Mediafax Echipa

O nouă măsură protecţionistă a administraţiei Trump. Cea mai mare companie de telefonie mobilă din lume nu primeşte licenţă pentru a furniza servicii în SUA

China Mobile a aplicat pentru o licenţă de furnizare a serviciilor de telecomunicaţii la Comisia Federală de Comunicaţii din SUA, în 2011, însă acum, Departamentul de Comerţ al Statelor Unite a recomandat respingerea cererii, pe fondul tensiunilor comerciale, relatează marţi BBC.

Mesajul Kremlinului privind o nouă întâlnire faţă-n faţă între Vladimir Putin şi Donald Trump

Preşedintele rus Vladimir Putin este confortabil cu o întâlnire bilaterală cu omologul său american, Donald Trump, în cadrul summitului de la Helsinki, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, relatează Reuters.

Posesorii de telefoane Samsung, trădaţi de propriul dispozitiv: imagini, inclusiv unele sensibile, sunt trimise către cine nu trebuie. Cum vezi dacă eşti afectat

Samsung Galaxy S9, Galaxy S9+ şi Note 8 sunt afectate de un bug software cu potenţial exploziv, care odată declanşat cauzează trimiterea pozelor din memoria telefonului mobil către persoane alese la întâmplare din agenda aplicaţiei Samsung Messages.

Mama poliţistului Bogdan Gigină, despre Oprea: Criminalul copilului meu ne spune cât e de capabil

Mama poliţistului Bogdan Gigină comentează, pe Facebook, revenirea în politică a lui Gabriel Oprea, denumindu-l pe liderul UNPR "criminal" şi "distrugătorul unui minister condus şi lăsat în haos".

Consiliul IMM-urilor a lansat concursul „Capitala antreprenoriatului românesc 2019”

Concursul „Capitala antreprenoriatului românesc 2019”, dedicat municipiilor din România interesate în promovarea antreprenoriatului, a fost lansat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România - CNIPMMR.

Observatorul de Sănătate: Este ilegal faptul că medicamentele oncologice sunt mai scumpe în România

Exportul paralel, interesul comercial al producătorilor de medicamente şi politica de preţuri sunt principalele cauze care duc la dispariţia medicamentelor oncologice, arată un studiu realizat de reprezentanţii Observatorului Român de Sănătate, aceştia precizând că tarifele din ţară sunt ilegale.

Comisia Iordache a adoptat raport favorabil legii pentru modificarea Codului Penal. Amendamentele propuse, respinse/ Camera Deputaţilor dezbate miercuri proiectul, iar joi va fi vot decizional | DOCUMENT

Comisia specială pentru legile Justiţiei a adoptat, marţi, raport de admitere la modificările aduse Codului penal, cu 12 voturi ”pentru”, şapte împotrivă şi două abţineri, urmând ca miercuri proiectul să fie dezbătut de Camera Deputaţilor, iar joi să primească votul final.

MONITORUL APĂRĂRII | Explozie puternică la un depozit de arme din Siria ca efect al unui posibil raid aerian israelian

O explozie puternică a avut loc marţi după-amiază la depozit de armament din Siria aparţinând miliţiilor finanţate de Iran, afirmă surse citate de presa arabă, care afirmă că este vorba de un atac aerian israelian.

Vlad Voiculescu, după decesul lui Călin Farcaş: Ministerul Sănătăţii are obligaţia să facă de urgenţă curăţenie în viermuiala (cuib de vipere este prea mult) de la Agenţia Naţională de Transplant

Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a spus, după aflarea veştii că tânărul Călin Farcaş, care aştepta un transplant pulmonar, a murit, că Ministerul are obligaţia să „facă de urgenţă curăţenie în viermuiala de la Agenţia Naţională de Transplant”.

Jucătorii şi antrenorul echipei de fotbal blocaţi într-o peşteră din Thailanda au fost găsiţi şi sunt în viaţă. Salvatorii au, însă, o veste proastă: Ar putea dura câteva luni

Cei 12 jucători ai echipei de fotbal de juniori şi antrenorul lor, găsiţi luni în viaţă de către salvatori, ar putea rămâne blocaţi în peşteră pentru câteva luni, sau ar putea să înveţe să folosească echipamentul scafandrilor pentru a ieşi la suprafaţă, relatează BBC.

Premierul olandez Mark Rutte l-a întrerupt pe Donald Trump, în cursul unei conferinţe comune, în legătura cu criza comercială UE-SUA

Premierul olandez Mark Rutte l-a contrazis pe preşedinte SUA, Donald Trump, în cursul unei conferinţe de presă la Casa Albă, în momentul în care liderul american a susţinut că ar fi un lucru pozitiv dacă SUA-UE nu ar ajunge la un acord privind taxele vamale pentru schimburile comerciale bilaterale

Reforma judiciară, sancţionată prin INFRINGEMENT de CE. Preşedintele Curţii Supreme a Poloniei a acceptat întâlnirea cu premierul Andrzej Duda

Preşedintele Curţii Supreme a Poloniei a anunţat că a acceptat invitaţia de a se întâlni marţi cu preşedintele polonez Andrzej Duda, înainte de intrarea în vigoare a noilor reforme judiciare, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Copil de 6 ani, dispărut de peste 16 ore în judeţul Harghita

Un copil de 6 ani din Bălan, judeţul Harghita, este căutat de poliţişti, după ce luni seara a dispărut în timp ce se juca alături de mai mulţi prieteni în apropierea casei.

Proiect: Taxa de pod de la Feteşti şi Giurgeni ar putea fi desfiinţată

Deputaţii PNL de Constanţa Bogdan Huţucă şi Robert Boroianu au iniţiat un proiect de lege privind desfiinţarea taxei de trecere pe podurile Feteşti - Cernavodă şi Giurgeni - Vadu Oii, considerând că este vorba despre o dublă impunere.

Călin Farcaş, tânărul din Braşov care aştepta un transplant pulmonar de mai bine de doi ani, a murit / Reacţia ministrului Sănătăţii

Călin Farcaş, un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Braşov, care aştepta un transplant pulmonar de mai bine de doi ani, a murit luni noapte la Institutul „Marius Nasta” din Capitală, ministrul Sorina Pintea precizând că există un protocol cu Eurotransplant, însă a intrat în vigoare abia anul acesta.

Şase persoane au fost rănite după ce o femeie aflată la volan a ÎNTORS maşina pe autostrada A1 Sibiu – Sebeş. IMAGINI

Şase persoane au fost rănite după ce o femeie aflată la volan a întors maşina pe autostrada A1 Sibiu - Sebeş, iar maşina a fost lovită de două autoturisme.

Măsuri de SIGURANŢĂ sporite la Olimpiada de matematică de la Cluj. 140 de jandarmi şi poliţişti la examenele la care vine fiul preşedintelui Siriei

80 de jandarmi, 60 de poliţişti şi 6 echipaje ISU vor asigura măsurile de ordine publică la Olimpiada Internaţională de Matematică de la Cluj-Napoca, la care vine şi fiul preşedintelui Siriei. ”Va participa (Hafez al – Assad - n.r.) la activităţi exact ca ceilalţi copii”, spune şeful ISJ Cluj.

Austria, gata să ia măsuri pentru protecţia frontierelor sale după acordul din Germania / Oficial european: CE analizează înţelegerea între CDU şi CSU privind imigraţia

Austria a anunţat marţi că este pregătită să ia măsuri pentru a proteja frontierele sale după ce două partide din coaliţia guvernamentală din Germania au ajuns la un compromis ce prevede introducerea de restricţii în legătura cu primirea imigranţilor, informează agenţia de ştiri Reuters.

OFICIAL | Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea celei mai mari ferme de cereale din România, Agricost, de către compania arabă Al Dahra

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Al Dahra Agriculture din Emiratele Arabe Unite a preluat compania Agricost SA Brăila, anunţă autoritatea de concurenţă, într-un comunicat transmis marţi.

Cum pot fi obţinute abonamentele de parcare în Bucureşti, după intrarea în vigoare a noilor tarife. Preţuri şi condiţii

Primăria Capitalei anunţă că urmează a fi centralizate solicitările bucureştenilor pentru abonamentele pentru parcările publice, după intrarea în vigoare de la 1 iulie a noilor tarife privind utilizarea locurilor de parcare în Bucureşti, precizând condiţiile în care pot fi depuse cererile.

Dragnea, despre EXPLOATAREA gazelor din Marea Neagră: Cel mai mare risc, doar să tranziteze ţara

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat marţi, legat exploatarea de gaze naturale din Marea Neagră, că cel mai important lucru este ca producţia să fie folosită pentru reindustrializarea României, iar cel mai mare risc ar fi ca acestea doar să tranziteze ţara şi să ajute alte ţări în dezvoltare.

20 de NOI situri, incluse în lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 2018

Ansamblul Art Deco din Mumbai, India, oraşul industrial Ivrea din Italia şi oraşul califat Azahara din Spania se numără printre cele 20 de noi situri incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO la cea de-a 42-a sesiune, care are loc în perioada 24 iunie - 4 iulie, la Manama, în Bahrain.

Orban, la ieşirea din sediul DIICOT: Nu pot sta cu mâinile în sân când un clan toxic îşi bate joc

Ludovic Orban a ieşit din sediul DIICOT, unde a fost audiat marţi dimineaţa vreme de mai bine de o oră, subliniind că nu poate da detalii, însă a precizat că plângerea depusă de el împotriva premierului Dăncilă arată că nu poate sta cu mâinile în sân când un „clan toxic” îşi bate joc de ţară.

O femeie a furat un buldozer de pe un şantier la ora 3 dimineţa şi a mers cu el mai mult de 8 km. Este incredibil ce a încercat să facă cu utilajul

O femeie a fost arestată după ce a furat un utilaj de pe un şantier din Great Falls, Montana, la ora 03:00 dimineaţa. Heather Houston, în vârstă de 34 de ani, a condus utilajul până la o clădire aflată la 8 kilometri distanţă.

Indicii ROBOR cresc iar. Cel la trei luni atinge un nou maxim

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, şi-a continuat creşterea marţi până la 3.27%, de la 3.24%, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR).

Dragnea, despre absenţa sa de la recepţia de la AMBASADA SUA: O formă de răspuns la ploaie

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, marţi, întrebat fiind despre absenţa de la recepţia de vineri de la Ambasada SUA, că a fost o reacţie la ploaie, evitând să comenteze dacă decizia a fost luată ca urmare a scrisorii celor 12 ambasade.

Gigi Becali: CEDO cere informaţii Ministerului Justiţiei privind condamnarea în dosarul MApN

Gigi Becali a spus, marţi, că CEDO a cerut Ministerului Justiţiei lămuriri privind condamnarea lui în cauza MApN, el precizând că pedeapsa a fost dispusă pe un articol de lege care nu exista la momentul săvârşirii faptei şi că avocaţii săi nu au avut acces la informaţii din dosar.

Suspendarea preşedintelui Iohannis, analizată în Coaliţia PSD-ALDE. Dragnea: Nu e scoasă din discuţie

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, marţi, că suspendarea preşedintelui trebuie discutată în coaliţie, în condiţiile în care şeful statului nu a dat nici până acum un răspuns solicităţii CCR de a emite decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi.

Mesajul pe care Darren Cahill i l-a transmis Simonei Halep înainte de startul de la Wimbledon

Simona Halep (1 WTA, 26 de ani) debutează la Wimbledon, în jurul orei 19:00, împotriva japonezei Kurumi Nara (26 de ani, 100 WTA) şi a dezvăluit mesajul pe care antrenorul Darren Cahill i l-a transmis înaine de intrarea în competiţia de la All England Club.

Liviu Dragnea, despre modificarea „cu dedicaţie” a Codului Penal: Credeţi că ăştia mă lasă să scap?/ Ţuţuianu: Dacă ne raportăm la persoane (..) o să greşim fundamental

Preşedintele Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea a reacţionat, marţi, în legătură cu acuzaţiile potrivit cărora Codul Penal ar fi fost modificat "cu dedicaţie" pentru liderul PSD, întrebând retoric "Credeţi că ăştia mă lasă să scap".

Miţa Biciclista, curtezana care a primit casă de la Ferdinand I. ”Când apărea pe Calea Victoriei, aristocraţii de la Capşa abandonau politica”

Construită la începutul secolului XX de către arhitectul Nicolae C. Mihăescu, Casa ''Miţa Biciclista'' este şi în prezent un monument arhitectural şi istoric. Însă o bună parte din faima clădirii i-a fost conferită de către principala locatară: Miţa Biciclista, scrie descopera.ro.

Războiul numelui. Ministrul grec al apărării vrea să blocheze înţelegerea privind denumirea Macedoniei

Ministrul grec al apărării, Panos Kammenos, a afirmat că va încerca să blocheze înţelegerea la care au ajuns premierii Macedoniei şi Greciei privind schimbare numelui fostei republici iugoslave, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Lider PNL: CFR Călători, 367 milioane de lei pierdere, după ce PSD a acordat gratuitate pentru studenţi. „Dragnea trebuie să plătească personal”

Deputatul PNL, Florin Cîţu, a afirmat că CFR Călători a trecut de la 48 de milioane de lei profit la 367 milioane de lei pierdere pentru că a acordat gratuitate pentru studenţi, susţinând că Liviu Dragnea şi "gaşca lui" nu vor deconta "costul" dezastrului economic.

Ministerul Culturii vrea să declare Muzeul Bucovinei din Suceava instituţie de importanţă naţională

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN) supune dezbaterii publice proiectul de Hotărâre privind acordarea titulaturii de instituţie de importanţă naţională Muzeului Bucovinei din Suceava, potrivit unui anunţ publicat pe site-ul MCIN.

Miercuri, plen reunit pentru conducerea SIE/ Dragnea, ironic: Vlase are susţinere universală

Miercuri va avea loc plenul reunit pentru votul pentru conducerea SIE, nominalizarea făcută de preşedintele Klaus Iohannis fiind Gabriel Vlase. Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că acesta are susţinerea PSD-ALDE.

„Testamentul lui Abraham”, de Igor Bergler, a depăşit pragul de 100.000 de exemplare vândute

Cel de-al doilea roman al lui Igor Bergler, "Testamentul lui Abraham", a depăşit pragul de 100.000 de exemplare vândute, la mai puţin de un an de la apariţie, la editura Litera, în timp ce prima carte a scriitorului român, "Biblia pierdută", se bucură de un mare succes în Rusia şi Ucraina.

Scrisoare de avertisment din partea lui Trump pentru ţările membre NATO. Ce state sunt vizate

Preşedintele american Donald Trump a trimis scrisori liderilor statelor membre NATO, inclusiv ai Germaniei, Belgiei, Norvegiei şi Canadei, cerându-le să îşi majoreze cheltuielile în domeniul apărării, relatează site-ul EUObserver.com.

O carte pe zi: „2666”, de Roberto Bolaño

A apărut şi în traducere românească romanul "2666", al lui Robert Bolaño, o capodoperă cu o poveste aparte, despre care s-a spus că ar fi prima mare carte a secolului XXI.

Mutarea Ambasadei în Ierusalim | Orban, AUDIAT marţi la DIICOT. Liderul PNL a dat explicaţii în dosarul deschis pe numele premierului Dăncilă, pe care o acuză de înaltă trădare / Reacţia lui Dragnea

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost audiat, marţi de la ora 10.00, de către procurorii DIICOT, în dosarul deschis în urma sesizării depuse de către liderul liberal împotriva premierului Viorica Dăncilă, în care o acuză de înaltă trădare din cauza intenţie mutării ambasadei României din Israel, au declarat surse politice, pentru Mediafax.

Vladimir Putin a acordat titulatura onorifică „Transilvania” unui regiment al forţelor armate ruse

Preşedintele Vladimir Putin a acordat titulaturi onorifice unor unităţi militare ruse pentru a comemora regimente şi divizii sovietice care s-au remarcat în cel de-al Doilea Război Mondial, printre titulaturi regăsindu-se nume de oraşe şi regiuni din România, Ucraina, Belarus, Polonia şi Germania.