Mediafax Echipa

Merkel îndeamnă ca ucrainenii mobilizaţi pentru valorile UE „să fie auziţi”

Cancelarul german Angela Merkel a declarat miercuri că persoanele care manifestează alături de opoziţie, în Ucraina, apără valorile europene şi trebuie "să fie auzite".

Peste 20 de persoane, audiate într-un caz de evaziune cu haine vândute pe internet, la Bucureşti

Peste 20 de persoane vor fi audiate, miercuri, la sediul Poliţiei Sectorului 6, într-un dosar de evaziune fiscală prin intermediul a două magazine online care vindeau haine contrafăcute, prejudiciul produs statului fiind evaluat la aproximativ 1.000.000 de euro, potrivit unor surse din Poliţie.

Introducerea accizei de 7 eurocenţi ar putea fi iar amânată, cu încă trei luni, dar numai la motorină

Introducerea accizei de 7 eurocenţi ar putea fi din nou amânată, cu încă trei luni, dar numai pentru motorină, premierul Victor Ponta afirmând că această variantă poate fi luată în calcul dacă se dovedeşte că este viabilă din punct de vedere economic.

Şeful interimar al Guvernului ucrainean anunţă continuarea „dialogului” putere-opoziţie

Puterea ucraineană şi opoziţia continuă "dialogul" în vederea ieşirii din criză, a declarat miercuri la Kiev şeful interimar al Guvernului, vicepremierul Sergii Arbuzov, la o zi după demisia Executivului, în urma a două luni de contestare.

Departamentul de intervenţii în situaţii de urgenţă de la MAI va fi condus de Arafat

Departamentul de intervenţii în situaţii de urgenţă, care va funcţiona în cadrul Ministerului de Interne, va fi condus de către secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat, a anunţat premierul Victor Ponta.

Cei doi paramedici ai SMURD Cluj ajunşi primii la locul accidentului aviatic din Apuseni, audiaţi de procurori

Ziana Motora şi Raluca Zăgănescu, cele două tinere paramedic voluntar la SMURD Cluj care au ajuns primele la victimele accidentului aviatic din Munţii Apuseni, au fost audiate în calitate de martor, miercuri, de procurorii Parchetului Curţii de Apel Cluj.

Ambasada SUA a postat o imagine cu primarul din New York care curăţă zăpada: „Şi la voi ninge?”

Ambasada SUA la Bucureşti îl dă exemplu pe primarul New York-ului, Bill de Blasio, postând pe contul de Facebook al misiunii o fotografie în care acesta curăţă zăpada din faţa casei sale, la care adaugă şi un text: "Şi la voi ninge?".

„De ce este România atât de săracă?” – Ce trăsătură sugerează GOOGLE pentru fiecare ţară din Europa – FOTO

Opţiunea Google de a sugera cuvinte la căutarea pe internet permite verificarea celor mai frecvente întrebări puse de utilizatori sub forma "De ce este ... (o ţară) atât de...?", rezultatele arătând că în cazul mai multor ţări din fostul bloc comunist prima sugestie care apare este însuşirea "săracă".

Grapini va fi retrasă din postul de ministru pentru a candida la europarlamentare

Maria Grapini va fi retrasă de Partidul Conservator din postul de ministru delegat pentru IMM şi Turism pentru a candida la alegerile europarlamentare din luna mai, urmând să părăsească Guvernul cel mai târziu în luna martie, au declarat pentru MEDIAFAX surse din partid.

Carpatica Asig: Informaţiile vehiculate în presă prejudiciază activitatea companiei

Procedurile de cercetare lansate de autorităţi cu privire la Carpatica Asig nu influenţează activitatea asigurătorului, dar informaţiile vehiculate în presă cu privire la societate prejudiciază într-un mod nejustificat activitatea acesteia, apreciază compania.

Huffington Post şi-a lansat o ediţie în Brazilia

Huffington Post şi-a lansat, marţi, în Brazilia, o ediţie în limba portugheză, aceasta fiind prima versiune a site-ului de informaţii american într-o ţară latino-americană.

Avertismentul primului preşedinte al Ucrainei independente: Ţara se află în pragul războiului civil

Primul preşedinte al Ucrainei independente Leonid Kravciuk a subliniat în faţa membrilor Parlamentului, miercuri, că ţara se află "în pragul războiului civil", invitând deputaţii să se implice în vederea unei ieşiri din criză.

Exxon şi OMV au preluat licenţa pentru Midia XV, din Marea Neagră. Romgaz se poate asocia cu 10%

ExxonMobil şi OMV Petrom au devenit titularii licenţei pentru zona de apă adâncă a perimetrului Midia XV, după ce Guvernul a aprobat transferul drepturilor de explorare şi producţie de hidrocarburi de la Sterling, Romgaz având opţiunea unei participaţii de 10% în cazul unei descoperiri comerciale.

SITUAŢIA ÎN ŢARĂ: Ajutoare pentru persoanele afectate de zăpadă. Sute de locuinţe, deszăpezite de jandarmi, pompieri, militari şi poliţişti – INFORMAŢII ÎN TIMP REAL

Sute de locuinţe au fost deszăpezite de jandarmi, pompieri, militari şi poliţişti. Guvernul va aproba, miercuri, acordarea de ajutoare umanitare de urgenţă pentru persoanele afectate de zăpadă.

Locuinţe cu 3 camere executate silit, la vânzare la mai puţin de 30.000 euro, inclusiv în Bucureşti. Care sunt cele mai atractive OFERTE

Ofertele băncilor de locuinţe executate silit cuprind apartamente cu trei camere la preţuri de 30.000 de euro în Iaşi, Timişoara sau Bucureşti, cu aceeaşi sumă pe piaţa liberă putând fi achiziţionată cel mult o unitate locativă cu două camere confort doi, potrivit Imobiliare.ro.

Termen în Dosarul Transferurilor: Victor Becali nu este prezent din cauza unor probleme medicale

Victor Becali nu este prezent, miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti, unde are loc un nou termen în Dosarul Transferurilor, avocatul impresarului anunţând că acesta se află în Italia pentru rezolvarea unor probleme medicale.

Gala Primetime Emmy Awards 2014 va avea loc pe 25 august

Gala Primetime Emmy Awards 2014, în cadrul căreia sunt decernate cele mai importante trofee din industria de televiziune americană, va avea loc luni, 25 august, au anunţat, marţi, reprezentanţii Academiei de televiziune, arte şi ştiinţe (Academy of Television Arts & Sciences) şi ai postului NBC.

Parlamentul ucrainean va discuta despre noi concesii din partea puterii către proeuropeni, inclusiv amnistierea unor manifestanţi încarceraţi

Parlamentul ucrainean urmează să discute miercuri despre noi posibile concesii din partea puterii către proeuropeni, inclusiv o amnistiere a unor manifestanţi încarceraţi, în vederea dezamorsării crizei care afectează ţara de la sfârşitul lui noiembrie.

ACEA: Piaţa auto europeană va creşte în acest an cu 2%, dar nu va reveni curând la nivelul pre-criză

Piaţa auto europeană va creşte în acest an cu 2%, după şase ani consecutivi de declin, potrivit estimărilor producătorilor de automobile, care nu se aşteaptă ca vânzările să revină prea curând la nivelurile din perioada premergătoare crizei.

Morsi a sfidat tribunalul care-l judecă pentru evadare din închisoare în 2011

Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi a sfidat, marţi o Curte de la Cairo care îl judecă pentru evadare din închisoare în timpul revoltei faţă de Hosni Mubarak, în 2011.

Trupa Mötley Crüe se destramă în 2015, după încheierea turneului de adio

Trupa americană Mötley Crüe, emblematică pentru curentul glam metal promovat intens în anii '80 de postul MTV, a anunţat că se va destrăma oficial în 2015, după încheierea turneului său de adio.

Răducu: Este bine că am învins Belgia, este foarte important să câştigi primul meci

Atacantul echipei naţionale de futsal a României, Emil Răducu, a declarat, marţi seară, că victoria din meciul cu Belgia, scor 6-1, în grupa A de la Campionatul European, este extrem de importantă, mai ales că a fost obţinută împotriva gazdei competiţiei.

Tom Sherak, fostul preşedinte al Academiei americane de film, a murit la 68 de ani

Tom Sherak, fostul preşedinte al Academiei americane de film (Academy of Motion Pictures Arts and Sciences), care organizează ceremonia anuală de acordare a premiilor Oscar, a decedat marţi, în urma unui cancer de prostată, la vârsta de 68 de ani.

Nathan Filer a câştigat Costa Book of the Year Award, pentru romanul „The Shock of the Fall”

Scriitorul Nathan Filer a câştigat unul dintre cele mai prestigioase premii literare acordate în Marea Britanie, Costa Book of the Year Award pe 2013, cu "The Shock of the Fall", volumul său de debut, care tratează tema pierderii şi a bolilor mintale.

O femeie a născut în tren, într-o gară din judeţul Vaslui

O femeie în vârstă de 33 de ani din Bârlad a născut în tren, miercuri dimineaţă, într-o gară din apropierea municipiului Vaslui, şeful de tren fiind cel care i-a tăiat cordonul ombilical copilului.

Sfaturile IGSU pentru cetăţeni: Să aibă pregătite unelte pentru degajarea zăpezii şi rezerve de alimente şi apă

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă face apel la cetăţeni să nu plece la drum decât dacă este necesar, să aibă pregătite unelte pentru degajarea zăpezii, rezerve de alimente şi apă, medicamentele necesare pentru tratamente, dar şi mijloace de iluminat independente de reţeaua electrică.

O cisternă plină cu combustibil s-a răsturnat la intrarea pe autostrada Timişoara-Arad

O cisternă plină cu benzină şi motorină s-a răsturnat, miercuri dimineaţă, după ce a fost lovită de un autoturism ajuns pe contrasens, la intrarea pe autostrada Timişoara- Arad, la ora transmiterii acestei ştiri traficul în zonă fiind blocat pentru că din cisternă se scurge combustibil.

Întârzieri la decolarea unor aeronave de pe Aeroportul „Henri Coandă” Bucureşti, pentru degivrare

Unele aeronave de pe Aeroportul "Henri Coandă" au întârzieri de cel mult 30 de minute la decolare, din cauza operaţiunilor de degivrare, nicio cursă nefiind anulată, informează miercuri Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

Porturile din Constanţa, închise din cauza vântului puternic

Porturile Midia, Constanţa Nord, Constanţa Sud Agigea şi Mangalia au fost închise, miercuri dimineaţă, din cauza vântului puternic, informează Centrul Infotrafic din Poliţia Română.

Imagine graffiti în care Papa Francisc apare în rol de Superman, postată pe Twitter de Vatican – FOTO

O imagine cu un graffiti de pe un zid de la Roma în care Papa Francisc apare în rol de Superman a fost postată marţi pe un cont de Twitter aparţinând "Ministerului" comunicaţiilor sociale al Vaticanului.

Principalele puncte ale discursului despre „starea Uniunii” susţinut de Obama la Capitoliu

Preşedintele Barack Obama a susţinut marţi seara, la Capitoliu, discursul anual despre "starea Uniunii", în care a vorbit, între altele, despre o relansare economică, dar şi despre subiecte de politică externă, relatează AFP, care prezintă principalele puncte ale discursului.

Oprescu: 1.579 de drumuri au fost făcute pentru transportarea zăpezii strânse de pe străzi

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că marţi noapte au fost 250 de utilaje de deszăpezire pe străzi şi s-au făcut 1.579 de drumuri pentru transportarea zăpezii strânse, miercuri dimineaţă circulaţia rutieră şi cea a mijloacelor de transport în comun desfăşurându-se normal.

Preşedintele SUA îndeamnă la o creştere puternică a salariului minim: „Oferiţi o creştere Americii!”

Preşedintele american Barack Obama a îndemnat marţi la o creştere puternică a salariului minim, blocat din 2009 la 7,25 dolari pe oră, în pofida opoziţiei republicanilor în Congres.

Obama, hotărât să acţioneze în privinţa inegalităţilor din SUA, cu sau fără aprobarea Congresului

Barack Obama, care şi-a exprimat speranţa într-un 2014 sub semnul unui "progres" economic, a avertizat marţi Congresul că va evita, în caz de nevoie, să ceară undă verde in partea Legislativului pentru a acţiona în vederea reducerii inegalităţilor în Statele Unite.

Ministrul grec de Externe îndeamnă Parisul să-şi „joace rolul” faţă de Berlin în UE

Ministrul grec de Externe şi vicepremierul Evangelos Venizelos a îndemnat Parisul "să-şi joace rolul" faţă de Berlin în Uniunea Europeană, într-un discurs, marţi seara la Atena.

Un val de frig neobişnuit a lovit sud-estul Statelor Unite

Un val de frig neobişnuit, însoţit de ninsori şi ploi îngheţate, a lovit marţi sud-estul Statelor Unite, unde iarna este, de obicei, mai uşoară.

Republica Moldova, condamnată la CEDO pentru că a „închis ochii” faţă de violenţa domestică

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Republica Moldova pentru că nu a protejat suficient o femeie împotriva violenţei fostului ei soţ, un caz care ilustrează, în opinia ei, tendinţa autorităţilor de a "închide ochii" la violenţa domestică.

Premierul turc va desfiinţa tribunalele speciale care au condamnat pentru complot sute de ofiţeri

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat marţi că va desfiinţa tribunalele speciale care au judecat şi condamnat sute de ofiţeri pentru complot contra Guvernului islamo-conservator, aflat la putere începând din 2002.

Barack Obama: Poporul ucrainean are puterea de a-şi decide viitorul

Preşedintele american Barack Obama a afirmat marţi, în discursul său despre starea Uniunii, că poporul ucrainean are puterea să de a-şi decide viitorul, în această ţară care a devenit scena unei mişcări de contestare proeuropeană.

Şeful serviciului guvernamental britanic de informaţii va demisiona până la sfârşitul lui 2014

Şeful serviciului guvernamental britanic de informaţii (GCHQ), afectat în ultimele luni de dezvăluirile fostului consultant NSA Edward Snowden, va demisiona până la sfârşitul lui 2014, a anunţat marţi Ministerul britanic de Externe.