai mare parte a ţării perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin ploi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi […]

Bistriţa: Un bărbat a murit şi alte 4 persoane, între care 3 copii, au fost rănite într-un accident

Conform ISU Bistriţa Năsăud, în accident au fost implicate un autoturism şi un autocamion. Salvatorii au găsit la locul accidentului cinci victime, dintre care una încarcerată, în stop cardiorespirator. Este vorba despre şoferul maşinii, un bărbat în vârstă de 45 de ani. Celelalte patru victime, o femeie în vârstă de 45 de ani şi trei […]

Ion Cristoiu: Televiziunea care-i dezvăluie pe mulţi miniştri aşa cum sînt: Neghiobi de sus pînă jos

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că postul de televiziune Digi 24 este preferat de politicienii regimului Iohannis pentru că pot spune tot ce le trece prin cap fără a fi contrazişi, ceea ce pentru public este un câştig deoarece are ocazia să-i vadă aşa cum cunt ei în realitate. Prezentăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:   […]

Teste COVID-19 cu surprize: Un rezultat pozitiv şi două negative, la doar câteva ore distanţă. Două persoane din grup nici nu se testaseră

Raul Bastean, actor la Teatrul Naţional din Timişoara, trebuia să facă o intervenţie chirurgicală, dar a vrut ca înainte să îşi facă testul pentru noul coronavirus. L-a plătit din buzunarul lui, iar rezultatul a fost pozitiv, prin urmare tânărul s-a carantinat în casa în care locuiesc părinţii şi bunica lui în vârstă de 71 de […]

COMENTARIU Valeriu Şuhan: Gurile de canal…

Gurile de canal… …din Bucureşti, oraş mare şi cu canale multe, au lansat o ipoteză nouă în deja mult-mediatizatul scandal al „clanurilor”. Gurile astea de canal poartă ecoul unor vorbe care arată că lucrurile au stat complet altfel în bătaia aia pornită de la un barbut şi transformată în „război al clanurilor”. Cum s-a ajuns […]

Începe drumul spre Mondial pentru naţionala României

Naţionala României începe un nou drum către Campionatul Mondial. N-a mai participat la unul din 1998. Acum are mai multe variante de calificare. Prima dintre ele începe în Liga Naţiunilor pe 4 septembrie. Noul selecţioner, Mirel Rădoi, a anunţat lista preliminară a stranierilor. Nu toţi se vor afla pe lista finală pe care se vor […]