Mediafax Echipa

Hillary Clinton şi Donald Trump, favoriţi în cursa prezidenţială înainte „Super Tuesday”

Hillary Clinton se gândeşte deja că l-ar putea înfrunta pe Donald Trump în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, prevăzute pe 8 noiembrie, în urma triumfului pe care l-a obţinut în alegerile primare din South Carolina, relatează Reuters în pagina electronică.

Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs în Vrancea

Un cutremur cu magnitutidinea 4 grade pe scara Richter s-a produs, marţi, în zona seismic Vrancea, la o adâncime de 66 de kilometri, anunţă Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.

VREMEA se va răci în cea mai mare parte a ţării. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

Miercuri, vremea se va răci în cea mai mare parte a ţării. În regiunile intracarpatice valorile termice se vor apropia de cele normale la această dată, în timp ce în restul teritoriului se vor menţine peste mediile climatologice.

E.coli, cauza mai multor îmbolnăviri şi decese în ţări europene, dar şi în SUA

Bacteria E.coli a afectat de-a lungul timpului mai multe ţări europene dar şi Statele Unite ale Americii, cel mai puternic val de îmbolnăviri fiind înregistrat în anul 2011, când s-au produs 50 de decese.

Enigmă în Pacifc: Cadavru mumificat, găsit la bordul unui iaht care plutea în derivă în ocean – VIDEO

Un cadavru mumificat a fost găsit la bordul unui iaht care plutea în derivă în Oceanul Pacific, autorităţile filipineze suspectând că ar putea fi vorba de un aventurier german, informează ediţia online a cotidianului The Washington Post.

Actorul George Kennedy , cunoscut pentru rolul său din „Naked Gun”, a decedat. VIDEO

George Kennedy, câştigător al premiului Oscar în 1967 pentru interpretarea din Cool Hand Luke, a decedat la Boise, Idaho, la vârsta de 91 de ani.

Aproximativ 600 de salariaţi ai Complexului Energetic Hunedoara – trimişi în „concedii în aşteptare”

Aproximativ 600 de salariaţi ai Complexului Energetic Hunedoara, majoritatea personal TESA, vor fi trimişi în "concedii în aşteptare", prin rotaţie, din 4 martie, compania urmând să facă o economie de 1,2 milioane de lei lunar.

Ministrul Justiţiei: CEDO ar putea obliga România să plătească 80 de milioane de euro pentru situaţia închisorilor

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat marţi că s-a făcut o solicitare către Curtea Europeană a Drepturilor Omului să amâne luarea unei decizii pentru situaţia din penitenciare, decizie care ar obliga România să plătească aproximativ 80 de milioane de euro pentru întreţinerea deţinuţilor

Şoferiţele ”amendate” cu mărţişoare de poliţişti cu ocazia zilei de 1 Martie. FOTO, VIDEO

Poliţiştii rutieri din Alba Iulia au oferit, marţi, de 1 Martie, mărţişoare, urări şi recomandări femeilor aflate la volan, urându-le "o primăvară lipsită de incidente în trafic", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Misteriosul „METEORIT” care a transformat noaptea în zi: O minge de foc a traversat cerul Scoţiei şi a îngrozit populaţia – FOTO, VIDEO

Un misterios "meteorit" a traversat cerul Scoţiei în noaptea de 29 aprilie, mingea de foc având o asemenea intensitate încât a făcut, preţ din câteva clipe, din noapte zi. Imediat după apariţia fenomenului luminos, sute de telefoane au alertat serviciile de urgenţă, iar mediul online a fost inundat de comentarii, filmuleţe şi fotografii.

Compozitorul italian Ennio Morricone a devenit cel mai în vârstă laureat al premiilor Oscar – FOTO, VIDEO

Compozitorul italian Ennio Morricone, care a creat coloanele sonore a peste 500 de filme celebre, a devenit, la cei 87 de ani, cel mai în vârstă câştigător al premiilor Oscar, obţinând distincţia pentru cea mai bună coloană sonoră cu filmul "The Hateful Eight", potrivit The Hollywood Reporter.

Deputaţii vor reveni la vechiul sistem de vot, cu verificarea cvorumului la fiecare lege. „Nu sunt specialist în IT, dar cred că este ca la un aparat de radio, la care vrei să schimbi frecvenţa şi învârţi un buton”

Liderii grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor au convenit, marţi, asupra revenirii la asigurarea cvorumului la fiecare vot din plenul acestui for, urmând ca propunerile de modificare a procedurii să fie discutate şi în Comisia de regulament.

Teodorovici a cerut demisia ministrului Fondurilor Europene, în plenul Senatului: Sper să fie cât mai scurt acest mandat al dumneavoastră şi al Guvernului din care faceţi parte

Fostul ministru al Fondurilor Europene, senatorul social-democrat Eugen Teorodovici, i-a cerut marţi demisia actualului ministru, Aura Răducu, invitată în plen la ora ministrului, exprimându-şi "speranţa" că Guvernul din care face parte să aibă "un mandat cât mai scurt".

The Sun: Transilvania, cu perspective panoramice şi castele gotice, prima destinaţie de vizitat în 2016

Jurnalişti ai publicaţiei The Sun au petrecut 48 de ore în Transilvania, notând că regiunea nu merită vizitată doar pentru mitul lui Dracula, ci şi pentru perspectivele panoramice, pentru castelele "desprinse parcă din Harry Potter" şi pentru barurile dosite pe străzi sinuoase.

Steaua pierde 700.000 de euro din drepturile TV prin plasarea pe locul 5 la final de sezon regulat

Conform grilei de distribuire a drepturilor TV din Liga 1, Steaua a pierdut 700.000 de euro, prin simpla plasare pe locul 5 la finalul sezonului regulat, în cădere faţă de poziţia ocupată în campionatul trecut.

Administratorii legali ai averii lui Michael Jackson au dat în judecată o firmă care face floricele – VIDEO

Administratorii averii regretatului cântăreţ Michael Jackson au dat în judecată KingOfPop.com, site-ul unei companii producătoare de floricele de porumb, pentru utilizarea abuzivă şi ilegală a pseudonimului artistului, potrivit contactmusic.com.

DNA: Sechestru de peste 30 de milioane de lei în cazul deputatului Nicolae Păun

Procurorii anticorupţie au pus sechestru asiguratoriu de peste 30 de milioane de lei pe bunurile deputatului Nicolae Păun şi de peste 400 de mii de lei în cazul parlamentarului Mădălin Voicu, anunţă DNA, luni, printr-un comunicat de presă.

Comisia Juridică rediscută din 15 martie peste 30 de decizii CCR privind Codul penal şi de procedură

Deputaţii din Comisia Juridică au decis să rediscute, începând cu 15 martie, cele peste 30 de decizii CCR şi peste 34 de iniţiative legislative care vizează Codul Penal şi de procedură penală, a declarat preşedintele Comisiei, Bogdan Ciucă.

Cazul îmbolnăvirii bebeluşilor – Ministrul Agriculturii: Vom face şi alte controale. Personalul fabricii din Argeş este sănătos

Ministrul Agriculurii, Achim Irimescu, a declarat, marţi, că vor continua controalele şi, în paralel, este aşteptat rezultatul testelor pentru aproximativ 140 de probe prelevate de la produsele lactate, după ce bacteria E. Coli a fost descoperită în produsele din judeţul Argeş

ANALIZĂ: Armistiţiul din Siria, fragilizat de atacuri asupra unor zone aflate sub controlul opoziţiei

Ţările care susţin procesul de pace în Siria s-au reunit luni la Geneva şi au făcut bilanţul armistiţiului care a intrat în vigoare în weekend şi care a fost deja fragilizat, potrivit unor informaţii, de atacuri asupra unor zone aflate sub controlul opoziţiei moderate, relatează Reuters online.

Rapperul 50 Cent va lansa un show de comedie şi muzică live – VIDEO

Rapperul american 50 Cent, implicat în mai multe proiecte TV, a dezvăluit că lucrează la crearea unui show de divertisment împreună cu reţeaua de televiziune americană A&E, numit "50 Cent Presents", spectacol care va cuprinde momente de comedie şi muzică live, informează contactmusic.com.

Universitatea Bucureşti a retrimis dosarul pentru retragerea titlului de doctor al lui Victor Ponta

Universitatea din Bucureşti a retrimis Ministerului Educaţiei dosarul privind teza de doctorat a fostului premier Victor Ponta, însoţită de solicitarea de retragere a titlului de doctor al fostului prim-ministru.

Ministrul Fondurilor Europene, în plenul Senatului: România este pe ultimul loc în UE la rata de absorbţie. O plată din programul regional de resurse umane, întreruptă

România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte accesarea fondurilor europene, recent una din plăţile din programul regional de resurse umane fiind întreruptă, a declarat marţi ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu.

Statul Islamic a executat opt jihadişti olandezi pe care i-a acuzat de evadare şi răzvrătire

Gruparea Statul Islamic (SI) a executat opt jihadişti olandezi pe care i-a acuzat că au încercat să dezerteze, potrivit unor activişti, care apreciază că tensiunile dintre jihadişti olandezi şi agenţi operativi irakieni SI au atins un punct culminant, relatează AFP, citată de ziarul The Guardian.

Rata şomajului a scăzut în ianuarie cu 0,2 puncte, la 6,5%, cu 604.000 şomeri în economie

Rata şomajului s-a redus în ianuarie cu 0,2 puncte procentuale faţă de decembrie, la 6,5%, fiind estimaţi 604.000 de şomeri cu vârste între 15 şi 74 de ani, cu 1,9% mai puţini decât în luna precedentă şi cu 4,1% comparativ cu ianuarie 2015, a anunţat marţi Institutul Naţional de Statistică (INS).

Iuliu Mureşan: Şumudică nu e singurul care a pariat. Mulţi au drogul pariurilor

Iuliu Mureşan, preşedintele clubului CFR Cluj, a declarat pentru MEDIAFAX că decizia în cazul lui Marius Şumudică este corectă, dar că soluţia ideală ar fi trebuit să fie alta.

Mărţişorul aduce noroc dacă este purtat „cu demnitate”. Semnificaţia firelor alb şi roşu

Mărţişorul, un mic obiect-bijuterie prins într-un şnur alb cu roşu care este oferit celor dragi pe 1 martie, a primit de-a lungul timpului semnificaţii diverse, de la vestitor al primăverii la dar aducător de noroc şi simbol al renaşterii naturii.

Imigrant român, reţinut în Germania sub acuzaţia că a molestat o femeie în Gara centrală din Koln

Un imigrant român a fost reţinut de poliţia germană sub acuzaţia că a molestat o turistă în Gara centrală din Koln, unde în noaptea de Revelion au fost agresate sexual sute de femei, informează site-ul publicaţiei germane Express.

Comisia Electorală ungară a aprobat întrebarea referendumului privind cotele obligatorii de migranţi

Comisia Naţională Electorală (NVB) ungară a dat undă verde, luni, întrebării care va fi adresate în cadrul referendumului vizând să contracareze un sistem de redistribuire a migranţilor în Uniunea Europeană pe baza unor cote obligatorii, relatează MTI în pagina electronică.

Povestea românului care s-a săturat să muncească în corporaţie şi a plecat în jurul lumii: „Noi, restul muritorilor cu rate, citim doar în reviste de asemenea cazuri” – FOTO

După aproape 15 ani de muncă în multinaţionale, Alexandru Cristea s-a trezit într-o dimineaţă şi a zis stop. Nu mai vrea să fie un simplu număr într-o companie. A renunţat la job şi a decis să hoinărească prin lume fără să ştie ce va face după aceea.

Mădălin Voicu, audiat la DNA. Averea deputatului PSD, sub sechestru în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie

Deputatul PSD Mădălin Voicu şi soţia sa, Carmen Olteanu, au mers, marţi dimineaţă, la sediul DNA pentru audieri în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie. Procurorii i-au informat oficial că vor pune sub sechestru 400.000 de lei din averea familiei.

Într-o lume în care banii nu mai aduc valoare, aurul începe să aducă dobânzi

Dobânzile negative au venit în lumea dez­voltată odată cu turbulenţele de pe pieţe, iar unul din efecte este că depozitele de bani constituite la bănci şi o gamă largă de titluri fi­nan­ciare, cum ar fi obligaţiunile, nu mai gene­rează câştig. În vremuri tulburi, inves­titorii se orientează către aur, preţul crescând de la 1.000 de dolari uncia în decembrie la 1.230 de dolari uncia ieri.

Un avion de vânătoare rusesc s-a prăbuşit în timpul unui exerciţiu. Pilotul a murit

Un avion militar rus s-a prăbuşit în timpul unui exerciţiu, în sudul Rusiei, iar pilotul a murit, a anunţat armata rusă, relatează AP în pagina electronică.

Campioană mondială de atletism în 2013, depistată pozitiv la testul doping

Fosta campioană mondială de atletism în proba de 1.500 de metri, Abeba Aregawi, a fost depistată pozitiv la un test doping, anunţă Federaţia Suedeză de Atletism (SFIF).

Mărţişorul – obiect încărcat cu valenţe magice

Mărţişorul - numit de etnologul Ion Ghinoiu "funia zilelor, săptămânilor şi lunilor anului, adunate într-un şnur bicolor" - este oferit ca simbol al sosirii primăverii şi a căpătat, în ultima vreme, forme tot mai diverse faţă de tradiţionalul mic obiect de podoabă legat de un fir roşu şi unul alb.

Americanii folosesc arme informatice împotriva Statului Islamic în Siria şi în Irak. „Comandament cibernetic” al armatei SUA

Americanii folosesc arme informatice în războiul împotriva grupării Stat Islamic (SI) în Irak şi în Siria, a anunţat secretarul Apărării Ashton Carter, relatează AFP în pagina electronică.

Mărţişorul – simbolul speranţei şi norocului. Obiceiuri şi tradiţii

Mărţişorul, micul obiect împodobit cu un şnur alb cu roşu, care este oferit persoanelor dragi, pe 1 martie, ca vestitor al primăverii, a primit de-a lungul timpului semnificaţii diverse, de la dar aducător de noroc la simbol al renaşterii naturii.

DOSARUL DIASPORA: La 15 luni de la preluarea de către DNA, ancheta rămâne în faza de urmărire a faptelor. Explicaţia pe care o dă Kovesi

La un an şi trei luni de când au preluat cazul, procurorii DNA se află în aceeaşi fază a anchetei în dosarul în care este cercetat modul în care a fost obstrucţionat votul de la secţiile din străinătate, la alegerile prezidenţiale din 2014. Ancheta se află tot în stadiul urmăririi penale a faptelor, fără a exista persoane împotriva cărora procurorii să se fi îndreptat cu urmărirea penală.

MAE despre retragerea decoraţiei lui Tokes: Deciziile nu pot fi puse sub semnul întrebării

Ministerul Afacerilor Externe a afirmat, luni, că "deciziile instituţiilor din România nu pot fi puse sub semnul întrebării'', după ce premierul ungar Viktor Orban a susţinut că România duce o "campanie politică" împotriva liderilor minorităţii maghiare, pe tema retragerii decoraţiei lui Tokes.

Zeci de persoane, intoxicate cu monoxid de carbon într-un centru medical din Franţa

Aproape 50 de pacienţi s-au intoxicat cu monoxid de carbon într-un centru medical situat în sudul Franţei, din cauza unei centrale termice defecte, informează site-ul cotidianului Ouest France.