Mediafax Echipa

Sprinterul american Darvis Patton şi-a anunţat retragerea din activitate

Sprinterul american Darvis Patton, component al ştafetei de 4x100 metri, şi-a anunţat, luni, retragerea din activitate, după 13 ani petrecuţi la nivel înalt.

Barack Obama se va întâlni cu membri ai Congresului pe tema stadiului negocierilor cu Iranul

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, se va întâlni, marţi, cu senatori democraţi şi republicani pentru a le oferi noi informaţii despre stadiul negocierilor pe tema programului nuclear iranian, anunţă Casa Albă.

Planul de reorganizare al clubului FC Rapid a fost aprobat

Planul de reorganizare al clubului FC Rapid a fost aprobat, astfel că gruparea giuleşteană a scăpat de faliment, a declarat unul dintre acţionari, Nicolae Cristescu, luni seară, la Pro Rapid, la finalul adunării creditorilor.

MAE: Cei opt suporteri români reţinuţi în Grecia urmează să fie repatriaţi luni

Ministerul Afacerilor Externe informează că cei opt cetăţeni români suporteri ai echipei naţionale de fotbal reţinuţi vineri de către Poliţia elenă la intrarea pe stadion, pentru posesie de materiale pirotehnice interzise, urmează a fi repatriaţi în cursul zilei de luni.

Zgonea: Sperăm ca în 3 decembrie să dăm votul final asupra proiectului legii bugetului

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, după şedinţa Birourilor Permanente reunite, că speră ca în data de 3 decembrie Legislativul să dea votul final asupra proiectului de buget pe 2014, el arătând că acest lucru ar fi o premieră pentru Parlament.

Ziua Porţilor Deschise la Parlament, pe 1 Decembrie. Vizitatorii, întâmpinaţi cu brazi împodobiţi şi foc de artificii. Zgonea: Focul de artificii, datorat unei sponsorizări

Camera Deputaţilor va organiza pe 1 Decembrie "Ziua Porţilor Deschise" la Palatul Parlamentului, cu acest prilej urmând să fie împodobiţi doi brazi de Crăciun şi să fie lansat un foc de artificii.

Polonia, invitată de onoare a Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2014

Ediţia din 2014 a Salonului Internaţional de Carte Bookfest se va desfăşura în perioada 28 mai - 1 iunie, la Bucureşti, Polonia fiind ţara invitată de onoare a târgului, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Senatorii dezbat marţi dimineaţă, în plen, proiectul de lege privind Roşia Montană

Senatorii dezbat marţi, în plen, proiectul de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România, pentru care comisia specială comună a propus un raport de respingere.

Zgonea: Camera Deputaţilor va avea în 2014 un buget de 222 de milioane de lei

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că instituţia pe care o conduce va avea în 2014 un buget de 222 de milioane de lei, el arătând că suma este similară celei din 2013 şi că, în aceste condiţii, se menţin tăierile şi restricţiile, bugetul fiind unul de criză.

Ministerul Sănătăţii: În 2014, bugetul instituţiei creşte cu 2,6 miliarde de lei

Bugetul Ministerului Sănătăţii (MS) creşte cu 2,6 miliarde de lei, la 7,8 miliarde de lei, după ce, în 2013, bugetul real, fără banii alocaţi pentru plata arieratelor, a fost de 5,2 miliarde de lei, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Javier Bardem ar putea fi căpitanul Blackbeard, într-o nouă ecranizare a romanului „Peter Pan”

Actorul spaniol Javier Bardem ar putea interpreta rolul negativ al căpitanului Blackbeard într-o nouă ecranizare a romanului cu Peter Pan pentru copii, scris de J.M.Barrie.

CADOUL USL pentru clienţii politici din companiile de stat. Lista oamenilor de partid ale căror salarii vor creşte şi de 25 de ori

În avanpremiera unor runde electorale importante în 2014, Guvernul le-a făcut oamenilor de încredere ai partidelor aflate la guvernare un cadou pe seama bugetului de stat. O ordonanţă, care a trecut fără piedici prin Parlament şi mai aşteaptă, până cel târziu pe 22 noiembrie, doar semnătura preşedintelui Traian Băsescu pentru a fi bătută în cuie, face culoar pentru majorarea salariilor directorilor generali din companiile de stat neperfomante şi le permite reprezentanţilor în Adunările Generale ale Acţionarilor să-şi mărească indemnizaţiile de şedinţă de la 47 de lei, cât iau în prezent, până la 25% din cât primeşte şeful companiei, scrie gândul.

Federaţia Internaţională de Kayac-canoe vrea introducerea probelor feminine de canoe la JO

Federaţia Internaţională de Kayac-canoe (ICF) va pleda în cadrul Comitetului Olimpic Internaţional (CIO) pentru introducerea probelor feminine de canoe începând cu Jocurile Olimpice din 2020, de la Tokyo.

Un deputat PSD a depus peste 1000 de amendamente la proiectul descentralizării, din totalul de 2004

Deputatul PSD Mircea Dobre a depus peste 1000 de amendamente la proiectul de lege privind descentralizarea asupra căruia Guvernul îşi va angaja răspunderea, din totalul de 2004 amendamente înregistrate la Camera Deputaţilor şi Senat.

Francois Hollande: Franţa nu va permite Iranului să obţină arma nucleară

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a declarat în Parlamentul Israelului că sancţiunile contra Iranului trebuie menţinute până ce această ţară va renunţa definitiv la "componenta militară" a programului nuclear.

Benjamin Netanyahu îi cere lui Mahmoud Abbas să admită caracterul evreiesc al Israelului

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, i-a cerut preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, să vină în Knesset pentru a recunoaşte caracterul evreiesc al statului Israel şi a se ajunge la un acord de pace.

Teodorovici: Discutăm cu CE despre stimulentele pentru aleşi locali de la 1 ianuarie, din fonduri UE

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, luni, că mecanismul de stimulare a primarilor care realizează proiecte din fonduri europene este discutat cu Comisia Europeană pentru aplicarea acestuia de la 1 ianuarie, iar sprijinul să se realizeze din fonduri UE.

ONU: Talibanii din Afganistan au pierdut 10.000-12.000 de combatanţi în confruntările din 2013

Mişcarea talibanilor afgani a pierdut între 10.000 şi 12.000 de combatanţi în confruntările din 2013 cu serviciile de securitate afgane şi cu trupele NATO, conform unui raport al Naţiunilor Unite.

Ceramică inscripţionată Versace şi alte mărfuri susceptibile a fi contrafăcute, reţinute la vamă

Seturi de ceramică fină inscripţionate Versace, cu o valoare de piaţă de 21.600 de euro, precum şi alte mărfuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de 310.000 de euro, au fost reţinute de către inspectorii Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud.

Florian Gheorghe, noul preşedinte al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă

Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport şi Tineret, Florian Gheorghe, a câştigat, luni, alegerile pentru conducerea Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă.

Salariile din sectorul privat elen sunt mai mici cu până la 58% decât cele din sectorul public

Salariile primite de angajaţii din sectorul privat al Greciei sunt mai mici cu 30%-58% decât cele ale angajaţilor care lucrează pentru stat, potrivit unui raport publicat recent de Comisia Europeană, relatează Kathimerini.

Iniţiativa privind indexarea alocaţiei pentru copii nu a obţinut voturile pentru adoptare în Senat

Plenul Senatului a respins, luni, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, care viza indexarea, începând cu 2014, a cuantumului acestei alocaţii.

UE ar putea acorda împrumuturi la dobânzi scăzute statelor în schimbul restructurării economiilor

Uniunea Europeană analizează posibilitatea de a acorda statelor împrumuturi la dobânzi sub cele accesibile acestora pe piaţa financiară pentru a le încuraja să-şi restructureze economiile.

Bacău: Un tânăr a leşinat după ce s-a electrocutat accidental pe un stâlp de înaltă tensiune

Un tânăr de 24 de ani, din judeţul Bacău, a leşinat pe un stâlp de înaltă tensiune, după ce s-a electrocutat accidental în timp ce făcea lucrări de întreţinere la 25 de metri de sol, băcăuanul fiind salvat de către pompieri cu ajutorul unei autoscări, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De ce a fost condamnat Gigi Becali în dosarul sechestrării celor care i-au furat maşina. Motivarea instanţei

Recuperarea maşinii care i-a fost furată s-a transformat într-o justiţie privată, instrumentată de Gigi Becali, susţin judecătorii instanţei supreme în motivarea deciziei de condamnare a omului de afaceri la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru sechestrarea hoţilor.

Doi membri ai CA TVR cer rezilierea contractului „neruşinat” încheiat cu deputatul PSD Mihai Sturzu. RĂSPUNSUL Televiziunii Române

Ada Meseşan şi Radu Carp, membri ai Consiliului de Administraţie al SRTv, cer conducerii executive a TVR "să rezilieze contractul neruşinat" încheiat cu deputatul PSD Mihai Sturzu, precizând totodată că TVR s-a transformat "în PSD TV" şi cu sprijinul Laurei Georgescu, preşedintele CNA.

Teodorovici: Vom uniformiza în sus baza salarială a celor din autorităţile de management

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, luni, că începând de anul viitor salarizarea personalului din autorităţile de management ar urma să fie egalizată la nivelul superior, după ce premierul a fost de acord cu o creştere a bazei salariale a celor care lucrează cu fonduri UE.

Corlăţean: Semnarea Acordului de Asociere cu UE este vital pentru viitorul european al Republicii Moldova

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, luni, la Consiliul Afaceri Externe, că pentru viitorul european al Republicii Moldova sunt vitale semnarea Acordului de Asociere cu UE şi a Acordului de Liber Schimb, la summit-ul de la Vilnius.

Lily Allen a fost nevoită să îşi lichideze afacerea cu haine

Cântăreaţa Lily Allen, care în 2010 a renunţat la cariera muzicală pentru a se ocupa de fabrica ei de haine Lucy In Disguise LLP, a fost nevoită să lichideze afacerea, din cauza datoriilor către furnizori.

Primul reality show din lume dedicat literaturii, „Masterpiece”, lansat în Italia

"Masterpiece", o emisiune-concurs dedicată talentelor literare, difuzată de postul de televiziune italian RAI3, este primul reality show din lume dedicat literaturii, câştigătorul fiind premiat la final cu publicarea romanului în 100.000 de exemplare, informează lexpress.fr.

Senatul adoptă ordonanţa prin care rudele poliţiştilor răniţi în misiune pot fi angajaţi în MAI

Plenul Senatului a adoptat, luni, un proiect de lege privind aprobarea OUG 66/2013 pentru modificarea şi completarea Legii privind Statutul poliţistului, prin care rudele poliţiştilor decedaţi sau răniţi în misiune pot fi angajaţi în MAI.

Fernando Santos: Este un meci deschis, vom încerca să îl câştigăm

Selecţionerul portughez al Greciei, Fernando Santos, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că barajul cu România pentru calificarea la Cupa Mondială nu este jucat, chiar dacă echipa sa a câştigat meciul tur cu scorul de 3-1.

Rusia vede o „şansă reală” de rezolvare a dosarului nuclear iranian

Rusia vede o "şansă reală" de a rezolva problema dosarului nuclear iranian, a apreciat luni preşedintele rus Vladimir Putin înainte de reluarea negocierilor, miercuri, la Geneva.

„Dinozaurii Giganţi din Argentina” pot fi admiraţi, timp de trei luni, în Bucureşti

"Dinozaurii Giganţi din Argentina" este prima expoziţie găzduită de Grand Cosmos - un nou spaţiu expoziţional al Bucureştiului - şi cuprinde reconstrucţii ale dinozaurilor vechi de milioane de ani, precum şi oase şi ouă fosilizate din timpul mezozoicului, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Albumul „Artpop” al cântăreţei Lady Gaga generează pierderi de 25 milioane de dolari

Casa de discuri cu care colaborează cântăreaţa Lady Gaga anticipează pierderi de 25 de milioane de dolari, cauzate de o campanie promoţională mult prea scumpă şi de vânzări slabe ale noului album al artistei americane, "Artpop".

Constantin: Antonescu are abordări gratuite la adresa partenerilor şi nicio catalogare despre Băsescu

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, luni, că, în ultimul timp, Crin Antonescu are "abordări gratuite" la adresa partenerilor, dar nu a făcut nicio "catalogare" la adresa preşedintelui Traian Băsescu, care ar fi trebuit să fie adversarul liderului PNL.

Sibiu: 21 de maşini de la SC Prospecţiuni, găsite cu cauciucurile tăiate. Poliţia a deschis o anchetă

Poliţia Mediaş a deschis o anchetă, luni, după ce 21 de autoturisme care aparţin SC Prospecţiuni SA au fost găsite cu unul sau mai multe cauciucuri tăiate într-o parcare din oraş, paguba fiind de aproximativ 100.000 de euro.

Constantin: Când am făcut alianţa cu PNL i-am dat forţa necesară de a cere paritate cu PSD. S-a uitat

Liderul PC Daniel Constantin spune că a atras atenţia încă din iunie că ACD nu funcţionează, dar nu a denuţat-o juridic deoarece ar fi însemnat ruperea USL şi a arătat că se trece uşor peste faptul că, prin această alianţă, PC a dat PNL "un lucru pe care nu l-a avut şi nu-l va avea", paritate în USL

Francois Hollande aşteaptă capturarea urgentă a autorului atacului de la ziarul La Liberation

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a declarat că este foarte important să fie arestat cât mai rapid autorul atacului de la redacţia ziarului La Liberation.

Londra: Cei doi suspecţi în cazul uciderii militarului Lee Rigby, audiaţi în instanţă

Doi britanici convertiţi la islam au compărut luni într-o instanţă din Londra, la şase luni după uciderea militarului Lee Rigby, o dramă care a şocat Marea Britanie.