Mediafax Echipa

Crin Antonescu, huiduit pe Aeroportul Internaţional din Cluj

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a fost întâmpinat, sâmbătă, la sosirea pe Aeroportul Internaţional "Avram Iancu” Cluj, cu huiduieli din partea mai multor participanţi la mitingul aviatic care are loc cu ocazia inaugurării noii piste.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Olt, acuzat că a provocat un accident soldat cu un mort, cercetat în libertate

Vicepreşedintele CJ Olt Marius Oprescu, acuzat că a provocat un accident, în 3 octombrie, soldat cu moartea unui bărbat, şi reţinut, joi, pentru ucidere din culpă, va fi cercetat în stare de libertate, cu interdicţia de a părăsi ţara, a dispus Judecătoria Slatina.

Fotografii nud cu Madonna, scoase la licitaţie pe 9 noiembrie – FOTO

Un set de fotografii nud cu Madonna, realizate de fotograful german Herman Kulkens pe vremea când cântăreaţa avea 18 ani, vor fi scoase la licitaţie pe 9 noiembrie.

Cel puţin 15 combatanţi Hezbollah, ucişi în confruntări cu rebeli sirieni, la Damasc

Cel puţin 15 combatanţi ai mişcării şiite libaneze Hezbollah au fost ucişi, iar alţi opt au fost răniţi în confruntări armate care au avut loc la periferia capitalei Siriei, Damasc, relatează postul de televiziune Al-Arabiya, citat de site-ul israelian Ynetnews.

Ponta: O comisie internaţională de experţi va analiza situaţia Porţii Sărutului

Premierul Victor Ponta spune că Guvernul va finanţa o comisie internaţională de experţi care să prezinte un punct de vedere privind modul cum se prezintă Ansamblul Monumental Calea Eroilor după restaurarea Porţii Sărutului, proiectantul susţinând că opera a devenit galbenă după spălarea sub presiune.

Ponta: Nu ştiu dacă judecătorii care au retrocedat operele lui Brâncuşi s-au gândit cât rău fac României

Toate operele lui Constantin Brâncuşi, cu excepţia celor care compun ansamblul sculptural, au fost retrocedate şi transportate în străinătate, a afirmat premierul Victor Ponta, adăugând că nu ştie dacă judecătorii care au decis retrocedarea acestor opere "s-au gândit cât de mult rău fac României".

DANSEZ PENTRU TINE, lider incontestabil de audienţă pe toate segmentele de public

Show-ul "Dansez pentru tine" a fost lider incontestabil de audienţă pe toate segmentele de public, vineri seară, când Elena Ionescu şi Freek au luat primul 10 din acest sezon al emisiunii.

Cluj: Protest faţă de exproprierile la pista aeroportului şi faţă de proiectul de la Roşia Montană

Un grup de proprietari care au terenuri în zona Aeroportului Internaţional "Avram Iancu" Cluj, dar şi activişti ecologişti care se opun proiectului de la Roşia Montană, protestează, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la mitingul aerian organizat cu ocazia inaugurării noii piste de 2.100 de metri a aeroportului.

Argeş: 130.000 USD, 49.000 lei, bijuterii şi un ceas de o sută de ani, furate dintr-o cutie de valori

Fiul bărbatului din Piteşti căruia i-au dispărut bani şi bijuterii dintr-o cutie de valori a unei bănci din municipiu spune că au fost furaţi 130.000 de dolari şi 49.000 de lei, precum şi bijuterii din aur şi un ceas vechi de o sută de ani.

Un şofer a fost prins circulând cu 240 de kilometri pe oră pe Autostrada Transilvania

Un bărbat din Bucureşti prins de poliţiştii rutieri când conducea cu 240 de kilometri pe oră, pe Autostrada Transilvania, a rămas fără permis şi a primit o amendă de 720 de lei, informează sâmbătă Poliţia Română.

Blaga: Pentru Preşedinţie ne batem cu Ponta. Antonescu e prea obosit, că se antrenează de patru ani

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la Arad, că partidul se va bate pentru Preşedinţia României cu Victor Ponta, nu cu liderul PNL, Crin Antonescu, care "se pregăteşte de patru ani", iar "când te antrenezi prea mult intri obosit pe teren".

Blaga: Doar după europarlamentare discutăm despre unitatea dreptei, dar numai în jurul PDL

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la Arad, că partidul va iniţia discuţii despre unitatea dreptei româneşti doar după alegerile europarlamentare, anunţând însă că nu acceptă dizolvarea partidului pentru că nu se poate construi dreapta "omorând inima ei, care este PDL".

Quincy Jones i-a dat în judecată pe administratorii averii lui Michael Jackson

Quincy Jones a intentat vineri, la Tribunalul din Los Angeles, un proces administratorilor averii lui Michael Jackson, cerând suma de 10 milioane de dolari drept compensaţie pentru drepturile de autor neîncasate din producţiile muzicale postume ale cântăreţului.

Mungiu: Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest este o şansă deosebită pentru publicul din România

Regizorul Cristian Mungiu invită publicul român să vadă filmele din cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, precizând că un astfel de eveniment este "ceva foarte rar pentru un teritoriu mic cum este România" şi pentru o ţară foarte puţin consumatoare de film de artă.

Autorităţile chineze susţin că un jurnalist a admis scrierea unor articole false denunţând corupţia

Un jurnalist chinez aflat la închisoare a recunoscut că publicaţia la care lucrează a scris articole false denunţând corupţia din instituţiile publice, însă analiştii avertizează că ziaristul probabil a fost forţat să asume astfel de activităţi.

SCANDALUL DE SPIONAJ SUA-Germania: O delegaţie a serviciilor secrete germane va merge în SUA

Oficiali de rang înalt ai serviciilor secrete germane se vor deplasa în Statele Unite, săptămâna viitoare, în urma dezvăluirilor referitoare la interceptarea comunicaţiilor cancelarului Angela Merkel.

Schimbare la McDonald’s, după 40 de ani: Compania renunţă la colaborarea cu Heinz

McDonald's va renunţa la colaborarea pe care o are de peste 40 de ani Heinz, cel mai mare producător de ketchup din lume.

Protest Greenpeace în Turnul Eiffel faţă de încarcerarea în Rusia a 30 de activişti ai organizaţiei

Un activist Greenpeace s-a instalat, sâmbătă dimineaţă, într-un cort suspendat, la etajul 2 al Turnului Eiffel, în Paris, cerând eliberarea celor 30 de membri ai organizaţiei ecologiste deţinuţi în Rusia, accesul turiştilor în edificiul francez fiind restricţionat din cauza incidentului.

14 poliţişti de frontieră iranieni, ucişi în schimburi de focuri la graniţa cu Pakistanul. 16 rebeli, executaţi ca reacţie la moartea poliţiştilor

Paisprezece agenţi ai poliţiei de frontieră din Iran au fost ucişi în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă într-un schimb de focuri cu traficanţi de droguri sau insurgenţi care a avut loc în apropierea graniţei cu Pakistanul, anunţă agenţia oficială IRNA. Şaisprezece rebeli, prezentaţi ca fiind membri ai "grupurilor ostile Republicii Islamice", au fost executaţi prin spânzurare, sâmbătă dimineaţă, în Iran, ca represalii la moartea poliţiştilor.

Cascadorul şi regizorul Hal Needham a murit

Cascadorul şi regizorul hollywoodian Hal Needham a decedat vineri, la vârsta de 82 de ani, după ce a pierdut bătălia cu cancerul.

BZN nu iese la pensie: 3.500 de spectatori au participat la concertul de la Sala Palatului

Teoretic, BZN s-a destrămat acum şase ani. Practic, însă, cea mai populară trupă olandeză este încă activă. Au demonstrat-o vineri seară, la Sala Palatului, liderul ei, Jan Keizer, şi vocea feminină, Anny Schilder, în faţa a peste 3.500 de spectatori, cu media de vârstă în jur de 50 de ani.

Dragnea se va întâlni luni cu parlamentarii PDL să discute proiectul Legii descentralizării

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, sâmbătă, că va avea, luni după-amiază, o întâlnire cu parlamentarii PDL să discute proiectul Legii descentralizării, la cererea sa.

Băsescu: Ceva mai rău decât criza bancară ar fi o criză în sistemul de transport maritim global. Lumea nu se poate imagina fără marinari, fără politicieni poate

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, într-o alocuţiune susţinută la adunarea generală a Asociaţiei Universităţilor Maritime, că "lumea nu se poate imagina fără marinari", fără politicieni "poate" şi că este "servită" cu devotament şi pricepere de flota globală.

Câţi oameni folosesc site-uri şi aplicaţii matrimoniale pentru a-şi găsi partener de viaţă

O persoană din zece foloseşte site-uri şi aplicaţii matrimoniale pentru a-şi găsi un partener de viaţă, numărul celor care îşi caută dragostea pe internet crescând în ultimii ani.

ORA DE IARNĂ: Cum va trebui să potrivim ceasurile în noaptea de sâmbătă spre duminică

România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora oficială de iarnă, ora 4.00 urmând să devină ora 3.00, iar ziua de 27 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă din an.

Prinţul William vrea ca şi fiul său să fie suporter al echipei Aston Villa

Prinţul William, preşedinte de onoare al Federaţiei Engleze de Fotbal (FA), a declarat, vineri, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea forului, că îşi doreşte ca şi fiul său, George, să fie suporter al echipei Aston Villa.

STUDIU: Cum ne afectează lumina artificială starea de sănătate

Supraexpunerea la lumina artificială afectează starea de sănătate, provocând tulburări diverse, de la obezitate şi diabet până la depresie şi chiar cancer, se arată într-un studiu publicat recent, la care au participat ca voluntari persoane care lucrează în ture de noapte.

Avertizare COD GALBEN DE CEAŢĂ: Care sunt judeţele afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, avertizări COD GALBEN DE CEAŢĂ pentru mai multe judeţe din ţară. În aceste zone vizibilitatea va fi redusă sub 200 m, izolat 50 m.

Herta Müller va fi prezentă la ediţia de anul viitor a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi

Scriitoarea Herta Müller, care urma să participe, vineri, la o dezbatere în cadrul Serilor FILIT, pe scena Naţionalului ieşean, supusă zilele trecute unei intervenţii chirurgicale în Germania, va fi prezentă la ediţia de anul viitor a festivalului, a anunţat managerul acestuia, Dan Lungu.

Poliţia braziliană vrea să-i interogheze pe şefii de la Facebook, Microsoft, Google, Yahoo şi Apple

Poliţia braziliană le-a cerut Statelor Unite o autorizaţie pentru a-i interoga pe şefii companiilor Facebook, Microsoft, Google, Yahoo şi Apple, în cadrul unei anchete cu privire la acuzaţiile de spionaj american în Brazilia, a anunţat postul de televiziune TV Globo.

Site-ul NSA, inaccesibil. Speculaţii cu privire la blocarea site-ului. NSA neagă informaţiile

Site-ul Agenţiei Naţionale americane pentru Securitate (NSA) era inaccesibil vineri seara, potrivit unui purtător de cuvânt al agenţiei. O eroare tehnică apărută în timpul unei operaţiuni de actualizare a fost la originea blocării timp de câteva ore a site-ului NSA, anunţă un reprezentant al instituţiei, negând că ar fi fost vorba de un atac informatic.

DANSEZ PENTRU TINE, al 14-lea sezon: A doua ediţie a adus prima eliminare din competiţie. Care a fost cea mai bună pereche şi ce echipe au intrat la duel – VIDEO

Echipele care participă la cel de-al 14-lea sezon al emisiunii "Dansez pentru tine" au dansat, vineri, pentru prima dată în istoria show-ului, Vogue, un stil de dans elegant, opulent şi excentric în acelaşi timp. Din păcate, această ediţie a însemnat şi plecarea din competiţie pentru una dintre echipe, în urma duelului prin intermediul căruia telespectatorii au ales perechea ce merita salvată.

Concertul regal susţinut de Giuliano Carmignola a strâns 110.000 euro pentru tinerii artişti români

Violonistul italian Giuliano Carmignola a susţinut un concert caritabil, vineri seară, la Ateneul Român din Bucureşti, cu ocazia aniversării Regelui Mihai I, în cadrul evenimenului fiind strânsă suma de aproape 110.000 de euro, care va fi folosită pentru susţinerea unor tineri artişti români.

Un piteştean reclamă dispariţia unor bani şi bijuterii dintr-o cutie de valori depusă la o bancă

Un piteştean a reclamat la Poliţie, vineri seară, dispariţia din cutia de valori depusă la o bancă din municipiu a unei sume de bani şi a unor bijuterii din aur, în valoare totală de 500.000 de lei, poliţiştii declanşând o anchetă în acest caz.

Rusia a lansat o rachetă Proton-M cu un satelit american la bord

Rusia a lansat vineri, de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, o rachetă Proton-M, care urmează să plaseze pe orbită un satelit american Sirius FM-6, potrivit imaginilor difuzate de televiziunile ruseşti.

Cluj: Plângere penală împotriva Consiliului Judeţean pentru balize montate pe terenuri fără acordul proprietarilor

O familie din Cluj-Napoca a depus o plângere penală împotriva Consiliului Judeţean Cluj pentru tulburare în posesie şi distrugere, după ce au fost amplasate mai multe balize luminoase pentru noua pistă de 2.100 de metri a aeroportului din oraş pe terenuri neexpropriate, fără acordul proprietarilor.

Psihologul Poliţiei Bihor şi un agent al Protecţiei Interne, reţinuţi pentru trafic de influenţă

Subinspectorul Loredana Mirela Coste, ofiţer psiholog în cadrul Poliţiei Bihor, şi agentul şef George Alexandru Botto, de la Serviciul judeţean de Informaţii şi Protecţie Internă, au fost reţinuţi, vineri, în timp ce primeau bani de la un om de afaceri căruia i-au promis neînceperea urmăririi penale.

Stryker România ar fi făcut 192 de plăţi către oficiali români în schimbul unor contracte cu spitale publice

Subsidiara din România a producătorului american de medicamente Stryker ar fi făcut 192 de plăţi către oficiali români, în valoare totală de aproximativ 500.000 de dolari, în vederea obţinerii sau prelungirii unor contracte cu spitale publice.

Deficitul bugetar a crescut la 8,1 miliarde de lei în septembrie, respectiv 1,3% din PIB

Deficitul bugetului general consolidat a crescut uşor în luna septembrie şi a ajuns după primele nouă luni la 8,1 miliarde de lei, respectiv 1,3% din PIB, nivel ce se menţine în limitele ţintelor politicii bugetare stabilite pentru acest an, potrivit datelor Ministerului Finanţelor.

GRECIA-ROMÂNIA: Recomandarea MAE pentru cei care vor merge la meci. Care sunt măsurile de ordine stabilite de autorităţi

MAE recomandă cetăţenilor români care călătoresc în Republica Elenă cu ocazia disputării meciului de fotbal dintre reprezentativele Greciei şi României, la data de 15 noiembrie, să respecte cu stricteţe măsurile de ordine şi siguranţă publică stabilite de către autorităţile elene.