Video Vosganian, despre anularea vizitei premierului Japoniei la Palatul Victoria: Evoluţia politicii interne nu are ca prim reper evoluţia acţiunilor de natură protocolară

Vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian a declarat, miercuri, referitor la anularea vizitei premierul japonez Shinzo Abe la Palatul Victoria pentru că Mihai Tudose a demisionat, că ”nimeni nu poate cere ca evoluţia politicii interne să aibă ca prim reper evoluţia unor acţiuni de natură protocolară”.

919 afișări

”Astfel de evenimente s-au mai întâmplat în evoluţia democraţiilor occidentale. (...) Sunt evenimente, uneori, care sunt imprevizibile şi sunt convins că premierul Japoniei nu a socotit un gest de impoliteţe ceea ce s-a întâmplat în România legat de evenimentele interne româeşti. Desigur, nimeni nu poate cere ca evoluţia politicii interne să aibă ca prim reper evoluţia unor acţiuni de natură protocolară. Sigur, ne legasem foarte mari speranţe de această întâlnire, pe care eu, chiar şi în aceste condiţii, o socotesc o întâlnire istorică”, a declarat vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian.

El a mai spus că premierul Japoniei a avut întâlnire la cel mai înalt nivel al României, iar membrii delegaţiei Japoniei au avut întâlniri la nivelul Guvernului cu persoane implicate în domeniile economice, ceea ce îl determină să afirme că, ”chiar şi în aceste condiţii, această vizită va fi o vizită cu efecte benefice pentru România”.

”Desigur că a fost o situaţie, în unele privinţe, stânjenitoare, dar suntem convinşi că evoluţia relaţiilor dintre Japonia şi România va continua. De asemenea, consider că ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a făcut toate demersurile necesare pentru ca vizita să fie una la standardele cerute”, a adăugat Vosganian.

Premierul Japoniei, Shinzo Abe, aflat marţi în vizită la Bucureşti, a fost nevoit să-şi modifice programul din cauza demisiei lui Mihai Tudose din funcţia de premier al României. Oaspetele japonez a renunţat la vizita pe care trebuia să o facă la Palatul Victoria şi a mers împreună cu soţia sa, Akie Abe, la Muzeu Satului din Bucureşti.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici