Mediafax Echipa

Bugetul a trecut de pe excedent – 1,9 mld. lei în ianuarie – pe deficit: 5,5 mld. lei în februarie

Execuţia bugetului general consolidat pe primele două luni ale anului 2018 s-a încheiat cu un deficit (cheltuieli mai mari decât veniturile) de 5,5 miliarde de lei, respectiv 0,59% din PIB, arată datele comunicate luni de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Ministerul de Interne reevaluează planul în baza căruia s-a semnat protocolul din 2012 cu SRI, SIE şi Parchete: Nu a efectuat raportări în baza acestuia

MAI a anunţat, luni, într-un răspuns pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că în prezent se reevaluează Planul Naţional Comun de Acţiune (PNCA) din 2010 în urma căruia a fost semnat protocolul din 2012 cu SRI, Ministerul Finanţelor, Ministerul Public şi al Justiţiei, prin care era monitorizată ANAF.

NOUL regulament de transport taxi, retras de Primăria Capitalei. Firea acuză o campanie de defăimare: Să-şi folosească banii în cauze constructive

Primăria Municipilui Bucureşti (PMB) a anunţat, luni, că va retrage de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti un proiect care prevede un nou regulament de transport în regim taxi în Bucureşti.

Tudorel Toader a discutat cu ministrul sârb al Justiţiei despre cererea de extrădare a lui Sebastian Ghiţă

Tudorel Toader a discutat, luni, cu ministrul sârb al Justiţiei despre cererea de extrădare a lui Sebastian Ghiţă, Nela Kuburovic subliniind că procedura privind stabilirea îndeplinirii condiţiilor este în curs la Înalta Curte şi că, ulterior, ministrul justiţiei va lua o decizie.

Legile Justiţiei au trecut de Parlament

Plenul Senatului a votat, luni, modificarea celor trei legi ale Justiţiei - 303/2004 privind Statutul procurorilor şi judecătorilor, 304/2004 privind organizarea judiciară şi 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea CSM, în pofida criticilor parlamentarilor Opoziţiei.

Senatul a respins cererea lui Iohannis de reexaminare a legii referendumului. Organizarea scrutinului, în ultima duminică a celor 30 de zile de la adoptare

Senatul a decis, luni, ca referendumul naţional cu privire la revizuirea Constituţiei să aibă loc în ultima duminică a perioadei de 30 de zile de la data adoptării în Parlament a actului normativ de revizuire a Legii fundamentale, urmând ca data să fie adusă la cunoştinţă publică de către Guvern.

Bruno Boban, decedat pe teren după ce a fost lovit cu mingea în piept

Jucătorul croat Bruno Boban, decedat sâmbătă pe terenul de fotbal, a suferit un atac de cord după ce a fost lovit cu mingea în zona pieptului, a indicat autopsia, conform site-ului index.hr, citat de Mirror.

Prima reacţie a Rusiei la valul de EXPULZĂRI din SUA şi jumătate din ţările UE

Deciziile unor ţări din cadrul Uniunii Europene şi Statelor Unite de a expulza diplomaţi ruşi reprezintă "erori", iar Rusia va răspunde simetric la aceste "provocări", avertizează Administraţia Vladimir Putin.

Dosarul Cosma, REJUDECAT. Seria de acuzaţii publice legate de FALSIFICAREA probelor de către procurorii DNA Ploieşti aduse de fostul deputat PSD

ÎCCJ a decis rejudecarea dosarului în care Vlad şi Mircea Cosma sunt acuzaţi de trafic de influenţă, respectiv luare de mită şi abuz în serviciu. Decizia vine în contextul în care Cosma a acuzat procurorii DNA Ploieşti, care i-au instrumentat dosarul, că, printre altele, i-au cerut declaraţii false.

Senatul a adoptat modificările la legea 317 privind organizarea CSM

Senatul a adoptat luni, în calitate de for decizional, modificările aduse Legii 317 privind activitatea Consiliului Superior al Magistraturii.

Educatoarea care şi-a UCIS fiica de 4 ani, transferată la Bucureşti pentru expertiză

Educatoarea din Timişoara care şi-a ucis fiica de patru ani pentru a se răzbuna pe soţ, care intenţiona să divorţeze, a fost transferată, luni, la Bucureşti pentru efectuarea expertizei psihiatrice, specialiştii urmând să stabilească dacă a avut discernământ, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Durere fără margini. Familia care a pierdut trei tineri, într-un accident în Olanda, i-a condus pe ultimul

Cei trei tineri din Caracal, din aceeaşi familie, morţi în accidentul rutier petrecut în urmă cu o săptămână în Olanda, au fost înmormântaţi, luni, după ce duminică fuseseră repatriaţi.

Grupul Schweighofer vinde pădurile deţinute în România

Grupul Schweighofer vinde compania subsidiară Cascade Empire SRL, precum şi divizia de management forestier, Ocol Silvic Cascade Empire SRL către compania suedeză GreenGold Group, tranzacţia privind 14.283 hectare de pădure în judeţele Hunedoara, Gorj, Vrancea, Prahova, Buzău, Neamţ şi Suceava.

Senatul a adoptat tacit modificarea legislaţiei penale şi procesual penale

Senatul a adoptat tacit, în şedinţa de luni, un proiect de lege iniţiat de Guvern prin care se are în vedere modificarea şi completarea legislaţiei penale şi procesual penale pentru punerea acesteia în acord cu prevederile Constituţiei, aşa cum au fost acestea interpretate prin 13 decizii ale CCR.

România a decis EXPULZAREA unui diplomat rus/ Alte 13 state membre UE obligă oficiali ai Rusiei să părăsească ţara. Reacţii în lanţ după atacul neurotoxic din Marea Britanie

Ministerul Afacerilor Externe anunţă, luni, că a notificat Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti că un diplomat din cadrul acesteia va fi declarat persona non-grata şi că este obligat să părăsească teritoriul României, ca urmare a atacului de la Salisbury.

Mircea şi Vlad Cosma vor fi REJUDECAŢI

Dosarul familiei Cosma, în care sunt judecaţi Vlad şi Mircea Cosma, va fi rejudecat, a decis luni definitiv Instanţa Supremă.

O BOALĂ ascunsă societăţii din cauza prejudecăţilor. Aproximativ 100.000 de români nu îşi declară această afecţiune de teamă că vor fi respinşi

Din cei aproximativ 300.000 de bolnavi de epilepsie, din România, 100.000 preferă să îşi achiziţioneze singuri tratamentul, fără să apeleze la CNAS, dorind să îşi ascundă afecţiunea din cauza intoleranţei societăţii, a declarat coordonatorul subprogramului naţional pentru tratamentul epilepsiei.

Iosif Nagy, recordmenul României la aruncarea discului, a murit la vârsta de 71 de ani

Iosif Nagy, recordmenul României la aruncarea discului, a murit, sâmbătă, la vârsta de 71 de ani. Fostul mare atlet a fost răpus fulgerător de un infarct miocardic.

Dispariţia misterioasă a lui Iuri Gagarin. 50 de ani de la moartea primului om care a ajuns în spaţiu

Primul om care a ajuns în spaţiu, rusul Iuri Gagarin, a murit într-un accident aviatic misterios în urmă cu o jumătate de secol, la doar şapte ani de la reuşita sa istorică, transmite AFP.

SUA expulzează 60 de diplomaţi ruşi

Statele Unite au anunţat, luni, decizia de expulzare a 60 de diplomaţi ruşi, ca reacţie la atacul neurotoxic din Marea Britanie, atribuit Rusiei, relatează presa de la Washington.

Plenul Parlamentului, convocat pentru a vota noul CA al TVR şi membrii CNSAS

Birourile reunite au decis, luni, convocarea plenului reunit miercuri,la ora 14:00, pentru a vota componenţa Colegiului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi a Consiliului de Administraţie al SRTV, urmând ca propunerile să fie dezbătute iniţial în comisiile parlamentare de specialitate.

O invenţie românească: Şrot de cătină în loc de nitrit, folosit într-un parizer din carne de porc care înlocuieşte complet aditivul cancerigen

Patru profesori de la Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi au inventat parizerul fără adaos de nitrit. Alimentul făcut cu carne de porc şi şrot de cătină a fost premiat deoarece în compoziţa sa nu se mai găseşte azotitul de sodiu, un aditiv cancerigen utilizat în industria cărnii.

Tăriceanu, despre evaluarea secretarilor de stat: Am luat o decizie, o vom anunţa, va fi o surpriză

Preşedintele ALDE, Călin Popesuc-Tăriceanu, a declarat, luni, că a făcut evaluarea secretarilor de stat şi a luat o decizie în acest sens, însă că urmează să o anunţe când va face schimbările acestora, adpugând că va fi o surpriză.

CODUL PORTOCALIU pe Dunăre a fost extins. Sunt vizate 11 judeţe

Codul portocaliu de inundaţii pe Dunăre a fost extins până în aprilie, fiind vizate 11 judeţe

Cutremur cu magnitudinea de 7 grade în Papua Noua Guinee

Un cutremur cu magnitudinea de 7 grade pe scara Richter s-a produs luni în Papua Noua Guinee, la aproximativ 180 de kilometri de oraşul Rabaul, a informat Institutul american de geofizică (USGS), relatează site-ul agenţiei Reuters.

Recep Erdogan: Aderarea Turciei la UE rămâne un „obiectiv strategic”

Aderarea Turciei la Uniunea Europeană rămâne un "obiectiv strategic", afirmă preşedintele Recep Tayyip Erdogan, înaintea întâlnirii cu lideri europeni programată în Bulgaria, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

O nouă amânare în dosarul Colectiv. Aparţinător: Mergem şi la CEDO

O nouă amânare a fost dispusă de Tribunalul Bucureşti, luni, în dosarul Colectiv, pe motivul lipsei procedurii. Părinţii unei tinere rănite spun că îi vor scrie procurorului general al României, pentru a îi cere ajutorul în urgentarea cauzei, urmând să apeleze şi la CEDO.

Şeful CNAIR dă asigurări: În 2018 vor fi terminaţi cu siguranţă 60 de kilometri de autostradă

Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Ştefan Ioniţă, a anunţat luni că în 2018 se vor finaliza „cu siguranţă” lucrările la 60 de kilometri de autostradă, acesta fiind un total al mai multor sectoare aflate în stadii avansate de execuţie.

Ministrul Transporturilor: Datoria CFR Marfă către CFR SA este de 100 milioane de euro, ne aşteptăm la ce e mai rău de la Bruxelles

Datoria CFR Marfă către CFR SA (administratorul infrastructurii feroviare) este de 100 de milioane de euro, iar pentru ştergerea datoriilor mai vechi e posibil ca România să fie sancţioată de Comisia Europeană – „ne aşteptăm la ce e mai rău”, a declarat luni ministrul Transporturilor, Lucian Şova.

Ministrul Transporturilor: Lipsa autostrăzilor din România „nu poate fi pusă în seama autorităţilor”. Avem un proiect de organizare a unei antreprize care va prelua şantierele

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a anunţat luni că Guvernul pregăteşte o companie „antrepriză” care va prelua lucrările din marile şantiere de infrastructură care au fost abandonate.

CRIZA DE IMUNOGLOBULINĂ | Ministrul Sănătăţii: Miercuri dimineaţă, cel târziu, încep să ajungă livrările de imunoglobulină

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, luni, că miercuri dimineaţă cel târziu încep să ajungă dozele de imunoglobulină, fiind vorba despre fiolele aduse prin intermediul Mecanismului de Protecţie Civilă.

Viceprimarul Capitalei: Cei care au urinat pe biserică, ultima speţă umană. Coarnă trebuia să închirieze toalete

Viceprimarul ALDE, Aurelian Bădulescu, susţine că sindicalistul Dumitru Coarnă „minte” că ar fi trimis solicitare către PMB pentru amplasarea de toalete la protestul poliţiştilor, iar cei care au urinat pe o biserică sunt „ultima speţă umană”.

Dragnea: Remanierile guvernamentale nu le fac unii colegi de-ai noştri la televizor sau prin cafenea

Remanierile guvernamentale nu se fac de către unii lideri social-democraţi ”la televizor sau prin cafenele”, a declarat luni preşedintele PSD, Liviu Dragnea, el îndemnându-l pe secretarul general adjunct al partidului, Codrin Ştefănescu, să facă remanieri ”în guvernul dumnealui”.

Dragnea, despre sondajul ALDE: Am auzit tot felul de interpretări. Nu mă interesează sondajele

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat luni că nu este interesat de sondaje şi că PSD va face mai târziu propriile sondaje de opinie, în contextul deciziei ALDE Dolj de a publica un sondaj care îl dă preferat pe Călin Popescu Tăriceanu, în defavoarea liderului PSD, dacă ar fi un candidat comun.

Daniel Dragomir, fost ofiţer SRI: George Maior a fost interceptat pe mandat de siguranţă naţională de Florian Coldea

Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir susţine că George Maior, fostul şef al SRI, a fost interceptat, în anul 2013, pe baza unui mandat de siguranţă naţională, precizând că Maior a fost informat de Alina Bica, fapt ce ar i-ar fi atras şefei DIICOT antipatia lui Florian Coldea.

Dragnea anunţă intenţia de înfiinţare a unei comisii pentru legile privind securitatea naţională/ Tăriceanu: E util. Sunt multe legi care datează, cred că de la începutul anilor ’90

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PSD, că decizia politică este de înfiinţare, săptămâna viitoare miercuri, a unei comisii speciale privind legislaţia legată de securitatea naţională

Dragnea şi Tăriceanu, contre pe tema descentralizării: Aproape toţi miniştrii se opun/Tăriceanu: Să ne spună Dragnea exact care sunt

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că ”aproape toţi” miniştrii se opun descentralizării, precizând că joi va avea o discuţie, alături de liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, cu toţi membrii Executivului pentru că ”este un proces care trebuie să înceapă foarte repede”.

„RO-ALERT” poate fi implementat. Legea privind sistemul de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, proiectul de lege privind implementarea sistemului de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă „RO-ALERT”.

#100 – Unirea Basarabiei cu regatul României, o istorie oficială

Istoria unirii Basarabiei cu regatul României începe oficial 9 aprilie 1918 (27 martie pe stil vechi) şi se încheie pe 28 iunie 1940, când Rusia anexează din nou Basarabia, în urma pactului Ribbentrop-Molotov.

Petre Daea, despre urmările îngheţului: În sectorul agricol astăzi e mai mult bine decât rău

Urmările îngheţului din ultimele zile nu sunt atât de grave pe cât s-ar putea crede, a declarat luni ministrul Agriculturii, Petre Daea, care recunoaşte însă că sunt pierderi la nivelul culturilor de viţă de vie din zona Moldovei şi a culturilor de caise şi piersici.