Laura Buciu

Iohannis şi Blinken au discutat despre efectele războiului din Ucraina şi apărarea pe Flancul Estic

Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a primit, marţi, la Palatul Cotroceni, pe secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, iar cei doi au discutat despre efectele economice, sociale şi umanitare ale continuării războiului Rusiei în Ucraina, precum şi despre întărirea Flancului Estic.

Sezonul de schi şi snowboard se deschide la Păltiniş

Staţiunea Păltiniş se animă, din nou, de miercuri, când un nou sezon de schi şi snowboard se deschide la Arena Platoş Păltiniş. Amatorii de sporturi de iarnă vor avea la dispoziţie o nouă instalaţie de transport pe cablu care a fost montată pe pârtia E, până acum o pârtie de legătură între pârtiile A şi […]

Tranşee ca în Primul Război Mondial, săpate de ruşi în Herson

Fostul şef al armatei britanice Lord Dannatt, a declarat pentru Sky News că Rusia „sapă” odată cu venirea iernii, tranşee ca în Primul Război Moondial, ceea ce reprezintă o provocare pentru forţele Kievului în Herson.

Antony Blinken, la Bucureşti: Avem o alianţă de neclintit, bazată pe valori comune

Secretarul de stat american Antony Blinken, a spus, la Bucureşti, că între SUA şi România este o alianţă bazată pe valori comune, „pe care le vom apăra când vom fi atacaţi”.

Ciucă, la întâlnirea lui Antony Blinken: Mulţumesc pentru întârirea Flancului Estic

„Este un moment foarte important, în care sărbătorim 25 de ani de la lansarea parteneriatului strategic România – SUA. Mă bucur foarte mult că acum 25 de ani, atunci când a avut loc prima întâlnire cu poporul român a preşedintelui Clinton, dumneavoastră aţi fost aici, la Bucureşti, în staff-ul preşedintelui. Sunt foarte bucuros şi pot […]

Două persoane au aruncat în aer un bancomat în Constanţa

O femeie şi un bărbat au fost prinşi în flagrant, marţi dimineaţa, după ce au aruncat în aer un bancomat situat în Pavilionul Expoziţional Constanţa.

Deputat UDMR: De-a lungul istoriei nu am fost mereu de aceeaşi parte a baricadei. Replica PSD

Ministrul Culturii a transmis, luni seara, o replică la discursul deputatului UDMR, Csoma Botond, care a spus, în şedinţa solemnă că momentul Marii Unrii a reprezentat începutul unei perioade pline de nesiguranţă pentru maghiarii ardeleni.

Stoltenberg: Ar fi o tragedie dacă ar câştiga Putin. Lumea ar deveni mai periculoasă

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, spune că NATO va sprijini Ucraina, pentru că dacă ar câştiga Rusia ar fi o tragedie nu doar pentru poporul ucrainean, ci şi pentru întreaga lume, care ar deveni mai periculoasă.

Curtea de Apel Bucureşti a decis: Niculae Bădălău a fost arestat preventiv

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, luni, arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a lui Niculae Bădălău, după ce procurorii DNA au dispus reţinerea sa, duminică, fiind acuzat de fapte de corupţie.

Două aeronave F-16 Fighting Falcon au escortat avionul Tarom cu care a ajuns delegaţia NATO

Forţele Aeriene Române au executat luni, o misiune de însoţire aeriană a aeronavei Tarom care a asigurat transportul delegaţiei NATO participante la Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe ale statelor membre ale NATO, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Licitaţia pentru studiul de fezabilitate al autostrăzii Braşov – Bacău se reia

Licitaţia pentru finalizarea studiului de fezabilitate al autostrăzii Braşov-Bacău se reia, spune, miercuri, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Experţii CE au reconfirmat că România îndeplineşte condiţiile pentru aplicarea acquis-ului Schengen

România continuă să îndeplinească condiţiile necesare pentru aplicarea tuturor părţilor relevante ale acquis-ul Schengen în întregime, potrivit raportului publicat miercuri de misiunea voluntară complementară de evaluare privind implementarea de către România a acquis-ului Schengen.

Europarlamentari PSD: Comisarul social-democrat suedez susţine ferm aderarea României la Schengen

Europarlamentarii Dan Nica, liderul Delegaţiei PSD din Parlamentul European, şi Victor Negrescu, vicepreşedintele Partidului Socialiştilor Europeni, au obţinut angajamentul ferm al comisarului social-democrat din partea Suediei, Ylva Johansson, pentru aderarea României la Spaţiul Schengen.

Peste 20 de persoane intoxicate cu o substanţă toxică într-un hotel din Râmnicu-Vâlcea

Mai multe persoane au au avut nevoie de îngrijiri medicale în noaptea de marţi spre miercuri, intoxicate cu o substanţă toxică care provenea din componenţa unui insecticid folosit într-un hotel din Râmnicu Vâlcea. Poliţia a deschis dosar penal.

Peste 120 de percheziţii în ţară la firme de jocuri de noroc: concurenţii, şantajaţi şi bătuţi

Sunt peste 120 de percheziţii ale poliţiştilor şi procurorilor DIICOT, miercuri, în aproape toată ţara, la persoane care activează în domeniul jocurilor de noroc şi care ar fi urmărit eliminarea concurenţei, prin şantaj, în timp ce clienţii are realizau câştiguri mari erau împiedicaţi să le ridice.

Ploaie torenţială pe Autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti. Pericol de acvaplanare

Plouă torenţial, miercuri dimineaţa, pe Autostrada A3 Bucureşti - Ploieşti şi sunt acumulări de apă pe drum, ceea ce sporeşte riscul de acvaplanare.

Cel mai recent atac armat masiv în SUA. Un bărbat a ucis până la 10 persoane într-un magazin

Un bărbat înarmat a ucis până la 10 persoane într-un supermarket Walmart din Chesapeake, în statul american Virginia, potrivit poliţiei, citate de BBC.

Cutremur în Turcia. Zeci de persoane au fost rănite

Un cutremur cu magnitudinea 5,9 s-a produs miercuri în vestul Turciei, a anunţat Centrul Seismologic European-Mediteranean (EMSC). Ministrul de interne a declarat că nu au fost raportate decese sau pagube semnificative, dar zeci de persoane sunt rănite, potrivit Reuters.

FOTO/VIDEO Comisarii ANPC controlează mijloacele de transport în comun ale bucureştenilor

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au descins, miercuri dimineaţa, la Societatea de Transport Bucureşti (STB) pentru a verifica mijloacele de transport în comun din mai multe baze / depouri.

METEO Ceaţă şi ploaie pe mai multe drumuri din ţară. Porturile au fost închise din cauza vântului

Porturile din Midia, Constanţa Nord şi Constanţa Sud au fost închise, miercuri dimineaţa, din cauza vântului, iar ceaţa şi ploaia îngreunează traficul rutier pe mai multe drumuri naţionale şi autostrăzi din România.

Locuitorii din Herson sunt mutaţi în zone unde problemele de încălzire sunt mai puţin grave

Cetăţenii din oraşul Herson, recent eliberat, situat în sudul ţării, unde Kievul spune că trupele ruseşti au distrus infrastructura critică, sunt în prezent mutaţi în zone unde problemele de securitate şi de încălzire sunt mai puţin grave, scrie Sky News.

Cardiolog căruia un pacient a vrut să îi dea „o atenţie”: Sănătatea nu e un excel, nu e tuns de păr

Sănătatea omului nu e un excel, nu e un tuns de păr, nu e o schimbare de robinet la un calorifer spart, spune medicul cardiolog bucureştean Ştefan Busnatu, care le cere pacienţilor săi să nu mai practice „fenomenul de şpagă”, pe care îl consideră „degradant moral”.

După victoria în faţa Argentinei, regele Arabiei Saudită declară miercuri ca zi de sărbătoare legală

Regele Salman al Arabiei Saudite a declarat ziua de miercuri ca zi de sărbătoare legală după ce ţara sa a învins Argentina, marţi, la Campionatul Mondial din Qatar, potrivit Arab News, citat de Time News. Va fi liber pentru toţi angajaţii şi studenţii din ţară.

Două drone au fost doborâte în Crimeea

Două drone au fost doborâte marţi în oraşul Sevastopol, din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii, citat de Sky News.

Un fals „Macron” l-a sunat pe Duda în noaptea în care o rachetă a ajuns în Polonia. Gluma, virală

Un fals „Macron” l-a sunat pe Andrzej Duda în noaptea în care o rachetă a căzut în Polonia. Gluma celor doi comedianţi ruşi a ajuns pe internet

Ciucă, după încheierea MCV pentru România: O recunoaştere că direcţia reformelor este cea corectă

În baza raportului de marţi al Comisiei Europene, monitorizarea României se va derula, exact ca şi în cazul celorlalte state membre UE, prin Mecanismul general la nivel european privind statul de drept, a declarat, marţi, premierul Nicolae Ciucă.

Olaf Scholz, mesaj pentru germani: Trebuie să fim pregătiţi pentru o escaladare a crizei din Ucraina

Germania trebuie să fie pregătită pentru o escaladare a crizei din Ucraina, a declarat cancelarul Olaf Scholz, la o conferinţă de la Berlin.

Luptătorii Boko Haram au ucis cel puţin 10 soldaţi din Ciad în apropierea graniţei cu Nigeria

Militanţii Boko Haram au ucis cel puţin 10 soldaţi din Ciad într-un atac asupra unei unităţi militare în provincia Lacul Ciad, în apropiere de graniţa cu Nigeria, a anunţat marţi guvernul din Ciad într-un comunicat citat de Reuters.

Zece copii din România şi doi copii ucraineni refugiaţi au fost miniştri pentru o zi

Zece membri ai Boardului Copiilor din România şi doi copii ucraineni refugiaţi au fost luni, pentru o zi, miniştri ai copiilor într-o şedinţă de guvern. Evenimentul a avut loc la Palatului Victoria, cu ocazia aniversării pe 20 noiembrie a Zilei internaţionale a drepturilor copilului.

Greenpeace a întrerupt Conferinţa Central-Europeană privind Energia, cerând soluţii reale

La eveniment au fost activiştii Greenpeace din Slovacia, Polonia, Croaţia, Austria şi Ungaria, care au întrerupt Conferinţa Central-Europeană privind Energia prin două acţiuni paşnice. În timpul unei discuţii despre securitatea energetică, aceştia au afişat în mod paşnic bannere în faţa ministrului slovac al economiei, afirmând că gazele fosile alimentează criza energetică. În afara sălii de […]

Anunţul privind construirea noului Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a fost publicat pe SEAP

Anunţul privind achiziţia lucrărilor de construire şi echipare medicală a noului Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) şi a fost transmis pentru a fi postat şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Costul depăşeşte 2 miliarde de lei.

Coronavirus, 21 noiembrie: Niciun deces înregistrat în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 215 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 şi nu au fost înregistrate decese, potrivit raportului de luni al Ministerului Sănătăţii.

Clotilde Armand anunţă demolarea statuii din faţa Universităţii Bioterra. Cine suportă cheltuielile

„Ştiţi statuia kitsch amplasată în faţa Universităţii „Bioterra” Bucureşti? Monumentul înalt de 10 metri pe care stăteau de-a valma lei albi, vulturi cu aripi întinse, personaje feminine aurii, simboluri biblice şi filozofice, citate pe bucăţi de marmură neagră. Era o construcţie ilegală, intitulată pompos „edificiu de artă şi cultură”, a fost ridicată după un controversat […]

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Temperaturile scad la începutul lunii decembrie şi se vor situa sub 10 grade în timpul zilei, în vreme ce noaptea vor scădea sub nivelul îngheţului, potrivit prognozei pentru următoarele două săptămâni transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Sărăcie lucie. 95% din familiile vulnerabile nu pot acoperi nevoile de bază ale copiilor

95 la sută dintre familiile vulnerabile se află în situaţia de a nu putea acoperi nevoi de bază, cum ar fi medicamente sau consultaţii medicale copilului, alimente sau alte bunuri de strictă necesitate pentru copii, facturile cu utilităţile locuinţei sau cheltuieli legate de educaţia celor mici.

Căpitanii Angliei şi Ţării Galilor vor purta banderole „One Love” la Campionatul Mondial. Ce sancţiuni riscă

Anglia şi Ţara Galilor îşi încep, luni, traseul în cadrul Campionatului Mondial din Qatar, pe fondul incertitudinii cu privire la eventualele pedepse ale FIFA pentru activismul lor.

Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din judeţul Timiş

Este Cod portocaliu de inundaţii, luni, pe râuri din bazinele hidrografice Gladna - bazin amonte Ac. Surduc, din judeţul Timiş, informează Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

Djokovic a câştigat Turneul Campionilor şi a egalat recordul lui Federer

Novak Djokovic continuă să îşi graveze numele în cărţile de recorduri. Sârbul a egalat duminică, la Torino, recordul lui Roger Federer de şase titluri Nitto ATP Finals, după ce a câştigat Turneul Campionilor.

Creşterea economică a Indiei va încetini în 2023, anunţă Goldman Sachs

Goldman Sachs se aşteaptă să încetinească la 5,9% creşterea economică a Indiei anul viitor, de la o creştere estimată de 6,9% în 2022, pe măsură ce impulsul dat de redeschiderea post-COVID se estompează, iar situaţia monetară cântăreşte asupra cererii interne, potrivit Reuters.

O biserică a supravieţuit celor două războaie mondiale şi a fost distrusă de bombardamentele ruşilor

O biserică din regiunea Mykolaiv din sudul Ucrainei, care a supravieţuit Primului şi celui de-al Doilea Război Mondial, a fost „complet distrusă” de bombardamentele ruseşti, potrivit postului public ucrainean de televiziune Suspilne, citat de CNN.