Mediafax Echipa

CONFERINŢA MEDIAFAX – Astărăstoae: E de câţiva ani o campanie împotriva medicilor, care s-a intensificat în ultimele luni – VIDEO

Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Vasile Astărăstoae, a declarat, cu referire la descinderile de marţi vizând medici şi farmacişti suspectaţi că au emis reţete false, că de câţiva ani se desfăşoară o campanie împotriva medicilor, care s-a intensificat în ultimele luni.

Fermierii pot depune de marţi primele cereri de finanţare prin noul PNDR. Fondurile sunt 150 mil euro

Prima sesiune de cereri de proiecte prin noul PNDR, 2014-2020, a fost lansată marţi şi vizează modernizarea exploataţiilor agricole, iar fondurile disponibile se ridică la 150 de milioane de euro.

Prunea: Liga I cu 14 echipe este în defavoarea fotbalului românesc

Preşedintele echipei CSMS Iaşi, Florin Prunea, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că nu i se pare normală decizia Adunării Generale a LPF, potrivit căreia din sezonul 2015-2016 să fie doar 14 echipe în Liga I, considerând-o în defavoarea fotbalului românesc.

Băsescu despre tăierea teilor din Iaşi: O greşeală. Ca şi cum ai tăia o creangă din teiul lui Eminescu

Preşedintele Traian Băsescu spune, referindu-se la tăierea teilor din Iaşi, că "a fost o greşeală" şi că, atunci când ai o "administraţie nesăbuită", societatea trebuie să reacţioneze, el adăugând: "E ca şi cum ai tăia o creangă din teiul lui Eminescu".

Normele metodologice privind plata impozitului pe construcţii speciale au fost aprobate de Guvern

Normele metodologice care clarifică modul de achitare a impozitului pe construcţii, introdus recent de Guvern şi pentru care prima plată trebuie efectuată până pe 26 mai, au fost aprobate de Guvern, prin hotărâre, în şedinţa de marţi.

Joe Biden, în România: Avem o obligaţie sacră să fim alături de voi. Naţiunile din NATO nu sunt singure. Graniţele Europei nu trebuie schimbate cu forţa – VIDEO, FOTO

Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, a ajuns, marţi după-amiază, la Bucureşti, la bordul Air Force 2, împreună cu soţia sa, pentru o vizită oficială de două zile, în care se va întâlni cu preşedintele Băsescu, cu premierul Ponta şi cu societatea civilă, tema centrală fiind situaţia regională. Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, a afirmat, în discursul de la Baza 90, că *Statele Unite au ”o obligaţie sacră” să fie alături de România, el dând asigurări că ”naţiunile din NATO nu sunt singure”.*

Băsescu: Relaţia româno-cehă nu a suferit niciodată din lipsă de prietenie/ Preşedintele Cehiei: Am adus cu mine foarte mulţi oameni de afaceri pentru investiţii

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, după discuţiile de la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Republicii Cehia, Milos Zeman, că relaţia româno-cehă nu a suferit niciodată din lipsă de prietenie, la rândul său, preşedintele Cehiei arătând că ar fi trebuit să viziteze mai des ţara noastră.

ACCIDENT feroviar în Rusia: Un tren de pasageri, care se deplasa pe ruta Moscova-Chişinău, şi un marfar s-au ciocnit. Cinci persoane au murit, 45 au fost rănite

Un tren de pasageri, care se deplasa pe ruta Moscova-Chişinău, şi unul de marfă s-au ciocnit, marţi, în apropiere de Moscova, provocând cel puţin cinci morţi şi 45 de răniţi. Potrivit Jurnal de Chişinău, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor din Republica Moldova a confirmat implicarea trenului Moscova-Chişinău în accidentul feroviar din Rusia.

Băsescu: Coposu a fost un om politic de o „remarcabilă verticalitate morală şi etică”

Liderul ţărănist Corneliu Coposu a fost "un om politic de o "remarcabilă verticalitate morală şi etică", se spune într-un mesaj al preşedintelui Traian Băsescu, cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la naşterea fostului fruntaş al PNŢCD.

Guvernul elimină sau comasează 27 taxe parafiscale, alte 65 ar urma să fie reglementate prin ordine

Un număr de 27 taxe şi tarife parafiscale au fost eliminate sau comasate de Guvern prin acte normative aprobate în şedinţa de marţi, Executivul informând că alte astfel de 65 de taxe vor fi reglementate prin ordin al miniştrilor sau decizii ale preşedinţilor de instituţii care gestionează tarifele.

Monica Macovei, criticată de Swoboda: Europarlamentarul PDL îi minte pe români. Exploatează frica într-un mod ce aminteşte de trecut

Liderul grupului S&D din Parlamentul European, Hannes Swoboda, susţine, potrivit unui comunicat al PSD, că europarlamentarul PDL Monica Macovei ”îi minte pe români” şi ”exploatează frica într-un mod care aminteşte de manipulările din trecut”.

China a interzis Windows 8 pe calculatoarele cumpărate de instituţii ale statului

China a interzis utilizarea sistemului de operare Windows 8 al Microsoft pe calculatoarele, laptopurile şi tabletele noi cumpărate de instituţii ale statului, decizia fiind o nouă lovitură pentru compania americană, ale cărei vânzări pe piaţa chineză întâmpinau deja dificultăţi.

Băsescu: Dacă DNA ar face reţineri acum, ar fi acuzată de implicare în campanie. Ponta să nu mintă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că dacă DNA ar face reţineri în această perioadă, ar fi acuzată de implicare în campania electorală, spunând că îl invită pe premierul Victor Ponta să renunţe la minciună "măcar acum, când sunt vizite importante" la Bucureşti.

Udrea: Nu e ţinta nici a PSD şi nici a premierului Ponta să îl suspende pe preşedintele Băsescu

Deputatul Elena Udrea a declarat, marţi, întrebată despre faptul că urmează pronunţarea Curţii Constituţionale pe sesizarea lui Victor Ponta referitoare la preşedintele Traian Băsescu, că "nu este ţinta nici a PSD şi nici a lui Victor Ponta" să-l suspende pe şeful statului.

Cuvintele „selfie”, „tweep” şi „turducken”, incluse în Dicţionarul Merriam-Webster

"Selfie", "tweep" şi "turducken" se numără printre cele 150 de cuvinte şi definiţii noi care au fost adăugate în ediţia din 2014 a prestigiosului Dicţionar Merriam-Webster, au anunţat luni reprezentanţii grupului editorial omonim care publică acest volum, informează Reuters.

Utilizarea în comun a reţelelor de telefonie mobilă, reglementată de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei (CC) a publicat un document care stabileşte condiţiile privind modul de asociere al companiilor în vederea dezvoltării şi utilizării în comnun a reţelelor de comunicaţii mobile, astfel încât să nu intre sub incidenţa legislaţiei din domeniul concurenţei, a anunţat instituţia.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Filip (CNAS): Pacientul care refuză dosarul electronic să-şi asume şi să răspundă pentru acest lucru

Dacă pacientul nu-şi dă acordul pentru iniţializarea dosarului electronic, ar trebui să-şi asume eventual printr-o declaraţie în faţa notarului, urmând ca ulterior să răspundă pentru acest lucru, a declarat expertul onorific în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Marius Filip.

Băsescu: Situaţia din Ucraina nu e uşoară deloc, există riscul extinderii conflictului

Preşedintele Băsescu a declarat, marţi, că situaţia din Ucraina nu este uşoară deloc şi că există riscul extinderii conflictului şi în regiunea Odessa, ”ceea ce ar putea afecta, considerabil, şi situaţia Transnistriei, dacă, într-adevăr, Federaţia Rusă are ca obiectiv să revină la gurile Dunării”.

Băsescu: Sunt jurnalişti şi membri PSD ameninţaţi de Ghiţă, fac rău că tac şi înghit. E un mafiot

Preşedintele Traian Băsescu spune că există mulţi oameni, atât membri PSD, cât şi jurnalişti, despre care a aflat că au fost ameninţaţi de deputatul PSD Sebastian Ghiţă, pe care l-a catalogat un "mafiot", şeful statului afirmând că cei ameninţaţi "fac foarte rău că tac şi înghit".

Copilotul Răzvan Petrescu ar putea fi apt de muncă în luna august, când ar putea reveni la manşă

Copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul aviatic produs în 20 ianuarie în Munţii Apuseni, ar putea fi declarat apt de muncă şi reveni la manşă din luna august, până atunci urmând un tratament de recuperare la o clinică din Căciulata, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„#Selfie”, de Cristina Iacob – cel mai de succes film românesc din 2014

"#Selfie", regizat de Cristina Iacob, este cel mai de succes film românesc din 2014, la zece zile de la premieră pelicula fiind vizionată de peste 37.000 de spectatori şi stabilind un record de încasări de 570.000 de lei, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

LPF: Din drepturile de televizare, 30 la sută se împart în mod egal, 70 la sută după actuala grilă

Preşedintele FC Dinamo, Constantin Anghelache, a declarat că membrii Adunării Generale a LPF au stabilit, marţi, ca banii din drepturile TV să fie împărţiţi cluburilor în mod egal în proporţie de 30 la sută şi după grila actuală restul de 70 la sută.

Japonia lansează televiziunea experimentală în format Ultra HD 4K

Japonia va începe, pe 2 iunie, testele pentru difuzarea programelor de televiziune prin satelit în format Ultra HD 4K, considerat un salt tehnologic considerabil, în perspectiva ediţiei Jocurilor Olimpice de vară de la Tokyo din 2020.

Duru cere retragerea licenţei FC Dinamo de participare în cupele europene

Directorul Administraţiei de Licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru, a înaintat un raport Comisiei pentru acordarea licenţei cluburilor în care a propus retragerea dreptului de participare în cupele europene, sezonul 2014/2015, a FC Dinamo, club care a cerut intrarea în insolvenţă.

Paris Hilton a fost dată în judecată de un producător de încălţăminte, pentru 2 milioane de dolari

Starleta americană Paris Hilton, moştenitoarea imperiului hotelier Hilton, a fost dată în judecată, la New York, de un producător de încălţăminte, care îi cere despăgubiri de 2 milioane de dolari pentru încălcarea termenilor unui contract de promovare.

Trupa Maroon 5 va lansa un nou album

Trupa Maroon 5 va lansa un nou album în septembrie, intitulat "V", precedat de un nou single, care va fi scos pe piaţă în timpul verii, au anunţat recent membrii formaţiei.

LPF: Liga I cu 14 echipe din sezonul 2015-2016

Membrii Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal au votat, marţi, în unanimitate, propunerea schimbării sistemului competiţional al Ligii I, din sezonul 2015-2016, într-unul cu 14 echipe şi cu sistem play-off şi play-out, propunere ce urmează a fi analizată de Comitetul Executiv al FRF.

MEDIAFAX FOTO: Corneliu Coposu – GALERIE FOTO

Acum 100 de ani, în localitatea Bobota din Sălaj se năştea Corneliu Coposu, cel ce avea să devină una dintre figurile marcante ale opoziţiei anticomuniste postdecembriste din România.

CNA: Antena 3, amendată cu 20.000 de lei pentru încălcarea legislaţiei audiovizualului

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de marţi, să sancţioneze postul de televiziune Antena 3 cu o amendă de 20.000 de lei, pentru încălcarea legislaţiei audiovizualului în mai multe emisiuni difuzate în lunile ianuarie şi februarie.

Drepturi de autor: Hollywoodul, făcut KO în procesul pentru „Taurul furios”

Puternicul studio hollywoodian Metro-Goldwyn-Mayer a pierdut procesul pentru posesia unor drepturi de autor, luni, la Curtea Supremă din Statele Unite, în faţa descendentei scenaristului peliculei "Taurul furios/ Raging Bull", un film ce prezintă viaţa pugilistului Jake LaMotta.

Dinu Gheorghe: Ştiu că mai sunt două echipe din primele opt care au dosarele de insolvenţă pregătite

Preşedintele clubului Astra Giurgiu, Dinu Gheorghe, a declarat, marţi, că are informaţii că alte două cluburi din primele opt clasate în Liga I au pregătite dosarele pentru a solicita intrarea în insolvenţă.

Preşedintele Cehiei şi-a început vizita oficială în România, fiind primit de Traian Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, marţi, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Republicii Cehia, Milos Zeman, care face o vizită oficială în România, el declarând că mulţumeşte pentru invitaţie şi îşi cere scuze pentru amânarea acesteia, din cauza problemelor de sănătate.

Korodi: Avem în derulare 177 proiecte de apă-canal de 1 miliard de lei, anul acesta se alocă 305 mil.lei

Ministrul Mediului Attila Korodi a anunţat, marţi, că sunt în derulare 177 de proiecte de apă şi canalizare, finanţate prin Administraţia Fondului pentru Mediu, pe întreg teritoriul României, în valoare de un miliard de lei, anul acesta fiind alocată suma de 305 milioane de lei pentru ele.

MAE atenţionează cetăţenii români care călătoresc în Thailanda că a fost instaurată legea marţială

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români că, din cauza intensificării mişcărilor de stradă, atât pro, cât şi anti-guvernamentale, armata regală a declarat legea marţială în Thailanda şi îi sfătuieşte să se informeze pe cei care se află sau vor să călătorească în acest stat.

ALERTĂ CU BOMBĂ pe principalul aeroport din Cipru, înaintea vizitei lui Joe Biden

Principalul aeroport din Cipru a fost evacuat marţi, după o alertă cu bombă, a anunţat poliţia, cu o zi înaintea vizitei vicepreşedintelui american Joe Biden în insulă.

Bloomberg: Exporturile de gaz natural lichefiat din SUA nu vor înlocui livrările Rusiei către Europa

Livrările de gaz natural lichefiat (GNL) din Statele Unite nu vor putea înlocui importurile convenţionale ale Europei din Rusia, întrucât cantitatea va fi insuficientă, iar companiile exportatoare vor căuta să vândă în Asia, unde preţurile sunt mai mari.

Cluj: Secţii de votare amenajate în case particulare, spaţii comerciale sau foste CAP-uri

Mai multe secţii de vot din sate ale judeţului Cluj vor funcţiona, la alegerile europarlamentare de duminică, în case particulare, spaţii comerciale sau foste CAP-uri, pentru că autorităţile locale nu au găsit alte spaţii disponibile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Aproximativ 10.000 de persoane au plecat din locuinţele lor în Ucraina – ONU

Aproximativ 10.000 de persoane, majoritatea tătari, au plecat din locuinţele lor în Ucraina, a avertizat marţi Înaltul Comisariat ONU pentru drepturile omului (UNCHR) care subliniază că deplasările au început înainte de referendumul din martie privind Crimeea.

Cristian Diaconescu a devenit membru al Partidului Mişcarea Populară

Fostul consilier prezidenţial Cristian Diaconescu a devenit membru al PMP, a anunţat, marţi, deputatul Elena Udrea, într-o conferinţă de presă.

Peste 500 de jandarmi şi 200 de poliţişti asigură ordinea cu ocazia meciului Steaua-Oţelul

Peste 500 de jandarmi şi 200 de poliţişti vor fi mobilizaţi, în această seară, pentru a asigura măsurile de ordine publică cu ocazia partidei Steaua - Oţelul Galaţi, din cadrul ultimei etape a Ligii I, de pe Arena Naţională.