Mediafax Echipa

DEPORTAT de Trump după 30 de ani trăiţi în SUA: Avea 10 ani când a trecut ilegal graniţa din Mexic/ Momentul sfâşietor când îşi ia ADIO de la copii | VIDEO

În urmă cu 30 de ani familia lui Jose Garcia, un peisagist în vârstă de 39 de ani, a ajuns ilegal în SUA. Acum o decizie a lui Trump l-a pus într-o situaţie imposibilă. Tată a doi copii, el şi-a luat „la revedere” de la familia sa, luni dimineaţă, pe Aeroportul Detroit Metro, cu destinaţia Mexic.

Vosganian, despre anularea vizitei premierului Japoniei la Palatul Victoria: Evoluţia politicii interne nu are ca prim reper evoluţia acţiunilor de natură protocolară

Vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian a declarat, miercuri, referitor la anularea vizitei premierul japonez Shinzo Abe la Palatul Victoria pentru că Mihai Tudose a demisionat, că ”nimeni nu poate cere ca evoluţia politicii interne să aibă ca prim reper evoluţia unor acţiuni de natură protocolară”.

Fostul premier Tudose, denunţat la Parchetul General pentru declaraţiile despre steagul secuiesc

Fostul premier Mihai Tudose a fost denunţat la Parchetul General, avocatul care a depus documentul solicitând procurorilor să cerceteze dacă declaraţiile celui dintâi faţă de steagul secuiesc ar putea reprezenta infracţiuni de instigare publică sau de incitare la ură sau discriminare.

Juncker speră ca Marea Britanie să revină în Uniunea Europeană după Brexit

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a declarat, miercuri, că speră ca Marea Britanie să se întoarcă în Uniunea Europeană după ce aceasta va părăsi Blocul comunitar, informează site-ul agenţiei de presă Reuters şi cotidianul The Guardian.

Românii îşi cer scuze în locul demnitarilor pentru „primirea fără respect” a premierului nipon. Mesaje emoţionante, postate pe pagina Ambasadei Japoniei

Românii şi-au cerut scuze premierului japonez Shinzo Abe, pe pagina de Facebook a Ambasadei acestei ţări la Bucureşti, pentru ”lipsa de curtoazie” a autorităţilor din România, după ce oficialul nipon şi-a anulat vizita la Palatul Victoria, ca urmare a demisiei lui Mihai Tudose cu câteva ore înainte.

Programul sportivelor din România la Australian Open 2018. Când joacă Halep, Cîrstea şi Bogdan în turul al doilea

Organizatorii turneului de la Australian Open au anunţat orele de disputare ale meciurilor celor trei românce calificate în turul doi la competiţiai de Mare Şlem de la Antipozi. Simona Halep, Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan au acces în turul al doi.

Criza politică afectează economia. Mediul de afaceri cere stabilitate legislativă, chiar dacă sunt schimbate guverne sau miniştri

Cursul leu-euro a resimţit puternic ieri schimbarea intempestivă a Guvernului şi a scăzut cu 0,7%. Oamenii de afaceri vor stabilitatea legilor, chiar dacă sunt schimbate guverne sau miniştri.

Guvernul Cehiei, condus de Andrej Babis, a acceptat să demisioneze

Guvernul din Cehia, condus de Andrej Babis, a acceptat, miercuri, să demisioneze, după ce a pierdut votul de încredere, în Parlament, marţi, a declarat un purtător de cuvânt, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

ALDE o susţine pe Viorica Dăncilă, propunerea PSD, pentru funcţia de premier. Vosganian: Înainte de votul final, am cerut o discuţie cu doamna Dăncilă

ALDE a decis, în şedinţa Biroului Politic Central, susţinerea Vioricăi Dăncilă pentru funcţia de premier, aceasta fiind propunerea PSD, după demisia lui Mihai Tudose.

Un jandarm din Dâmboviţa a găsit într-un bancomat 400 de lei şi i-a restituit proprietarului

Un jandarm din Dâmboviţa a restituit, miercuri, 400 de lei unui bărbat din Doiceşti, banii fiind găsiţi într-un bancomat din Târgovişte, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Seal, anchetat pentru molestare sexuală. Cântăreţul britanic neagă acuzaţiile

Cântăreţul britanic Seal este anchetat de poliţia americană după ce o actriţă, Tracey Birdsall, a depus o plângere potrivit căreia artistul a molestat-o sexual, lucru pe care acesta îl neagă, informează tmz.com.

Ronaldinho s-a retras din activitatea competiţională. „S-a oprit! S-a terminat!”

Ronaldinho s-a retras oficial, anunţul venind din partea fratelui acestuia, cel care-i este şi agent.

Se naşte o nouă stea în tenisul feminin. Cine este puştoaica de 15 ani care s-a calificat în turul 3 la Australian Open 2018

Marta Kostyuk a lăsat pe toată lumea cu gura căscată după ce a devenit cea mai tânără jucătoare care se califică în turul trei la Australian Open în ultimii 22 de ani.

Cazul poliţistului pedofil | Fostul consilier al lui Carmen Dan, Valentin Riciu: Despescu să-şi asume responsabilităţi pentru funcţia pe care o are

Fostul consilier al ministrului Afacerilor Interne, Valentin Riciu, a declarat, miercuri dimineaţă, că, în ceea ce priveşte cazul agentului acuzat de pedofilie, actualul şef al Poliţiei Române, Bogdan Despescu, ar trebui "să-şi asume responsabilităţi pentru funcţia pe care o are".

Concert In Memoriam Mădălina Manole, la Sala Palatului. Ce artişti îi aduc un omagiu artistei care ar fi implinit 51 de ani

Un spectacol In Memoriam Mădălina Manole, la care vor participa artişti îndrăgiţi, precum Mirabela Dauer, Aurelian Temişan şi Anca Ţurcaşiu, va avea loc la Sala Palatului din Bucureşti, pe 3 martie, de la ora 19.30, potrivit organizatorilor.

Kardashian-West, părinţi pentru a treia oară: „A sosit! Ne-am îndrăgostit de ea”/ Câţi bani a primit mama surogat şi în ce condiţii

Starul de reality-show Kim Kardashian a anunţat că ea şi soţul ei, rapperul Kanye West, au devenit părinţii unei fetiţe născute de o mamă surogat, acesta fiind cel de-al treilea copil al cuplului, informează AFP.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a ajuns la Guvern

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a ajuns, luni dimineaţă, în jurul orei 09.00, la Palatul Victoria.

Accident la Bistriţa-Năsăud: Un grup de copii care mergeau la şcoală, lovit în plin de o maşină

Patru copii din localitatea Nepos, judeţul Bistriţa-Năsăud, care mergeau spre şcoală, au fost loviţi în plin, miercuri dimineaţa, de o maşină. Până la această oră, unul singur a ajuns la spital, iar ceilalţi trei sunt evaluaţi de către medici.

Proteste violente în Myanmar: Şapte persoane au fost împuşcate de autorităiţi

Autorităţile din Myanmar au împuşcat şapte manifestanţi din regiune Rakhin, iar alţi 12 au fost răniţi, în urma unei altercaţii între poliţie şi oamenii adunăţi pentru a sărbători o veche regiune budistă, Arakan, care au devenit violenţi, informează site-ul agenţiei Reuters.

Cum a ajuns să valoreze 80 milioane de dolari o piatră găsită de un copil de 12 ani. Familia lui a folosit-o timp de 9 ani ca opritor de uşă

Roy Spencer, pe când avea doar 12 ani, a găsit în Queensland, Australia, o piatră neagră. Tatăl său, miner într-un centru de exploatare minieră a bijuteriilor, nu şi-a dat seama că ceea ce părea un simplu cristal negru era de fapt un safir de 1, 56 carate.

Cum să îţi deszăpezeşti maşina rapid şi fără să te uzi | VIDEO

Cei care stau la casă pot folosi o modalitate relativ simplă pentru deszăpezirea maşinii. Este vorba despre o suflantă pentru frunze, care este foarte eficientă.

Zece metode prin care poţi păstra locuinţa încălzită mai mult pe timp de iarnă iarnă. Greşeile care te fac să plăteşti în plus la factură

Încălzirea locuinţelor reprezintă peste 70% din întreaga energie consumată într-o locuinţă. Astfel, prin reducerea acesteia, dar fără a stopa încălzirea casei, nu numai că facturile nu vor mai fi atât de costisitoare, dar se vor reduce şi emisiile de carbon.

Controverse la Australian Open 2018. Halep, acuzată de RASISM. Comparaţia care a provocat mânia fanilor australieni

O declaraţie care s-a dorit a fi un compliment la adresa australiencei Destanee Aiava, pe care Simona Halep a învins-o după o accidentare serioasă, a provocat revolta multor fani.

Peste 4.500 de poliţişti, pregătiţi să intervină în zonele afectate de vremea rea

Peste 4.500 de poliţişti sunt pregătiţi să intervină miercuri în zonele afectate de vremea rea. Pe mai multe drumuri din judeţele Harghita, Covasna, Argeş, Gorj, Mehedinţi, Hunedoara şi altele s-a depus zăpadă, iar pe autostrăzile A1, A2, A3 şi A4 carosabilul este umed.

Ce poate învăţa România de la vecini: Juncker spune că are încredere că Bulgaria, stat marcat de corupţie şi sărăcie, va livra rezultate pozitive pentru Europa

Bulgaria, o ţară despre care se spune că este cea mai săracă şi coruptă din Uniunea Europeană, are şansa să-şi îmbunătăţească imaginea odată cu preluarea preşedinţiei prin rotaţie a UE. Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene şi, mai nou, un prieten al statelor estice, crede că Bulgaria se va ridica la nivelul provocării. Această ţară, ca şi România, este sub monitorizarea specială a CE prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de un stat cu un astfel de statut este o premieră pentru UE.

TOP 5 ACŢIUNI de la bursa românească de urmărit în 2018. Ce spun analiştii

OMV Petrom, BRD, Transgaz, Romgaz şi Banca Tran­sil­vania sunt cinci acţiuni de urmărit de investitorii de la bursa românească în 2018 în contextul în care în cazul com­­paniilor de stat rezultatele la nouă luni ar putea aduce di­vi­dende cu randamente de 10-12%, evoluţia preţului pe­tro­lului va ajuta Petrom să-şi păstreze dinamica rezul­ta­telor, iar profilul de profitabilitate al BRD şi Băncii Tran­silvania va fi susţinut de creşterea dobânzilor, consi­deră analiştii chestionaţi de ZF.

Australian Open 2018 | Begu, eliminată de Martic, în turul 2 / Mergea şi Buzărnescu au părăsit competiţia de dublu. Begu, Niculescu, Olaru şi Cîrstea s-au calificat la dublu

Irina Begu (România, 40 WTA) a fost învinsă cu 6-4, 7-6 de croata Petra Martic (81 WTA), miercuri dimineaţă, în turul secund la Australian Open. În probele de dublu, Florin Mergea şi Mihaela Buzărnescu au fost eliminaţi la debut.

ALERTĂ MAE: Interdicţii pentru şoferii de tir în Regatul Ţărilor de Jos

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români că în Olanda, începând cu luna februarie 2018, Inspectoratul Mediului Ambiant şi de Transport olandez va aplica interdicţia de a petrece perioada de odihnă săptămânală normală de 45 de ore în vehicul, în baza Regulamentului (CE) nr. 561/2006.

RECORD | Indicele Dow Jones al Bursei de la New York a depăşit şi pragul istoric de 26.000 de puncte

Dow Jones, cel mai important indice al Bursei de la New York, a depăşit, în şedinţa de tranzacţionare de marţi, valoarea maximă istorică de 26.000 de puncte, pe fondul anunţării unor performanţe şi aşteptări optimiste ale companiilor din portofoliu, notează Reuters.

Administraţia Trump avertizează că imigraţia reprezintă o ameninţare la adresa securităţii SUA

Administraţia Donald Trump susţine că actualele politici ale SUA în domeniul imigraţiei reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale, Casa Albă propunând eliminarea unor programe precum loteria vizelor şi trecerea la un un sistem de imigrare bazat pe merite.

Opoziţia siriană cere intevenţia Statelor Unite şi Uniunii Europene pentru a pune presiune pe Bashar al-Assad, Rusia şi Iran

Nasr Hariri, negociatorul şef al opoziţiei siriene, a cerut, marţi, SUA şi UE să intervină pentru a intesifica presiunile asupra regimului condus de Bashar al-Assad, Rusiei şi Iranului pentru ca acestea să se întoarcă la negocieri pentru încheierea conflictului din Siria, relatează site-ul Reuters.

Final de CONSULTĂRI pentru un nou premier | Filmul întâlnirilor: LISTA prezentată de Liviu Dragnea/ Nu unul, ci doi premieri, propuşi de Traian Băsescu (PMP) / Anticipate cer PNL şi USR / LIVE UPDATE

Consultările pentru formarea unui nou Guvern au început miercuri la Palatul Cotroceni, la ora 12.00. Primii chemaţi au fost liderii PSD-ALDE, delegaţie condusă de liderul PSD Liviu Dragnea şi secretarul general al ALDE, Daniel Chiţoiu, în lipsa preşedintelui de partid. Coaliţia PSD-ALDE o susţine pe eurodeputata PSD Viorica Dăncilă pentru funcţia de premier al României, după demisia lui Mihai Tudose. Partidele din opoziţie, PNL şi USR vor alegeri anticipate, în vreme ce PMP, prin vocea lui Traian Băsescu, a susţinut că Iohannis ar trebui să desemneze un premier din opoziţie.Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că va chema începând de miercuri partidele la consultări, pentru ca situaţia politică generată de demisia Guvernului Tudose să nu ducă la efecte economice negative, anunţând că Mihai Fifor a fost desemnat premier interimar.

Aproximativ 1.400 de imigranţi, salvaţi marţi în sudul Mării Mediterane

Aproximativ 1.400 de imigranţi au fost salvaţi marţi în sudul Mării Mediterane, anunţă Paza de Coastă italiană, precizând că doi extracomunitari au fost găsiţi înecaţi, informează site-ul agenţiei Reuters.

Coreea de Nord cere Coreei de Sud să renunţe în totalitate la exerciţiile militare cu SUA

Regimul de la Phenian a cerut, marţi, Coreei de Sud să renunţe în totalitate la exerciţiile militare pe care le desfăşoară în mod regulat cu SUA, susţinând că simpla amânare a acestora nu înseamnă eliminarea pericolului de război din regiune, relatează agenţia Yonhap.

Partidele proindependenţă catalane îl vor nominaliza pe fostul lider Carles Puigdemont pentru funcţia de premier al Cataloniei

Cele mai importante două partide proindependenţă din Catalonia au anunţat că îl vor nominaliza pe fostul lider separatist catalan Carles Puigdemont pentru funcţia de premier al regiunii autonome din nord-estul Spaniei, informează site-ul postului France 24.

Liderul al miliţiei YPG: Kurzii sirieni sunt pregătiţi să-şi apere teritoriul după ce Turcia a ameninţat că îi va ataca

Forţele kurde din nordul Siriei vor "curăţa" zona de "flagelul" turc, a declarat Sipan Hemo, liderul miliţiei kurde Unităţile de Protecţie Populară (YPG), după ce liderul de la Ankara, Recep Tayyip Erdogan, a ameninţat că va lansa o operaţiune militară împotriva kurzilor sirieni, informează postul France 24.

Administraţia SUA a reţinut o parte din contribuţia voluntară pentru refugiaţii palestinieni

Administraţia Donald Trump a reţinut 65 de milioane de dolari din contribuţia SUA către agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni, cerând instituţiei să întreprindă o "reexaminare fundamentală", a anunţat Departamentul de Stat de la Washington, potrivit The Associated Press.

Medicul Casei Albe: Donald Trump are o stare de sănătate „excelentă” şi apt din punct de vedere mental să-şi îndeplinească atribuţiile de preşedinte al SUA

Preşedintele american Donald Trump prezintă o stare de sănătate "excelentă" şi este apt din punct de vedere mental să-şi îndeplinească atribuţiile, a declarat amiralul Dr.Ronny Jackson, medicul oficial al liderului de la Casa Albă, informează site-ul cotidianului The Hill.

Donald Trump afirmă că îşi doreşte ca în SUA să vină imigranţi de „pretutindeni”

Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că îşi doreşte ca în SUA să vină imigranţi de "pretutindeni", după ce a fost recent acuzat că a folosit un limbaj ofensator la adresa imigranţilor din Haiti şi ţări africane, informează site-ul postului CNN.

Eugenie Bouchard: Mă bucur mult că voi juca împotriva numărului unu mondial

Jucătoarea Eugenie Bouchard a prefaţat meciul cu liderul mondial Simona Halep şi a explicat ce aşteptări are de la acest joc.