Mediafax Echipa

REZOLUŢIA Parlamentului European. În textul care va fi adoptat marţi este condamnată intervenţia jandarmeriei din 10 august. Cele 13 RECOMANDĂRI pentru România

Textul rezoluţiei Parlamentului European, ce va fi dezbătută şi votată pe 13 noiembrie, semnalează îngrijorarea instituţiei UE privind modificarea legislaţiei penale şi judiciare din România din prisma potenţialului de a submina independenţa sistemului judiciar şi lupta anticorupţie.

Viorel Cataramă a demisionat din PNL şi anunţă partidul Dreapta Liberală, urmând să fie prezidenţiabil

Prim-vicepreşedintele PNL Sector 2, Viorel Cataramă, a anunţat, luni, într-un comunicat de presă, că a demisionat din Partidul Naţional Liberal şi că va înfiinţa o nouă formaţiune cu numele Dreapta Liberală (DL), urmând ca în 2019 să candideze la alegerile prezidenţiale.

Dolarul a urcat, luni, la cel mai ridicat nivel al ultimelor aproape 18 luni

Cursul valutar pentru dolar, care în România este stabilit de bănci prin paritate cu euro şi calculat de Banca Naţională a României (BNR), a fost stabilit, luni, la 4,1342 lei, în creştere cu 0,68%, faţă de vineri. Anterior, cel mai ridicat curs de schimb pentru dolar a fost de 4,1521 lei, la data de 15 mai 2017.

Ce decizie au luat autorităţile în cazul elevului care a comandat obiecte sexuale pentru o profesoară

Elevul de la Liceul Teoretic „Pavel Dan” din Câmpia Turzii, judeţul Cluj, care a comandat pentru o profesoară de limba română colete cu obiecte sexuale a fost sancţionat cu scăderea notei la purtare. Sancţiuni au primit şi alţi 4 elevi, care fie au asistat la comandă, fie au povestit despre incident.

VIDEO – IMAGINILE din momentul în care atacatorul din Brăila spulberă, cu maşina, doi oameni pe şoseaua de centură a oraşului. Cum reacţionează martorii

Momentul în care atacatorul din Brăila spulberă cu maşina doi oameni, pe şoseaua de centură a oraşului, a fost surprins pe camerele de supraveghere şi postat pe Facebook. După ce aceştia au fost trântiţi la pământ, o reacţie ciudată au avut-o oamenii care au asistat la scenă, aceştia îndreptându-se fără grabă către victime. ATENŢIE, imagini violente

BREAKING Comisia Iordache a aprobat OUG 92 cu amendamente

Comisia parlamentară pentru legile justiţiei a adoptat, luni, cu amendamente, legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei.

Theresa May, sfătuită de premierul spaniol să ceară un al doilea referendum privind Brexit

Premierul spaniol Pedro Sanchez a declarat luni că o decizie bună din partea omologului său britanic Theresa May ar fi să ceară un al doilea referendum privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, relatează site-ul cotidianului The Guardian.

Discuţie viralizată de MAI, purtată între un poliţist şi o şoferiţă: De ce nu purtaţi centura de siguranţă?/ Pentru că mi-am pus silicoane

Ministerul de Interne a publicat, pe pagina de Facebook, o discuţie între un poliţist şi o şoferiţă, ea fiind oprită pentru că nu a purtat centura de siguranţă. Motivul invocat de femeie a fost acela că are silicoane, iar poliţistul i-a solicitat un document medical care să arate că e scutită.

Klaus Iohannis sesizează CCR pe Legea de funcţionare a Avocatului Poporului

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat, luni, Curtea Constituţională a României cu privire la proiectul ce prevede modificarea Legii 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea Avocatului Poporului.

O angajată a murit în EXPLOZIA din tunelul subteran de la fabrica de armament Cugir – FOTO, VIDEO

O angajată a murit în incendiul de la Uzina Mecanică Cugir, producătoare de muniţie şi armament. Potrivit ISU Alba, o explozie s-a produs într-un tunel subteran de testare şi a fost urmată de incendiu.

UEFA a inspectat stadiul lucrărilor din Bucureşti, în vederea organizării EURO 2020

UEFA a inspectat, prin 70 de reprezentanţi, stadiul pregătirilor în privirea organizării EURO 2020. Bucureştiul va organiza partide în cadrul turneului final, astfel că a fost nevoită să îmbunătăţească anumite aspecte referitoare la transportul, cazarea şi organizarea suporterilor şi naţionalelor ce vor veni în România. Inspecţia a avut loc în perioada 5-8 noiembrie.

Grevă de avertisment, joi, la Metrou

Consiliul General al Uniunii Sindicatelor Libere din Metrou a respins ultima ofertă de creştere salarială lansată de Metrorex şi a decis, la şedinţa de luni, că vor continua conflictul de muncă şi vor declanşa greva de avertisment joi, între orele 4 şi 6 dimineaţa.

Televizorul 8K este pus în vânzare în România

Flanco a anunţat, luni, că este primul retailer electro-IT din România care pune la vânzare cel mai avansat televizor, care are o rezoluţie nativă 8K şi care este produs de Samsung.

Black Friday 2018 la Telekom România: Telefoane reduse cu până la 75%

Telekom Romania anunţă startul campaniei de Black Friday pe 12 noiembrie, cu discounturi de până la 75% la peste 100 de modele de telefoane care pot fi achiziţionate atât pe site-ul companiei, cât şi din magazinele Telekom şi ale partenerilor, împreună cu abonamentele cu minute naţionale nelimitate şi internet 4G nelimitat pe bune de la 5 euro/lună (TVA inclus).

Nicolae Robu, primarul Timişoarei, la ieşirea de la DNA: Sunt uluit de ceea ce mi se întâmplă. Eu sunt ultra cinstit/ Fostul edil Ciuhandu: Nu mă simt vinovat absolut deloc. Sunt poveşti

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat, la ieşirea din sediul DNA, că a fost chemat pentru a fi pus sub acuzare în dosarul imobilelor, el fiind revoltat de acuzaţiile care i se aduc, subliniind că nu a încălcat legea şi că este uluit că cineva atentează la onoarea sa.

Deputat USR, semnal de alarmă: La robinet curg bacterii, apa nu este potabilă în Buftea. Ministerul Sănătăţii ştie – VIDEO

Deputat USR Cornel Zainea scrie pe blogul său că analizele de laborator arată că apa din localitatea Buftea este plină de bacterii, iar ministerul Sănătăţii recunoaşte situaţia recomandând ca aceasta să fie fiartă înainte de a fi folosită în cazul copiilor.

Unul dintre răniţii în accidentul din Constanţa a murit, altul e în stare critică

Unul dintre cei patru răniţi în accidentul de duminică seara din Constanţa, unde un şofer a intrat în plin într-un grup de persoane care traversau pe trecere, a murit la spital, în timp ce o altă victimă este în stare critică, au anunţat reprezentanţii Spitalului Judeţean din Constanţa.

Cum arată primul terminal MULTIMODAL care încurajează transportul cu METROUL, pus luni în funcţiune. Taxa de parcare: 1 leu/oră

Metrorex a anunţat că Depoul şi Terminalul Multimodal Străuleşti, din cadrul proiectului Magistrala 4. Racord 2. Sectiunea Parc Bazilescu (PS Zarea) – Străuleşti, au fost puse luni în funcţiune.

ULTIMA ORĂ Un avion de vânătoare al SUA s-a prăbuşit în largul coastelor insulei japoneze Okinawa

Un avion de vânătoare de tip F/A-18 Hornet al Forţelor navale americane s-a prăbuşit în mare, la sud de insula japoneză Okinawa, piloţii reuşind să se catapulteze şi sunt în stare bună, potrivit autorităţilor militare SUA, informează site-ul postului BBC News.

Franţa nu a primit casetele privind asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, în pofida declaraţiilor făcute de Erdogan

Ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, a declarat luni că Franţa nu a primit casetele privind asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, în pofida afirmaţiilor făcute de preşedintele turc Tayyip Erdogan, relatează Reuters.

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, audiat la DNA

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, s-a prezentat, luni dimineaţă, la sediul DNA - Central, pentru a fi audiat de către procurori. Edilul a refuzat să dea declaraţii cu privire la cauza în care a fost chemat, cel mai probabil fiind dosarul retrocedărilor.

Avion cu 192 de persoane la bord, aterizare de urgenţă în Siberia

Un avion de pasageri al companiei NordStar, cu 192 de persoane la bord, care zbura de la Moscova la Norilsk, a trebuit să aterizeze de urgenţă după activarea unui senzor ce indică extensia flapsurilor, a declarat luni o reprezentată a autorităţilor ruse, informează agenţia de ştiri Tass.

Clipe grele pentru Aerosmith. Chitaristul Joe Perry, spitalizat de urgenţă după ce s-a prăbuşit la un concert

Muzicianul Joe Perry, chitaristul trupei Aerosmith, a fost spitalizat de urgenţă după ce s-a prăbuşit în culise, imediat după ce a avut un recital pe scenă într-un concert susţinut de Billy Joel la Madison Square Garden din New York, anunţă tmz.com.

Un nou INCENDIU în Ploieşti. Arde un depozit de materiale textile

Pompierii prahoveni intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la un depozit de materiale textile aflat în zona de nord a Ploieştiului. Incendiul se manifestă cu degajări mari de fum, transmite corespondentul MEDIAFAX.

După Angela Merkel şi liderul partidului aliat la guvernare în Germania se va retrage din funcţia de preşedinte

Ministrul german de Interne, Horst Seehofer, a decis să se retragă din funcţia de preşedinte al formaţiunii politice Uniunea Creştin-Socială (CSU), au anunţat luni mai multe surse din cadrul partidului, relatează site-ul agenţiei Dpa.

Al treilea incident cu pietoni loviţi de maşină: Doi tineri au ajuns la spital

Doi tineri au ajuns la spital, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce au fost loviţi cu maşina de un şofer din Râşnov, care a vrut să evite un accident. Totul s-a petrecut în localitatea Cristian, din judeţul Braşov, aproape de miezul nopţii.

Gerald Butler a publicat imagini cu casa sa distrusă în incendiile de vegetaţie din California

Casa lui Gerald Butler se numără printre locuinţele distruse în incendiile de vegetaţie care au cuprins statul american California în ultimele zile, iar actorul scoţian s-a întors la locul dezastrului de unde a publicat imagini pe reţelele de social media, potrivit mirror.co.uk.

Victimele atacului din Brăila. Mai mulţi medici au venit de acasă să intervină. „În starea cea mai gravă sunt persoanele lovite pe centură şi bărbatul înjunghiat”

Cele zece persoane duse duminică la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Brăila în urma incidentelor de pe centura oraşului şi de la mall-ul brăilean sunt în stare stabilă. Pe parcursul nopţii, victimele au trecut prin mai multe intervenţii de specialitate.

Preţurile s-au temperat. Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 4,3% în octombrie

Preţurile de consum în luna octombrie 2018, comparativ cu luna octombrie 2017, au crescut cu 4,3%, astfel că rata inflaţiei a scăzut de la 5% în septembrie, potrivit datelor transmise luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Inter Milano a pierdut cu 4-1 în faţa Atalantei, în Serie A

Internazionale Milano a fost învinsă de Atalanta Bergamo, scor 4-1, în etapa cu numărul 12 din Serie A. E prima înfrângere suferită de formaţia antrenată de Luciano Spalletti, după şapte victorii consecutive obţinute în campionat.

Critici încrucişate după derby-ul Dinamo-FCSB. Cornel Dinu: Sunt jucători care nu ştiu să centreze. Şi-au greşit meseria/ Nana Falemi: Steaua încă nu joacă pe calităţile jucătorilor săi

Dinamo – FCSB nu l-a impresionat pe Cornel Dinu. Consideră că meciul a fost unul greu de privit, dar a avut trei fotbalişti care i-au plăcut. Surpinzător, doi au provenit de la vicecampioană, Teixeira şi Tănase. Remarcatul din echipa lui Dinamo a fost Deian Sorescu.

Turneul campionilor. Roger Federer a debutat cu o înfrângere surprinzătoare în faţa lui Kei Nishikori. A fost învins în 89 de minute

Roger Federer (Elveţia; 3 ATP) a debutat cu stângul la Turneul Campionilor de la Londra. A pierdut în faţa niponului Kei Nishikori (9 ATP), scor 7-6(4); 6-3. Aceasta a fost a 10-a confruntare dintre cei doi, iar japonezezul a bifat a treia victorie în faţa campionului elveţian.

Motivarea menţinerii dispoziţiei de arestare: E.Schwartzenberg continuă să evite organele judiciare, nu înţelege să fie la dispoziţia lor

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti arată că i-au respins definitiv cererea de revocare a arestului preventiv a lui Elan Schwartzenberg deoarece el continuă să evite organele judiciare şi că reprezintă un pericol deoarece se află în alt stat, chiar dacă împotriva sa e derulată o procedură penală.

Untold 2019. Au fost puse în vânzare primele bilete. Preţul special pe care-l oferă organizatorii

Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Untold va avea loc anul viitor în perioada 1 – 4 august, primele 10.000 de abonamente fiind puse în vânzare începând de miercuri, 14 noiembrie, la un preţ special, de 99 de euro, plus taxe, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ULTIMA ORĂ Patru curse AERIENE au întârzieri pe Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu”

Patru curse aeriene externe şi interne au întârzieri, luni, fiind afectate de ceaţa de pe Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tensiuni reluate între cele două Corei? Exerciţiile militare desfăşurate de Coreea de Sud şi SUA încalcă un acord inter-coreean -presă

Reluarea exerciţiilor militare comune de către Coreea de Sud şi Statele Unite încalcă un acord recent între Seul şi Phenian, care a fost stabilit cu scopul de a reduce tensiunile din Peninsula Coreeană, a relatat luni presa nord-coreeană, informează Reuters.

16 ore de INCENDIU în Ploieşti. Focul nu a fost stins încă

Incendiul care a cuprins un depozit de mase plastice din Ploieşti nu a fost stins încă, după 16 ore de la izbucnire. În total, au ars 5.000 de tone de mase plastice şi alte deşeuri.

Cumpărături online: Poşta Română lansează un serviciu prin care se pot returna produsele comandate de pe două site-uri

Poşta Română lansează, de luni, PostCollect Retur 30, un serviciu prin care clienţii pot returna produsele comandate de pe site-urile eMag şi FashionDays, în termen de 30 de zile de la achiziţie, în peste 500 de oficii PostCollect din toată ţara.

Alertă METEO: Ceaţă în Bucureşti şi în 13 judeţe din centrul, sudul şi sud-estul ţării

Meteorologii au emis atenţionări de cod galben de ceaţă pentru Bucureşti şi 13 judeţe din centrul, sudul şi sud-estul ţării, în vigoare până la ora 9.00, respectiv 10.00.

LIVE Comisia Iordache continuă, luni, dezbaterile asupra controversatei OUG 92 care modifică legile Justiţiei UPDATE: Auditul extern privind repartizarea cauzelor pe completuri de judecată, eliminat

Comisia pentru legile Justiţiei continuă, luni, de la ora 11.00, dezbaterea amendamentelor la OUG 92/2018 care modifică legile Justiţiei. La şedinţă trecută a fost introdus un nou criteriu de eliberare din funcţie a magistraţilor, respectiv "neîndeplinirea condiţiei privind buna reputaţie".