Mediafax Echipa

OMUL ŞI GÂNDUL – Vava Ştefănescu: Ce am învăţat când am dansat prima oară goală-puşcă pe scenă – VIDEO

Ani de zile, Centrul Naţional al Dansului a fost pe stânga, Sexy Club-ul pe dreapta. Vava are corp şi minte. Ia priveşte-o! Corpul şi mintea au făcut-o coregrafă, manager al Centrului Naţional al Dansului. Corpul şi mintea asta îţi dau curaj că poţi reuşi cu ce ţi-a dat mama de acasă. Nu-i aşa că te cam doare în cot de dans?

Carrefour, Cora şi Kaufland, pasibile de amenzi pentru trucarea promoţiilor

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, estimează că până la sfârşitul acestui an va finaliza o anchetă demarată acum doi ani care vizează Carrefour, Cora şi Kaufland, trei retaileri care sunt suspectaţi de înţelegeri anticoncurenţiale asupra modului de organizare a promoţiilor. Dacă faptele se probează, supermarketurile riscă amenzi între 2 şi 4% din cifra de afaceri.

România-Bulgaria, scor 0-3, în calificările pentru Campionatul European de volei feminin din 2017

Naţionala feminină de volei a României a pierdut, sâmbătă, la Piata Neamţ, meciul cu reprezentantiva Bulgariei, scor 0-3 (18-25, 8-25, 22-25), în calificările pentru Campionatul European din 2017.

Perioada daco-romană, reînviată la Cetatea Râşnov, în prima ediţie a Festivalului Dacic „Comidava“- GALERIE FOTO, VIDEO

Câteva sute de turişti au vizitat, sâmbătă, cetatea Râşnov, unde au asistat la o lecţie deschisă despre istoria dacilor şi a romanilor, în cadrul Festivalului Dacic „Comidava“, având oportunitatea de a lua lecţii de tras cu arcul sau au participat la ateliere de fierărie, ţesătorie sau ceramică.

Scriitorul Gabriel Liiceanu: Ioan Aurel Pop, care a acoperit plagiatul lui Ponta, în comisia lui Iohannis – revoltător

Scriitorul Gabriel Liiceanu critică prezenţa rectorului Ioan Aurel Pop printre membrii Comisiei prezidenţiale pentru proiectul de ţară, argumentând că acesta ''a acoperit furtul lui Ponta, l-a tăinuit, i-a şters urmele'', cu referire la plagiatul fostului premier.

Gheorghe Mulţescu, antrenorul echipei CS Universitatea Craiova: Steliştii sunt aroganţi, după ce au cumpărat tot ce e în România

Gheorghe Mulţescu, antrenorul echipei CS Universitatea Craiova a declarat la finalul partidei câştigate, scor 1-0, cu FC Botoşani, că aşteaptă cu nerăbdare meciul cu Steaua, din etapa viitoare, pentru a demonstra că formaţia pe care o pregăteşte are forţa de a se bate de la egal la egal cu liderul.

Principesa Margareta şi Principele Radu şi-au reînnoit jurămintele de căsătorie, la Alba Iulia – GALERIE FOTO, VIDEO

Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu au primit, sâmbătă, după 20 de ani de la căsătorie încă o pereche de verighete, numite simbolic ”Verighetele Veşniciei”, în cadrul unei ceremonii religioase oficiată la Catedrala Încoronării de la Alba Iulia.

George Becali: Vreau să-i transfer pe Morais, Alibec, Gnohere şi Mateiu

George Becali spune că şi în iarnă va face câteva transferuri spectaculoase, chiar dacă în vară a schimbat aproape toată echipa. Curios, finanţatorul Stelei nu ia în calcul nici de această dată să transfere un fundaş dreapta, unul dintre posturile cu probleme.

Organizaţie maghiară, condusă de Laszlo Tokes, face apel la populaţie să voteze împotriva cotelor de migranţi

Consiliul Autonomiei Maghiare din Bazinul Carpatic face un apel la populaţie să participe la referendumul din Ungaria şi să voteze împotriva cotelor de imigranţi propuse de UE, a declarat liderul reales al organizaţiei, Laszlo Tokes, informează agenţia de ştiri MTI.

Copil în vârstă de 5 ani, din Olt, ars pe 80% din corp după ce a căzut într-o groapă cu resturi încinse. Micuţul a fost transferat cu elicopterul SMURD în Capitală

Un copil în vârstă de 5 ani, din localitatea Cungrea, judeţul Olt, a suferit arsuri pe 80% din suprafaţa corporală, sâmbătăt după-amiază, după ce a căzut într-o groapă cu resturi vegetale încinse de la prepararea ţuicii, fiind transferat cu elicopterul SMURD, la un spital din Capitală.

Memoriile unei case – Muzeul Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu-Storck – FOTO

Duminică, 25 septembrie 2016, ora 10.30, Muzeul Municipiului Bucureşti invită familiile cu copii de 7-10 ani la activităţile intitulate „Memoriile unei case – Muzeul Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu-Storck”.

Jeremy Corbyn a fost reales drept lider al Partidului Laburist din Marea Britanie

Jeremy Corbyn a fost reales în poziţia de lider al Partidului Laburist din Marea Britanie, înregistrând o victorie categorică împotriva contracandidatului sau, Owen Smith, scrie Reuters online.

Dublul Marius Copil şi Marco Chiudinelli a câştigat turneul challenger de la Izmir

Dublul format din românul Marius Copil şi elveţianul Marco Chiudinelli a câştigat, sâmbătă, turneul challenger de la Izmir, Turcia, disputat pe suprafaţă dură, după ce au trecut în finală de perechea franceză Sadio Doumbia/Calvin Hemery, scor 6-4, 6-4.

Sofia ar trebui să facă o prioritate din realizarea interconexiunii cu reţeaua de gaze din România

Autorităţile bulgare ar trebui să facă o prioritate din realizarea interconexiunilor cu reţele de gaz din România şi Grecia, a declarat pentru postul naţional bulgar de radio, Jakub Adamowicz, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, scrie de agenţia de ştiri Novinite.

O familie din Reghin face 7,5 mil. euro din producţia de mobilier tapiţat

Producătorul de mobilier tapiţată MobilaDalin, controlat de familia Cotoi din Reghin, mizează în acest an pe o creştere de 15% a afacerilor faţă de anul 2015, până la aproximativ 7,5 mil. euro, potrivit datelor transmise de companie.

Preşedintele american Barack Obama a respins o lege care permitea judecarea Ridaului pentru atacurile de la 11 septembrie

Preşedintele american Barack Obama a respins prin veto o lege care permite supravieţuitorilor şi familiilor victimelor atentatelor de la 11 septembrie să dea în judecată Arabia Saudită, notează agenţia de ştiri Reuters online.

REPORTAJ. Familii de romi caută peşte în mâlul rămas la golirea lacului de acumulare Piteşti: „Nu e uşor, ne scapă printre degete” – GALERIE FOTO

Mai multe familii de romi dintr-o localitate situată în apropierea muncipiului Piteşti au profitat de faptul că lacul de acumulare Prundu din localitate a fost golit, sâmbătă, pentru inspecţia construcţiilor hidrotehnice aflate permanent sub apă, şi au intrat în mâl pentru a aduna peşte.

Cel puţin 25 de morţi, în urma atacurilor de sâmbătă care au vizat zonele rebele din oraşul Alep

Cel puţin 25 de civili şi-au pierdut viaţa sâmbătă în urma atacurilor care au vizat zonele controlate de rebeli în estul oraşului sirian Alep, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului, iar peste două milioane de civili din oraş nu mai au acces la apă potabilă, scrie AFP pe pagina

Filmul „Inimi cicatrizate”, regizat de Radu Jude, proiectat în octombrie pe trei continente – VIDEO

Filmul "Inimi cicatrizate", regizat de Radu Jude, câştigător al Premiului Special al Juriului dar şi Don Quijote Prize oferit de International Federation of Film Societies în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Locarno, va fi proiectat luna viitoare în Europa, Asia şi America de Nord.

Tyson Fury a amânat pentru a doua oară meciul revanşă cu Vladimir Klitschko

Pugilistul britanic Tyson Fury, campion la categoria grea, a amânat vineri pentru a doua oară meciul revanşă cu ucraineanul Vladimir Klitschko, din cauza unor probleme medicale, relatează presa internaţională.

Hacker, condamnat la 20 de ani de închisoare în Statele Unite, pentru că a ajutat Stat Islamic

Un tânăr din Kosovo, în vârstă de 21 de ani, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare de un tribunal din Statele Unite, după ce acesta a oferit informaţii reţelei teroriste Stat Islamic despre aproximativ 1350 de militari şi oficiali americani, scrie BBC New online.

Cutremur de 6,3 grade pe scara Richter, produs în largul coastelor statului Filipine

Un seism puternic cu o magnitudine de 6,3 grade s-a produs sâmbătă dimineaţa în largul coastelor insulei Mindanao din Filipine, la 114 kilometri de oraşul Davao, a anunţat Institutul american de geofizică USGS, neexistând riscul producerii unui tsunami, relatează Reuters online.

Sindicatele anunţă proteste ale angajaţilor în toate penitenciarele din ţară începând de luni

Sindicatele din Administraţia Naţională a Penitenciarelor anunţă proteste ale angajaţilor în toate penitenciarele din ţară începând de săptămâna viitoare şi cer ministrului Justiţiei o întâlnire înainte de mitingul programat pentru luni, între 11.00 - 15.00, în faţa Penitenciarului Gherla.

Alina Gorghiu: Poziţia PNL, fermă în favoarea imunizării copiilor

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat că, în privinţa vaccinării copiilor, poziţia liberalilor este una fermă în favoarea imunizării, susţinând că viitoarea Lege a vaccinării trebuie să răspundă unor aşteptări, printre care o informare mult mai bună cu privire la beneficii.

Merkel se întâlneşte cu liderii statelor din sud-estul Europei pentru discuţii despre imigraţie

Cancelarul german Angela Merkel va participa la o reuniune a liderilor statelor din sud-estul Europei, care va avea loc sâmbătă la Viena, discuţiile urmând să se axeze pe modalităţile de soluţionare a problemelor ridicate de imigraţia ilegală, notează AFP pe pagina electronică.

ISU Bucureşti: Oamenii ne-au sunat să ne ceară sfaturi despre cum să se adăpostească la cutremur

Cele mai multe dintre apelurile înregistrate la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov au fost pentru informaţii despre cum să reacţioneze oamenii în caz de cutremur sau unde anume să se adăpostească, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti - Ilfov, Daniel Vasile.

Baschetbalistul Kevin Garnett şi-a anunţat retragerea, după 21 de ani petrecuţi în NBA

Baschetbalistul american Kevin Garnett, de la Minnesota Timberwolves, şi-a anunţat vineri retragerea din activitate, după 21 de sezoane în care a evoluat în NBA.

Tatiana Onisei (biolog) : În România sunt pe piaţă aproape 20.000 de suplimente alimentare

Stilul de viaţă alert şi dorinţa românilor de a rămâne sănătoşi chiar dacă nu acordă prea mult timp unui regim alimentar natural au dus la o creştere cu 20% a consumului de suplimente alimentare în România anul trecut, un sector estimat la 220 de milioane de euro.

Gabriel Oprea: Îmi pare rău de colegii senatori care au votat pentru dreptate şi acum sunt huliţi

Fostul vicepremier Gabriel Oprea le mulţumeşte public senatorilor care au votat împotriva începerii urmăririi penale în cazul său, suţinând că votul acestora a fost corect, motiv pentru care sunt pe nedrept ''huliţi şi atacaţi''.

Un fost ofiţer MApN îi transmite un mesaj dur lui Daniel Barbu: Ochelarii ar merita să-ţi fie striviţi de bocancul plin de praf al unui soldat / Barbu nu îşi cere scuze pentru declaraţia de ieri: „De ce să îmi pară rău?”

Un fost ofiţer MApN a postat un mesaj dur, pe Facebook, la adresa lui Daniel Barbu, afirmând că ochelarii politicianului ar merita să fie striviţi de bocancul plin de praf al unui soldat, după ce parlamentarul a spus că meseria de politician este mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan

Accident rutier soldat cu 24 de morţi în Pakistan, după ce un autobuz s-a prăbuşit într-un râu

Cel puţin 24 de persoane au decedat, după ce un autobuz s-a prăbuşit într-un râu, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, accidentul având loc în partea pakistaneză a regiunii Kaşmir, au anunţat autorităţile locale, citate de The Associated Press online.

Sute de hectare de stuf şi vegetaţie au ars într-un incendiu în Rezervaţia Deltei Dunării – GALERIE FOTO, VIDEO

Câteva sute de hectare de stuf şi vegetaţie din Rezervaţia Biosfera Deltei Dunării, pe raza judeţului Constanţa, au ars într-un incendiu ce a izbucnit vineri după-amiază, focul fiind stins de pompieri după peste 12 ore de intervenţie.

CUTREMURUL din România: Două persoane din Iaşi au ajuns la spital şi mai multe au făcut atac de panică

Cutremurul s-a resimţit intens în judeţele din zona Moldovei, la Iaşi două persoane au suferit leziuni şi au ajuns la spital, de asemenea mai multe persoane care au suferit atac de panică au sunat la 112, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cinci morţi, în urma unui atac armat într-un mall din statul american Washington. VIDEO

Bilanţul atacului armat de la mallul din Burlington a ajuns la cinci, după ce bărbatul grav rănit în atac, şi care a fost transportat de urgenţă la un spital din Seattle, a decedat. Autorităţile nu au oferit alte detalii cu privire la victime.

Firea, apel către bucureştenii care stau în clădiri cu risc seismic clasa 1 să accepte locuinţele Primăriei

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, după cutremurul cu magnitudine 5,3 produs sâmbătă dimineaţă în Vrancea şi resimţit şi în Bucureşti, că face un apel către proprietarii care stau în clădiri cu risc seismic clasa 1 să accepte locuinţele puse la dispoziţie de Primărie.

Monica Niculescu s-a calificat în finala turneului WTA de la Seul

Monica Niculescu, cap de serie numărul 5 şi locul 55 WTA, s-a calificat sâmbătă în finala turneului WTA de la Seul, disputat pe hard şi dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, după ce a învins-o în semifinale pe cea de-a treia favorită, chinezoaica Shuai Zhang (40 WTA), scor 6-0, 6-4.

Fizician INFP: Cutremurul cu magnitudinea de 5,3 de sâmbătă dimineaţă este considerat un seism de o magnitudine moderată / Primele imagini VIDEO

Mihai Diaconescu, fizician al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că seismul cu magnitudine de 5,3 produs sâmbătă dimineaţă în zona seismică Vrancea nu a făcut pagube, magnitudinea fiind una moderată.

Noua hartă seismică a Capitalei. Cartierele cele mai afectate din Bucureşti în cazul unui cutremur major

Un cutremur de 5,3 grade cu epicentrul în zona seismică Vrancea a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă în ţara noastră, acesta resimţindu-se destul de puternic din Capitală până în Republica Moldova. Ce s-ar întâmpla, însă, dacă în România ar avea loc un seism de o magnitudine mai mare?, întreabă Gândul.

Un senator PSD vrea limitarea tarifelor RCA doar în funcţie de vechimea vehiculelor

Un senator PSD a depus o propunere legislativă în Parlament prin care doreşte să stabilească prin lege tarifele RCA şi să elimine din preţurile asigurărilor obligatorii criteriile bazate pe vârstă sau sex.

Selfiemania cucereşte România. Olimpia Melinte, Roxy: „Am făcut şi eu nebunii ca-n Selfie 69”

Un nou weekend #Selfie 69. Ţi-ai făcut selfie cu #Selvie 69, filmul care a întrecut în audienţă filmele americane weekendul trecut? Forţa filmului #Selfie 69 este libertatea spectatorilor de a se regăsi în personajele de pe ecran, aşa cum mărturisea Cristina Iacob, scenarist şi regizor al filmului: