Video Victimele atacului din Brăila. Mai mulţi medici au venit de acasă să intervină. „În starea cea mai gravă sunt persoanele lovite pe centură şi bărbatul înjunghiat”

Cele zece persoane duse duminică la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Brăila în urma incidentelor de pe centura oraşului şi de la mall-ul brăilean sunt în stare stabilă. Pe parcursul nopţii, victimele au trecut prin mai multe intervenţii de specialitate.

8154 afişări

Mai multe victime au fost operate şi pe parcursul nopţii au fost transferate în secţii ale spitalului din Brăila.

Printre răniţi se află şi doi copii de 11 şi de 13 ani care sunt în afară oricărui pericol, fiind internaţi la Secţia Chirurgie Infantilă.

Adulţii răniţi au între 43 şi 62 de ani, în starea cea mai gravă fiind bărbatul înjunghiat şi cele două persoane lovite pe centură.

„Putem aprecia că în starea cea mai gravă sunt cele două persoane lovite pe centură şi bărbatul înjunghiat. Totuşi, nu este o situaţie critică, toţi răniţii sunt în stare stabilă, sunt echilibraţi. Trei persoane sunt la Terapie intensivă, ceilalţi au fost mutaţi pe secţii. Rămân sub supraveghere”; a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Brăila, Alina Neacşu.

La Spitalul Judeţean din Brăila a fost mobilizare în ultimele 24 de ore. Mai multe cadre medicale au venit de acasă ca să-şi ajute colegii să facă faţă numărului mare de pacienţi.

„Au venit imediat după ce au aflat ce s-a întâmplat. 10 medici de diferite specialităţi au venit de acasă, nu i-a chemat nimeni, au venit de bunăvoie. A fost mobilizare, medicii care au venit de acasă au stat la spital cât timp a fost nevoie, până s-a aflat cine are nevoie de ajutor, cine poate ajuta”, a precizat Alina Neacşu.

Reprezentanţii spitalului brăilean au stabilit că niciun pacient nu trebuie transferat la altă unitate medicală din Bucureşti.

Zece persoane au ajuns la spital, duminică, în urma atacului de la un mall din Brăila, unde un tânăr a intrat cu maşina, în plin, într-un grup de persoane aflate în parcare, după ce a lovit două persoane, tot cu maşina, pe centura ocolitoare a oraşului. În prealabil, tânărul de 20 de ani a avut un conflict, în comuna Cazasu, cu un bărbat, în legătură cu un autoturism. Surse din rândul anchetatorilor spuneau că tânărul luase cu ceva timp în urmă maşina să o încerce, iar duminică cei doi urmau să se înţeleagă. În urma conflictului verbal, tânărul l-a înjunghiat pe bărbat.

Atacatorul, Parfenie Marius Valentin, este recidivist. În urmă cu doi ani, împreună cu tatăl său, el a bătut o persoană cu o rangă. Conform deciziei instanţei, tânărul a fost găsit vinovat de loviri şi alte violenţe. În momentul pronunţării deciziei, tânărul nu împlinise 18 ani şi a fost supravegheat timp de 6 luni chiar de mama sa. Pedeapsa cu supravegherea s-a încheiat recent, în condiţiile în care hotărârea instanţei a fost pronunţată la finalul anului trecut.

Brăileanul află luni dacă va petrece următoarele 30 de zile după gratii. Tânărul de 20 de ani va fi dus în faţa judecătorului cu propunerea de arestare preventivă.

Tot luni sunt aşteptate rezultatele analizelor care vor arăta dacă acesta consumase droguri înainte de a urca la volan. Poliţiştii au stabilit că el băuse alcool, etilotestul indicând o concentraţie de 0,37mg/l alcool în aerul expirat.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici