Daniel Contescu

Programul spaţial japonez a dat greş: lansarea rachete H3 a eşuat. O lansare costă 50 de milioane de dolari

Agenţia spaţială japoneză a distrus intenţionat o nouă rachetă H3, după ce aprinderea celei de-a doua faze a lansării a eşuat.

Soţia lui Bruce Willis îi atacă pe paparazzi: ce solicitare le-a transmis

Actorul suferă de demenţă şi are dificultăţi în a recunoaşte oamenii.

Primul jurnalist inculpat în Rusia pentru „discreditare militară”: nu îşi va putea face meseria timp de un an

Primul jurnalist rus a fost inculpat pentru răspândirea de ştiri false despre armată, o infracţiune introdusă în Codul Penal la scurt timp după începerea invaziei în Ucraina.

Boris Johnson vrea să-şi facă tatăl Sir, deşi în dreptul lui apar diverse acte de violenţă: onoruri şi pentru prieteni

Ca orice prim-ministru, Johnson are dreptul să întocmească o listă cu nume pe care să le propună pentru decorare, însă lista lui include mulţi prieteni şi rude.

Hipopotamii lui Escobar părăsesc Columbia: vor fi transferaţi în India şi Mexic cu avioane charter

Din cele patru exemplare cumpărate iniţial de traficantul de droguri, exemplarele actuale au ajuns la 130, iar după episoadele ratate de sacrificare şi sterilizare, Bogota a decis să le trimită în străinătate, deoarece provoacă daune.

De 8 Martie, femeile au ales să plece singure în vacanţe de regăsire

Solo trip: experienţe spirituale şi hoteluri ladies only, trendul care a luat amploare după pandemie.

Bijuterii în valoare de milioane de euro confiscate de la un fost preşedinte de ţară: cadou de la guvernul saudit pentru soţie

Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaru ar fi încercat să introducă ilegal în ţară diverse obiecte preţioase, inclusiv un colier, un inel, un ceas şi o pereche de cercei cu diamante.

Două tancuri ucrainene T-64BV se luptă în câmp deschis cu 4 BMP-uri ruseşti

Eşecuri se tot adună în dreptul armatei lui Vladimir Putin, care pare împotmolită pe front.

Mbappe rescrie istoria la PSG. Cum arată Top 5 marcatori

Vicecampionul mondial a marcat sâmbătă golul cu numărul 201 la trupa pariziană, devenind cel mai bun marcator al clubului, la doar 24 de ani.

Harry şi Meghan, către Charles al III-lea: Nu-ţi vei mai vedea niciodată nepoţii

După evacuarea din reşedinţa Frogmore, dictată de tatălui său, fostul prinţ a spus că acela „a fost singurul loc în care Archie şi Lilibeth puteau sta în siguranţă”.

Misterul zborului Frankfurt-Moscova-Nürnberg: „portofelul lui Putin” ar fi zburat pe ascuns în Germania

Canalele ruseşti de Telegram susţin că omul de încredere al lui Putin „a fost luat la bord” de un avion care a decolat de la Moscova cu destinaţia Germania, în pofida blocadei impuse Rusiei.

Mass-media: în Ucraina, ruşii au folosit pentru prima dată superbomba de 1.500 kg. Ce caracteristici are PAB-1500B

Ruşii au folosit pentru prima dată în Ucraina o nouă bombă ghidată puternică, cu o greutate de 1,5 tone, susţine Defense Express.

NATO: Peste 200.000 de soldaţi ruşi morţi sau răniţi de la începutul războiului

Peste 200.000 de soldaţi ruşi au murit sau au fost răniţi de la începutul invaziei Ucrainei la 24 februarie 2022,.

iPhone din India: fabrica Foxconn se extinde în Asia

Gigantul chinez intenţionează să mărească producţia de iPhone la 20 de milioane pe an.

Prigojin laudă armata ucraineană, în timp ce încarcă în camion cadavrele morţilor

Evgheni Prigojin, fondatorul grupării de mercenari ruşi Wagner, s-a adresat publicului ucrainean cu un videoclip în care soldaţii săi închideau sicrie şi le încărcau în nişte camioane.

Leonardo DiCaprio a fost luat la întrebări de FBI: este prieten cu fugarul care a fraudat Malaezia

În 2018, Leonardo DiCaprio, potrivit Bloomberg, a fost chestionat de FBI, dar abia acum despre relaţiile sale cu dubiosul om de afaceri malaezian Jho Low, cunoscut sub numele de „Marele Gatsby Malaezian”, acum fugar şi căutat în întreaga lume pentru dispariţia a 4,5 miliarde de dolari dintr-un fond de investiţii de stat malaezian „dragat” în […]

Dronele pun camera pe infanteria rusă din Bahmut, iar artileria ucraineană o loveşte la punct ochit

Dronele (atât cele de asalt, cât şi cele de patrulare) sunt cele mai utilizate arme în conflictul ruso-ucrainean.

Prigojin s-a apucat să formeze o nouă generaţie în Gruparea Wagner. De unde recrutează

Gruparea Wagner, o formaţiune paramilitară compusă din mercenari implicată de câteva luni în luptele feroce de la Bahmut, începe să acţioneze precum o sectă.

Morţii lui Putin de pe frontul din Ucraina, număraţi om cu om. Au pierit mai mulţi militari decât în 9 ani de război în Afganistan

Peste 16.000 de soldaţi ruşi ucişi în primul an de război în Ucraina.

Un oligarh întoarce armele împotriva lui Putin: Rusia rămâne fără bani

Oleg Deripaska contestă optimismul public afişat de preşedinte, afirmând, în contextul sancţinilor internaţionale, că „ne-am amăgit că suntem o ţară europeană, dar socialismul nu duce nicăieri”.

Revoluţia lui Xi Jinping: îl pune premier pe cel care a deschis porţile primei fabrici Tesla din China şi numeşte un „măcelar” la Bursă

Actualul prim-ministru, Li Keqiang, a fost trimis la pensie, având 68 de ani, în timp ce Xi Jinping este cu doi ani mai în vârstă decât el.

Terapie nouă aprobată în Europa pentru cancerul hepatic avansat

Comisia Europeană a dat undă verde asocierii dintre durvalumab şi tremelimumab, ca tratament de primă linie.

TikTok devine adevăratul Google pentru Generaţia Z: cifrele nu mint

Tinerii de 20 de ani caută ştiri pe reţelele sociale mult mai mult decât orice altă grupă de vârstă.

Se întâmplă în Rusia: străin arestat pentru că şi-a aprins ţigara de la „Flacăra Eternă”

Zilele trecute, o fetiţă a fost trimisă la orfelinat pentru un desen, iar tatăl său a fost reţinut.

Avertizare aeriană în toată Ucraina, după decolarea unui MIG rusesc care poate transporta rachete hipersonice

O alertă aeriană s-a declanşat astăzi în toată Ucraina, informează UNIAN.

Gripa aviară sperie lumea: cât de expuşi suntem riscului unei noi pandemii

Virusul H5N1 nu are, în prezent, capacitatea de a se transmite între oameni şi chiar trecerea de la animal la om este sporadică, însă monitorizarea cazurilor este crucială.

Anunţul lui Prigojin: Mercenarii Wagner sunt în centrul Bahmutului. CNN l-a prins cu minciuna

Ruşii şi aghiotanţii lor se laudă că au pus mâna pe localitatea pe care şi-o dispută de câteva luni, versiune care nu se confirmă.

Tentative de fraude la o federaţie sportivă. Cine lansează acuzaţiile

Alegerile la Federaţia Română de Automobilism Sportiv (FRAS) vor avea loc sâmbătă, 4 martie, de la ora 12.00, în Amfiteatrul „Radu Voinea” din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti, iar tensiunea creşte între cele două tabere, reprezentate de candidaţii Norris Măgeanu şi Silviu Bulugioiu.

Situaţia rămâne explozivă în Republica Moldova: Kievul va folosi material radioactiv în apropierea Transnistriei, acuză Moscova

Acuzaţia vine de la Maria Zaharova, propagandistă a regimului Putin angajată în funcţia de purtătoare de cuvânt la Ministerul rus de Externe.

Regimul Putin nu cunoaşte limite: o fetiţă a fost trimisă la orfelinat pentru un desen

Site-ul Meduza scrie că o rusoaică în vârstă de 12 ani a pus pe hârtie un desen anti-război, motiv pentru ea şi tatăl ei au avut de suferit.

Volkswagen negociază vânzarea fabricii din Rusia. Compania germană colabora cu un oligarh

Volkswagen negociază vânzarea fabricii sale din Kaluga, Rusia, la un an după ce a oprit producţia şi exportul vehiculelor sale din cauza invaziei Rusiei în Ucraina.

Zbor istoric cu parapanta pe K2, la -30 de grade

Zborul istoric peste al doilea cel mai înalt vârf de munte din lume este impresionant.

Imagini crude din tranşeele ruseşti: la Vuhledar, armata lui Putin e mai mult moartă decât vie

În ultimele patru zile, trupele ruse au devenit mai puţin active în direcţia Vuhledar, susţinea şeful Centrului de presă comun al Forţelor de Apărare ucrainene din Direcţia Tavrian, Oleksii Dmitrashkivskyi, citat de Ukrinform.

Trompeta lui Putin scoate flăcări pe gură: nenorociţilor, ruşii încep încet, dar alergă repede

Propagandistul Vladimir Soloviov tună şi fulgeră împotriva Occidententului care susţine Ucraina, vizând de această dată Italia.

Bola Tinubu a câştigat alegerile prezidenţiale din Nigeria. Rivalii contestă rezultatele

Tinubu, 70 de ani, candidat al partidului de guvernare, este fostul guvernator al statului Lagos şi a obţinut 37% din voturi (peste 8 milioane de oameni).

Greta Thunberg şi-a făcut apariţia în Norvegia: protest împotriva parcului eolian care ameninţă renii

Activista a blocat intrarea în Ministerul Norvegian al Energiei, însă nici ea, nici ceilalţi protestatari nu au fost arestaţi.

Viaţa luxoasă pe care Putin o duce împreună cu fosta gimnastă Kabaeva. Cuplul se lăfăie într-un penthouse de 2.600 de metri pătraţi

Site-ul independent Proekt dezvăluie că fosta campioană foloseşte fonduri de la o companie offshore cipriotă, în timp ce relaţia cu preşedintele rus datează de la începutul anilor 2000.

Un român a inventat cea mai performantă platformă pentru intervenţii de urgenţă: E unică în lume

Mihai Văsii a lăsat avocatura pentru a se retrage la Buşteni şi a construi o platformă unică în lume, utilă pentru intervenţiile de urgenţă.

Se turează motoarele la federaţia de automobilism: acuze de management defectuos înaintea alegerilor

În preajma alegerilor de la Federaţia Română de Automobilism Sportiv (FRAS), programate sâmbătă - 4 martie, adversarii actualei conduceri scot de la sertat contracte păguboase semnate de preşedinte, care ar justifica managementul defectuos al administraţiei Norris Măgeanu, arătată cu degetul pentru un eveniment organizat acum 7 ani: “Gala Campionilor”.

Incidente grave la Chişinău: Protestatarii pro-ruşi au încercat să intre în sediul Guvernului din Moldova

Sute de protestatari ai partidului pro-rus Sor au ieşit în stradă în Chişinău, capitala Moldovei, cerând demisia guvernului preşedintelui Maia Sandu şi alegeri anticipate.