Mediafax Echipa

Chivorchian: Cazul Negoiţă – Bărboianu va ajunge la Comisia de Disciplină a FRF

Secretarul General al FRF, Gheorghe Chivorchian, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că acuzele de noncombat formulate de acţionarul FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, la adresa fundaşului Ştefan Bărboianu după meciul cu Steaua vor ajunge în zilele următoare la Comisia de Disciplină.

Chivorchian: Vassaras şi membrii CCA vor răspunde în faţa Comitetului Executiv la finalul sezonului

Secretarul general al FRF, Gheorghe Chivorchian, a declarat, luni, că reprezentanţii cluburilor din Liga I au ridicat problema arbitrajului în şedinţa Comitetului Executiv, dar s-a hotărât ca preşedintele Kyros Vassaras şi membrii CCA să răspundă în faţa C.Ex. la finalul sezonului competiţional.

Bogdan Stanoevici: Am făcut toate demersurile pe lângă MJ pentru ca MC să poată numi CA al RADEF

Secretarul de stat în Ministerul Culturii (MC) Bogdan Stanoevici a declarat, luni, pentru MEDIAFAX că MC a făcut toate demersurile pe lângă Ministerul Justiţiei (MJ) şi cel al Finanţelor pentru a redacta un text care să permită numirea unui nou Consiliu de Administraţie (CA) al RADEF de minister.

Curtea Supremă suedeză a respins apelul lui Julian Assange împotriva mandatului de arestare

Curtea Supremă suedeză a respins apelul pe care fondatorul WikiLeaks Julian Assange l-a depus împotriva mandatului de arestare emis pe numele său pentru acuzaţii de viol şi agresiune sexuală, relatează AFP în pagina electronică.

Preda: Afirmaţiile lui Atanasiu au deranjat pe toată lumea. E o greşeală, dar închidem capitolul

Co-preşedintele PNL Buzău Cezar Preda a declarat pentru MEDIAFAX că stenogramele unor discuţii ale liderilor vechiului PNL ”au deranjat pe toată lumea”, fiind ”o greşeală mare”, dar şi un ”semnal de alarmă că liderii PNL trebuie să vorbească ce trebuie, nu ce vor atunci când merg în teritoriu”.

Un aparat care a permis unor plămâni „să respire” în afara corpului, creat de medicii londonezi

Un dispozitiv revoluţionar, creat de medicii londonezi, este capabil să menţină în viaţă plămânii şi alte organe vitale, în afara corpului, până la 24 de ore după prelevarea acestora din organism şi ar putea dubla numărul transplanturilor reuşite.

Cadavrul în putrefacţie al unei fetiţe nou-născute, descoperit la groapa de gunoi a oraşului Deva

Cadravrul în putrefacţie al unei fetiţe nou-născute a fost găsit, luni, de o femeie la groapa de gunoi a municipiului Deva, trupul bebeluşului fiind ridicat de medicii legişti pentru necropsie şi pentru a stabili dacă fătul a fost viu la naştere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Daniel Constantin: ANSVSA, ANPC şi Agenţia Fito-Sanitară ar trebui unite sub aceeaşi instituţie

Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Agenţia Fito-Sanitară ar trebui unite sub o singură instituţie, a declarat, luni, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

Comisia Europeană propune cote pentru distribuirea imigranţilor extracomunitari în ţările UE

Comisia Europeană va propune stabilirea unor cote pentru distribuirea imigranţilor extracomunitari în toate statele membre ale Uniunii Europene, informează BBC News online.

Bear Grylls, criticat de PETA, pentru încurajarea actelor de cruzime comise asupra unor animale

Bear Grylls a fost criticat de PETA şi de alte organizaţii pentru drepturile animalelor, care l-au acuzat pe celebrul aventurier britanic că a permis sacrificarea unor porci într-o emisiune de televiziune, informează contactmusic.com.

Un muzeu oferă un milion de dolari pentru rochia Monicăi Lewinsky, pătată cu sperma lui Bill Clinton

Un muzeu din Las Vegas oferă 1 milion de dolari pentru celebra rochie albastră a Monicăi Lewinsky, pătată cu sperma lui Bill Clinton, folosită ca probă în instanţă pentru a dovedi că a întreţinut raporturi sexuale cu fostul preşedinte american în perioada în care era stagiară la Casa Albă.

Artmark: Consiliul Judeţean Hunedoara este interesat de începerea negocierilor de cumpărare a Castelului Pogany

Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a înaintat o socilitare pentru informaţii suplimentare privind Castelul Pogany din Haţeg, fiind interesat de începerea negocierilor de cumpărare, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, Constantin Prisecaru, directorul diviziei Artmark Historical Estate.

Braşov: Un mort şi mai mulţi răniţi după ce o autoutilitară a lovit un autocar cu pasageri, pe DN 1

O persoană a murit şi mai multe au fost rănite într-un accident produs, luni după-amiază, pe DN 1, în judeţul Braşov, după ce un autocar în care se aflau 25 de pasageri a fost lovit de o autoutilitară, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Stoltenberg: Rusia a suplimentat efectivele la frontiera cu Ucraina şi înarmează insurgenţii

Rusia a suplimentat din nou efectivele militare în apropierea frontierei cu Ucraina, trimiţând noi echipamente militare în regiunile estice ucrainene, afirmă Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.

Eleva din Constanţa acuzată că practica videochat-ul va fi mutată la o altă clasă din acelaşi liceu

Eleva de la Colegiul "Mihai Eminescu" din Constanţa acuzată că practica videochat-ul va fi mutată într-o altă clasă de la acelaşi liceu şi va avea nota la purtare scăzută, a decis Consiliul Profesoral, care a sancţionat şi o altă elevă, care ar fi anunţat presa despre activităţile colegei sale.

Stabilirea înţelesului termenului de „nevăzător”, cerută instanţei supreme de Avocatul Poporului

Avocatul Poporului a formulat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un recurs în interesul legii, astfel încât instanţa supremă să stabilească înţelesul termenului "nevăzător", utilizat în legislaţia din domeniul pensiilor, întrucât instanţele judecătoreşti au interpretat diferit acest cuvânt.

Noi date despre starea lui Gabriel Cotabiţă: În continuare gravă, sunt suspiciuni de leziuni cerebrale. Spital: A făcut stop cardio-respirator din cauza unei tulburări severe de ritm cardiac

Gabriel Cotabiţă este în continuare în stare foarte gravă, în comă indusă medicamentos, şi există suspiciuni că s-ar fi produs leziuni cerebrale, investigaţiile fiind continuate de o echipă medicală pluridisciplinară de la Spitalul Floreasca, unde cântăreţul este internat la terapie intensivă. Gabriel Cotabiţă a făcut stop cardio-respirator cel mai probabil din cauza unei tulburări severe de ritm cardiac, pe fondul unor afecţiuni cardio-vasculare preexistente, fiind excluse infarctul, embolia pulmonară şi accidentul vascular cerebral, a anunţat, luni, Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Spital: Cotabiţă a făcut stop cardio-respirator din cauza unei tulburări severe de ritm cardiac

Gabriel Cotabiţă a făcut stop cardio-respirator cel mai probabil din cauza unei tulburări severe de ritm cardiac, pe fondul unor afecţiuni cardio-vasculare preexistente, fiind excluse infarctul, embolia pulmonară şi accidentul vascular cerebral, a anunţat, luni, Spitalul de Urgenţă Floreasca.

AeroMobil 3.0, maşina care zboară, s-a prăbuşit în timpul unor teste, în Slovacia – VIDEO

Un automobil capabil să zboare, cunoscut sub numele AeroMobil 3.0, s-a prăbuşit spectaculos în timpul unui test efectuat de inventatorul său săptămâna trecută, în Slovacia.

Administraţia SUA, acuzată că ascunde adevărul privind circumstanţele eliminării lui Osama ben Laden. Reacţia preşedinţiei americane

Administraţia Barack Obama minte în legătură cu circumstanţele eliminării fostului lider Al-Qaida Osama ben Laden, acuză jurnalistul Seymour Hersh, citând "o sursă majoră din SUA", informează CNN.

Primele 50 de mari companii americane deţin 1.100 de miliarde de dolari în numerar

Cele mai mari 50 de companii americane deţin lichidităţi de 1.100 miliarde dolari, din care Apple, Microsoft, Google, Pfizer şi Cisco 439 miliarde dolari, în condiţiile în care sistemul fiscal din SUA şi ritmul lent al economiei globale le împiedică să cheltuiască banii câştigaţi în străinătate.

Bodea: PNL vrea ca Senatul să dea hotărâre de încuviinţare a arestării lui Şova

Senatorul PNL Cristian Bodea a declarat, luni, că liberalii doresc ca Senatul să ia o decizie de încuviinţare a arestării preventive în cazul lui Dan Şova, şi că PSD, dacă nu este de acord, poate ataca la Curtea Constituţională această nouă hotărâre, pentru a vedea dacă este conformă cu Constituţia.

Exerciţiu internaţional în largul coastelor Lituaniei: Participă zeci de nave de război

Nave de război şi trupe din nouă state participă, începând de luni, la exerciţiul naval internaţional Fortăreaţa Baltică 2015, în largul coastelor lituaniene, în Marea Baltică.

EUROVISION 2015 – Călin Goia (Voltaj): Suntem pregătiţi. Ne ducem să fim mai sus de locul 2 – VIDEO

Călin Goia, solistul trupei Voltaj, care va reprezenta România la ediţia din acest an a Eurovision, a declarat că membrii formaţiei sunt pregătiţi pentru competiţia muzicală care se va desfăşura în perioada 19 - 23 mai, la Viena, şi îşi doresc să fie mai sus de locul al doilea în clasament.

Chiriţoiu: Trebuie licitaţie obligatorie când statul vinde ceva, e straniu cum vinde lemnul Romsilva

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat, luni, că atunci când statul vinde ceva ar trebui să fie organizate licitaţii obligatorii, astfel încât să nu piardă bani, considerând "straniu" faptul că Romsilva vinde lemn fără licitaţie sau la licitaţii cu un singur cumpărător.

MTS a deblocat bugetul Federaţiei Române de Box pentru participarea la Campionatele Mondiale de tineret şi juniori

Ministerul Tineretului şi Sportului a deblocat sumele aferente Federaţiei Române de Box pentru ca sportivele să poată participa la Campionatele Mondiale de tineret şi juniori de la Taipei, transportul delegaţiei fiind asigurat de o asociaţie care promovează relaţiile româno-taiwaneze.

Begu şi Niculescu s-au calificat în optimile de finală ale turneului de la Roma, la dublu

Perechea Irina-Camelia Begu/Monica Niculescu s-a calificat, luni, în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de categorie Premier 5 de la Roma, dotat cu premii în valoare totală de 2.183.600 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.

Petre Roman cere din nou Camerei să-l repună în funcţia de deputat

Petre Roman a solicitat din nou Camerei Deputaţilor repunerea sa în funcţia de deputat, precizând că raportul ANI privind incompatibilitatea sa nu a rămas definitiv şi nu există niciun temei pentru demiterea sa de drept, Biroul Permanent trimiţând, luni, cererea la Comisia juridică.

Traficul feroviar, perturbat la Paris din cauza unui bărbat care transporta un obuz desamorsat

Autorităţile franceze au depistat, în gara centrală din Paris, un bărbat care urcase într-un tren având asupra sa un obuz dezamorsat datând din al II-lea Război Mondial, incidentul perturbând traficul feroviar, informează site-ul agenţiei AFP.

Medicii de familie reclamă conducerii CNAS derapaje în folosirea cardului de sănătate

Medicii de familie reclamă, într-o scrisoare deschisă adresată şefului CNAS, derapaje privind folosirea cardului de sănătate, ei solicitând să nu fie sancţionaţi dacă acordă servicii medicale persoanelor fără card operaţional şi să fie desemnaţi specialişti IT care să deblocheze cardurile blocate.

Delhaize, proprietarul Mega Image, negociază o fuziune cu grupul olandez Ahold

Grupul belgian Delhaize, proprietarul Mega Image, negociază un acord de fuziune cu grupul olandez Ahold, discuţiile fiind în fază incipientă, iar informaţia a dus luni la creşterea puternică a acţiunilor celor două companii de retail.

Fiica lui Cotabiţă: Singurii abilitaţi să ofere informaţii sunt medicii. Astăzi vor face declaraţii

Aela Cotabiţă, fiica lui Gabriel Cotabiţă, spune că artistul, internat la Spitalul Floreasca, beneficiază de toată îngrijirea medicală necesară şi le mulţumeşte medicilor pentru profesionalism, precizând că în cursul acestei zile echipa medicală va oferi informaţii despre starea tatălui său.

Doroftei: Am vrut să demisionez, dar oamenii din ţară m-au rugat să continui

Preşedintele Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că a intenţionat să renunţe la funcţie dar a fost sunat de către componenţii Adunării Generale şi rugat să continue chiar dacă membrii Biroului Federal au demisionat.

Un alt fotbalist belgian a decedat în urma unei crize cardiace

Jucătorul belgian al echipei de liga a patra Wilrijk-Beerschot, Tim Nicot (23 de ani), a decedat, luni dimineaţă, după ce la sfârşitul săptămânii a suferit o criză cardiacă în timpul unui meci, informează Gazzetta dello Sport.

Chiriţoiu: Ne temem că retailerii se vor înţelege între ei să păstreze în profituri reducerea TVA

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat, luni, că se teme ca în această perioadă să nu apară înţelegeri între magazine, lanţuri de magazine şi între producători care să încerce să păstreze în profiturile lor reducerea TVA la 9% la alimente începând cu 1 iunie.

Vreme în general frumoasă, şanse de ploaie în nord si sud-est. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri

Vremea va fi în general frumoasă, cu înnorări după-amiaza şi seara la munte şi în regiunea de sud-est, temperaturile maxime urmând să ajungă până la 27 de grade Celsius miercuri, potrivit prognozei realizate de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Constanţa: Elev de 17 ani, înjunghiat cu un briceag în picior de un coleg, în urma unei altercaţii

Un elev de clasa XI-a de la Colegiul Tehnic ”Nicolae Titulescu” din Medgidia a fost înjunghiat, luni, cu un briceag în picior de către un coleg de clasa a X-a, în urma unei altercaţii izbucnite între cei doi într-o pauză, în timp ce mergeau la un magazin din apropierea unităţii de învăţământ.

Chelaru (PSD): Cred că trebuie reluat votul în cazul cererii de ridicare a imunităţii lui Dan Şova

Vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru (PSD) a apreciat, luni, că în cazul lui Dan Şova ar trebui reluat votul în plen, după ce Curtea Constituţională a declarat neconstituţională întreaga procedură din 25 martie, când în urma votului nu a fost emisă o hotărâre de respingere a solicitării DNA.

Cel puţin 26 de răniţi şi pagube importante într-un oraş din Texas, din cauza unei furtuni

Cel puţin 26 de persoane au fost rănite de o furtună în oraşul Van, din statul american Texas, unde s-au înregistrat pagube importante şi a fost emisă o avertizare de tornadă, au declarat oficiali americani, citaţi de CNN.

Reuters: Militari ruşi părăsesc armata din cauza conflictului din Ucraina

Militari ruşi părăsesc armata din cauza conflictului din Ucraina, afirmă activişti în domeniul drepturilor omului şi unii dintre aceşti militari, ale căror declaraţii pun la îndoială poziţia Kremlinului, potrivit căruia nu au fost trimise trupe în ţara vecină, relatează Reuters în pagina online.